Mulți sau buni?

Publicat în Dilema Veche nr. 1018 din 12 octombrie – 18 octombrie 2023
image

Am fost fascinat de Universitatea din București încă din copilărie. Poveștile părinților mei, ale prietenilor lor, marea majoritate absolvenți ai Universității, mă atrăgeau și îmi doream și eu să ajung să fiu student acolo, la singura universitate din București (celelalte erau institute sau academii). Știam și că examenele de admitere erau dure. Locurile erau foarte puține, iar concurența era foarte mare. Și pentru „incorporabili” (ca mine), un examen de admitere ratat însemna armată lungă, de un an și patru luni.

Teama de armată lungă nu m-a împiedicat ca, în vara lui 1987, să dau examen de admitere la Facultatea de Geologie (de fapt, secția de Inginerie Geologică și Geofizică, așa cum era pe atunci). Trei examene, cu aceleași subiecte de admitere ca pentru cei care dădeau examen la facultățile de inginerie categoria A (Automatică, Electronică, Electrotehnică, Energetică, Aeronave), dar cu mult mai puține locuri ca la școlile din Politehnică. 

Țin minte emoția cu care am intrat în clădirea din Nicolae Bălcescu în prima zi ca student. Eram copleșit de importanța și istoria locului, mîndru că devin parte a acestei comunități. Au urmat fabuloșii ani de studenție. Am avut și șansa de a trăi momentul „1989” și începuturile libertății, inclusiv în Universitate. Anul 1990 a fost un an „zero”, cînd mai multe facultăți care fuseseră desființate sau comasate – eventual mutate la diverse „academii” – s-au reînființat (Psihologie, Sociologie) iar numărul de locuri pentru studenți a crescut. Unii dintre colegii mei s-au reorientat spre cariere pe care nu avuseseră curajul să le urmeze în anii dinainte. Anul 1990 a fost și anul în care programa universitară a fost curățată de orele de îndoctrinare (socialism, economie politică) sau practici agricole. Am avut șansa să fiu într-o generație care a avut în fiecare an o lună și jumătate de practică de teren, pe toate tipurile de roci și structuri geologice, ceea ce a însemnat enorm pentru formarea noastră profesională. Știam deja că o zi de teren este mai importantă ca o lună de teorie – iar geologia nu se poate învăța (doar) din cărți. 

Acum, la 30 de ani de la absolvirea facultății, cred că acei ani 1990 au fost cei mai buni din punct de vedere ai performanței universitare, cel puțin pentru domeniul meu. Libertatea cîștigată după atîtea decenii a fost un motor extraordinar în efortul de a alege ce este mai bun pentru studenți. Iar studenții, la rîndul lor, au știut să aprecieze ceea ce au primit. 

Cînd a început degradarea? Greu de zis, dar începutul anilor 2000 a marcat o trecere treptată de la o programă oarecum încărcată, dar care își demonstrase succesul la o programă din ce în ce mai aerisită. Întîi a început să scadă numărul de ore. Lipsa fondurilor a dus la reducerea săptămînilor de practică. A devenit din ce în ce mai greu să poți pregăti noile generații la fel ca pe cele anterioare. Iar lovitura magistrală primită de Școala de Geologie (după scoaterea materiei din programa de liceu) a venit odată cu aplicarea în stil original românesc a Cartei Bologna. Alocările de fonduri nu au mai privit dezvoltarea instituțională, ci au urmat „studentul-echivalent”. Mai rău, finanțarea a fost făcută într-un mod care a pus în practică visul de aur al lui Ceaușescu, acela de a nu mai avea repetenți (în loc de a menține aceeași alocare bugetară de la un an la altul, indiferent de cîți studenți pot și vor promova, fiecare student retras a echivalat cu o reducere bugetară pentru cei din anii superiori). 

De la grupele de 10-12 studenți (cu subgrupe de maximum 6, ca asistenții să se poată ocupa cum trebuie de fiecare student la orele de laborator), grupa minimă a ajuns la 25 de oameni, programa a intrat la apă, practica este aproape inexistentă. Și, culmea, într-un domeniu în care profesioniștii sînt foarte bine plătiți la nivel global, pentru că foamea pentru resurse naturale și materii prime nu poate fi stăvilită decît de geologi. 

Evident, un rol major îl joacă și subfinanțarea educației din România, de la școlile primare pînă la universități (aidoma dramaticei subfinanțări a cercetării științifice). La fel, reducerea numărului de ore la materiile „de științe” din programele de școală și liceu. Cineva zicea ironic: „Atîta timp cît nu știi matematică, fizică, chimie, biologie, istorie și științele Pămîntului, tot ce vezi în jurul tău va părea o serie nesfîrșită de miracole”. 

Și totuși, mulți dintre profesorii de azi încearcă să îi țină aproape pe studenții interesați, organizează ieșiri de cîteva zile pentru a le arăta cîte ceva din tainele Pămîntului, pe care altfel cei tineri, cu regulile și finanțele actuale, nu le-ar vedea decît pe YouTube. Iar mulți dintre absolvenți au aceeași dorință de cunoaștere pe care o știu de cînd eram de vîrsta lor. Școala de Geologie este azi pe locul 401 în Topul Shanghai, în condițiile în care Universitatea e mult mai jos. Iar facultatea este criticată că nu atrage suficienți studenți.

Nu ar merita mai mult? O reorganizare și o renegociere a modului de finanțare pentru universități? În 1993 nu eram mai mult de 30 de absolvenți. Astăzi cei interesați sînt tot cam atîția. Fără finanțare, însă, e greu să cîștige în competiția globală. Iar finanțarea serioasă, generoasă și pe termen lung este parte a soluției renașterii universităților cu tradiție din România. 

Depinde de noi ce vrem să alegem. Mulți sau buni? Aceasta este întrebarea.           

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie Marină GeoEcoMar și profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.