Natalitatea cu efecte secundare <p>- <i>de la Dej la Ceauşescu</i> -

Publicat în Dilema Veche nr. 240 din 18 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În momentul în care a ocupat România, regimul comunist a mai luat ceva în stăpînire: pe românce, în calitatea lor de mame. Deloc paradoxal, anul ce aducea naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (1948) mai aduce şi interzicerea prin lege a avortului - prin introducerea unui articol (nr. 482) în Codul Penal, conform căruia cele ce (sau ce-şi) produceau întreruperi de sarcină erau pasibile de pedepse de la trei luni la cinci ani închisoare. Aşadar, nimic surprinzător: aşa cum fabricile şi uzinele intrau în proprietatea statului, la fel şi femeia, în calitatea ei de producătoare de generaţii viitoare. Argumentarea regimului era parţial validă: echilibrul demografic al ţării, afectat de război, trebuia restabilit; refacerea ţării presupunea şi refacerea forţei de muncă etc. În plus, trebuie adăugat că măsura a făcut ceva valuri mai curînd în mediul citadin; în rest, ea a trecut aproape neobservată - întreruperea de sarcină nu era nici pe departe o practică la ordinea zilei în România tradiţională. Rurală în proporţie de cca 80%, populaţia ţării, în marea ei majoritate, încă mai pleca de la ideea că un copil e dat de Dumnezeu. LIBERTINUL DEJ ŞI FIDELUL CEAUŞESCU Totuşi, nu se poate vorbi în cazul satului românesc, din acest punct de vedere, de un puritanism religios sau cutumiar. Întreruperi de sarcină existau, se înţelege, în satele române sau în mahalalele oraşelor (şi au continuat şi după decretul de interzicere din 1948), preoţii locurilor de regulă închideau ochii, iar femeile erau asistate nu de medic, ci de alte femei cu experienţă - aceleaşi moaşe care le ajutau pe altele să nască (unele dintre moaşe fiind chiar soţii de preoţi!). În plus, avortul din casele ţărăneşti intra automat în rîndul secretelor de familie - motive din care e cu totul improbabil ca ele să fi figurat în vreo statistică. Pe lîngă multele-i defecte (umane sau politice) pe care le-a avut, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea şi o calitate: nu era un ipocrit, din punctul de vedere al concepţiilor despre sex. Destul de libertin în viaţa sa privată, liderul român a legalizat, în septembrie 1957, avortul la cerere. Trei precizări se impun aici. În primul rînd, din moment ce rata de natalitate în România (încă preponderent rurală) era în continuare bună, Dej nu avea de ce să-şi facă griji; în plus, măsura în sine se dorea şi un semn suplimentar de reconciliere cu societatea (era deschiderea fazei de relativă liberalizare dejistă). În al doilea rînd, Dej nici măcar nu a fost original, ci doar a copiat la el acasă ceea ce Nikita Hruşciov permisese în URSS încă din 1955. În fine, să mai spun că nu cred deloc în zvonistica şi bîrfele ce şi-au croit loc pînă şi în lucrări, unele, serioase: cum că Dej ar fi ieşit din închisoare, în 1944, cu mult mai gay decît intrase, şi de aici poziţia sa mai curînd relaxată faţă de subiectul natalităţii. Ce se ştie sigur este că Dej a fost părăsit de soţie la scurt timp după ce a fost arestat (după 1933); mai tîrziu, odată ajuns lider al ţării, el - un bărbat cu simţul umorului, plăcut de unele femei - a avut mai multe legături pasagere, cu totul hetero. În raport cu relaxarea lui Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu era la antipozi. În primul rînd, el a făcut parte dintre acei "bărbaţi ai unei singure femei" (şi, oricît de surprinzător ar părea, el e aici "coleg" de categorie cu un alt fost lider al românilor: regele Carol al II-lea, care, în ciuda legendei - pînă la capăt, nemeritate - de playboy, după ce a întîlnit-o pe Elena Lupescu a devenit, efectiv, de o fidelitate fanatică!). Un puritan de cea mai autentică vînă ţărănească, Ceauşescu, la vremea lui, şi-a făcut datoria faţă de ţară: trei copii, în opinia mea (şi în ciuda tuturor bîrfelor), categoric ai lui. După 1989, despre Elena Ceauşescu s-au spus o mulţime de mizerii - atît de multe încît nici măcar ea nu le merita -, multe dintre ele din sfera vieţii intime. Nu încurajez pe nimeni să creadă în ele, după cum cred că trebuie privită cu circumspecţie şi versiunea sugerată de Cornel Burtică (şi alţii), anume că explicaţia controlului Elenei C. asupra lui Nicolae C. ar fi fost un secret pe care numai ea îl ştia: ceva experienţe (iarăşi) homosexuale ale celui din urmă, tot în închisoare (ba încă Titus Popovici vorbea de-a dreptul despre o relaţie a junelui Nicolae cu mai maturul Dej, şi de aici parteneriatul lor politic de mai tîrziu!). Oricît de mustoase ar fi pentru unii aceste detalii de sub pătură (şi de sub curea), ele nu ajută cu nimic nici înţelegerea comunismului românesc şi - cred eu - nici adevărul. CEI CARE L-AU SORCOVIT L-AU ŞI UCIS În fine, iarăşi oricît de paradoxal ar părea, în planul lui de sporire demografică a ţării, Ceauşescu a avut, dincolo de propriile-i marote, şi un inspirator de marcă: Charles de Gaulle. Înainte de a se întîlni propriu-zis, liderului român îi ajunsese la urechi ideea lui De Gaulle că une grande nation trebuie să fie, în primul rînd, mare din punct de vedere demografic (la mijlocul secolului trecut, mulţi francezi mai făceau astfel de socoteli - în raport cu Germania vecină, bineînţeles). Ideea lui De Gaulle însămînţată în conservatorismul de ţăran sadea al lui Ceauşescu (plus alte raţiuni, fără îndoială) a condus astfel la celebrul decret 770 din septembrie 1966, intrat în vigoare de la 1 octombrie acel an: întreruperile de sarcină erau din nou interzise, sub ameninţarea unor pedepse care în următoarele două decenii au devenit tot mai drastice. Cînd a văzut că nici măcar pedepsele nu le speriau pe unele femei (sau pe unii doctori), regimul a trecut (spre mijlocul anilor ’80 - vezi monografia lui Gail Kligman) la umilitoarea practică a controlului ginecologic impus, la locul de muncă. Şi apăruse astfel, după mijlocul anului 1967, o generaţie aproape spontanee: cea care o bună vreme a fost alintată sub numele (teribil de peiorativ) ceauşeii sau decreţeii. Ei urmau să fie, practic, generaţia primilor zori ai comunismului de tip ceauşist. Dintre ei se selectau cei care-l sorcoveau pe Ceauşescu, la începutul anilor ’70. Ei au aglomerat, după 1975, şcolile patriei, obligate să lucreze în trei schimburi. Spre finele anilor ’80, ajunşi la prima maturitate, ei căutau disperaţi prezervative chinezeşti (marfă extrem de rară) şi, negăsindu-le, introduceau aspirina în rolul de anticoncepţional. Ei au umplut, în decembrie 1989, pieţele din marile oraşe, ucigîndu-l din vorbe pe cel care le fusese - vorba Elenei C. - ca un tată. Ei fac astăzi ceea ce Ceauşescu nici cu gîndul n-ar fi gîndit: dau contur, din ce în ce mai vizibil, capitalismului românesc. De unde se vede că, inclusiv în materie de "decrete sexuale", între unde dai şi unde crapă poate fi o sesizabilă diferenţă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum arată Rotunda, locul unde a fost bătaie pe „casele de 250 de euro". Prețul cu care se vând acum imobilele FOTO
Zeci de proprietari ai caselor din satul Rotunda, comuna băcăuană Gura Văii, își reabilitează și modernizează imobilele. Mai mult de jumătate din cele 205 case construite de autorități în 2005, după inundații devastatoare, și abandonate ulterior au fost cumpărate la licitație acum doi ani
image
Unde trăiesc cel mai puțin „dotaţi“ bărbaţi din lume. Locul ocupat de români în topul mondial
Cercetătorii au întocmit o hartă interactivă a statelor unde trăiesc cei mai slab dotați bărbați.
image
Tipul de brânză pe care este bine să-l mănânci înainte de culcare: adormi în timp record
Mâncatul câtorva felii de brânză înainte de culcare vă poate ajuta să adormiți rapid.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.