Nedreptate şi sfială

Publicat în Dilema Veche nr. 644 din 23-29 iunie 2016
Nedreptate şi sfială jpeg

Ar fi o ipocrizie să mă plîng. A recomanda cărţi e o îndeletnicire plăcută, voluptuoasă şi simplă. Iar cînd ai norocul s-o faci într-o rubrică TV, fie ea şi de cinci minute, te alegi cu un dublu spor: de venituri şi de notorietate. Dacă Miron Costin ar fi avut un post TV la care să vorbească despre „cea mai frumoasă şi mai de folos zăbavă“, poate că ar fi rămas cu capul pe umeri şi la propriu, şi la figurat. Ba chiar i-ar fi bătut obrazul lui Constantin Cantemir vodă şi i-ar fi murmurat – nu la Ureche, ci la ureche – „Constantine, cam te miri“ (licenţă de topică, ştiu).

Aşa mătăsoasă cum se vede din afară, o rubrică de carte are cîteva capcane, mai cu seamă cînd cel care face sugestiile de lectură e, cum stau lucrurile în cazul meu, editor şi scriitor. Din fericire, nu mă iubesc într-atît încît să-mi recomand propriile cărţi sau traduceri. Asta nu mă fereşte însă de bănuieli nedemne. Cum sus­picionita face parte, alături de scenaree şi duplicitoză, din bagajul obligatoriu al patologiei băştinaşe, la nici două luni de la prima ediţie din Dă-te la o carte, conducerea postului TV unde ţin rubrica a primit o sesizare din partea unei persoane cu mai multă rea-credinţă decît vigilenţă. Pasămite aş fi transformat pastila literară într-o platformă de reclamă pentru Humanitas, unde, se ştie, sînt senior editor. Mi-a fost uşor să demontez acuzaţia: îmi începusem rubrica prezentînd o carte scoasă de concurentul principal al Humanitasului, iar în şapte ediţii, cîte se adunaseră la momentul reclamaţiei, vorbisem despre şapte cărţi apărute la şapte edituri. Am aflat totuşi ce obţii cînd prelingi trei stropi de venin într-un polonic de miere. Şi am mers mai departe.

Două sînt sentimentele care mă însoţesc de fiecare dată cînd îi invit pe oameni să se dea la o carte. Nu-mi dau seama care e mai puternic, mai influent, mai apăsător. Primul e nedreptatea; al doilea, sfiala. Le iau pe rînd.

Nedreptatea care mi se plimbă braţ la braţ cu umbra e rodul unui contrast. Îmi trec prin mînă şi pe sub ochi zeci de cărţi pe săptămînă, dar nu pot să vorbesc decît despre una. Spre deosebire de Dan C. Mihăilescu şi Cezar Paul-Bădescu, am o singură apariţie de cinci minute pe săptămînă, ceea ce mă obligă să sacrific inevitabil cărţi care ar fi meritat mai mult. Bucuria de-a recomanda cărţi e dublată de nedreptatea implicită a fiecărei opţiuni. De ce Eco şi nu Pamuk? De ce Hrabal şi nu Vargas Llosa? De ce Octavian Soviany şi nu Tania Radu sau Adriana Babeţi? De ce nu am timp şi spaţiu pentru oamenii de ispravă care nu numai că scriu literatură, dar o şi ajută? De ce nu găsesc cinci minute pentru Robert Şerban sau Daniel Vighi? (Tot o să găsesc, promit.) De ce nu obţin une juste mesure între autori şi autoare? De ce n am prezentat nici un grec şi nici o ucraineancă? De ce nu sînt mai generos cu poezia şi cu teatrul? Şi tot aşa.

Al doilea sentiment de care nu pot (şi nu ştiu dacă vreau) să scap este, scriam mai devreme, sfiala. Iar sfiala asta curge dintr-un soi de autosubevaluare neprefăcută. Te întrebi (eu cel puţin o fac) dacă eşti cu adevărat la înălţimea rubricii tale. Dacă dispui de argumente şi de îndreptăţiri. Cînd citeşti doar pentru tine, eşti liber să ai ce criterii doreşti sau să te lipseşti cu totul de ele. Cînd faci recomandări de lectură, îţi pui discernămîntul în slujba altora, ceea ce obligă la alt tip de comportament. Eşti dator să scoţi la iveală edituri de plan secund, dar meritorii. Eşti dator să pui conul de lumină pe debutanţi cu talent, dar fără o maşinărie de marketing în spate. Eşti dator să nu persecuţi o carte, o colecţie sau un autor pentru că-ţi displace editorul. Eşti dator să fii viu, convingător şi curat în toate alegerile pe care le faci. Agenda ta trebuie să fie agenda unui cititor cu bani şi cu timp de lectură, însă lipsit de ghidaje.

Ajuns aici, şi fiindcă sîntem în buza vacanţei, împing în faţă o carte cu fabulă, trepidaţie şi lipici. Se intitulează Diavolul din oraşul alb şi a apărut în colecţia „Narator“ a Editurii Publica, în traducerea lui Alex Moldovan şi a Marianei Buruiană. Este o poveste-spectacol despre creaţie şi distrugere în America sfîrşitului de secol XIX, înăuntrul şi în preajma Expoziţiei Universale de la Chicago.

Radu Paraschivescu este scriitor.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.