Nisha, muza culturii provinciale
Cinematograful din Deva, singurul din judeţ care încă funcţionează, este mai mult închis. La 432 au fost, în patru zile şi 12 reprezentaţii, vreo 500 de spectatori. Dacă nu se adună minim cinci amatori, nu rulează filmul. Ultimele săli pline le-a făcut Titanicul, iar jumătăţi de sală, Stăpînul inelelor, primul episod. Teatrul din Deva, fost de estradă (pe vremuri rivaliza - spun cunoscătorii - cu Fantasio din Constanţa, au trecut pe-aici Doina Badea şi Dan Spătaru), fost dramatic, actual municipal, finanţat de Primărie, are sala principală în renovare de exact 20 de ani. Sala Studio, amenajată în holul de la intrare, nu prea adună spectatori, iar directorii se schimbă des şi cu scandal. Ultimul în funcţie, de profesie actor, nu a reuşit să stabilizeze situaţia prin stagiuni bine conturate şi este certat cu majoritatea ziariştilor. O vreme, au avut succes piesele de teatru pentru copii, dar acum sînt scoase din repertoriu, deşi în cazul lor publicul era sigur, iar veniturile - garantate, pentru că se vindeau bilete prin grădiniţe şi şcoli. Casa de cultură, celebru edificiu comunist de care a beneficiat fiecare municipiu-reşedinţă de judeţ, are - de vreo trei ani încoace - o directoare entuziastă. Face concesii financiare, numai să vină trupe în turneu şi să oprească (şi) la Deva. Dar impresarii sînt pretenţioşi. Deşi chiria care li se cere pe sală este derizorie, preţul biletelor este de multe ori prea ridicat, raportat la standardele financiare ale zonei. Li se fac concesii mai mari, dar dacă nu se vînd cel puţin 75% din bilete, spectacolele se suspendă, iar cele vîndute se returnează. O oarecare constanţă o au concertele de muzică populară. Aproape întotdeauna fac săli pline, iar dacă sînt dintre cele cu "obiceiuri de sărbători", atunci se stă şi în picioare. Manelişti nu vin, ei preferă cluburile "cu specific". Ultimul concert simfonic susţinut la Deva a fost în 1995. Aducerea unei orchestre de la filarmonicile din Cluj sau Timişoara este o întreprindere destul de costisitoare. Totuşi, recent, Lacul lebedelor, în interpretarea Teatrului de Operă şi Balet din Kiev, a făcut două săli pline, deşi iniţial era programată o singură reprezentaţie. Există ceea ce se numeşte turism cultural. Oamenii vin să vadă cetatea medievală a Devei, iar iniţiaţii - Palatul Magna Curia, construcţie renascentistă, fostă reşedinţă princiară. Muzeul, cu secţiile sale de istorie, artă şi ştiinţele naturii, este deocamdată închis pe motiv de renovare a clădirilor. Nu doresc să fiu în nici un fel ironic, lucrările chiar erau necesare, ultima renovare s-a făcut în anii â60. Marea problemă este publicul. Există mai multe iniţiative decît public doritor să le absoarbă. Cam asta ar fi o trecere în revistă în manieră statistic-descriptivă. Pentru cei ce păstrează nostalgia culturii de masă, a manifestărilor-gigant cu sute de participanţi şi/sau spectatori, peisajul poate apărea ca dezolant. La fel şi pentru un vizitator bucureştean sau - să spunem - sibian. Cît şi pentru cei care definesc cultura cu ochii daţi peste cap, abscons şi dramatic, dar care se scuză mereu că nu pot onora o invitaţie pe motiv de lipsă de timp. Desigur că absenţa unui teatru performant, cu stagiuni stabile şi public numeros, nu este genul de amănunt care poate fi neglijat, dar, pe ansamblu, a apărut un fenomen interesant. Constanţa vieţii culturale a acestui oraş de 70.000 de locuitori este dată de suita de mici evenimente disparate, să le spunem de nişă. Galeriile de artă nu duc niciodată lipsă de expozanţi - autohtoni sau invitaţi. O dată pe an, la începutul lui iunie, expun profesorii şi elevii Liceului de muzică şi arte plastice "Sigismund Toduţă". Titlul expoziţei lor de acum doi ani - "Derutat cu atestat" - poate fi considerat o explicaţie generică pentru relativa lentoare a vieţii culturale. Elevii celeilalte secţii a liceului, întorşi cu lauri de pe la concursuri internaţionale de pian sau vioară, concertează în sala de festivităţi a şcolii lor. Amatorii de muzică cultă şi-ar dori ca absenţa unei filarmonici să fie cumva compensată prin înfiinţarea unei orchestre a liceului, dacă nu una cu adevărat simfonică, atunci măcar una de cameră. Frăţia geografico-identitară a celor două oraşe vecine, Deva şi Hunedoara, a dat naştere şi unui pretext de colaborare culturală. Un entuziast om de afaceri a finanţat apariţia ansamblului de muzică medievală Huniadi Cantores, cu baza permanentă la Castelul Corvinilor, dorit însă adesea şi la Deva. Un muzician din grup, la fel de entuziast, este organizatorul Toamnei muzicale hunedorene, la care participă trupe de teatru sau interpreţi cu ştaif. Studioul Astra Film din Sibiu, prin regizorul Dumitru Budrala şi Asociaţia culturală DevArt au reuşit un experiment interesant. Caravana AstraFilm programează în fiecare vineri, la Deva, proiecţia unui film documentar dintre cele premiate în cadrul Festivalului bianual de film antropologic de la Sibiu. Mai sînt saloane de carte iniţiate de Biblioteca Judeţeană, concerte de jazz în cluburi, un festival de poezie, apar reviste culturale, dar cu circulaţie restrînsă şi nevalidate de critici. Multe dintre evenimentele descrise păstrează un aer provincial inconfundabil. Motorul unora este frustrarea intelectualului zis şi el de provincie. Fără echivoc însă este înmulţirea acestor manifestări de nişă şi tentativa, deocamdată timidă, de a forma un fel de corp mai închegat, o masă critică care să contribuie la un reviriment. Marea problemă este publicul. Există mai multe iniţiative decît public doritor să le absoarbă. Există şi opinia că publicul s-a degradat. Vina este aruncată în curtea "sistemului educaţional", care ar fi neglijat, prin reforme succesive, celebra cultură generală cu care se lăudau românii. Dar asta este deja o altă temă...
