My only friend, the end

Caius DOBRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 761 din 20-26 septembrie 2018
My only friend, the end jpeg

Gîndirea modernă a făcut o distincţie tot mai clară între două accepţiuni ale evoluției noastre individuale: aceea că devenim ceea ce sîntem, în opoziţie cu aceea că devenim ceea ce vrem să fim. De aici, veritabile războaie culturale între cei pentru care potenţialul uman este o energie procreatoare (conţinînd aşadar o formă ideală latentă) şi cei ce îl înțeleg ca energie autocreatoare (presupunînd noutatea ireductibilă, germinaţia spontanee a invenţiei de sine).

Drepturile naturale ale filozofilor Luminilor presupun energii procreative – potenţialul uman este gîndit în funcţie de un început absolut, de o origine. Actul naşterii noastre, prin el însuşi, este cel ce pune în mişcare aceste energii, gestionate, asemenea tuturor proceselor naturale de dezvoltare, de o latentă formă ideală (adică forma puiului este deja conținută în ou). Dimpotrivă, opțiunea construcției de sine exprimă voinţa de emancipare în raport cu această origine şi cu tot corolarul simbolic şi conceptual al originii, și pare să contrazică plenar filozofia drepturilor naturale, dat fiind că plasează esenţa umană nu în dat, ci în inventat. Dar, prin aceasta, nu neagă decît aparent dependența noastră de (și apartenența noastră la) ordinea naturală: în loc de a pune în centru momentul începutului, oferă proeminenţă sfîrșitului existenţei noastre, cel care o definește ca parcurs şi proces. Apologia pluralităţii, jocului, invenţiei, montajului, (de)construcţiei nu poate, desigur, înlătura în nici un fel evidența sfîrșitului inevitabil al vieții individuale.

Într-un orizont de gîndire secular, metafora juridică a Creatorului care ne dotează cu drepturi nu mai are vigoarea necesară pentru a legitima dreptul natural. Capătul pozitiv al finitudinii, momentul nașterii, al potenţialului integral și nealterat, își pierde treptat semnificația. Rezultatul nu este însă emanciparea față de natură, ci deplasarea atenției către capătul negativ al finitudinii. Polul imaginar al începutului, al nașterii, este înlocuit de cel al sfîrșitului, al morții. Ceea ce restabileşte acum prestigiul naturii ca sursă de drept este conştiinţa, organizatoare, a sfîrșitului. Faptul că fiinţele umane sînt, în virtutea însăşi a naturii lor, capabile să-şi conştientizeze finitudinea şi să-şi anticipeze extincţia. Autoevidența ineluctabilă a propriei fragilităţi şi finitudini, care este condiţia naturală a speciei noastre.

Chestiunea este explorată de diferite filozofii, care reconstruiesc (non)sensul vieţii, sau diferite noţiuni ale sacralităţii, dinspre conştiinţa personală a morţii. După ştiinţa mea, însă, centralitatea conştiinţei morţii, în general, şi a propriului sfîrșit, în special, nu este dusă şi către consecinţa că datul, natural, al conştiinţei morţii poate fundamenta o teorie a drepturilor naturale. Certitudinea finitudinii, în perfectă convergenţă cu irepetabilitatea existenţei individuale, creează un fel de drept de preempţiune: ființe esențialmente muritoare, indivizii au dreptul natural să-şi evalueze interesul propriu deosebit de (și înainte de) orice obligaţii colective. Să estimeze, altfel spus, în ce măsură supunerea la logica interesului general i-ar face să rateze ocaziile unice şi irepetabile ale vieţii.

Acest imperativ nu elimină, desigur, principiul conform căruia libertatea ţine pînă acolo unde începe libertatea celuilalt. De asemenea, marja de manifestare a acestui drept natural este limitată din exterior de situaţiile în care se pune problema supravieţuirii fizice a oricărui grup uman. Totuși, rămîne un fapt că această perspectivă răsturnată asupra sensului existenţei, nu dinspre naștere, ci dinspre moarte, nu neagă, ci reconfirmă, şi încă exact în termenii clasici din Declarația americană de Independență de la 1776, dreptul natural la căutarea fericirii.

Invocarea dreptului natural la căutarea fericirii poate fi, pe de o parte, orientată împotriva unei tiranii care „condamnă la fericire“. Dreptul la căutarea fericirii este naturalmente opus unui clamat drept la fericire. Acesta stabilește prin fiat parametri ai realizării de sine care în realitate devin pîrghii ale opresiunii. Mecanisme, altfel spus, menite să împiedice actualizarea „greşită“ a potenţialului uman. O situaţie fundamental inacceptabilă, în măsura în care marja de eroare la care are dreptul individul uman este astfel eliminată, adeseori cu individ cu tot. Pe de altă parte, însă, dreptul la căutarea fericirii se plasează oblic şi faţă de instanţele inflexibile care consideră drept justificată moral doar o atitudine de riguroasă opoziţie faţă de tiranie, judecînd extrem de dur nu doar colaborarea directă cu represiunea, ci toate strategiile autoconservării adaptative. Dacă, din perspectiva sfîrșitului ei cert, existenţa este înţeleasă ca o şansă unică şi irepetabilă, atunci aspiraţia de a obţine, cu un sentiment al urgenţei, indiferent de condiţiile politico-juridice, cît mai mult din experiența plenitudinii existențiale – simplu spus: a bucuriei de a trăi – ne apare cu putere ca o expresie a dreptului natural. 

Caius Dobrescu este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Praf în ochi, Crime Scene Press, 2017. 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.