„Muzica lui Enescu – o permanentă căutare“ – interviu cu violonistul Vlad STĂNCULEASA

Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
„Muzica lui Enescu – o permanentă căutare“ – interviu cu violonistul Vlad STĂNCULEASA jpeg

Ce a însemnat premiul pe care l-aţi obţinut la Concursul „George Enescu“ şi ce înseamnă festivalul pentru dumneavoastră?

A concura într-un concurs de talia celui de la Bucureşti s-a dovedit a fi foarte dificil. Presiunea de a evolua acasă într un mediu competitiv şi evaluator a fost mult mai mare decît mă aşteptam, chiar dacă a fost, în mare parte, doar produsul minţii mele. În schimb, concertele din cadrul festivalului mă umplu de o emoţie unică pentru că publicul face parte din muzica pe care încerc să o decodificăm şi să o trăim împreună. Pe de altă parte, pentru mine Enescu înseamnă „acasă“… Mi e foarte greu să vorbesc despre locul pe care îl ocupă in inima mea. Probabil că mi-ar fi mai uşor să cînt despre asta, şi am şi făcut-o, cu suita „Impresii din copilărie“, pe care am interpretat-o la ediţia 2007 a Concursului „George Enescu“ alături de pianista Verona Maier, și am obţinut „Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei sonate pentru vioară şi pian de George Enescu“. Pentru mine, muzica lui Enescu înseamnă o permanentă căutare, o nelinişte greu de stăpînit, un dor permanent, nestins… Există înlănţuiri armonice în piesele lui care îmi dau fiori, iar modul incredibil de „personal“ în care a tratat vioara în creaţia sa dovedeşte legătura organică pe care a avut-o cu instrumentul căruia i-a datorat atît gloria, cît şi nefericirea, în timpul vieţii aura de interpret umbrind-o, în mod nedrept, pe cea de compozitor. Mă surprind revenind mereu la muzica lui. Şi nu întîmplător, primul meu compact disc, alături de pianistul Thomas Hoppe, a fost dedicat creaţiei româneşti pentru vioară, lucrările enesciene fiind în prim-plan.

Începînd din anul 2007 (cînd am fost laureat al Concursului Internațional „George Enescu“), am fost prezent la fiecare ediţie a Festivalului: în 2009, împreună cu „Camerata Lysy“ a Academiei Yehudi Menuhin, condusă de legendarul violonist şi profesor Alberto Lysy, în anul 2011 am împărşit partitura solistică cu violonistul Liviu Prunaru, iar în 2013 am revenit pe scena Ateneului alături de violonistul Maxim Vengerov. În ultima ediţie de Festival am fost prezent cu Orchestra de Cameră „Tharice Virtuosi“, alcătuită din absolvenți ai Academiei Menuhin, formaţie a cărei constituire reprezintă un omagiu adus memoriei celei care a fost sufletul şi susţinătoarea Academiei, Martha Müller…

Acest festival e cartea noastră de vizită şi evenimentul care a aşezat Bucureştiul pe harta marilor evenimente muzicale ale lumii. Pare de domeniul fantasticului faptul că reuşim să perseverăm în acest domeniu şi demonstrăm continuitate. Echipa Artexim şi domnul Mihai Constantinescu merită toată aprecierea noastră.

Ce relaţie se creează între un violonist şi vioara sa?

Vioara mea e o Sanctus Serafin din 1739. Pe lîngă valoarea istorică, are o poveste cu totul aparte. Este prima vioară pe care George Enescu a cumpărat-o cu banii cîştigaţi din activitatea concertistică. Un instrument drag maestrului, pe care, mai apoi, l-a dăruit elevului său preferat, Yehudi Menuhin. Inutil să vă spun că niciodată n-am visat că voi putea cînta pe un astfel de instrument. Cum am reuşit să intru în posesia lui… probabil că acest gen de conjunctură are darul de a confirma faptul că, dacă îţi doreşti ceva cu toată fiinţa, atunci întreg universul complotează în favoarea ta. Faptul că deja fusesem invitat să intru în cercul restrîns al studenţilor Academiei Menuhin (lucru pe care i-l datorez violonistului Liviu Prunaru) ţinea de domeniul incredibilului, pentru mine. Aveam 18 ani şi eram student, în Elveţia. Părea că totul începea să aibă sens, aveam şansa extraordinară de a învăţa de la cei mai buni instrumentişti ai lumii şi mi se clădea încrederea că pot să mă ridic la nivelul unei şcoli de prestigiu, în ciuda vîrstei fragede. Ar trebui să precizez faptul că Academia Menuhin e, dacă vreţi, o platformă mai potrivită perfecţionării decît studiilor specifice unei instituții de învăţămînt superior; conceptul de bază presupune foarte multă practică, eşti „aruncat în foc“ prin intermediul concertelor pe care le susţii alături de profesorii tăi, ceea ce complică lucrurile şi ridică nivelul de exigenţă foarte mult; în mod normal, eşti admis la Academie după ce ai încheiat studiile la Conservator. La mine, întîmplarea a făcut ca lucrurile să stea invers… mai întîi a fost Academia Menuhin şi apoi a venit rîndul Conservatorului din Lausanne. O dovadă în plus că în viaţă nu există reguli, ci oportunităţi. Odată intrat în universul Academiei, am aflat de existenţa mecenatului artistic despre care citisem doar în biografiile muzicienilor sau la cursul de istoria muzicii. Am descoperit că există, şi în ziua de astăzi, oameni care înţeleg să investească în achiziţionarea de instrumente valoroase pe care le încredinţează unor muzicieni care le menţin în viaţă şi în centrul atenţiei publicului pentru care au fost construite, în urmă cu sute de ani. Doamnei Martha Müller, sponsor al Academiei, îi datorez onoarea de cînta pe acest instrument. Mărturisesc faptul că nu a fost deloc uşor să mă acomodez cu acest Sanctus Serafin, care, am aflat ulterior, se dovedise încăpăţînat şi ostil, mulţi dintre cei aleşi să-l folosească plîngîndu-se că e „prea sălbatic“ şi „greu de cîntat“. Cum am reuşit să-l „îmblînzesc“!? Probabil cu multă răbdare şi perseverenţă. Şi a fost începutul unei frumoase prietenii. Devii răspunzător pentru ceea ce ai îmblînzit. Acest instrument este şi va rămîne unic pentru mine. Am convingerea că această vioară are un suflet al ei. Un suflet aparte, pe care eu am învăţat să-l cunosc şi să-l ascult. Şi, ca orice instrument de valoare sau obiect de preţ, trebuie îngrijită şi protejată de diferenţele de temperatură sau de umiditate. Sînt peste zece ani de cînd ieşim împreună pe scenă. De aceea, avînd în vedere fragilitatea ei, am luat hotărîrea să o folosesc mai rar, doar în concertele importante, pentru a o proteja şi a o păstra cît mai mult timp într-o formă optimă.

Cum arată „agenda“ dvs. în viitorul apropiat?

Încărcată. Plină de proiecte interesante pentru mine şi utile pentru dezvoltarea mea muzicală. Ianuarie şi februarie vor aduce concerte în România alături de filarmonicile din Bucureşti şi Iaşi. Luna aprilie, recitaluri în Germania și România alături de pianistul James Maddox, iar în mai (un proiect pe care îl aştept cu drag) voi concerta alături de Orchestra de Cameră Radio din Leipzig, în calitate de solist, concertmaestru şi îndrumător artistic, neavînd dirijor. Cine se află prin preajmă e cu mare drag invitat. 

a consemnat Stela GIURGEANU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Megastructura uriașă pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur. Este unicat în România și funcționează și astăzi
La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
image
EXCLUSIV. Elena Lasconi: „Dacă voi fi președintele României, voi fi un președinte pentru popor, din popor și nu din colivie”
Candidată la președinția USR și văzută ca potențial candidat la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi a vorbit într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul” despre relația cu Dominic Fritz, despre cum s-a decis să candideze la președinția USR și dacă e România pregătită să aibă o femeie-președinte.
image
Ce este sistemul Patriot. Plusurile și minusurile armamentului american cu preț exorbitant
Patriot este unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană disponibile, capabil să intercepteze atât rachete cât și aeronave avansate. Principala provocare a sistemului este costul uriaș - o baterie Patriot nouă ajunge la 1 miliard de euro.

HIstoria.ro

image
Cine au fost agenții dubli din al Doilea Război Mondial?
Cea mai importantă parte a Operațiunii Fortitude a reprezentat-o rolul jucat de agenți dubli.
image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: