Nereprezentaţi & neglijabili

Oricine vrea să poarte o discuţie despre clasa de mijloc simte nevoia ca mai întîi să o definească, să se ştie despre ce vorbeşte. Aici ne vom referi la clasa de mijloc care merită această dezbatere şi care merită (raportat la contribuţia pe care o aduce societăţii noastre) să fie şi reprezentată. Fără a emite vreo pretenţie sociologică, clasa de mijloc de care îmi pasă mie răspunde la doar două criterii: este educată peste medie şi are venituri uşor peste medie. Nu-mi pasă cît de reprezentaţi sînt îmbogăţiţii de suburbie care nu leagă cum trebuie subiectul de predicat, care au un consum cultural limitat la manele şi care conduc zilele acestea prin oraşe maşini germane puternice, invariabil albe. Clasa de mijloc care ne-a mai rămas este şi aceasta împărţită în două categorii: cea întreprinzătoare şi cea care lucrează la stat. În România avem dintotdeauna un aparat de stat supradimensionat care permite unui număr foarte mare de oameni să trăiască foarte bine din leafa de bugetar. Nici acestei categorii nu-i voi arăta o prea mare deferenţă în acest articol, şi acesta pentru că nu duce lipsă de reprezentare, atît politică, dar mai ales sindicală. Categoriile largi de funcţionari la stat din domeniile nereformate cum ar fi educaţia sau sănătatea sînt hipersindicalizate şi capabile de presiune politică. Restul funcţionarilor, aceia pe care îi găsim pe poziţii medii şi înalte în administraţia locală şi centrală, merită cu atît mai puţin atenţia noastră, şi asta pentru că marea majoritate sînt foarte bine reprezentaţi, la nivel individual, de partidele care i-au pus acolo. Cei mai nereprezentaţi, cei mai exploataţi, cei mai taxaţi şi hăituiţi sînt aceia din sectorul privat, numiţi în general cu singura calitate pe care o au în faţa politicienilor, aceea de contribuabili. Aceia dintre noi care nu au aşteptat nimic de la stat şi care au crezut în visul lor, aceia care s-au decis să rişte puţinul pe care-l strînseseră şi care au ajuns acum, la 20 de ani de la Revoluţie, să mai dea de lucru la încă 5 sau 50 de oameni care au familiile lor, ei sînt cei pe care mi i-aş dori mai bine reprezentaţi. Şi alături de ei i-aş vrea reprezentaţi şi pe cei care şi-au petrecut tinereţile prin căminele studenţeşti, care au învăţat şi sînt acum în poziţii de middle sau top management în marile corporaţii. Este un truism să afirmi că astăzi clasa de mijloc (aceea de care ne pasă în acest articol) nu este reprezentată de nimeni, deci nu vom insista prea mult cu demonstraţia: PSD nu-şi propune să reprezinte clasa de mijloc, se declară de stînga, în timp ce ai lor se îmbogăţesc nesăţios; PNL " proaspăt plecat de la guvernare " a dinamitat bugetul de stat cu cheltuieli iresponsabile cu pensionarii şi bugetarii, în timp ce a ratat toate punctele de reformă de pe agenda Alianţei DA (autoasumată la plecarea PDL din Guvern); PDL, din frunta Guvernului şi a Ministerului Finanţelor, concureză astăzi micii întreprinzători pe piaţa bancară împrumutîndu-se tot mai mult pentru a putea plăti categoriile asistate şi întreţinute de stat, în timp ce antreprenorii se văd sufocaţi în lipsa lichidităţilor. Exemplele de politici şi măsuri antipiaţă, antiresponsabilizare economică, antireformă sînt multe şi proprii fiecăruia dintre cele trei mari partide politice pe care le mai avem şi care mai contează. Dar totuşi, PNL este partidul care se proclamă partidul clasei de mijloc şi nu a reuşit să convingă de acest lucru, ba dimpotrivă. PNL este astăzi un partid de dreapta liberal pentru că peneliştii spun că PNL este un partid de dreapta liberal. Atît şi nimic mai mult. Doctrina se probează prin politici atunci cînd eşti la guvernare. Din acest punct de vedere, PNL a eşuat lamentabil. Partidul care tot promitea să schimbe ţara a fost la guvernare de unul singur. Şi ce s-a întîmplat? Nimic. Din punctul de vedere al eficienţei guvernării, putea foarte bine să guverneze Guvernul lui Văcăroiu din anii ‘90 şi tot aia ar fi fost. Nu ştiu mulţi oameni care să creadă sincer că liberalilor li se datorează creşterea economică din timpul guvernării lor. Principalul lor merit, dacă se poate vorbi despre aşa ceva, este inacţiunea: nu au intervenit prea mult şi nu au stricat conjunctura economică emergentă şi datorată aderării la spaţiul european. Dar la sfîrşitul guvernării lor, nici autostrăzi nu am avut, nici educaţia şi administraţia nu au fost descentralizate, şi nici bani în vistierie nu au mai rămas. PNL a mărit numărul de lucrători la stat. PNL a mărit cheltuielile publice în Sănătate şi Educaţie, dar nu a făcut nimic să reformeze aceste domenii şi să crească calitatea serviciilor de educaţie şi sănătate. A fost lauda lor principală la congres: am mărit cutare cheltuieli publice. Să mai spunem că pentru un partid pro-piaţă veritabil, aceasta este o ruşine şi nu o laudă? Categoria de oameni responsabili care plătesc impozite din salariile sau veniturile lor cît să mai ţină cel puţin un salariat de la stat (sau chiar o duzină, după posibilităţi) nu reprezintă o ţintă electorală şi, prin urmare, nu sînt reprezentaţi de partide din două motive: (1) sînt mai greu de prostit pentru că în general sînt mai educaţi şi sesizează incoerenţa politicilor economice şi prin urmare (2) au un comportament electoral neglijabil. Pur şi simplu nu se prezintă la vot. În ceea ce priveşte strategia sa electorală, PNL a făcut aceeaşi alegere facilă, bună doar pe termen scurt, pe care a făcut-o şi PSD-ul. A mulţumit categoriile de oameni mai uşor de mulţumit pe termen scurt, pompînd bani în pensii şi bugetari. Procentul de aproape 20% cît a luat la alegeri este profund înşelător. PNL a devenit un partid votat de o pătură foarte subţire de alegători urbani din Bucureşti şi din vest şi de o masă mare de ţărani din sud şi din est. Adică a luat o halcă din electoratul dependent de stat, ce fusese în mod tradiţional al PSD. Toate partidele, indiferent de orientarea politică, cînd vor fi la guvernare vor guverna în folosul acelora care fac efortul şi le cer socoteală, adică merg la vot. Bugetarii şi pensionarii sînt dintre cei mai activi votanţi, în timp ce clasa de mijloc, de care îmi pasă mie, stă acasă sau îşi planifică minivacanţe de alegeri. Dar ce ar vrea un contribuabil din economia reală şi ce l-ar face să se obosească să voteze dacă vreun partid politic (poate PNL?) s-ar hotărî să recîştige acest electorat latent, dar atent la semnalele din politică? În primul rînd ar vrea coerenţă şi un comportament previzibil la guvernare care să-i garanteze că: banii ce îi sînt luaţi de stat vor fi cheltuiţi cu grijă, că nu vor mai creşte salariile bugetarilor decît raportat la creşterea veniturilor; că va scădea deficitul bugetar, ceea ce va permite în continuare absorbţia fondurilor europene programate; se va face tot ce este posibil pentru ca să adoptăm şi noi euro în 2014; sindicatele vor fi trimise mai des la plimbare şi că reforma educaţiei şi cea a sănătăţii vor avea loc mai ales în direcţia descentralizării şi încurajării investiţiilor private în aceste domenii; se va îngriji ca fondul de pensii să nu mai fie excedat; va construi autostrăzi mai ales pe banii firmelor care vor putea pune taxe pe drum sau din banii europeni dedicaţi acestui obiectiv şi care zac prin conturile statului şi aşa mai departe.