Monstruozități legislative și haos urbanistic

Publicat în Dilema Veche nr. 378 din 12-18 mai 2011
Monstruozități legislative și haos urbanistic jpeg

Kázmér Kovács: Dacă singurul mod de a ieşi din izolarea noastră este de a avea parteneri cu gust şi cu educaţie arhitecturală, aceasta este o sarcină pe care nu şi-o pot asuma arhitecţii. Mă gîndesc la iniţiativele de educare, încă din clasele elementare, în materie de artă şi arhitectură, dar acestea rămîn încă un deziderat. Domnule Andrei Pleşu, aţi dori să vorbiţi despre funie în casa spînzuratului, vă rog? 

Andrei Pleşu: Mulţumesc pentru acest privilegiu. Găsesc că cine a avut ideea de a face, înainte de Balul Arhitecţilor, o dezbatere de idei, a avut o idee foarte bună; pentru că, după ce faci indigestie de idei, pofta de a dansa vital, fără idei, creşte. Anticipez, aşadar, un bal pasionant.  

Vorbesc ca unul care reuşeşte încă să iubească Bucureştiul. Iar problema iubirii nu e de neglijat cînd este vorba de arhitectură. Îmi aduc aminte că l-am întrebat cîndva pe Radu Cosaşu ce se consideră el cînd se uită la un meci România-Israel. Mi-a răspuns: bucureştean. Şi o spunea foarte serios. Şi doctorul Ion Vianu mi-a spus că vine des în România, după 1990, pentru că nu se poate dezlipi de Bucureşti. Una din primele probleme pe care le are Bucureştiul este că n-a încăput, în ultimii 20 de ani – ca să nu spun în ultimii 60 de ani –, pe mîna unei administraţii îndrăgostite de Bucureşti. Primarii nu iubesc Bucureştiul. Fie fiindcă nu sînt din Bucureşti, fie că stau prost cu iubirea în general, fie că au alte priorităţi. Un oraş nu poate să arate bine dacă e administrat de oameni cărora le e indiferent. 

Există arhitecţi care iubesc foarte mult o anumită poziţie, vor funcţii – ceea ce e omeneşte. Există arhitecţi care spun „îmi iubesc meseria“. A-ţi iubi meseria înseamnă a avea poftă să construieşti indiferent în ce context: „Eu nu pot să refuz nimic pentru că eu iubesc meseria asta, nu pot să trăiesc fără să o practic“. O asemenea iubire e nobilă pînă la un punct, dar în realitate poate fi pernicioasă. Eu nu spun că arhitecţii n-au făcut şi nu fac unele lucruri. M-am uitat îndărăt şi am văzut că există reacţii ale Ordinului Arhitecţilor, ale comunităţii arhitecţilor, faţă de ce se întîmplă prost în jur. Mi-am notat, de pildă, Declaraţia de la Cluj, de acum trei ani, cînd Ordinul Arhitecţilor a scris, negru pe alb: „Oraşele sînt în derivă“. A comunica această concluzie, de la înălţimea Ordinului profesioniştilor în domeniu, e un lucru foarte important şi e bine că s-a făcut. A existat şi Pactul pentru Bucureşti, tot în 2008, la care au aderat 24 de ONG-uri. Există, aşadar, o conştiinţă publică a problemelor. Pe de altă parte, problemele nu se rezolvă, continuă în devălmăşie şi sigur că dl Liiceanu are dreptate să se întrebe cine e de vină. E de vină administraţia – incompetentă şi mereu ocupată cu alte lucruri; e de vină – şi asta dvs. ştiţi mai bine decît mine – legislaţia; şi e de vină şi o anumită paloare a instituţiilor, criteriilor şi mecanismelor europene care să supravegheze mersul lucrurilor şi să intervină atunci cînd e cazul. În legătură cu legislaţia, aş vrea să fac un codicil. Mi-am dat seama că, în ultima vreme, Parlamentul ţării a discutat unele legi care priveau şi arhitectura. Dacă sînt bine informat, toate deciziile care s-au luat au fost aberante. S-au abrogat lucruri bune şi s-au legiferat monstruozităţi. Una dintre monstruozităţile care s-au legiferat este ceea ce, în jargon profesional, se cheamă – destul de dizgraţios – PUZ. PUZ-urile au devenit o reţea canceroasă de „prevèderi“ – cum se spune în Parlament – care castrează Planul Urbanistic General şi lasă loc liber unui tip de iniţiativă şi de bacşiş care face ca planul general să fie absolut inutil. Faptul că Parlamentul României a aprobat acest tip de legislaţie şi că se îngăduie derogări infinite de la planul general arată o formă de iresponsabilitate cu care sîntem obişnuiţi, de altfel, dar despre care nu vorbim destul. Se discută zilnic la televizor şi în ziare despre ce face Parlamentul, ce-a mai zis Băsescu, ce-a mai zis Ponta... Aţi auzit vreodată o dezbatere publică despre problema arhitecturii, despre legile din Parlament care privesc arhitectura? A amendat cineva voturile din Parlament care au creat acest haos urbanistic? Absolut niciodată! Parlamentul a lucrat cu o nonşalanţă şi cu un tip de impenitenţă incredibile. Nu pare să intereseze pe nimeni asta. Se poate construi oricum, poţi negocia orice tip de condiţii legate de înălţimea clădirii, de densitatea sitului ş.a.m.d. fără nici un fel de risc, căci au fost legi care au micşorat riscurile, au fost legi care au făcut în aşa fel încît să se suspende eventuala pedeapsă cu închisoarea, dar şi legi care au pus termene de prescripţie convenabile, ca să nu se mai poată prelungi la nesfîrşit un litigiu. Prin urmare, s-a creat un întreg sistem prin care lucrurile să fie relativizate, fleşcăite, deresponsabilizate, iar oamenii să-şi poată face mendrele.  

Relaţia între constructor şi populaţie este şi ea şchioapă. În alte ţări eşti consultat, dacă trăieşti într-un cartier, în legătură cu ce urmează să se construiască acolo. Relaţia între construit nou şi patrimoniu, relaţia între construit şi verde sînt şi ele stricate. Pe de altă parte, noi nu avem nici destul spirit de ofensivă pentru a ne mobiliza cînd este vorba de asemenea lucruri. Şi nu numai prin scrisori de protest, dar şi printr-un fel de civilizaţie a comunităţii. Cu mulţi ani în urmă, am fost la Würzburg, care a fost unul dintre oraşele germane bombardate în proporţie de 80% în timpul războiului. La Würzburg erau multe biserici, astfel încît emblema oraşului era un profil desenat cu multe turnuri de catedrală. Dar ele au dispărut după bombardamente şi s-a pus problema reconstrucţiei oraşului. Prima lege adoptată a fost ca cea mai înaltă clădire din oraş să nu depăşească în înălţime cel mai mic dintre turnuri, pentru ca profilul oraşului să rămînă acelaşi. Este un tip de respect faţă de sine, un tip de iubire pentru locul în care trăieşti care ar trebui cumva recuperat. Nu ştiu cum se face asta şi nu-mi fac mari iluzii, în general.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.