Muzică pop? Avem

Sebastian ISPAS
Publicat în Dilema Veche nr. 371 din 24-30 martie 2011
Muzică pop? Avem jpeg

Cînd Nat King Cole cînta – nu atunci cînd degetele îi zburau peste clape producînd sunete de necrezut, ci atunci cînd intona cu vocea sa caldă versurile – îşi răsucea corpul către public parcă pentru a putea fi văzut mai bine. Deşi abilităţile sale de pianist erau remarcabile şi reuşise, cu al său King Cole Trio, să-şi asigure un loc important în jazz, avea un talent vocal care i-a permis să concureze cu Frank Sinatra şi Dean Martin. Cei care-l cunoşteau ca jazzman, însă, au perceput tranziţia sa spre un stil mai accesibil de muzică drept o trădare. Pe scurt, Nat King Cole a fost condamnat tocmai de cei care-i iubeau muzica, pentru că a devenit un cîntăreţ pop.

D. Hatch şi S. Millward, în cartea lor From Blues to Rock: an Analytical History of Pop Music, plasează originea termenului – care astăzi pare să caracterizeze majoritatea muzicii din jurul nostru – în anii ’20, în Statele Unite, odată cu definirea blues-ului şi a country-ului ca genuri muzicale cu forme precise. Primul star pop este, în opinia lor, cîntăreţul country Jimmie Rodgers. 50 de ani mai tîrziu, într-un interviu destul de amuzant din emisiunea The Look of the Week, Roger Waters descria muzica pe care o făcea Pink Floyd ca fiind pop, scopul său fiind de a strînge oamenii pe ringul de dans. Dacă un grup atît de influent nu se sfieşte să adere la un gen de muzică global care a asaltat America şi a dat naştere atîtor subgenuri, am putea include tot aici aproape orice e construit cu scopul de a fi ascultat de mase şi de a le ridica în picioare. E Phoenix pop? S-ar putea argumenta că da. E toată invazia dance românesc de după 2000 pop? Cu siguranţă. Însă în festivalurile autohtone concepute ca să-i promoveze pe artiştii tineri, această muzică încă mai poartă o denumire cît se poate de confuză: muzică uşoară.

Înainte de ’89, chiar şi cîntecele interpretate de tineri aveau un aer serios şi dens. Pe cînd în Vest Madonna cînta „Into the Groove“ (ca să nu mai vorbim despre „Like a Virgin“, piesa care a scandalizat puţin şi lumea lipsită de cenzură), Silvia Dumitrescu debuta la Festivalul de la Mamaia cu piesa lui Marius Ţeicu, „Nu-mi pare rău“. Dincolo de versurile care par improprii acum, melodia avea mai degrabă influenţe de rock progresiv şi ar fi fost catalogată drept învechită de oricine şi-ar fi plecat urechea spre ceea ce se întîmpla peste graniţă. Închiderea faţă de Occident avea să ne asigure o întîrziere substanţială şi pe plan muzical. Lucrurile interesante, cum ar fi curentul new wave, n-au ocolit complet România, găsindu-şi adepţi în trupe ca Rodion Ga şi chiar Sfinx, însă majoritatea muzicii care ar fi trebuit să constituie deliciul maselor părea uitată în timp. Aveam nevoie de ceva şocant, ceva plin de energie şi blond. Nu Lady Gaga, ci Loredana Groza.

„Bună seara, Macho Man“ 

Recent, în toată isteria iscată în jurul lui Justin Bieber, James Earl Jones a fost rugat într-o emisiune să recite cîteva dintre versurile pop-starului. Rezultatul a fost pe cît de comic, pe atît de îngrijorător. Era de aşteptat ca ele să nu însemne aproape nimic, însă versurile lui Bieber ating performanţa de a nu însemna absolut nimic. E dificil să ne imaginăm astăzi un duet James Earl Jones – Madonna, în care actorul recită anumite pasaje în timp ce diva îşi hipnotizează fanii cu timbrul ei aluziv, însă, păstrînd proporţiile, cam de asta am avut parte în ’88. „Bună seara, iubito“, hit-ul incontestabil al Loredanei featuring Ion Caramitru (pe versuri de Lucian Avramescu), de pe albumul omonim, reprezintă o piatră de hotar în pop-ul românesc şi rămîne neegalat pînă astăzi.

Loredana e exact produsul necesar pentru a face trecerea de la muzica reprimată a anilor ’80 la cea confuză a anilor 2000. În cariera ei, avea să consolideze acel pop la care alţi artişti doar tind şi să realizeze ceva nemaiîntîlnit: o colaborare de proporţii cu o trupă hip-hop. Vorbim, desigur, despre „Lumea e a mea“. Slap bass, versuri cu tentă socială, efecte speciale şi bineînţeles vocea inconfundabilă a Loredanei, cu inflexiuni de Dolores O’Riordan. Cine a văzut pentru prima oară videoclipul la televizor s-a simţit puţin într-o altă ţară.

Dar cum rămîne cu dance-ul – acel caleidoscop de sîni în costume de baie subdimensionate, platforme, bărbaţi la bustul gol, maşini străine, vară, soare şi mare? În mod previzibil, ridicarea interdicţiilor a adus cu sine o debandadă generală. S-a trecut, în puţin peste zece ani, de la „continente de palid mister“ la „jimmy, jimmy, iubeşti fetiţele-n bikini“, prin tot soiul de trupe intermediare precum Genius şi MB&C, prezente încă de la sfîrşitul anilor ’90 şi care au contribuit la întregirea peisajului pop al momentului („Macho Man“ şi „Marea“ fiind nişte standarde în toată regula).

Unii dintre artiştii care interpretau piese obosite cu orchestraţii similare s-au transformat în girl/boy bands cu negative facile. De la prea mult sens la nici un sens. Problemă? Deloc. Masele au vrut distracţie şi asta au primit. 3 Sud-Est, Andre, Valahia, Latin Expres, RoMania, Voltaj (o excepţie, pentru că recurgeau la un distors introdus subtil pe ici, pe colo, doar cît să nu sperie), Candy, Blondy, Double D, Body&Soul sînt doar cîteva dintre trupele care susţineau concert după concert, cu playback sau nu, în funcţie de circumstanţe. Toate cele enumerate aici au fost vedete nelipsite la Festivalul Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare Româneşti „Trofeul Tinereţii“ Amara, un punct de reper şi cel mai longeviv festival românesc de gen (prima ediţie datează din ’68). Şi mai interesant e însă faptul că unii dintre artiştii care au compus aceste grupuri muzicale au concurat pentru sus-menţionatul trofeu.

Irina Nicolae, membră marcantă a trupei ASIA („i“-ul din nume, fireşte) a participat în ’98, cîştigînd locul al doilea. În vreme ce sound-ul se schimba complet şi pop-ul românesc aluneca înspre dance, vechile festivaluri promovau în continuare acea muzică uşoară cu rădăcini imemoriale. Nu trebuie decît să ascultăm piesele ediţiei din 2010 pentru a înţelege clar că pentru o parte a populaţiei încă nu s-a schimbat nimic. O suprapunere de instrumental dance puţin mai cizelat, R&B american care a alterat complet pronunţia şi aceleaşi versuri sentimentale ca un sirop greu digerabil. Trofeul Tinereţii? Puţin probabil. Puştimea din metrou, îmbrăcată uşchit şi machiată creativ are mai mari şanse să asculte Sfinx decît pe vreunul dintre laureaţii ediţiei a 43-a. În cealaltă parte, în muzica de la TV care a evoluat simţitor spre o formă unică de pop electronic în limba engleză, lucrurile stau mult mai bine. Din marea de proiecte ale DJ-ilor locali şi artişti care se străduiesc să pronunţe cuvinte străine fără sens (nu ajung încă la nivelul lui Justin Bieber) apare Inna. Sînt slabe şansele ca cineva care citeşte aceste rînduri să nu fi auzit niciodată vreuna dintre piesele sale, chiar şi fără a o face conştient. Graţie unui mecanism de promovare ireproşabil şi unei pofte de cunoaştere – momentul „I’m so tired, boring“ va fi uitat în curînd –, precum şi unui talent suficient pentru a se distinge, Inna a devenit un produs pop coerent, care poate fi în sfîrşit exportat fără probleme. 20 de ani pentru a-i arăta unui occidental ceva la care să se poată raporta. „Aaah, Inna? Yes, I know her.“ Avînd în vedere cum stăm în alte domenii, muzical e chiar în regulă. Avem pop.

Sebastian Ispas este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rezultatul protestelor împotriva turiștilor: stațiunile spaniole se golesc
Spaniolii furioși din cauza turismului în masă au primit exact ceea ce au cerut, deoarece Magaluf , unul dintre cele mai importante locuri de vacanță din Mallorca, este pe jumătate gol. De fapt, arată ca un oraş fantomă.
image
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al unui hotel
Cu toţii suntem de acord că, în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră din cauza vreunei boli digestive.
image
Caravană electorală, atacată cu bâtele într-o comună din județul Buzău VIDEO
Lupta politică se duce și cu ciomagul, pe alocuri. O demonstrează filmarea realizată de membrii unei caravane electorale din comuna buzoiană Calvini, în care se vede cum sunt alergați și amenințați cu bâtele de un grup de săteni.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.