Multe ştiri, yak, yak, yak

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Multe ştiri, yak, yak, yak jpeg

„You talk too much, baby
You talk too much
You yak, yak, yak
You yak too much“

John Lee Hooker

Pînă în urmă cu aproximativ un secol, societatea s-ar fi putut încă descurca, cred, fără ajutorul cuvintelor. Mă gîndesc la filmul mut, care era încă inteligibil, chiar dacă, uneori, simţea nevoia inserării unor „cartoane“ cu cîteva propoziţii scrise. Dar esenţa mesajului trecea oricum. Asta ca să nu mai vorbim că pe scenele bucureştene, teatrul de operă s-a jucat multă vreme în „versiunea originală“.

Coordonatele definitorii ale contemporaneităţii – televiziunea, telefonia mobilă, Internetul şi reţelele de socializare – sînt intrinsec dependente de cuvînt. Versiunile lor „mute“ ar fi nişte caricaturi. Una peste alta, nu ştiu dacă vorbim mai mult decît acum un secol, dar e limpede că o facem mai des prin interpuşi.

Desigur, comunicarea e, de milenii, mediată de cuvînt. Dar a suferit metamorfoze. Scrisorile aveau valoare utilitară relativă, dat fiind intervalul scurs între momentul scrierii şi cel al citirii. Dar aveau meritul de a da ocazia transmiterii unui conţinut cu substanţă – dovadă valoarea perenă a epistolarelor rezultate din corespondenţa unor personaje ilustre. Mă îndoiesc că cineva ar putea obţine valoare adăugată din miliardele de statusuri disponibile azi în reţelele de socializare (cu excepţia notabilă a amicului Sorin Psatta, inventatorul memorialisticii pe Facebook). Cel mult, o spumoasă satiră – Caragiale şi-ar fi reformulat fără probleme Telegramele în SMS-uri. Biblioteca, această bancă depozitară de valori culturale cu dobîndă garantată, este abandonată în prezent în favoarea lui Google, sursă a confuziilor de tot felul (dar mai ales a valorilor). Responsabilitatea asigurată de angajamentul scris se pierde odată cu „like-urile“ şi „join-urile“ care nu strîng, în piaţa publică, mai mult de cîteva zeci de cetăţeni angajaţi (aici avem de-a face şi cu specificul mioritic, care amplifică – dacă e permisă exprimarea – pasivitatea).

Aparent, comunicarea e azi mai eficientă – se petrece în timp real, nu mai există bariere de spaţiu. Poţi răspunde la SMS-uri în timp ce Lear moare pe scenă, poţi schimba e-mail-uri de afaceri de pe plajă, poţi da replica unui conferenţiar ce-şi ţine prelegerea pe alt continent. Problema e, ce rămîne? De cele mai multe ori, mai nimic, în afara unor eventuale emoţii.

În spaţiul public, hărmălaia este mult mai mare decît în cel privat. Destructurarea informaţiei produsă de mediile electronice s-a suprapus democratizării presei. În comunism, mediile de comunicare fiind în totalitate sub controlul statului, informaţia difuzată era imposibil de pus la îndoială. Dacă în ziar se scria că în luna următoare se va ieftini untul, puteai fi sigur că aşa avea să se întîmple; dacă era criticat un ministru, toată lumea ştia că destinul său este pecetluit. Singurele surprize puteau apărea din rubricile sportive – poate de asta, cei mai influenţi comentatori politici de azi şi-au început cariera scriind despre fotbal.

Televiziunile de ştiri sînt, în prezent, mai degrabă televiziuni de discuţii. Absenţa breaking news-urilor este un eveniment, în condiţiile în care ştirile sînt mai ales despre ce a spus, decît despre ce a făcut cineva. Or, de spus, oamenii spun vrute şi nevrute, fără a face economie.

Vă amintiţi, probabil, că în urmă cu trei ani, prim-ministrul de atunci ne anunţa că, pentru combaterea evaziunii fiscale, urmează ca de la 1 septembrie, cumpărătorii de bunuri şi servicii să primească de la stat o parte din banii cheltuiţi, în schimbul bonurilor fiscale. A trecut septembrie 2010, a trecut şi 2011... Vecinul meu, pensionar care ştie că dacă „a spus la televizor“ nu se poate să nu se întîmple, a strîns de atunci cîţiva saci cu bonuri, pe care acum îi depozitează pe palierul blocului. Ştiindu-mă om informat, mă tot roagă, cînd mă vede, să aflu unde poate să-i ducă, să-şi primească bănişorii. La fel de probabil, vă amintiţi şi de promisiunile că pînă într-o lună ne vom depune electronic toate declaraţiile fiscale şi la fel ne vom plăti dările. Cît despre termenele anunţate pentru finalizarea nu ştiu căror autostrăzi, astea nici măcar nu mai sînt breaking news. Lista e lungă, sînt sigur că fiecare dintre dumneavoastră o poate completa. Problema este că, după ce s-a publicat ştirea, nimeni nu mai e interesat să-i afle continuarea. Ştirea şi-a făcut datoria, a ţinut ecranul ocupat cîteva ore, comentatorii şi-au dat cu părerea, după care poate să dispară. Vin alte breaking news-uri, avem treabă cu ele.

De curiozitate, am făcut un mic experiment (cu ajutorul lui Google, evident). Am luat un interval de trei zile, exact acum doi ani (3-6 iunie 2011), şi m-am uitat care au fost principalele ştiri din mass-media românească.

Cea mai importantă (după frecvenţa cu care apărea) era ştirea că exporturile de castraveţi către Cehia şi Germania au fost oprite din cauza bacteriei E-coli şi nici piaţa internă nu mai primeşte toată marfa pentru că a scăzut cererea. O parte a pierderilor ar putea fi acoperite de Comisia Europeană, dacă instituţia va da curs solicitării Ministerului Agriculturii. Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, declara că legumele din România nu sînt responsabile de transmiterea bacteriei care a făcut ravagii în Europa şi îi îndemna pe cetăţeni să mănînce liniştiţi castraveţi autohtoni. A trecut povestea cu castraveţii, a venit aia cu carnea de cal, apoi cu ouăle, apoi cu curcanii... După un an şi jumătate, un alt ministru avea să anunţe că s-au primit drept despăgubiri 3,7 milioane de euro de la Comisia Europeană, pe care urmau să-i încaseze cei şase producători români păgubiţi.

Altă ştire era că DNA a făcut percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, sigilînd biroul preşedintelui instituţiei, Liviu Rusu, şi al vicepreşedintelui Luca Iancu. Interesat de soarta celor doi, am putut afla, după o ştire publicată în februarie 2013, că sînt cercetaţi pentru corupţie şi deturnare de fonduri. Probabil, prin 2021 vor fi condamnaţi cu suspendare, dar nimeni nu va înţelege pentru ce.

Mai departe. Contractele semnate de preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, pesedistul Liviu Dragnea, cu firma lui „de casă“, ar putea duce la pierderea unor finanţări de 743 de milioane de euro din bani de la UE. Un audit al Comisiei Europene a scos la iveală nereguli care ar putea duce la întreruperea plăţilor pe axa 2 a Programului Operaţional Regional pentru România. Între timp, ştim că finanţarea respectivă a fost oprită, guvernanţii foşti şi actuali îşi pasează vinovăţia, iar domnul din debutul ştirii desenează viitoarele regiuni ale ţării.

Am mai aflat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va finanţa două proiecte foarte importante pentru judeţul Covasna – reabilitarea Cetăţii Dacice din Valea Zînelor şi reabilitarea Hotelului Bodoc din Sfîntu Gheorghe. Cetatea din Valea Zînelor e şi azi aşa cum au lăsat-o dacii (ceva mai deteriorată) iar despre hotelul din Bodoc, proprietate a lui Ion Niculae, se ştie că au fost ceva discuţii să fie cumpărat de către autorităţile locale, suspendate (definitiv) şase luni mai tîrziu. Oricum, nu se înţelege de ce trebuia MDRT să-i finanţeze reabilitarea.

Globe Trade Center (GTC) anunţa asocierea cu Ana Group, deţinut de omul de afaceri George Copos, în vederea dezvoltării unui turn de birouri în Bucureşti, cu o suprafaţă de circa 30.000 de metri pătraţi şi a cărui finalizare este stabilită pentru începutul anului 2013. Construcţia nu a fost începută niciodată.

În rest, premierul Emil Boc a mers, vineri dimineaţă, la Cotroceni, cu propunerea ca Sulfina Barbu să preia portofoliul Muncii, liderii PDL aşteptînd concluzia întîlnirii prim-ministrului cu preşedintele Traian Băsescu, iar anunţul oficial urma să fie făcut în jurul orei 13. Mai pe seară, Sebastian Lăzăroiu devenea ministru al Muncii. Crin Antonescu declara la Timişoara că „avem conducători sub nivelul de aspiraţie. Este o criză morală, de autoritate, de voinţă politică. Stă în mîna noastră să schimbăm soarta noastră şi a copiilor noştri“, dar se pare că, între timp, şi-a schimbat părerea. În interiorul PDL se discuta – nu se ştie de ce – adoptarea modelului polonez de voievodate, structuri-gigant care să înglobeze cîte 3-4 milioane de locuitori şi a căror autoritate să fie exercitată direct asupra comunelor, oraşelor şi municipiilor.
După cum se vede, ştiri am avut, avem şi vom avea din belşug. De văzut la ce ne foloseşte.

Mircea Kivu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.