Munca la români - sau cum să trăim mai bine

Există oare vreo legătură între valorile noastre şi cît de bine trăim? Există vreun corespondent între cît de mult preţuim munca, ceea ce valorizăm prin muncă şi ce obţinem în schimbul ei, cîştigul nostru material? Răspunsurile la aceste întrebări ne pun pe gînduri şi ne pot semnala ce avem de făcut. Doar dacă vrem să trăim mai bine…  

Conform studiului Eurostat din 2011 despre cum se munceşte, productivitatea medie pe angajat, în raport cu numărul de ore lucrate, a fost, la noi, de 43,1%, sub jumătatea celei înregistrate în medie în UE, România situîndu-se pe penultimul loc în topul ţărilor UE, înaintea Bulgariei. Prognoza evoluţiei productivităţii a fost, pentru 2012, de stagnare a nivelului din 2011 (sau de creştere uşoară, cu 0,3%), iar pentru 2013, de creştere a productivităţii cu 1%. Deci, probabil, în acest an vom avea un nivel de 44% al productivităţii, faţă de media din UE. În acelaşi timp, un alt studiu, realizat de Eurofound, ne arată că angajaţii români au avut, în 2011, cea mai lungă săptămînă de lucru, în medie, de 41,3 ore, acumulînd 2095 de ore de muncă, cu 425 de ore mai mult decît finlandezii şi cu 415 ore mai mult decît francezii. Acelaşi studiu ne poziţionează pe penultimul loc la numărul de zile de concediu pe an – 21 de zile, în comparaţie cu germanii, francezii, danezii, care ocupă prima poziţie, cu 30 de zile. Şi, nu în ultimul rînd, analiza salariilor din UE, realizată de Eurostat, ne arată că salariul mediu net în 2013, în România, este de 343 de euro, faţă de 3081 de euro în Franţa. Plecînd de la aceste date, putem spune că economia noastră nu funcţionează, guvernarea nu este ce trebuie, clasa politică nu ştie ce are de făcut etc. Nu ne rămîne decît să ne resemnăm în faţa destinului neprietenos al istoriei. Sau, dacă totuşi ne găsim într-o stare de a face ceva, responsabili de propriul destin, uitîndu-ne la datele de mai sus, putem să ne gîndim că muncim mult şi prost (muncim din greu, mult, dar şi ineficient, cu rezultate foarte slabe). Iar dacă am ajuns să schiţăm această idee, ne putem întreba dacă sîntem responsabili de productivitatea muncii noastre şi de felul în care muncim, şi în ce măsură valorile ne ajută sau ne defavorizează să avem o astfel de productivitate. Pentru că, dacă nu vom reuşi să creştem semnificativ productivitatea muncii, nivelul nostru de trai se va schimba în bine doar datorită sorţii sau norocului, aşteptînd cu sufletul la gură intervenţia divină.

Cine este responsabil de productivitatea muncii lui?

Cauzele productivităţii scăzute pot fi multiple. Începînd de la management şi organizarea muncii, pînă la modelul de afaceri, tipul şi domeniul afacerii. În ultima vreme, se responsabilizează tot mai mult managementul pentru productivitatea angajaţilor. Este evident că managerul şi modul lui de a conduce pot face diferenţa dintre o organizaţie eficientă, sănătoasă, şi una bolnavă, avînd un rol determinant. Dar oare angajaţii n-au nici o responsabilitate? Modul în care muncesc ei şi ceea ce valorizează prin muncă n-au nici o însemnătate în productivitatea obţinută? Noi credem că da, au însemnătate. Că fiecare dintre noi, în rolul de angajaţi, avem responsabilitatea rezultatelor noastre, deci a productivităţii noastre. Aşadar, o analiză a valorilor muncii noastre, a modului în care muncim şi a stilului de muncă nu este de prisos.

Valorile noastre ne favorizează un nivel scăzut de bunăstare economică?

Studiul realizat de Result Development în 2011-2012, pe 1481 de angajaţi români, ne arată că banul este valoarea situată pe primul loc în rîndul valorilor împărtăşite. Această preţuire a banului (specifică nu doar românilor, ci societăţii capitaliste) ne evidenţiază faptul că, pentru cei mai mulţi dintre angajaţii români, bunăstarea economică este unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă. Deci, o parte din ecuaţia bunăstării româneşti pare a fi asigurată prin preţuirea banilor. În mod firesc, după bani, următorul pas este să ne îndreptăm atenţia asupra rezultatelor, asupra productivităţii, pentru că banul este o răsplată a rezultatului produs. Iar aici intrăm direct într-o stare de perplexitate: munca se situează pe ultimul loc în ierarhia valorilor împărtăşite de majoritatea românilor. Cu alte cuvinte, vorbim despre o majoritate a angajaţilor români care vor bani, dar fără muncă. Probabil că aşa putem explica inexplicabilul: vrem să trăim mai bine, dar nu făcînd ceea ce ţine de noi (prin munca noastră), ci apelînd la intervenţia divină, la noroc, la soartă.

Mergînd cu analiza în detaliu, ierarhia importanţei valorilor legate de muncă, atribuite de către angajaţii români, stabileşte următorul clasament: 1. Persistenţa (perseverenţa) în muncă; 2. Competenţa; 3. Obţinerea de rezultate; 4. Munca sub presiune; 5. Excelenţa; 6. Perfecţionismul; 7. Eficacitatea; 8. Eficienţa.

Remarcăm două valori care domină prin importanţa lor munca angajaţilor români – persistenţa şi competenţa –, şi alte două valori, care explică rezultatele muncii, productivitatea – eficienţa şi eficacitatea. Primele două valori (persistenţa şi competenţa) au o încărcătură emoţională puternică şi explică efortul (munca grea), implicarea (orele peste program) şi competenţa certificată, care exprimă valoarea personală, importanţa personală. Pe ultimele locuri ale ierarhiei, eficienţa şi eficacitatea ne povestesc despre lipsa rezultatelor, despre productivitatea scăzută şi pot explica în bună măsură nivelul nostru de bunăstare economică, cum trăim.

Aceste rezultate ne dezvăluie importanţa productivităţii pentru majoritatea angajaţilor români. Pentru că – aşa cum spunea Peter Drucker – productivitatea este formată din eficacitate şi eficienţă. Eficacitatea înseamnă a face ceea ce trebuie, conform proceselor şi procedurilor, normelor şi regulilor de realizare a activităţii, iar eficienţa se referă la a face cum trebuie, la realizarea activităţilor la acelaşi nivel calitativ, punînd accent pe reducerea efortului şi a resurselor, a timpului. Cu alte cuvinte, rezultatele durabile, predictabile, se obţin, în primul rînd, prin organizarea muncii, prin eficienţă şi eficacitate.

Luînd în considerare poziţiile eficacităţii şi ale eficienţei în ierarhia valorilor angajaţilor români, putem spune că productivitatea nu este o valoare importantă, nu este preţuită şi, în consecinţă, nu este suficient de puternică pentru a declanşa sau pentru a influenţa schimbări în felul în care muncim.
Concluzia este că se munceşte din greu (mult), dar şi nu şi inteligent (acordînd atenţie rezultatelor obţinute). Continuînd să muncim astfel, să preţuim aceste valori legate de muncă, ne întrebăm cum vom putea să trăim mai bine, să cîştigăm mai mult.  

Educaţia şi managementul: principalii factori de schimbare pe termen lung

Educaţia se referă la valorile noastre, la cunoaşterea şi cunoştinţele noastre, iar managementul se referă la ştiinţa obţinerii rezultatelor, la modul de organizare a muncii în vederea obţinerii unor rezultate predictabile. Noua teorie a creşterii economice, dezvoltată în anii ’80 de Paul Romer şi Robert Lucas, evidenţiază şi explică bunăstarea economică occidentală, în special prin progresul în educaţie şi management. Ei arată că aceşti doi factori, care reprezintă capitalul intangibil, au contribuit decisiv, an de an, la dezvoltarea economică occidentală şi explică decalajul dintre Occident şi ţările în curs de dezvoltare sau emergente.

Revenind la ce avem de făcut, cum să creştem importanţa muncii în viaţa noastră?

Poate fi surprinzător, dar cei mai mulţi dintre angajaţii români intuiesc că munca este „salvarea“ lor, soluţia pe care o au la îndemînă. Este un fel de „înţelepciune inconştientă“ ascunsă în valorile structurale, de profunzime, sub vălul valorilor de suprafaţă – banii, puterea, faima. Astfel, munca reprezintă factorul care structurează întregul sistem de valori al majorităţii angajaţilor români, factorul care organizează şi explică ierarhia celorlalte valori. Drept urmare, este nevoie să preţuim mai mult munca. Dar cum am putea face asta?

Problema: vrem bani mai mulţi, dar avem o productivitate scăzută şi munca nu este importantă. Mai mult decît atît, munca este puţin relevantă şi motivantă pentru a reuşi să atingem obiectivele centrale: bani, putere, faimă.

Soluţia: creşterea importanţei, a semnificaţiei muncii în viaţa noastră.

Este important să găsim o soluţie prin care să ne dublăm productivitatea (rezultatele muncii) într-un mod durabil, prin care să ne exprimăm sinele şi, în consecinţă, prin care să ne realizăm şi obiectivele personale (bani, putere, faimă, recunoaştere etc.)? Recompensele centrate pe bani sau pe putere reuşesc să stimuleze o creştere importantă a productivităţii pe termen scurt, dar, fără a preţui munca şi fără a găsi satisfacţie şi motivaţie în muncă, va fi imposibil să fie menţinut un nivel înalt al productivităţii.

Din perspectiva noastră, soluţia problemei referitoare la cum putem să avem un nivel de trai mai bun este schimbarea fiecăruia dintre noi, a concepţiei noastre despre muncă, despre noi înşine în relaţie cu munca şi cu realizarea de sine. Astfel, am putea să concepem munca noastră din perspectiva rezultatelor (a productivităţii formate din eficienţă şi eficacitate), la care să adăugăm ingredientele prin care să creştem masiv semnificaţia muncii noastre: simţul proprietăţii (ownership), atenţia şi grija realizării, creativitatea, identitatea noastră etc.

Nu întîmplător, excelenţa (lucrul bine făcut, desăvîrşit, deosebit, demn de admiraţia celorlalţi) este valoarea dominantă a muncii, care le subordonează pe toate celelalte, exprimînd semnificaţia personalităţii noastre în rezultatele muncii noastre, în faptele pe care le săvîrşim.

Atracţia majorităţii dintre noi faţă de excelenţă poate fi explicată prin nevoia de a avea încredere în sine (prin diversele realizări în muncă) şi prin dorinţa desăvîrşirii de sine, de a construi ceva durabil.

Concluzia: valorile noastre exprimă felul cum trăim?

Ipotetic vorbind, am putea să considerăm că noi sîntem civilizaţi, oneşti, muncitori şi competenţi, iar toţi ceilalţi români nu, şi trebuie să se schimbe; am putea să considerăm că valorile noastre sînt cele care trebuie, iar societatea românească are nevoie să se adapteze acestora. În consecinţă, nu este vina noastră că trăim atît de prost şi, astfel, nu se mai poate face nimic. Este perspectiva celor mai mulţi dintre români.

Dar dacă ajungem la concluzia că valorile noastre ne ajută să trăim mai prost, am putea să ne dăm seama ce avem de făcut – că eu sînt responsabil pentru a-mi îmbunătăţi viaţa. Singurul care poate să se schimbe sînt eu, eu cel care sînt responsabil de mine însumi, de viaţa mea, de felul în care trăiesc, de ceea ce simt şi ceea ce gîndesc. Şi, gîndind astfel, voi putea trăi mai bine, mai frumos... 

Dorin Bodea conduce compania de consultanţă, cercetare şi training în management şi vînzări Result Development. În 2013, a publicat cartea Valorile angajaţilor români, Editura Result.

Foto L. Muntean