Necrologul e doar un alt text despre viață

Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
Necrologul e doar un alt text despre viață jpeg

Oricît de morbid sau neobişnuit sună, îmi place să citesc necrologuri – mă relaxează şi îmi conferă o bucurie a cititului demnă de cele mai bune romane scrise vreodată. Cred că explicaţia simplă a acestui fapt stă în conţinutul lor – sînt nici mai mult, nici mai puţin decît frînturi din viaţă, nicidecum texte funebre cum aţi putea bănui iniţial (OK, persoana nu mai e printre noi, dar viaţa ei, fie şi la trecut, tot viaţă rămîne). 

Rubrica mea preferată dintre toate rubricile din lume, pe care o urmăresc cu sfinţenie, este cea de „Obituaries“ din The New York Times. Documentare perfectă, scriitură impecabilă şi poveşti fascinante din viaţa unor oameni care între timp au devenit personaje întru eternitate – ce să îţi doreşti mai mult de la un text?. Se pare că nu sînt singura, de vreme ce Gabriel Orozco, considerat unul dintre cei mai influenţi artişti contemporani din ultimii ani, şi totodată unul dintre preferaţii mei, a realizat în 2008 o instalaţie inspirată de necrologurile din NY Times. „Obit“ a strîns laolaltă tot felul de fraze-cheie din aceste texte şi a construit un mausoleu din cuvinte, închinat celor dispăruţi. La Tate Modern din Londra, unde am dat peste instalaţia sa, am stat minute întregi ca să citesc fragmentele de texte, delicios alese: „A clădit un imperiu bazat pe optimism“; „Star burlesc celebru pentru băile cu spumă“; „Ale cărui sticle au întocmit hărţile oceanelor“; „Expert în infidelitate“; „A trăit în două lumi: una albă, alta neagră, amîndouă amare“; „Văduva generalului“; „Doctorul lui Nixon“; „Maestru al cascadoriilor publicitare“; „Una dintre cele mai bine plătite prostituate“. 

Ce cuvinte mai alese ca să exprimi însăşi viaţa într-un text care marchează moartea cuiva? Numai că imaginea morţii, văzută prin peniţa presei, diferă – şi aici ajungem la dihotomia ei-noi. Dacă la ei – The New York Times, The Telegraph, The Guardian, The Economist, patru dintre publicaţiile-etalon pentru cultura mea jurnalistică – textele despre oamenii care nu mai sînt în dimensiunea asta sînt înduioşătoare, şi totuşi nu-şi pierd latura informativă, demne de premiat cu distincţii pentru scriitură încîntătoare, ei bine, la noi nu sînt nimic din toate cele de mai sus. 

De fapt, e dificil de comparat 1 la 1, pentru că la noi cultura necrologului n-a trecut de faza pomelnicului citit pe bandă rulantă la biserică. În arhiva The New York Times, de exemplu, găsim încă din martie 1910 necrologul lui Florence Nightingale care, deşi se stinge din viaţă la 90 de ani, surprinde prin dispariţia-i, înduioşînd opinia publică: „nici măcar decesul unei personalităţi regale nu ar fi putut strînge laolaltă mai multe regrete şi gînduri de iubire şi afecţiune cîte au apărut în ziarele britanice“. Textul prezintă în amănunt viaţa domnişoarei Nightingale, suprinzător cumva pentru că ziarul e american, iar ea – englezoaică. 

Tot la început de secol trecut, presa britanică anunţă moartea lui Marcel Proust. În 1922, The Guardian publică necrologul acestuia, o jumătate de pagină din care aflăm că „era o fiinţă ciudată. Foarte palid, cu ochi incandescenţi, fragil şi mic de statură, a trăit ca un eremit în locuinţa sa deschisă cîtorva prieteni privilegiaţi, printre piese de mobilier preţioase“. Prea puţine despre opera sa, dar vorbim totuşi de un scriitor francez şi de o publicaţie britanică. Cu trecerea anilor însă, stilul necrologurilor se schimbă – devin din ce în ce mai avide de informaţie şi povestesc în detaliu biografia celui decedat. Titlurile rezumă vieţi şi atrag cititori (şi artişti – a se vedea mai sus povestea cu Orozco): Truman Capote moare fiind desemnat scriitorul stilului şi al clarităţii, Marilyn Monroe rămîne fata de aur a filmului, Alfred Eisenstaedt e fotograful momentului, Lucien Freud e portretistul desăvîrşit etc. În plus, ne introduc în universul unor oameni mai puţin celebri, dar cu vieţi demne de romane: Baronesa Park of Monmouth – unul dintre cei mai buni spioni ai Regatului Unit; Lady Mosley – prietenă cu Churchill şi cu Hitler; Maica Thekla – muza spirituală a lui Sir John Tavener. 

Cam în această sferă se situează jurnaliştii lor faţă de necrologuri. Ai noştri încă se învîrt în cerc şi nu reuşesc să iasă din senzaţional, ca să prezinte umanul. Dacă îi scoatem din ecuaţie pe Nicolae Manolescu sau Mircea Cărtărescu, care nu sînt chiar jurnalişti, dar care mai scriu despre moartea vreunui scriitor sau artist apropiat (şi o fac bine tocmai pentru că l-au cunoscut personal), rămînem numai cu texte inspirate/copiate din presa de afară sau cu invenţii de un prost-gust covîrşitor – chiar luna trecută, revista Tabu a publicat online un interviu cu Amy Winehouse (abia decedată de cîteva zile), realizat probabil printr-o şedinţă de spiritism. Asumat, într-adevăr – dar asta spune destule despre cum şi ce vedem din vieţile morţilor. 

Apropo de cazul Amy Winehouse, nici presa britanică nu a omis să dea detalii despre viaţa zbuciumată a cîntăreţei – cam tot ce a umplut de fapt paginile de ziare de la noi şi prime time-ul de la televiziuni – dar nici n-a uitat să spună povestea „cîntăreţei comparate cu Nina Simone şi Sarah Vaughan“. Un singur articol din presa românească mi s-a părut că se ridică la standardul unui necrolog adevărat (şi nu cred că e întîmplător că a apărut pe dilemaveche.ro) – „Necrologul tîrziu“, semnat Bogdan Şerban: „Înainte de «copilul teribil al muzicii britanice», a fost artista debutantă care încerca să impresioneze producătorii londonezi cu un demo pe care se află, pe lîngă viitoarele hit-uri «Take the Box» sau «I Heard Love Is Blind», şi reinterpretarea piesei jazz standard compusă de George Gershwin, «Someone to Watch Over Me». Simplu şi la obiect, scurt şi cuprinzător, dar duios. Ca viaţa, de altfel.“ 

Cred de fapt că aici e diferenţa capitală între ce se scrie în presa noastră despre morţi şi ce se scrie în a lor. Ai noştri se poticnesc în moarte, pe cînd ai lor au înţeles că necrologul e chiar despre viaţă, numai că e scris la finalul ei.

Cătălina Miciu, cînd nu citeşte necrologuri, scrie cronici culturale pe gingergroup.ro.

Foto: L. Vasiliu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.