Neîncredere şi intoxicare - un dialog cu Luca NICULESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 510 din 21-27 noiembrie 2013
Neîncredere şi intoxicare   un dialog cu Luca NICULESCU jpeg

Care ar fi, în momentul de faţă, subiectele despre România care prezintă interes pentru publicul francez?

Cred că depinde de public. Dacă vorbim despre „francezul mediu“, subiectul principal e legat de romi. Asta se întîmplă cam de trei ani încoace, de cînd a început Nicolas Sarkozy cunoscuta campanie de expulzări, numite pudic „repatrieri voluntare“. Situaţia s-a calmat puţin apoi, dar a fost relansată recent de ministrul de Interne Manuel Valls, care a spus că romii nu au „vocaţia“ de a se integra în Franţa. Este subiectul principal, mai ales în ziarele de dreapta, ca Le Figaro, care scrie des despre neplăcerile pe care romii le provoacă francezilor. În alte ziare, găseşti şi altfel de articole, în care se vorbeşte, de exemplu, despre prezenţa economică franceză în România sau despre medicii români care se instalează în zone în care medicii francezi nu prea mai merg. Iar publicul cultivat, cel care ascultă France Culture, ştie că există regizorii români şi filmele lor premiate, e la curent cu prezenţa României la Salonul de Carte de la Paris, a fost să vadă expoziţia lui Mircea Cantor de la Centrul Pompidou etc.

Mai este comunismul o temă care atrage cînd e vorba despre România? Mai este România considerată o ţară „exotică“ din acest punct de vedere?

Din cînd în cînd. Au trecut aproape 25 de ani de la căderea lui Ceauşescu. Totuşi, există mulţi ziarişti francezi care sînt încă marcaţi de ce s-a întîmplat atunci, dintr-un motiv foarte simplu: au fost înşelaţi. Presa franceză a fost prima care, în decembrie 1989, a preluat minciuna cu cei 60.000 de oameni ucişi de Securitate la Timişoara. O ştire falsă, după cum s-a aflat cîteva zile mai tîrziu. Ziarele au fost nevoite să publice dezminţiri, ziariştii şi-au făcut mea culpa, au luat voturi de blam. Cazul „Timişoara“ e predat acum în şcolile de jurnalism din Franţa ca un caz de intoxicare (reuşită!). Dar ziariştii francezi care au „înghiţit“ intoxicarea s-au simţit traşi pe sfoară. Unul dintre ei îmi spunea, acum cîţiva ani, că acela este momentul zero al neîncrederii pe care presa franceză o are faţă de România.

La începutul anilor ’90, pe lîngă comunism, jurnaliştii străini erau atraşi în special de marginali – copiii străzii, cerşetori, orfani etc. şi de sărăcia din România. S-a mai păstrat această viziune noir despre ţara noastră?

Nu se mai vorbeşte despre copiii străzii sau cerşetori, dar, în general, subiectele negative prind mai bine decît cele pozitive. În clipa de faţă, România nu are o imagine bună în Franţa, chiar dacă are dreptate! Pot da exemplul scandalului cu carnea de cal, cînd s-a aflat repede că România nu are nici o vină. Deşi mulţi ziarişti francezi au revenit asupra informaţiilor iniţiale şi au prezentat corect situaţia, în opinia publică franceză, România e în continuare „vinovată“ pentru ce s-a întîmplat atunci. Din păcate, e foarte uşor să agăţi imagini negative de gîtul României, mai mult decît în cazul altor ţări.

De pe altă parte, există şi o viziune idilică, bucolică, la limita „civilizaţiei“: peisaje pitoreşti, o ţară preponderent agrară (agricultură bio), drumuri neasfaltate, pe care trec care cu boi şi turme de oi. Prinţul Charles, de exemplu, promovează o astfel de imagine a României. Pînă la urmă, poate fi aceasta o imagine pozitivă, care să ne „facă reclamă“?

Într-un fel, da. Francezii călătoresc mult şi sînt atraşi de „exotism“. România nu îşi face însă multă reclamă nici pentru acest tip de turism. Puţini ştiu de peisajele pitoreşti despre care vorbiţi. Dar există ziarişti francezi care scriu despre asta. Un mare merit revine aici biroului Agenţiei France Presse de la Bucureşti, care publică des articole despre „cealaltă Românie“, cea care interesează nu prin tristeţea ei, ci prin poveşti bune, bine scrise, care îţi trezesc pofta să o descoperi.

Cînd se vorbeşte despre romi – ca „problemă“ europeană, în general –, se vorbeşte în primul rînd despre România? Este într-adevăr o temă de interes, sau sînt mai mult exagerări de presă?

România e prima vizată, da. Situaţia e destul de complicată, pentru că e vorba şi despre o temă reală, şi despre exagerări. Problema există: în Franţa sînt 400 de tabere de romi, cei mai mulţi români, amplasate pe lîngă oraşe şi comune şi care îi deranjează pe cei din respectivele localităţi. Tabere de romi români există însă şi în Belgia, de exemplu, ca să nu mai vorbim despre Spania sau Italia. De ce în aceste ţări, problema romilor români nu e scoasă atît de mult în evidenţă de presă (cu excepţia cazului „Mailat“, în Italia)? Pentru că oamenii politici nu au făcut din asta o miză electorală, aşa cum e cazul în Franţa. Iar problema se va amplifica pe măsură ce se apropie alegerile locale din martie. Partidul de extremă dreaptă, Frontul Naţional, e pe primul loc în sondaje, una dintre temele sale principale fiind tocmai discursul împotriva romilor.

Care mai sînt astăzi principalele stereotipuri şi prejudecăţi legate de români?

Cele despre care am vorbit. Pentru unii francezi, romi = români. Alţii se tem că românii le vor lua locurile de muncă. Există însă şi reversul medaliei, poveştile de succes ale unor medici români sau cea a unei tinere de etnie romă, care a devenit Meilleure Apprentie de France, o distincţie care îi recompensează pe cei mai buni ucenici. România trebuie să facă un efort politic şi de comunicare pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Politic, trebuie să găsească mijlocul de a nu mai fi mereu ţap ispăşitor în campaniile electorale franceze. Iar comunicarea trebuie să depăşească stadiul reactiv, să dea dovadă de imaginaţie. Cred, în acest sens, că demersul făcut recent de ambasada României la Paris a fost excelent: o zi de dezbateri între intelectuali români, francezi şi nu numai. Din România au venit, printre alţii, Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu şi Cristian Pîrvulescu. Din Franţa – oameni politici şi de afaceri, foşti miniştri, foşti comisari europeni. Discuţia a fost interesantă pentru că s-a depăşit cadrul bilateral, unde s-ar fi ajuns repede la stereotipuri, şi s-a vorbit despre viziunea pe care Franţa şi România o au despre Europa. O dezbatere de anvergură, la care au asistat peste 100 de oameni, organizată de ambasadorul Bogdan Mazuru şi echipa sa. E, poate, doar o picătură în oceanul comunicaţional de care ar trebui să se ocupe România, dar arată că putem vorbi şi despre altceva decît despre locurile comune.

Luca Niculescu este jurnalist, redactor-şef la Radio France Internationale România.

a consemnat Adina POPESCU

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.