Neînţeles, dar plin de înţelesuri...

Publicat în Dilema Veche nr. 482 din 9-15 mai 2013
Neînţeles, dar plin de înţelesuri    jpeg

Elevii de clasa a VI-a (12-13 ani) şi cei de clasa a IX-a (15-16 ani) au puncte de vedere vesele şi triste, dar autentice şi tulburătoare, legate de o istorie recentă pe care o cunosc doar din auzite.

Prof. Mihaela Nicolae, C.N. „Mihai Eminescu“, Buzău

● Dictatorul era un om foarte strict, care obliga oamenii să îl slăvească. (Petruţ Haralambie)

● Cît despre telefonul mobil în comunism – catastrofă! Nu existau aplicaţii, nimic, puteai doar să suni, iar semnalul nu era prea bun. Pentru a-ţi cumpăra o maşină, trebuia să lucrezi o grămadă, şi nici măcar nu era spectaculoasă. Războiul era crunt, se plasau bombe (de obicei sub poduri), care încă se află în pămînt şi pot exploda în orice moment. (Mircea Popescu)

● Pe vremea lui Ceauşescu, părinţii mei au avut o copilărie bună. Îmi spunea mereu tata că, în unele perioade ale anului, bunicul se ducea în pădure şi se întorcea peste o lună, cu traista plină de melci. (Georgiana Şerban)

● Aş putea spune că, atunci, distracţia le era interzisă adulţilor. Cred că atunci a prins viaţă expresia „Comunistule!“ (Andreea Lazăr)

● Trebuia răbdare: să stai la cozi, să primeşti o casă de la stat, să pleci în străinătate. De aici am dedus că răbdarea era un sport naţional. (Andrei Mihalcea)

● Fiecare om mergea la serviciu îmbrăcat într-o uniformă anume, pentru ca ceilalţi oameni să recunoască uniforma şi să ştie unde lucrează. (Diana Plătică)

● Pe vremea aceea, oamenii mîncau portocale o dată pe lună, iar dulciuri primeau o dată la trei luni sau la un an. (Bianca Podaru)

● Nu aveai voie să fii mai bogat decît Ceauşescu, căci ţi se punea sechestru pe avere. Vorbeau cu toţii un limbaj diferit de cel de azi. Nu conta că erai doamnă sau preşedinte. Toţi se salutau cu „Tovarăşe!“, „Tovarăşa!“ (Bogdan Niculescu)

● Pe vremea aceea, ca să aibă carne, omul trebuia să vîneze sau să cumpere direct de la o fermă porci şi găini. (Cornel Şerban)

● Toată strada se culca devreme, că nu mai era curent. Bunica îi spunea mamei că nu e curent în zilele în care ea, bunica, nu era cuminte. (Alexandra Săftoiu)

● Tatăl meu nici nu auzise de kiwi sau de portocale pentru că banii aveau altă valoare. Chiriile, taxele, sănătatea şi mîncarea costau mult. (Cosmina Grigore)

● Copiii nu făceau facultate deoarece nu exista pe vremea lui Ceauşescu. Băieţii mergeau la armată, iar fetele se duceau să-şi ajute părinţii. (Andreea Plăpămaru)

● Se purtau pampoane şi uniforme în pătrăţele. Elevii aveau o oră pe săptămînă în care făceau practică. (Maria Vasile)

● Bunicii, ca să cîştige mai mulţi bani, cumpărau lucruri din ţară şi le duceau la ruşi, unde le vindeau şi, cu banii cîştigaţi, cumpărau îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru mama şi pentru mătuşa. (Irina Zaharia)

● Bunicul mi-a zis că, în clasa a II-a, copiii care aveau numai Foarte Bine în carnet deveneau pionieri şi erau numiţi aşa pînă în clasa a VIII-a. Asta mi se pare o chestie destul de interesantă. (Bianca Oprişanu)

● După ce se jucau, la prînz, copiii intrau în casă şi ascultau Telejurnalul de la ora 12. După ce se cînta imnul „Trei culori...“, apărea o imagine alb-negru cu dictatorul Ceauşescu: „Dragi tovarăşi şi pretini!“ (Iulia Vasile)

● Comuniştii au dat ordin ca militarii să se ducă acasă la oamenii de la ţară, care erau mai bogaţi decît ei, şi să le ia toată averea. (Valentin Ene)

● Atunci, copiii se jucau cu orele în faţa blocului, iar cînd intrau în casă, trebuiau să se spele pînă se întuneca. (Arina Tacu)

● Pe vremea comunismului era greu, nu existau multe magazine şi, chiar dacă erau, nu aveau multă marfă şi se vindea repede. (Carmen Grigore)

● În perioada vacanţei, toţi băieţii îşi lăsau plete, pînă aproape de începerea şcolii, cînd se puneau toţi la coadă la tuns, la frizeria din Complexul Crîng. (Vlad Miloş)

● Duminica era zi de sărbătoare. (Valentin Ene)

● Cum se putea cumpăra o maşină? Produsul era prezentat la televizor, cu date de contact, apoi îi scriai directorului fabricii, iar acesta alegea cui să dea întîietate, după anumite criterii. Aşa a făcut şi bunicul, îndemnat de tatăl meu. După şase luni, a venit răspunsul la scrisoare, iar bunicul a putut cumpăra o Dacie 1100, aproape singura din parcare. (Teodor Muşat)

● Mătuşa mea călătorea, împreună cu unul din verii mei, de la Bucureşti la Timişoara, cu trenul. Copilul s-a plictisit şi, la un moment dat, ca să facă o glumă, a zis: „Cînd face nea Nicu cu mîna, şterge televizorul prin interior!“ Oamenii din compartiment s-au albit la faţă şi au întors privirea spre geam, ca şi cum n-ar fi auzit nimic. Se temeau să rîdă. (Andreea Poşircă)

● Elevii aveau o uniformă strictă, iar fetele purtau o bentiţă pe cap. La începutul orei, se cînta imnul. Dacă nu ştiau lecţia, erau neatenţi sau vorbeau în timpul orei, profesorul se oprea din predat şi îi lovea pe elevi cu rigla în palmă, apoi îşi continua ora. (Arina Enea)

● Bunica era croitoreasă şi îi era destul de greu să crească trei copii într-un apartament cu doi camere, unde trebuia să mai facă şi croitorie. Cea mai fidelă clientă era „doamna cu coc“, o femeie solidă şi elegantă. Mama şi fratele ei o ţin minte pentru că le aducea de fiecare dată pufarine. (Oana Manea)

● Tatăl meu urma să vină pe lume şi pînă la maternitate era drum lung. Bunicii mei aveau maşină, dar era duminică. Pe vremea aceea, se circula ciudat: o duminică – maşinile cu număr par, cealaltă duminică – maşinile cu număr impar. Aşa că bunicii au apelat la un vecin să îi ducă pînă la maternitate. (Mihai Budescu)

● Nu se găseau pantofi. Întors dintr-o călătorie, bunicul i-a adus tatălui meu o pereche de pantofi din carton presat, albaştri, cu un model frumos, destul de scumpi pe vremea aceea. Tata a aşteptat duminica, s-a îmbrăcat frumos şi s-a dus ţanţoş la biserică. În timpul slujbei, a început ploaia. Tata şi-a pus pantofii la uscat, dar a doua zi, a văzut că din pantofi rămăseseră doar tălpile şi un ghemotoc de carton. (Adelin Petre)

● Mama făcea parte din corul Facultăţii de Chimie. Repetiţiile se ţineau uneori la Conservator, unde cîntau cei de la Madrigal. Concertele se deschideau cu acele cîntece patriotice obligatorii, după care se puteau cînta şi melodii cu adevărat frumoase. Din acest cor nu puteau face parte studenţii care aveau restanţe. (Cosmin Tudor)

● Mergeau la mare cu cortul pentru că era mai ieftin şi mai liniştit. La Eforie. Mama şi verişoarele ei dormeau în cort, iar bunicul în maşină. Mîncau la cantină, oricum nu se prea găsea mîncare. Seara se plimbau pe faleză sau mergeau la Teatrul de Vară. (Eugen Onu)

● Mama mi-a spus că, pe vremea comunismului, o doamnă activistă de partid era studentă la o facultate politică, la fără frecvenţă. Pe atunci, activiştii de partid erau muncitori. Femeia trebuia să facă un rezumat pentru un curs. Mama mea i-a făcut rezumatul şi, în schimb, doamna a vorbit la magazin să-i fie păstrat un frigider. Pe vremea aceea, era foarte greu să cumperi un frigider, trebuia să te înscrii pe o listă de aşteptare. (Teodor Moldoveanu)

● Povestea bunicul că stăteau la coadă să cumpere ce aveau nevoie, de dimineaţă pînă seara, şi făceau cu rîndul sau lăsau o sacoşă cu o piatră în ea, ca să nu-şi piardă locul. Armata era obligatorie chiar şi pentru femei, iar stingerea se dădea la ora 22, cînd se lua curentul. (Cristian Cozma)

● Şcoala era mai severă. Bunicul mi-a povestit că a uitat lecţia la matematică, iar profesorul a început să-l dea cu capul de tablă, întrebîndu-l dacă şi-a amintit. La un moment dat, între lovituri, bunicul şi-a amintit, cumva, a răspuns şi a luat notă mare. (Alexandru Zăvoianu)

● Bunicul avea trei clase terminate şi, într-a IV-a, a fost exmatriculat. Tatăl său murise în război, fratele mai mic avea 9 ani, iar el 14. Bunicul a mers la un meşter să facă ucenicie ca cizmar. A învăţat repede, dar într-o zi, cînd a trebuit să facă cizme pentru un ofiţer, nu le-a lustruit şi, pentru asta, a primit o cizmă în cap. Ucenicia i-a fost utilă, căci în armată, pentru că repara pantofii ofiţerilor, avea ceva avantaje, şi asta conta în vremea aceea. (Alexandru Tănase)

● Mătuşa mea era elevă şi avea o profesoară de chimie foarte rea. Îi controla să vadă dacă şi-au tăiat unghiile. Profesoara îi punea pe elevi să întindă mîinile pe bancă şi cine avea unghiile mai mari era dat afară şi obligat să-şi taie unghiile. Dacă incidentul se repeta, elevul prima nota 4. (Alexandra Vizitiu)

● Bunicul a fost secretar la CAP. Îi plăcea să facă exerciţii fizice, aşa că dimineaţa alerga prin vie, o oră-două, înainte de a pleca la treabă. Şi-a făcut singur gantere, din bare de fier pe care sudase greutăţi. Sportul nu era atît de mediatizat atunci. (Nicolae Drăgulin)

● Ştia franceză şi, după zece ani de lucrat în armată, s-a gîndit să plece în străinătate. Aşa a hotărît bunicul să treacă Dunărea pe la bulgari, împreună cu un coleg. Vreo două zile a supravegheat graniţa. Dar s-a întîmplat să fie martor la prinderea unor fugari, unul din ei a fost împuşcat. Asta l-a făcut să renunţe la planul său de evadare. (Ionuţ Constantin)

● Tata avea 19 ani şi era electrician. În primele lui zile de muncă, a trebuit să stea peste program. Însă după ora 22, nu mai puteai circula pe stradă. Cînd se întorcea acasă, tîrziu, tata a fost dus de miliţieni la „corecţie“. Au venit să-l ia de acolo bunicii, care au şi plătit o amendă bună. (Ramona Tudose)

● Bunicul a fost şofer şi a muncit la construirea Transfăgărăşanului, unde lucrau mulţi soldaţi şi chiar prizonieri. Transporta balast cu un Mercedes vechi, deseori pe timp de noapte, deşi farurile nu funcţionau prea bine. A văzut atît de mulţi oameni striviţi de bolovani, scoşi pe targă, încît se obişnuise cu astfel de imagini. La un moment dat, o bucată de autostradă s-a prăbuşit peste un grup de oameni, din care n-au supravieţuit decît şase. (Cătălin Cheşnoiu)

● În perioada aceea, elevii aveau grijă de viermii de mătase. Fetele aduceau frunze de dud, chiar dacă le era scîrbă. Uneori, erau duşi să lucreze cu apicultori. O dată la cîteva săptămîni, elevii mergeau la scandări în masă. (Ştefan Nicolae)

● Bunica se trezea de dimineaţă ca să o ducă pe mama la creşă şi pe unchiul meu la grădiniţă, pentru ca apoi să meargă la serviciu. Pentru copii se făceau mari eforturi; ştiu că plecau bunicii mei în Bulgaria şi luau dulciuri. Ţineau bananele verzi pe şifonier, să se coacă. (Andrei Enescu)

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.