Mitul Germaniei perfecte

Publicat în Dilema Veche nr. 509 din 14-20 noiembrie 2013
Mitul Germaniei perfecte jpeg

A existat, odată ca niciodată, o Germanie de Est pe care reuşeam să o vizitez, o dată la doi ani, cu părinţii: tîrîş-grăbiş, după ce traversam o Ungarie care reprezenta deja paradisul, faţă de România anilor Ceauşescu, o Cehoslovacie şi ea înfloritoare, şi o Polonie, cert, cu resentimente faţă de vecinul foarte aproapiat, dar tot în clară dezvoltare, apoi intram în Germania de Est. Muzee superbe la Dresda, idem la Leipzig, un Berlin de Est care ni se părea impunător şi occidental. Alexanderplatz şi promenada care se oprea în faţa Porţii Brandenburg erau, practic, ultimele sute de metri de spaţiu permis. Dincolo se întindea, necunoscută, Germania de Vest. Sentimentele erau aceleaşi cu ale eroului principal din romanul cubanezului Roberto Ampuero – Quand nous étions révolutionnaires. Pentru el, Germania de Est reprezenta perfecţiunea, dar cea de Vest era un ideal. Utopia. Echivalent nu doar al libertăţii absolute, ci şi al democraţiei, a bunăstării. Germania, în sine, drept concept, reprezenta încă de pe atunci un simbol al perfecţiunii: nemţii sînt muncitori, organizaţi, corecţi, stricţi, duri, dar drepţi. Să ticăi ca un ceas german – se mai spunea la noi. Iar în liceu, m-am apucat de învăţarea limbii germane nu doar pentru Faust... limba germană a reprezentat pentru mine, ca pentru o generaţie întreagă de umanişti, limba unui anumit timp de gîndire, de reflecţie, opus, dar şi complementar celui francez. Cuvîntul meu preferat a fost şi rămîne Weltanschauung... Ce mai rămîne astăzi din acest mit al Germaniei perfecte? Foarte mult, dar şi foarte puţin, căci înclin să cred că perfecţiunea Germaniei este doar o faţadă întreţinută artificial: în interior, nemţii se confruntă în prezent cu mari probleme societale, legate de imigraţie, de îmbătrînirea populaţiei, de dezvoltarea inegală şi niciodată nivelată a Vestului faţă de Est, iar în exterior, statele membre şi foarte mulţi lideri de opinie cultivă o perfectibilitate a unei ţări care este, de fapt, nici mai mult, nici mai puţin decît un stat membru printre altele 28.

Charlemagne, în cel mai recent editorial din The Economist (2 noiembrie 2013), atinge problema direct: „Pentru Germania, exporturile în creştere reprezintă instrumentul de măsură al virilităţii economice. (...) Totuşi, un mare surplus în balanţa comercială poate fi de fapt simptomul unei economii distorsionate.“ Că realitatea este departe de adevăr o dovedesc mai multe aspecte. Germania văzută prin lentilă, parafrazîndu-l pe H.-R. Patapievici, nu este nicidecum ţara care va schimba destinul Uniunii Europene. Aşa cum au anunţat casandrele înainte de alegerile legislative din 22 septembrie, Angela Merkel şi-a păstrat fotoliul, asta e clar, dar reuşita ei şi a creştin-democraţilor nu a oprit criza, nu a stopat hemoragia Greciei, nu a rezolvat problemele interne ale zonei euro, şi nici măcar nu a adus puţin soare în Germania. La aproape două luni după, Germania nu are mult aşteptata Mare Coaliţie, iar disputa asupra salariului minim european (semnalată de un articol publicat de www.cursdeguvernare.ro), dorit de social-democraţi, riscă să adîncească problemele.  

Deocamdată, ea doar le-a scos la iveală. Astfel, statul european cel mai afectat de o astfel de măsură este... Germania, cu 25% dintre muncitori avînd salarii sub pragul de 60% din salariul mediu. Iar persoanele care intră sub incidenţa acestui procent sînt cele care lucrează în domeniul serviciilor (cel mai prost reprezentat domeniu în Germania – o afirmă The Economist) şi femeile. O discrepanţă care ar putea fi justificată, într-un fel, prin politica aşanumitelor minijobs, plafonate la 450 de euro şi defiscalizate (7,4 milioane de persoane în 2012, dintre care 4,8 milioane cu loc unic de muncă), în detrimentul contractelor de muncă asigurînd o mai bună protecţie socială. Sau „sublocurile de muncă“, munca în timp parţial... La polul opus, Die Welt Kompakt crede că niciodată Germania nu a stat mai bine, cu peste 42 de milioane de germani avînd un loc de muncă, cel mai mare număr de la reunificare încoace; totuşi, „mai mult de jumătate dintre germani se simt sub presiune: la locul de muncă, în cadrul familiei sau din cauza problemelor financiare.“ Munca nu aduce fericirea? Arbeit macht nicht glücklich? E ceva putred în regatul Germaniei... Mai departe, pentru cele 5 milioane de tineri europeni fără loc de muncă, Germania – unde rata şomajului în rîndul tinerilor este cea mai scăzută din Europa, de 6,7%, potrivit cifrelor furnizate de INSEE – pare un tărîm al făgăduinţei. Realitatea este însă alta: Estul a înregistrat o dezvoltare societală, politică, economică diferită, chiar dacă este dihotomică. Estul votează masiv cu creştin-democraţii (Merkel provine din Est), Vestul – cu social-democraţii. Declinul demografic este mai accentuat în Est iar şomerii sînt mai numeroşi, cu multe regiuni în care procentul depăşeşte 12%. Vestul este o concentrare de bogăţii, cu multe zone puternic urbanizate, Estul nu este încă atractiv – date furnizate de sursele statistice oficiale germane. Cireaşa de pe tort – nemţii nici măcar nu se înţeleg reciproc din punct de vedere psihologic! O decreta Le Figaro în 2012, şi cam aşa a rămas...

„Wessis“ şi „Ossis“ au o părere reciprocă proastă. Pot Europa şi idealul european să schimbe ceva din aceste percepţii? Aş da acestei idei tot atîtea şanse de reuşită ca celei care ar cere să vedem în fiecare stat membru un stat la fel de important pentru celelalte. Şi viceversa. Cu cîţiva ani în urmă, m-am întors în Germania, ca turist, şi unul dintre vise a fost să vizitez Vestul... Am poposit într-un hotel din Est, de pe Kastanienhof, şi am rugat-o pe recepţioneră să ne recomande un restaurant simpatic în Vest, care se afla la doar cîţiva kilometri. A refuzat. Nu ştie, nu cunoaşte, deşi a fost în Vest. La mirarea mea, a răspuns cu o altă mirare: de ce să luăm masa în Vest… ce, în Est nu sînt suficiente lucruri bune? Da... Warum? 

Iulia Badea-Guéritée este jurnalistă franceză de origine română. Este responsabilă de versiunea românească a site-ului Presseurop.eu şi se ocupă de rubricile „România“ şi „Moldova“ pentru revista Courrier International, unde susţine şi blogul personal. Membră a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni, este deţinătoarea Premiului „Louise Weiss“ pentru cel mai bun jurnalist european (2006).

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.