N-ai cu cine, dom’le!
În teorie, ar fi o idee bună să avem o lege care să ne apere creaţia autohtonă de „imperialismul cultural american“. Situaţia de pe teren este, însă, diferită. Oamenii (consumatorii, vreau să zic) aflaţi în ascensiune pe scara socială, ţintele preferate ale publicitarilor, se dau în vînt după modelul american. Circulă cu maşinile personale, îşi fac cumpărăturile la supermarket şi shopping-ul la mall. Opţiunile lor culturale sînt dictate în mare măsură de modul cum se văd pe ei înşişi: ca oameni moderni, deci globali. Dar cum în toate filmele cu extratereştri (pardon, alien-i), aceştia aterizează în Statele Unite…
Iar posturile de radio şi televiziune depind de reclame. Deşi, pentru muzicienii români, impunerea unei cote oarecare de producţii româneşti la radio şi TV sună tentant, reacţia publicului va fi negativă, ca în faţa oricărui lucru obligatoriu. În plus, nu sînt sigur că acea „creaţie autohtonă“ este atît de „tipic românească“. Este suficient să asculţi orice post de radio FM de mare audienţă ca să constaţi că majoritatea hiturilor noastre sînt imitaţii jalnice ale muzicii proaste de peste ocean. Şi nu poţi decît să fii, like, wtf? Asta să fie creaţia autohtonă?
Singura muzică populară de la noi, care nu depinde de modelul american (în afară de folclor, pe îl ascultă, oricum, foarte puţini) sînt manelele. Dar există un consens tacit – alcătuit din ifose intelectuale combinate cu rasism latent – spre a le ţine, cît se poate, sub control: pe posturi TV dedicate lor etc. De curînd, cîntăreţii Florin Salam şi Vali Vijelie au susţinut un concert sub titulatura „Artă contra drog“ (un concept, by the way, american) şi Internetul românesc s-a umplut de ironii stupide, ca şi cum genul de muzică (şi etnia?) i-ar descalifica din start pentru astfel de acţiuni. Sînt manelele mai proaste decît genul dance? Really?
Aşa că, deşi sună new age, am impresia că „protejarea creaţiei naţionale“ nu poate veni decît din interior, adică de la creatori. Soluţia ar fi să scriem muzică mai originală şi s-o promovăm astfel încît lumea chiar s-o asculte. Dar de ce să fii original, cînd poţi imita piese care au deja succes? Şi, admiţînd că ai reuşit, cum te lupţi cu MTV-ul şi alte asemenea maşinării de hituri? Şi, de fapt, vrea cineva să asculte muzică originală? Asta nu mai ştiu.
Mihai Iordache este muzician, saxofonist în formaţiile Iordache şi Kumm. Cel mai recent album al său este One Life Left.
