Nevinovaţii plini de vină

Publicat în Dilema Veche nr. 266 din 19 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În clădirea ICR-ul de azi, prin anii ’80, priveam laolaltă cu alte sute de băieţi şi fete spre ecranul TV care ne arăta înregistrări video ale marilor concerte de rock din lume. Îi zicea Ateneul Tineretului; şi atunci, la începutul anilor ’80, avea deja o tradiţie din deceniile trecute, de club select, în care se ascultă "muzici tari". Pentru cei mai tineri cititori, trebuie spus că pe atunci trupele occidentale nu treceau mai la Est de Berlin; că discurile de afară ajungeau greu şi se multiplicau pe benzi, în samizdat. Ateneul Tineretului era printre cele mai trendy cluburi bucureştene, tocmai prin faptul că înlocuise clasicele audiţii la pick-up sau magnetofon cu vizionarea de casete video, o mare noutate pe atunci. Ecranul era proţăpit sus, să-l vadă toţi. Sunetul nu era întotdeauna grozav. Unii deplîngeau sculele audio. Pentru majoritatea dintre noi însă conta mai mult funcţia sacră pe care televizoraşul acela o îndeplinea: de altar al rock-ului; de amvon al modelor occidentale; de iconostas al libertăţii pe care o prizam îndelung în acel templu al evadării. Rockoteci de întreprindere Mă număram printre cei mai fragezi enoriaşi ai Ateneului juvenil. Făceam parte dintr-un grupuscul de liceeni strict tunşi, mai deseori în uniformă. Îi invidiam pe ceilalţi, studenţi şi tineri intelectuali, nu atît pentru plete şi ţoale, cît pentru colecţiile de muzică şi lecturile cool. Conform unei legi a atracţiei spiritelor, ne-am trezit gravitînd " colegii mei şi cu mine " în jurul celor mai celebri dintre aceşti bărboşi cu aer de guru, dintre aceste ochelariste lălîi. Aceştia nu consumau rock, folk şi jazz aşa, ca noi, din hobby: ei se dedicaseră serios cauzei şi ajunseseră pe trepte tot mai înalte ale devoţiunii. Rangul suprem era acela de metodist de club (sau casă de cultură), " un fel de administrator al stabilimentului, care asigura programul de audiţii şi, acolo unde permiteau condiţiile tehnice, recitaluri live, concerte sau festivaluri... Toate aceste manifestări cu iz capitalist " metodistul le organiza, ce-i drept, cu greu, în schimbul unor anevoioase frecuşuri utecisto-comuniste la care era supus periodic în cadrul organizaţiei de partid; dar care, în definitiv, îi dădeau o aură eroică, de campion care s-a jertfit pentru noi. După metodişti, coborau în ierarhie ingineraşii sau contăbiluţii care ţineau cîte o rockotecă de întreprindere. Vara mergeau la mare ca disc-jockey. Peste an organizau baluri şi spectacole "de sunet şi lumină". Piramida scădea treptat către tot felul de redactori muzicali de la Radio (pe atunci exclusiv de stat), tineri actori cu veleităţi de folkişti, asistenţi universitari neînţărcaţi după cariera de şefuleţi prin ASC (Asociaţia Studenţilor Comunişti)... Era o ierarhie neoficială, alternativă celei de partid şi de stat (cu care se intersecta pe alocuri), o ierarhie necontestată, mutual acceptată, în numele muzicii. Le ziceam "promotori", cu un termen care îngloba diverse mode şi stiluri, sub numitorul comun al unui mod de viaţă boem, şi totuşi responsabil şi generos faţă de noi, simplii fani. Căci ce altceva decît generozitatea cea mai dezinteresată îi mîna pe toţi, atunci cînd se ofereau să ne înregistreze pe benzi sau casete discografii întregi din colecţia lor; şi cînd, mai toţi ne invitau cu atîta insistenţă în cluburile de ei păstorite; şi cînd, mai apoi, se ofereau să prelungească ritualul de la club cu audiţii la ei acasă! Noi le aduceam cîte o sticlă de vodcă sau uneori nici atît. Iar ei, cu o dăruire de apostol, ne împărtăşeau comorile lor ascunse: stivele de viniluri se măsurau cu metrii, uneori cu decametrii. În vitrine speciale tronau ca trofee discurile bootleg şi rarităţile. O înregistrare neautorizată dintr-un concert de Pink Floyd, realizată pesemne prin pupitrul de mixaj, în care trupa încă testa materialul de pe următorul, ne umplea de extaz, deşi totul suna dezlînat şi confuz... Trupele americane, faimoase "acolo, la ei", dar cvasinecunoscute la noi, ne dezvăluiau un întreg continent de impresii. Veneram totul, în bloc; dar, ca nişte fani autentici, ne împărţeam în tabere şi partizanate. La jocul preferinţelor, ne războiam în Jefferson Airplane şi Grateful Dead; Janis Joplin şi Joni Mitchell; Grand Funk Railroad şi Alman Brothers... Cînd am mărturisit că îmi plac Police şi Stranglers, am fost declarat eretic! Mi-am îndeplinit penitenţa cu Ted Nugent live... Promotorii de informaţii Într-o bună zi am aflat că X, unul dintre promotorii cei mai altruişti, era coleg de serviciu cu sora tatălui meu. I-am spus mătuşă-mii, care s-a grăbit să mă atenţioneze cu îngrijorare în glas: "sper că n-aţi vorbit politică, X e informatorul institutului". Mi-a luat ceva timp să înţeleg, apoi să accept că acel personaj nonconformist şi rebel era un turnător. Un agent sub acoperire al poliţiei politice, o iscoadă a regimului. Imaginaţia mea era depăşită. Dar, o dată înghiţită şopîrla, m-am dumirit asupra multor gesturi şi atitudini ale lui X. Am descifrat altfel grija lui insistentă, dincolo de prietenie şi simpatie, faţă de tot ce făceam noi şi ai noştri. Am înţeles, printre altele, de ce X stăruia, de-a dreptul ritualic, să ne arate steagul SUA arborat la el în garsonieră, spunîndu-ne: "America " asta e ţara în care mi-ar plăcea să trăiesc; vouă nu?". Era protocolul lui de agent instigator, care ne infiltra simpatia, ne trăgea de limbă şi ne smulgea răspunsuri sincere despre noi şi familiile noastre. Atunci mi s-au revelat o mulţime de sensuri ale celor petrecute. Muzica era un pretext. Valorile Occidentului erau o nadă. Generozitatea era o viclenie. De-a lungul anilor următori, mi-am ascuţit vigilenţa. Îmi făceam prieteni cu mai multă zgîrcenie. Îmi învăţasem lecţia. Mă maturizam. În plus, mă specializasem în a-i adulmeca pe colaboratorii securişti deghizaţi în rockeri, artişti boemi, activişti culturali, toţi aceşti sacerdoţi ai muncii cu tineretul... Cunoscîndu-i, am încercat să-i înţeleg. O anchetă asupra anchetatorilor mei, carevasăzică: am început-o detestîndu-i; pe parcurs, am ajuns să-i compătimesc. Fuseseră probabil ameninţaţi la început, cînd poate distonaseră prin ţinută, coafură, obiceiuri. Cei mai mari fuseseră poate dintre cei vînaţi, la începutul anilor ’70, de brigăzile muncitoreşti care, înarmate cu piepteni şi foarfeci, îi prindeau pe hippioţi şi-i tundeau în public. Urmăriţi pesemne din pricina relaţiilor cu străinătatea, de unde le veneau discurile şi ţoalele, or fi fost racolaţi, apoi siliţi să devină colaboratori. Li s-or fi trasat ariile de mişcare: li se îngăduia să-şi cultive microbul pentru "muzica tînără", în schimbul culegerii de informaţii. Celor mai zeloşi li s-o fi permis să organizeze audiţii şi cîntări, să gestioneze cluburi, discoteci, rockoteci... Cei care or fi comis primele delaţiuni or fi suferit traume, din care or fi ieşit anevoie, lăsîndu-şi un centimetru de pleată în plus, înfigîndu-şi un badge nou în geaca ponosită de blugi, eventual unul cu "F*ck The System" sau aşa ceva... S-or fi consolat cu gîndul că, acceptînd aceste concesii " o declaraţie ici, o pîră colea ", vor reuşi să facă mai mult pentru muzică. Şi astfel să submineze sistemul. Să lupte din interior, cu "I Can’t Get No Satisfaction" şi "Cocaine". Cercul era vicios: cu cît pîrau mai mult, cu atît li se îngăduiau mai multe. Însă, cu cît puteau atrage mai mulţi adepţi creduli în bătaia radarului, cu atît li se cereau rapoarte mai ample. "Nu contează cît de lung am părul" " putea fi răstălmăcită vorba cîntecului " "important e cît şi cum gîndesc... urmăriţii mei". Mă grăbesc să subliniez că nu toţi "promotorii" făcuseră pactul cu diavolul. Au existat şi oameni oneşti care se îndeletniceau cu "pus muzică" din pură pasiune şi din chemare autentică. Întîmplător sau nu, mulţi dintre ei aveau talent muzical sau scriitoricesc. Cu timpul am învăţat să-i deosebesc pe aceştia, adevăraţii, oameni care chiar s-au sacrificat şi care au avut de suferit de pe urma celorlalţi, promotorii pîrîtori, lupii în piei de miel. Se obişnuieşte să se spună că rockul era în acei ani o muzică a libertăţii. Că locurile destinate cîntărilor şi audiţiilor erau nişte spaţii privilegiate, sustrase atenţiei. Am trăit aceste senzaţii alături de gaşca mea. Am dărîmat scaune la concerte; am cerşit ca să intrăm la Polivalentă la ultimul concert al Sfinx-ului cu Dan Aldea; am prizat aurolac acolo unde ni se confiscau sticlele de vodcă la intrare. Nu am făcut toate aceste idioţenii ca o frondă faţă de regim, ci din simplu bîzdîc tineresc. Dar la un moment dat am înţeles că neastîmpărul ne era atent supravegheat şi normat; că cei pe care îi admiram pentru curaj şi dăruire ne trădau pe şest; că libertatea ne era dată cu linguriţa; că tot ce aveam în plus era poate doar o lesă ceva mai lungă decît a altora.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Vietnamezii din Timișoara, filmați când prind popândăi pentru a-i mânca. Animalele sunt protejate de lege VIDEO FOTO
Mai mulți cetățeni vietnamezi, care locuiesc în căminul fabricii Smithfield de pe strada Polonă din Timișoara, au fost filmați în timp ce săpau pe un câmp și prindeau popândăi.
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.