ne îndoim, dar nu ni se rupe

Publicat în Dilema Veche nr. 232 din 28 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cred că la început a fost întrebarea. Şi poate că mai înainte încă a fost revelaţia paradoxului: intelect şi trup, sex şi metafizică, dincolo de bine şi rău, metanoia, Aufhebung etc. Spre deosebire de alte civilizaţii, cea europeană are condiţia ontologică a trestiei pascaliene: se îndoaie, dar nu se rupe. Aş spune, astăzi, că se altoieşte, dar nu dispare. Trestia europeană are ceva, tot mai mult, din trestia de zahăr sud-americană, din trestiile mlaştinilor de orez (hm...) din Vietnam, dar rămîne trestie şi nu se preschimbă nici în gorun ceauşist de inspiraţie oriental-comunistă, nici în sequoia redescoperit de nişte recenţi intrepizi după secole de uitare, nici în zgîrie-nori american crescut parcă dinspre spaţiu înspre pămînt, nici în fir de iarbă insignifiant în el însuşi, simbol al prospeţimii doar ca pixel de gazon. Trestia este acea fiinţă în care nu te poţi încrede, pe care nu poţi paria. Dar nu de tot. Pentru că trestia este un fenomen de prezent-trecut cu totul special, rar. Mai ţineţi minte, pe vremea ălora doi, clişeul acela de advertising politic care se numea "îmbinarea vechiului cu noul". În Bucureşti, de pildă, "vechiul se îmbină cu noul". În mare, asta însemna transformarea pe viu a vechiului în nou. Nu era vorba despre o îmbinare statică, un peisaj, ci despre un spectacol, o mişcare. Mahalaua era înlocuită, în anii ’80, de circuri ale foamei. "Îmbinarea vechiului cu noul" însemna spectacolul cathartic al demolării mahalalei, însoţită de mirarea de care ne lăsam cuprinşi văzînd transformarea ei în cupola de beton unde urma să stăm la cozi feriţi de intemperii. Dezideratul epocii era, desigur, nou fără vechi - noul pur, măreţ, total. Acest tip de aculturare - arhitectural, fie, dar în primul rînd mental - este tipic societăţilor colonizate de modernitate, cum este, a fost şi va fi cea românească. Cînd vorbesc despre cultură europeană - în sensul tipului ideal - înţeleg ceva contrar: o dezvoltare cvasi-organică, o schimbare sistemică şi continuă, aşa ca înlocuirea celulelor epiteliale, chiar dacă zguduită uneori de seisme cum a fost Revoluţia franceză şi, determinant, de cele două războaie mondiale. Ceea ce face ca Parisul din 2008 să semene cu cel din 1908 şi, probabil, ca alte oraşe europene mari să semene cu ele însele cu un secol mai devreme; ceea ce face ca familiile europene să poată fi înscrise într-o tradiţie politică, culturală, spirituală adesea uitată şi ceea ce face ca între felul de a vedea lumea al adolescentului de azi şi cel al bunicului să nu existe o ruptură incomensurabilă - chiar dacă a existat 1968 - ţine de dinamica trestiei. Deşi pare uscată, ea nu e moartă; deşi subţire, nu se rupe. Această dinamică face ca, deşi nimic din omul modern european să nu semene cu omul medieval, trecerea de la ultimul la primul să se fi făcut ca o decolare de avion, atom cu atom - făr-a prinde chiar de veste. Altfel, nu s-ar fi putut naşte istoria hegeliană; n-am fi avut alienare şi poate nici psihanaliză. Cultura europeană există numai ca obiect al hermeneuticii - deconstrucţie, dacă vreţi: întrebări puse tocmai acolo unde nu pare nimic neclar, nimic care să scape diferenţei. Identitate europeană înseamnă în primul rînd - un alt exemplu - întrebarea asupra identităţii: limbajul gîndirii mele, el este european, cu toată fragilitatea şi impertinenţa lui. Nu mi-e frică de moartea naturală a trestiei; cred însă că biotopul a suferit, din momentul în care s-au impus în lume democraţia şi spaţiul care a realizat-o, America de Nord. Dacă ne imaginăm lumea de astăzi ca pe un schimb de castane dintre SUA şi lumea islamică (la trecerea timpului), Europa este spaţiul intermediar care ar putea suferi în urma unei mişcări greşite a protagoniştilor, fără să fie vreodată capabilă să arbitreze lupta altfel decît, să zicem, printr-o petiţie. Gigantomahia survolează Europa aşa cum avioanele de luptă zboară peste mări, munţi, cîmpii: cine mai locuieşte în Europa? Ce mai înseamnă Europa astăzi, diferit de America şi de China, de India şi Pakistan şi de Japonia? Un muzeu. Se poate anvizaja o identitate europeană în lipsa unui discurs cultural unitar, aşa cum a fost cel politic francez din a doua parte a secolului al XVII-lea? Putem fi europeni prin simplul fapt că ţinem de Europa, continentul ciudat în care intră Turcia şi Rusia? Sau nu? Cred că ne va fi greu să mai fim europeni - ca pînă acum - din motivul pe care l-am găsit formulat la Eminescu: "E multă diferenţă între educaţie şi cultură. Educaţia străină implică spirit străin - cultura străină ba. Educaţia e cultura caracterului, cultura e educaţia minţii". Aşa scria poetul, într-un articol foarte european în măsura în care se lua de unguri... Cultură europeană, fie; dar însăşi sintagma aceasta, nu aparţine ea unei educaţii de origine nord-americană (ideală în sol natal, "alienată" apoi, la transplantare)? Identitatea europeană nu poate exista fără un discurs european. Or, dacă noi, europenii, avem ceva în comun unii cu alţii, asta este istoria. Adică acel trecut care e tot mai puţin şi prezent. Poate măcar nostalgia să rămînă brand identitar, cine ştie?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.