Nimeni nu scapă de comodificare

Alexandru BRĂTIANU
Publicat în Dilema Veche nr. 571 din 22-28 ianuarie 2015
Nimeni nu scapă de comodificare jpeg

De la muzica punk încoace, ideea de DIY este legată de o lipsă (de mijloace sau de expresivitate – vezi celebrele power chords folosite în epocă), cuplată cu un refuz asumat de a o lua pe căile bătătorite ale consumerismului. Ca şi cum artistul muzician ar spune lumii: „OK, nu am bani să îmi iau cele mai tari scule, nici să repet în cele mai dotate săli de repetiţie. Nu am nici un fel de acces la marile studiouri de înregistrări. Dar ştii ceva, nici nu am chef să o fac. Am ceva de spus lumii şi o voi face aşa cum cred eu, fără să depind de corporaţii şi fără să îmi limitez libertatea artistică. So, fuck music industry! I’m gonna Do It by Myself!“ Trivial era şi este discursul oricărui puşti care vrea să plece de acasă şi să o rupă cu dependenţa de părinţi şi de resursele puse la dispoziţie de aceştia, ridicat la scară de etică socială extinsă.

Asta se întîmpla prin anii ’70, iar trupele de atunci, ca şi cele care le-au urmat, au găsit o modalitate de a produce, promova (prin marketing adesea manual) muzica şi existenţa lor. Partea cu producţia a fost facilitată de un mic detaliu tehnologic, pe numele lui casette recorder, cel care a făcut posibilă multiplicarea casetelor demo şi ulterior proliferarea unei întregi culturi a casetei (tape culture), parte din aceeaşi mare familie a culturii DIY. Tehnologia accesibilă democratic ca ranforsare a unei lipse (de mijloace) şi inventivitatea ca înlocuitor al expertizei (muzicale), iată deci alfa & omega ce caracterizează DIY originar. Lipsa susţinută şi argumentată (verbalizat sau nu) şi atitudinea de opoziţie/alternativă faţă de fluxurile de producţie şi consum corporatiste sînt cele două fire roşii care leagă orice abordare tip DIY în muzică.

E de observat însă că nu toată muzica se pretează la o abordare DIY. E greu să faci (dacă nu eşti John Cage) muzică simfonică/academică DIY, după cum e greu să faci manele DIY. Îl vedeţi pe Salam sau instrumentişti de gen bricolînd obscure device-uri de muzică electronică şi încercînd diverse tehnici neîncercate? Nu, pentru că, în cazul lor, avem şi mijloace, avem şi expertiză muzicală. La fel, în muzica pop comercială, chiar dacă există un pop indie vandabil şi difuzabil, există rar pop DIY, tocmai pentru că acest gen (ca şi manelele) este supus unor coduri stricte. Le spargi, nu mai eşti nici popist, nici manelist. Şi nu mai apari la radio. Se aplică pentru folk, folclor, jazz ş.a.m.d.

Numai că lucrurile s-au schimbat chiar în democratizarea mijloacelor de producţie, odată cu apariţia altor detalii tehnologice numite sunet digital şi Internet. Astăzi, este posibil, pentru o trupă rock cu buget redus, să-şi înregistreze, mixeze, difuzeze şi comercializeze muzica doar cu ajutorul unui calculator şi al cîtorva conturi pe reţele sociale. Cumva, DIY în sensul reproducerii cu mijloace proprii a fluxurilor de producţie şi consum s-a banalizat. DIY a devenit şi este de mult parte a culturii de consum, printr-o mutaţie mai mult decît notabilă: industria muzicală a ajuns să fie interesată de experimente de acest gen, pentru că există un precedent, un public, o cerere şi o piaţă. Artistul îşi compune şi difuzează muzica pe canalele alternative folosite astăzi (alternative la radio şi posturile muzicale), intră în radarul caselor de discuri gigant şi e preluat. Iar de acolo nu mai vorbim de DIY.

La fel, industria entertainment de nişă (a festivalurilor sau a cluburilor alternative) vînează de-a dreptul astfel de producţii. Iar festivalurile de muzică sînt, de cele mai multe ori, sponsorizate de diverse corporaţii care-şi plasează produsele: de la bere, la sucuri, ţigări şi băuturi energizante. Există şi în România, şi în afara ei, evenimente muzicale (în special în zona muzicii electronice alternative şi de club) care sînt construite strict pe bugete de marketing de corporaţie. Acestea selectează muzicieni emergenţi, îi promovează, îi expun (fără a se implica în partea de contracte cu case de discuri) şi întreţin astfel apetitul pentru succes al colegilor de generaţie care-şi caută identitatea muzicală, pierduţi printre miile de promisiuni ale unor instrumente făcute pentru promisiuni. La rîndul lor, artiştii emergenţi şi chiar cei consacraţi caută în continuu mijloace de a-şi îmbunătăţi spectacolul oferit. Aceasta pentru că muzica electronică a avut o lungă perioadă în care publicul vedea pe scenă un om dînd din cap în faţa unui calculator. Astfel, colective independente sau comisionate se ocupă de partea vizuală a reprezentării artistice care merge de la simple proiecţii la adevărate desfăşurări de tehnologie A/V. E un feedback loop.

Studiouri, festivaluri, cluburi

Companiile care creează instrumente muzicale (Roland, Yamaha, Korg ş.a.) au început să producă şi să diversifice gama de gadgeturi muzicale care să servească scopului şi căutărilor unei uriaşe pieţe de desfacere pentru aceşti home musician şi producători de dormitor (bedroom producer). Dezvoltatorii de software de muzică creează emulaţii ale tuturor instrumentelor şi efectelor posibile, între care se pot face combinaţii infinite. Un calculator de astăzi înlocuieşte aparent un studio cu consolă de înregistrare, efecte, şi instrumente, şi sintetizatoare, iar rîurile de videoclipuri de pe net înlocuiesc aparent ceea ce altădată era domeniul profesional secret al unei mici bresle de ingineri de studio. Aparent – pentru că un album care sună bine trebuie să fie produs profesional într-un studio dotat cu echipamente scumpe. Există chiar şcoli online specializate în producţie muzicală şi care sînt dedicate unui singur software, pentru care se oferă după absolvire titlul de certified trainer. Poţi învăţa cum să faci muzică în orice stil de muzică (electronică) vrei. Aşa că cea mai mare provocare pentru un muzician „de casă“ care se ocupă cu acest gen e să îşi selecteze şi producă show-ul „live“ cu doar cîteva instrumente existente sau inventate, şi care să-i aducă un sunet propriu şi inconfundabil. Sau să se deghizeze, să se vopsească, să poarte măşti etc. Aici intervine partea lui de DIY.

Pentru că, în economia Pirate Bay, muzica nu se mai vinde, iar festivalurile, oricît ne-am dori, sînt sezoniere, singurul loc care poate aduce pentru un artist DIY un venit constant este clubul. Aşa că toate eforturile se concentrează în direcţia adaptării la tipul de sunet care se consumă în locaţia respectivă. E şi motivul pentru care se face, de fapt, puţină muzică (organizat, cu lansare constantă de albume), la ce inflaţie de mijloace de producţie şi cunoaştere există. Schema funcţionează astăzi nu în sensul lansării unui album sau EP, ci în sensul menţinerii interesului publicului pentru a primi invitaţii la diverse concerte/evenimente etc.

Toate cele de mai sus se aplică şi în România, unde, în domeniul muzicii (în special a celei electronice – despre care scriu şi pe care o cunosc mai îndeaproape), nu cunosc multe cazuri de muzicieni DIY consacraţi care să fi ajuns la un fel de recunoaştere publică internă cît de mică. Ştiu mulţi care şi-au propus să găsească o piaţă de desfacere internaţională pentru muzica pe care o produc (iar aici Internetul îşi arată toată puterea). Aceştia au reuşit chiar mai mult decît au avut în intenţie, în sensul că au înfiinţat case de discuri proprii (care nu sînt chiar toate de discuri – albumele fiind exclusiv digitale, deşi astăzi, cu puţini bani, poţi să faci o înţelegere cu un record label pentru un tiraj limitat de 100-1000 bucăţi viniluri) sau colaborează cu case de discuri pentru a scoate compilaţii sau albume pe vinil (vinilul e noul fetiş al consumatorului rafinat de muzică/producătorului de nişă; deci, dacă nu ştiaţi, puneţi mîna pe vinil). Se scrie despre ei în diverse publicaţii online de specialitate şi, cu puţine excepţii, fac muzică funcţională, de consum dedicat, în special pentru stabilimente muzicale diverse. Muzică ce poate fi mixată/amestecată cu alte muzici. Apar la festivaluri sau evenimente sponorizate de diverse beri, tării, ţigări şi alte băuturi.

Deci au reuşit să se integreze în nişte fluxuri de producţie consum postcapitaliste, ceea ce, în ziua de azi, trebuie să recunoaştem, că e o performanţă. Dar au pierdut tot ce înseamnă etica anticonsumeristă DIY. Şi nu e de mirare, societatea de consum a reuşit să producă indivizi care-şi doresc cel mai mult să se integreze, nu să stea pe margine.

Mai cunosc şi cîteva păsări rare care se susţin financiar prin participarea în acelaşi flux descris mai sus, dar care produc o muzică în cel mai autentic mod DIY cu putinţă, şi pentru care nu cunosc un context public de ascultare. Pur şi simplu, nu ştiu cine, cum, cînd şi unde ar consuma astfel de muzică, care e făcută de dragul sunetelor produse de instrumente, atunci cînd instrumentele nu sînt cîntate (sic!) în modul în care au fost gîndite să fie cîntate. Dar despre ei nu pot vorbi, fiindcă aş încălca un pact şi aş risipi bruma de DIY care a rămas pe corola ofilită de minuni a lumii muzicale în care trăiesc. Vă las să-i descoperiţi singuri, dacă paşii vă poartă spre acest tip de cultură. Dacă nu, se poate trăi foarte bine şi fără. Să ne gîndim o clipă că evergreen-urile pe care le ascultăm de vreo 60-70 de ani încoace (în cadrul diverselor rituri de trecere în care se reîncheagă şi se reproduc legăturile sociale dintre generaţii) şi la care se tot adaugă, an de an, altele şi altele, au fost şi sînt producţii realizate fără nici un fel de etică DIY. Fiindcă în DIY e ascuns un for yourself, pe care societatea de consum îl scuipă de fiecare dată cînd are ocazia, ca pe un agent nociv.

Alex Brătianu scrie pe boingbumchak.blogspot.ro.

Foto: Dan Perjovschi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Ras Al Kaimach Sursa wikipedia jpg
Cele mai căutate vacanțe exotice de sărbători. După Dubai și Abu Dhabi, încă un emirat îi încântă pe români
Orientul Mijlociu a devenit tot mai accesibil în ultimii ani pentru românii aflați în căutarea destinațiilor exotice de vacanță. După Dubai și Abu Dhabi, și emiratul Ras Al Khaimach s-a numărat printre preferințele celor care au căutat sejururi de sărbători.
telefon public 0 jpeg
Strămoșii telefoanelor mobile, la mare căutare printre români. Cât au ajuns să coste după ce au fost abandonate
Vechile telefoane publice cu monedă, folosite până la apariția telefoanelor mobile, au ajuns din nou la mare căutare. De această dată, colecționarii sunt cei interesați de ele și sunt dispuși să bage mâna adânc în buzunar pentru a obține unul.
Foto 9  Ion Iliescu si Bill Clinton jpg
Povestea controversată a primului președinte din istoria României. Protejat al Anei Pauker, fiul de ilegalist școlit la Moscova, în luptele pentru putere cu Ceaușeștii
Ion Iliescu a fost primul președinte din istoria României. A avut o copilărie zbuciumată, a fost școlit în URSS, era protejat de Anna Pauker și a încercat să-l dea jos pe Ceaușescu cu cinci ani înainte de Revoluție. A avut două mandate ca președinte și două ca senator.
Comuna Nădrag  Foto Primăria Nădrag (1) jpg
Ciocanul din Nădrag, uzina metalurgică din Banat care stârnea zâmbete. Cum a dispărut brusc, după două secole
Înființată în urmă cu două secole, odată cu construcția primului furnal, uzina metalurgică din Nădrag a purtat începând din primii ani de comunism numele „Ciocanul”. A dispărut, definitiv, la sfârșitul anilor '90, când ultimii din cei aproape 2.000 de angajați ai săi au fost nevoiți să o părăsească.
cfr cluj   rapid facebook jpg
Dramatism total în Gruia: Rapid smulge un punct în ultimul minut pe terenul lui CFR Cluj
Cu o victorie, ardelenii egalau la puncte liderul U Cluj.
colaj candidati FOTO colaj Facebook
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. România își alege președintele. Unde se poate vota, cu ce acte de identitate, cum se desfășoară votarea
Procesul de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 a început începe duminică, 24 noiembrie 2024, și în țară. Secțiile de votare se deschid la ora 7,00 și se închid la ora 21,00, programul putând fi prelungit până la ora 23,59, dacă sunt alegători la rând.
Nicolae Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”)
24 noiembrie: Ziua în care este ales Nicolae Ceaușescu, în ciuda revoluțiilor împotriva regimurilor comuniste
Într-un context tensionat, marcat de revoluțiile anticomuniste din Europa de Est, Nicolae Ceaușescu a fost reales, pe 24 noiembrie 1989, ca secretar general al PCR. Decizia reflecta izolarea regimului, cu doar câteva săptămâni înainte de prăbușirea sa în timpul Revoluției Române.
Vladimir Putin la sediul FSB FOTO EPA EFE jpg
Un fost agent CIA explică cât de periculoase sunt amenințărilor nucleare ale lui Putin
Vladimir Putin este un maestru al manipulării și fluturând sabia nucleară încearcă să facă Occidentul să cedeze, susține un fost agent CIA, citat de The Sun.
bruxelles boschetari jpg
Un vlogger celebru e șocat de ce a găsit chiar lângă Parlamentul European: „La asta chiar nu m-am așteptat”
Cunoscutul vlogger Cosmin Avram a ajuns la Bruxelles, capitala neoficială a Europei, dar ceea ce a găsit aici i-a dat fiori. Cu toate acestea, vloggerul spune că Bruxellesul nu poate fi judecat doar prin prisma acestor imagini horror și spune că orașul are și părți frumoase.