Mutu, exceptat sau supradotat?

Cristian GEAMBASU
Publicat în Dilema Veche nr. 355 din 2 - 8 decembrie 2010
CLIIMA20091218 0123 1 jpeg

Spunem vedetă. Automatismele funcţionează. Imediat vom zice vedetism. Pare că vorbim deja despre semnele unei boli. Sau despre o supradoză de talent. Dar ce este vedeta? Exceptatul sau supradotatul? Mai curînd, şi una, şi alta. Este persoana care face opinie separată, omul care nu se supune regulilor, programului comun. Vedeta are o mulţime de drepturi şi cîteva îndatoriri, imprecise şi acelea, vedeta acoperă tot ce nu e loc bătătorit, vedeta contrariază şi scandalizează. Vedeta fluieră în biserică atunci cînd ceilalţi bat mătănii. Vedeta merge pe bicicletă atunci cînd ceilalţi îşi transportă preţiosul fund în limuzină. Vedeta e în stare de vendetă cu lumea obişnuită, cu mulţimea încolonată pentru îndeplinirea planului zilnic de banalitate. 

Prinţi de Dorobanţi,  fanţi de Bamboo 

Fotbalistul Adrian Mutu este o vedetă în toate sensurile enumerate mai înainte. Şi suferă în mod evident de sindromul vedetismului pentru că nu este o vedetă cuminte. Ca aproape orice fotbalist cu o anumită notorietate. Cazul Mutu e cel mai la îndemînă exemplu, şi pentru că popularitatea jucătorului Fiorentinei merge dincolo de graniţele stadioanelor. Mutu e un personaj familiar microbiştilor şi nemicrobiştilor, adulţilor şi copiilor, muncitorilor, ţăranilor şi intelectualilor, credincioşilor şi ateilor, activiştilor ecologişti şi asociaţiilor de vînători, organizaţiilor feministe şi celor care serbează o zi a bărbatului. Mutu e suma defectelor şi calităţilor pe care le poţi detecta la un individ cu talent peste medie. Mutu joacă fotbal cu tupeu, pretinde să fie servit, şi nu să servească în slujba echipei, îşi şicanează antrenorii, vine cînd i se năzare la convocările echipei naţionale, iese cînd doreşte la antrenamente, părăseşte cantonamentul cînd ceilalţi sînt în priveghi după vreun rezultat catastrofal, întreţine relaţii apropiate, uneori chiar de rudenie, cu personaje ale lumii interlope, se droghează ca starurile rock, se dopează precum cicliştii şi atleţii, îşi cumpără maşini şi neveste scumpe ca orice bărbat cu bani mulţi, pierde nopţi, bate chelneri, bate lovituri libere, bate recordul la amenzi. 

Spuneam, la un moment dat, că Mutu nu este o vedetă cuminte. El este un maradonian, nu un ascet. Mutu nu îşi propune să fie un model. Ca Hagi, de exemplu. Ca Nadia, ca Patzaichin. A rostit-o răspicat şi e confirmat de fapte. Dacă există un fir roşu al carierei lui, acela e încălcarea constantă a regulilor. Sfidarea legii. Provocarea permanentă a normalităţii, destinată, în viziunea personajului nostru, mediocrilor. Cocaina, sibutramina, chelnerul dobrogean şi cel kosovar, Chelsea şi Mourinho, şi Piţurcă, toţi s-au convins că „Briliantul“ nu glumeşte. Există o importantă doză de măreţie în această dorinţă de autodistrugere, deşi Mutu nu are profil de sinucigaş, ci de petrecăreţ. El nu e un personaj tragic, ci unul cu înclinaţii ludice. Literar, aşa poate fi numit tipul de golăneală în care un tînăr cu o certă charismă îi atrage şi pe colegi mai puţin vestiţi şi mai puţin dăruiţi de natură. Prinţi de Dorobanţi şi fanţi de Bamboo îşi înnobilează banalitatea doar prin vecinătatea de o seară cu Adrian de la Firenze. 

Dictatura fără întrebări a ipocriţilor 

Destinul unui subiect ca Mutu nu ar fi împlinit fără un public pe măsură. Unul care să aplaude isprăvile fotbalistului pînă capătă băşici în palmă. Iar aceşti admiratori există şi, dacă nu mă înşel, formează o majoritate zgomotoasă, care pune la colţ minoritatea tăcută a detractorilor. Majoritarii contemplă şi invidiază viaţa şi opera lui Mutu, ghicind în actele lui antisociale nişte simple derapaje ale geniului. În contul unor goluri, poţi viola codul decenţei, ca răsplată pentru că ai băgat o minge în poartă trebuie să fii judecat cu blîndeţe şi admirat necondiţionat. Răi nu sînt cei care fac rău, ci aceia care fac rău răilor. Acesta e mesajul adepţilor lui Mutu. Îi veţi recunoaşte uşor, deşi provin din zone diferite ale societăţii. Sînt populaţi cu certitudini. Nu îşi pun întrebări, nu caută răspunsuri, au impresia că orice critică e o provocare şi întreţin o relaţie clandestină cu morala. Sînt consumatorii de presă de scandal care intră pe forumuri şi îi ceartă pe ziarişti că nu fac presă de calitate. Ei sînt adevăraţii finanţatori ai vedetismului. Ei consfinţesc dictatura noului proletariat, al ipocriziei. Ipocriţi din toate ţările, uniţi-vă! 

Cristian Geambaşu este jurnalist la Gazeta Sporturilor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.