Moartea bună: o dezbatere în societate

Publicat în Dilema Veche nr. 295 din 8 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

E aproape inutil să spun că intenţia acestui text nu e să dea sfaturi ori verdicte unor oameni măcinaţi de maladii incurabile, pentru care moartea are o prezenţă mult mai palpabilă decît are pentru mine. Nu am calitatea să-i judec pe cei care se gîndesc să recurgă la eutanasia activă, la sinuciderea asistată. Libertatea persoanei e, poate, o valoare mai radicală decît viaţa ei. Aşa încît " într-o primă instanţă " acestor oameni le rămîne să delibereze şi să decidă pentru ei înşişi: e mai demnă moartea voluntară sau, dimpotrivă, moartea care survine după ce înduri ce e de îndurat, ajutat de medici şi medicamente, susţinut de cei apropiaţi şi, eventual, de o convingere spirituală? Însă apelul la sinucidere asistată nu e o decizie care să angajeze doar libertatea persoanei. Caracteristic îi e tocmai faptul că subiectul vrea să împartă responsabilitatea acestui act limită cu un altul. Cu medicul, în primul rînd, care se vede solicitat să participe la un omor. Cu societatea, apoi, fiindcă procedeele acestea resping singurătatea simplei sinucideri; presupun concertarea conştiinţelor şi o procedură inevitabil nesecretă. De altfel, cîţiva dintre cei care au vrut, în ultimii ani, să recurgă la astfel de metode au ţinut să facă din decizia lor un gest public, să marcheze un anumit raport al individului cu moartea sa, să devină, aş îndrăzni să spun, eroii unui death style, unui style of dying. În Franţa, Rémy Salvat şi Chantal Sébire i-au scris preşedintelui Republicii pentru a obţine încuviinţarea legală a actului lor, şi-au pledat poziţia pe posturi de televiziune. Dincolo de tragedia propriului caz, de dorinţa propriului sfîrşit, ei voiau să contribuie la o dezbatere în societate privind legitimitatea sinuciderii asistate ca fiind legată de demnitatea individului, teză susţinută de anumite curente de gîndire medicală şi filozofică. Iar într-o asemenea dezbatere avem dreptul ca, alături de medici, filozofi, teologi, să ne spunem părerea. Avem dreptul să aducem contraargumente, de vreme ce viaţa umană constituie, în societăţile noastre, o valoare inatacabilă. Avem dreptul să invocăm concepţia religiilor privind persoana, destinul şi moartea ei, de vreme ce o parte dintre europeni au convingeri religioase, de vreme ce tradiţiile spirituale fac parte din cultura noastră. Pentru cel care se raportează la o transcendenţă " fie ea reprezentată doar de viaţa pe care omul nu şi-o dă el însuşi ", sinuciderea (asistată sau nu) e greu, dar posibil de înţeles pentru cazuri limită individuale; e de neacceptat ca avînd legitimitate de principiu. Socrate, care întorcea pe toate feţele aproape orice problemă, nu şovăie o clipă privitor la sinucidere. Potrivit argumentului său metaforic, sinucigaşul se aseamănă unui sclav fugar, care îşi trădează stăpînul, căci oamenii "se află în grija şi în stăpînirea zeilor". În asta stă demnitatea, nu mizeria lor. Dependenţa faţă de zeu înseamnă raport cu lumea nemuritorilor, o anumită participare la ea, înseamnă că omul are suflet nemuritor. A-ţi tăia singur firul vieţii e totuna cu a nesocoti acest raport şi, pe cale de consecinţă, a întuneca sau a compromite traseul sufletului tău nemuritor. În tradiţiile monoteiste, omul oglindeşte chipul divin şi e menit să îi devină din ce în ce mai asemănător. A-ţi lua viaţa înseamnă să iei ceva ce nu îţi aparţine, să atentezi la oglinda lui Dumnezeu din tine, să pui în pericol destinul total al fiinţei tale. Un ucigaş se poate căi, se poate rectifica, poate deveni un sfînt. Sinucigaşul, în schimb, îşi retează orice posibilitate de redresare în această lume. Cînd Biserica admite să-l cuprindă în ritualurile ei, o poate face doar socotindu-l cu mintea rătăcită. Unul dintre argumentele de căpătîi în favoarea sinuciderii asistate priveşte libertatea individului. El ar avea dreptul să dispună cum vrea de viaţa şi de moartea lui. Sinuciderea ar reprezenta folosirea maximă a acestui drept. Pentru un antic, precum şi pentru un budist, un creştin, un musulman, un mozaic, tocmai libertatea omului este cea atacată, restrînsă, viciată de actul sinuciderii. Cel care îşi curmă viaţa nu consumă pînă la capăt încercările, şansele, posibilităţile episodului său terestru. Nu se eliberează de elementele muritoare din persoana lui. Le duce cu sine mai departe, în condiţia post-mortem, unde le va avea de îndurat povara, accentuată de faptul că nu le-a consumat la timp, că nu mai are condiţia corporală, cea potrivită ca să le parcurgă. Sufletul e ţinut în loc, e împiedicat să înainteze pe drumul spre transformarea ultimă, eliberatoare. Pentru antici şi medievali, "moartea bună" era moartea prevăzută, care dădea răgaz omului să-şi încheie socotelile cu viaţa de aici, să termine (cu) lumea şi să aştepte " avînd ochii deja deschişi spre cealaltă lume " ca Dumnezeu să-l treacă pragul. Omul se roagă, împreună cu Biserica, pentru o trecere uşoară, dar nu îi decide momentul şi modalitatea. Pledoariile pentru sinuciderea asistată s-au dezvoltat, se ştie, pornind de la reacţia salutară, din ultimele decenii ale secolului trecut, faţă de "înverşunarea terapeutică": capacitatea, pusă la lucru, a medicinei actuale de a conserva funcţiunile unui trup, despre care nu se poate şti dacă mai adăposteşte sau nu o persoană. Individul contesta medicului şi tehnicii medicale dreptul de a-i gestiona moartea. În raport cu destinul individului, suveranitatea lor era resimţită pe bună dreptate ca o nelegitimă transcendenţă. În spitalul unde a primit ultimele îngrijiri, conectat la aparate, părintele Henri de Lubac se revolta în faţa unui confrate pentru faptul că i se fură propria moarte. Însă pledoariile pentru sinucidere asistată nu fac decît să înlocuiască un exces prin altul, o falsă transcendenţă prin alta. Împotriva suveranităţii medicului, ele afirmă suveranitatea individului. Ele rămîn în sistemul de referinţă creat de "înverşunarea terapeutică", bazat pe dominaţia omului (medic sau individ) asupra limitei ultime a umanului. Fie că stă sub conducerea medicului sau a pacientului, "moartea medicalizată" stîrneşte aceeaşi nelinişte: ea uzurpă principiul care defineşte umanul prin transcenderea lui, fie că acest principiu se cheamă viaţă, Realitate ultimă ori Dumnezeu.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.