"N-am putut să nu fotografiez ce vedeam" - interviu cu Andrei PANDELE

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
"N am putut să nu fotografiez ce vedeam"   interviu cu Andrei PANDELE jpeg

Domnule Pandele, sînteţi arhitect de meserie, cum au apărut în Bucureşti acele construcţii cărora li se spunea „Circurile foamei“?

Nu mult timp după ce a fost în Coreea de Nord, dintr-o dorinţă stupidă, Ceauşescu şi-a pus în practică această idee inspirată de Kim Ir Sen. Ca să stăpîneşti oamenii trebuie să-i abrutizezi. Circurile foamei erau imaginea perfectă a acestei abrutizări. Ideea a fost simplă: românii erau atît de absorbiţi de producţie, de depăşirea planurilor, că nu le mai rămîne timp de prostii din astea, precum procuratul hranei şi gătitul în familie. Şi atunci şi-au propus să construiască aceste cantine uriaşe în care să vină şi să mănînce cît mai mulţi oameni ai muncii. Erau gîndite să aibă şi un fel de magazine în care să se expună produse alimentare şi, uneori, să le mai şi vîndă. Să mănînci la cantină în perioada comunistă era un supliciu. N-o să uit mîncarea din concediile la mare de dinainte de ’89 şi gustul ei de cazan. Cred că şi cea din armată era mai bună.

Aţi fotografiat multe cozi şi multe alimentare goale. Cum se trăia sub spaima aceasta că n-o să ai ce pune pe masă?

În condiţiile în care se producea puţin (fără nici o legătură cu ce scria în ziare cu depăşirea planului), oamenii au încercat să se adapteze. Şi-au schimbat obiceiurile, viaţa socială. Pentru oricine, o coadă era o atracţie irezistibilă. Trăiam un fel de psihoză. Cei în vîrstă jucau table la cozi la carne. Era locul în care se socializa. Am nenumărate fotografii cu astfel de scene.

Iarna, la rînd la butelii, era cîte unul care aducea o sanie şi sfoară şi, contra cost, îţi căra butelia acasă. Alţii puneau cîte trei cărămizi la coadă şi apoi vindeau aceste locuri (şi la lapte se folosea metoda aceasta).

La alt nivel se făceau nişte schimburi incredibile. Unii se duceau la prieteni să cumpere mere de la ţară sau cîte o jumătate de porc înainte de Crăciun. Un coleg de-al meu îşi făcuse afumătoare pe balcon şi a devenit în cîţiva ani mare specialist. Iarna, să fi avut zece kg de şuncă, fie ea şi grasă, era o mică avere.

Cînd v-aţi dat seama că lumea aceea absurdă trebuie imortalizată pe film?

Eu eram arhitect, dar şi fotograf de sport. Deci, vrînd-nevrînd, trebuia să vin la serviciu cu aparatul după mine, măcar două zile pe săptămînă. La început, colegilor din instituţie nu le convenea să mă vadă cu aparatul, dar apoi s-au obişnuit. Inclusiv inginerul-şef şi directorul. Mi-am dat seama că se întîmplă mereu lucruri interesante, aşa că era mult mai bine să port tot timpul aparatul cu mine.

Nu mergeam cu scopul de a fotografia ceva anume. Doar la Uranus m-am dus pentru că ştiam că urma să se demoleze. La fel şi cînd s-a demolat Văcăreştiul. Pericolul era mai mare în momentul în care începea demolarea, pentru că devenea suspect să te vadă cineva făcînd poze. Partea bună e că aveam legitimaţie adevărată de fotograf, iar pozele mele apăreau în publicaţii de sport, deci din acest punct de vedere eram perfect acoperit.

Niciodată nu mi-am propus să fotografiez lucrurile care să facă de rîs sistemul. Exista, de altfel, un capitol în codul penal care se intitula „Denigrarea orînduirii socialiste“ şi pedepsele începeau de la şase ani, nu de la trei luni. Dar nici n-am putut să nu fotografiez ce vedeam.

După un an şi ceva de făcut fotografii în zonele oraşului care aveau să dispară, mi-am dat seama că era foarte grav ce se întîmpla. Bucureştiul este, de altfel, singurul oraş distrus în vreme de pace, şi lucrurile continuă şi azi.

La cehi sau la polonezi, să faci poze la coadă era de bonton. La noi prostia era mai mare. Şi, ca-n bancul acela, cel mai mare secret era să nu ai nici un secret.

Zahăr s-a vîndut pînă la începutul lui mai 1982. Apoi s-a dat pe cartelă, o dată pe lună, un kilogram. Ca şi alte produse care se dădeau cu porţia. Gestionarii de la alimentare, şoferii care cărau marfa deveniseră, în acest context, nomenclatură.

În alte oraşe am văzut imagini cu oameni prinşi de miliţeni cu sacul cu pîine; li s-au aruncat pîinile pe jos, iar ei au fost luaţi la bătaie. Nu fotografiam tot ce vedeam, în multe momente era foarte periculos să scoţi un aparat foto.

Întrebat odată dacă am ratat vreo poză, am răspuns că cele mai bune poze le-am ratat, iar pe unele n-am avut curajul să le fac că prea erau evidente şi critice. Veneam la un moment dat de la serviciu spre casa părinţilor şi, făcînd un ocol pentru nişte cumpărături, am trecut pe lîngă Ambasada Americană. Era o după-amiază de iarnă, prin ’85-’86, şi afară ningea. La colţul străzii era o alimentară foarte cunoscută, unde aveau hîrtie igienică. Pe vremea aceea, cine cumpăra hîrtie igienică nu cumpăra un sul. Aşa că am multe poze cu bărbaţi care poartă cu ei un fel de cartuşiere din suluri de hîrtie.

În colţul străzii erau mai mulţi miliţeni. Ca nu cumva să se treacă prea aproape de ambasadă, puseseră un fel de armonică neagră, cu ţepi, pe zăpadă. Imaginea acesta combinată cu cea a oamenilor care ieşeau cu hîrtie igienică din alimentară mi s-a părut spectaculoasă, dar era periculos şi n-am avut curaj s-o fac.

Cum reacţionau oamenii de la cozi atunci cînd vă vedeau cu aparatul?

Prin ’82-’83 nici nu mă tenta să fotografiez cozi. O făceam doar întîmplător. De exemplu, la un moment dat, spre prelungirea Moşilor, după Sfîntul Gheorghe, am văzut o dată 15 cozi una lîngă alta. Cînd sînt atîtea una lîngă alta e greu să treci cu un aparat de fotografiat.

Mi-am dat seama că în situaţiile astea nu-i bine să rişti în mod periculos şi, mai ales, nu-i bine să te ascunzi. Am aproape 1,90, cum să mă fi ascuns? Dar poţi să te faci că faci ceva şi tu să faci şi altceva. Dacă eşti cît de cît îndemînatic. Căci atunci făceam poze pe film. Să faci poze fără să pui aparatul la ochi era loterie curată. Mi s-a întîmplat să fac 3, 5, 7, 9 fotografii şi să nu iasă nici una. Dar mi s-a întîmplat şi să iasă una din două sau una din una. Şi dacă nu pui aparatul la ochi şi e zgomot mare, dai mîna cu cineva şi faci poza cu mîna stîngă uitîndu-te în altă parte, chiar şi cei care se uită cu atenţie nu-şi vor da seama.

Mi-aduc aminte că instituţia la care lucram m-a trimis la Primărie, ca să obţin aprobare pentru un proiect. Era cîndva la sfîrşit de decembrie şi urma Ziua Republicii, pe 30 decembrie. Pe Bulevardul 6 Martie era zăpadă de trei degete şi se turna asfalt peste zăpadă pentru că urma să vină tovarăşul a doua zi. Cînd torni asfalt care are 100 şi ceva de grade peste zăpadă, se ridică nişte vălătuci de abur pînă la cer. Vor fi văzut mai mulţi acest moment, dar mi-aduc perfect aminte că am făcut cîteva poze şi un miliţian a oprit circulaţia în acest scop. Erau realizările… 

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: Andrei Pandele. Calea Moşilor, 1981

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Razvan din Idicel la masa jpg
Povestea lui Răzvan din Idicel: „Poate că în străinătate eram mai bogat, dar sunt fericit că pot să fac ceva la mine acasă” VIDEO
Afacerea lui Răzvan Rusu a început într-o gospodărie din Idicel Pădure, „satul unde se termină lumea”, cu un ceaun și 50 de kilograme de cirește. Acum produce zeci de mii de borcane cu bunătăți tradiționale tot la ceaun și n-ar face asta în altă parte pentru nimic în lume.
Balenciaga 1 Foto Captura JPG
Controversata campanie Balenciaga: clienții încep să-și distrugă hainele brandului
În imaginile publicate în sprijinul colecției de primăvară 2023 a mărcii, copii mici sunt văzuți pozând cu animale de pluș care sunt îmbrăcate în ținute în stil BDSM. În plus, într-o fotografie un copil este prezentat alături de pahare de vin și de bere.
paul danci jpg
Noile mașini, proiectate să „țină” între 7 și 12 ani. Explicațiile unui inginer român de la Mercedes
Paul Danci, un inginer care lucrează la Mercedes-Benz, a explicat, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, motivele pentru care astăzi „nu se mai fac mașini așa cum se făceau mai demult”. Potrivit inginerului român, noile mașini sunt proiectate cu o durată de viață între 7 și 12 ani.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.