Molima

Publicat în Dilema Veche nr. 171 din 19 Mai 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ce s-o mai dăm după copac?! Mîrlanul e... cool. E tare. E "greucean". Are "material în instalaţie". Şi toate astea, în primul rînd, pentru că sfîrşeşte prin a ne amuza. Mulţi dintre noi, ăştialalţi, care ne ţinem băţoşi şi păstrători de maniere bune, după ce ne oripilăm, după ce strîmbăm din nas, ori după camusianul exerciţiu de a face abstracţie, pînă la urmă... "ne rîdem". Povestea cu ignoratul ţopîrlanului nu mai ţine nici măcar la ăia mici. Totul se termină cu rîs. Un rîs general. Rîsul nostru despre care credem că e aducător de tonus, de sănătate, pentru noi, observatorii evoluţiei grobiene, şi de eternă condamnare la derizoriu a mitocanului. Treaba însă nu se opreşte aici. La noi, condamnarea la derizoriu devine un fel de fixare în legendă. Un soi de confirmare, de fapt. E premiul suprem pe care i-l dăm ghiorţoiului, pentru perseverenţa de a ne fi distrat atîta vreme. Pentru ambiţie. Pentru anduranţă. E ca şi cînd ne facem că plouă, că nu vedem, dar ştim că ţoapa se aşază la masa noastră. Žşi ocupă locul. La început, pe colţ. Pe urmă, din ce în ce mai la vedere, pentru a sfîrşi în capul mesei. Noi credem, în ridicola noastră naivitate, că ne-am luat bufon, el ştie că şi-a rînduit colecţia de fraieri. Şi cu el rămînem. Din tolerat devine vocea principală. Žşi face numărul, în care ne umflă burţile de rîs, dar are şi păreri. Pe care le spune zgomotos, pentru că ceilalţi devin uneori chiar invidioşi că nu pot exprima lucrurile atît de direct, pe cît o face primitivul. Oho, şi-n plus, ce ne mai tihneşte cînd spală pe jos cu toată lumea. Mai ales cu cei cărora noi n-am îndrăzni nici măcar să le luăm o scamă de pe umăr. Laşitatea şi micimea din noi rînjesc la soare, cînd mojicul toarnă gospodăreşte zoaie teribile peste cei în faţa cărora noi plecăm privirea. Mocofanul ne răzbună invidiile şi frustrările cele mai profunde. Spune cu gura lui ce spunem noi cu mintea, în timp ce afişăm, vezi Doamne, un zîmbet dezaprobator. Ah, dar cît de mult ne-a tihnit, de fapt, că i-a tras-o ca la Rovine lui... cutare. Pe urmă, ţinem discursuri despre ofensiva mîrlăniei, despre cît e de inadmisibilă atmosfera de bodegă ordinară din viaţa publică, despre complicităţi şi compromisuri bizantine, şi cîte şi mai cîte. Şi ce ne mai văicărim, şi ce mai răcnim în gura mare că ne asfixiem sub maimuţăreală şi nu mai avem repere, exemple vii. Cu aceeaşi viteză, ne hăcuim pervers reperele vii, de nu se văd. Atunci se strecoară între noi faimoasa replică: "Ia mai dă-l în mă-sa şi pe... cutare! Decît un fandosit şi-o curvă ca el, mai bine un mîrlan, la care ce-i în guşă şi-n căpuşă...". Una dintre păturicile care ţin la cald ouăle din care puieşte tagma mitocanului ajuns e chiar ipocrizia noastră. Iar întîlnirea ipocriziilor noastre e vizuina umedă, mediul ideal în care creşte buruiana ţopîrlăniei. Peste toate, în chip de vişine pe tort, se iţesc chipurile tălîmbe ale confuziei, abuliei, căpierii, cărora le cădem victime, atunci cînd confundăm, cu nonşalanţă şi îngăduinţă, directeţea cu grobianismul. E ca şi cînd am aşterne covorul roşu, pe care mitocanul păşeşte ţanţoş, în sala de bal pe care i-am pus-o la dispoziţie. E momentul lui de glorie absolută, în care sărbătoreşte victoria repezelii asupra discernămîntului. Şi e momentul în care ţopîrlanul ştie că slăbiciunea şi nebăgarea de seamă, suficienţa, îngăduinţa, resemnarea bunului-simţ îi legitimează, cumva, apariţia pe scenă, în chip de element al normalităţii, al cursului firesc al lucrurilor. Dar mitocănia e vastă, diversă, bogată la chipuri şi bine dotată, cu recuzită şi machiaj de calitate. Mitocanul poate să aibă look subţire, cu ochelari şi barbişon, cu fiţe de nonconformist şi aere de deştept. Mîrlanul de salon e o specie care s-a adaptat perfect. Ştie că nu se face să dea din gură în pustiu, să meliţeze ca fraierul sau să dea cu pumnul în masă. Prin urmare, a învăţat să vorbească din vîrful buzelor şi s-a prins că sentinţele lui au priză mai mare cu stilul ăsta. Umblă pe la televiziuni, în calitate de expert, scrie pe la ziare şi simulează plictisul suveran. E sastisit de mizeria şi de micimea din jur. Žţi dă senzaţia că tot timpul îi pute ceva. Žn decursul evoluţiei, s-a corcit cu impostorul şmecher. A ieşit o vietate care a învăţat să jignească, să muşte profund, să dea cu parul năprasnic, dar numai după ce a administrat un soi de anestezie, o perdea de fum, îndărătul căreia se află, de fapt, ţoapa recentă, mîrlanul de ultimă generaţie. Apariţia asta se poate întîlni acum peste tot, în cele mai diverse locuri. S-a născut din gazde bolnave de naivitatea suficienţei şi a devenit ea însăşi o molimă teribilă şi redutabilă. O molimă care se transmite pe toate căile. O alcătuire microbiană, cu care trăim.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc
Rusia a pornit un veritabil război hibrid împotriva NATO, iar România e una dintre ținte. Analistul Hari Bucur Marcu a explicat motivele pentru care serviciile ruse sunt hiperactive în zonă și de ce România reprezintă o țintă importantă pentru spionii Kremlinului.
image
Mulți voluntari străini au crezut că sunt pregătiți să lupte în Ucraina, dar s-au înșelat, spune un veteran american
Unii voluntari occidentali care s-au alăturat războiului din Ucraina au fost uciși după ce s-au înrolat presupunând eronat că lupta va fi ușoară, a declarat pentru Business Insider un veteran american care a luptat în Ucraina de la începutul invaziei și până în decembrie.
image
„Copiii spun lucruri trăznite“, momente de colecție: Nu s-a oprit din râs toată emisiunea VIDEO
Virgul Ianțu s-a amuzat copios alături de fiecare copil care a spus un lucru amuzant în cadrul show-lui de televiziune.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.