Mioritically Correct

Publicat în Dilema Veche nr. 852 din 6 - 12 august 2020
Mioritically Correct jpeg

Mi se întîmplă adesea, mai ales de cînd lumea universitară românească e chinuită de imboldul „publish or perish” (care nu se referă, cum ați crede, doar la prezența de pe rețelele sociale, ci și la aceea de pe rețelele științifice, indexate în baze de date), să dau peste traduceri în limbi creștin-occidentale ale unor studii pe teme de cultură românească, focusate pe „specific”.

Știu că nu e elegant să spui „focusat pe”, dar mi se pare mai în ton cu tema, e mai corect și neutru decît „centrat pe”, care sugerează că numai centrul a ceva e important, cînd de fapt sîntem toți importanți… Derapez de la subiect, dar – nu mi-o luați în nume de rău, cînd știți cu toții că e (politic) corect să mă lăsați să bat cîmpii dacă așa vreau, să nu-mi impuneți rigorile voastre mie, care am dreptul să fiu liberă să scriu ce vreau. Chiar folosind cuvinte neelegante sau incorecte, nu mă corectați, vă rog, purtați-vă (politic) corect cu mine și încurajați-mă să mai scriu, e dreptul meu să m-ă esprim pentrucăpot, e așa o sinergie caremi sună numai mi-e, e incorect (politic) să mă corectați, e incorect (politic) să mă opriți, e incorect (politic) să mă ironizați, e incorect (politic) să mă criticați. Bat cîmpii, ați zis? Din asta se vede apartenența dvs. la generațiile vechi, depășite de evoluția societății noastre cu prințipuri, care va să zică că le are. Cîmpii nu se bat, sugerînd ideea de violență asupra naturii, e o expresie idiomatică nerecomandabilă. Ca mai toate expresiile idiomatice, de altfel. Novlingua de azi va ignora aceste moșteniri dubioase ale trecutului lingvistic, care una spun și alta dau a se-nțelege: ura! Ura!

Scuzați digresiunea. M-am lăsat purtată de libertatea neîngrădită a cuvîntului și am urmat exemple vii, din jurul meu. Nu e ușor, eu (de meserie) scriu despre probleme vii cu ajutorul unor exemple moarte. Dar îmi veți spune că și asta e o ironie, deci – e nerecomandabilă. Ziceam, așadar, că prea adesea, variantele în limbi străine ale unor studii despre teme specific românești dau cu bîta fidelității față de sursă în apele (niciodată limpezi) ale unui alt context cultural, iar rezultatele nu sînt doar ininteligibile pentru cititorul străin, ci și grăitoare pentru o întreagă filozofie ce stabilește norme și obligații ale „patriotului român adevărat”. Pentru acesta din urmă, dorul e musai intraductibil („the dor of death in Eminescu’s poems, anyone?”, „le dor de la mort, dans le folklore roumain…” și tot așa, incomprehensiunea fiind ea însăși o dovadă a simțirii românești, cea veche și adevărată). Și – favorita mea – adjectivul blagian al „mioriticului” e, musai (pardon pentru cuvîntul străin!), traductibil, de unde efectele despre care vorbeam la începutul articolului: „the mioritical space”, „l’alternance mioritique entre les collines et les vallées”, „il eroe mioritico della letteratura rumena”. Opac pentru oricine nu știe de Miorița (laie, bucălaie) sau de filozofia lui Blaga, „mioriticul” poate fi și un bun indicator al persistenței unui canon rigid, de valori aplicate mai degrabă punitiv celui ce se îndepărtează de ele, canon promovat de „bunul român” (aș zice „rromân”, dar tare mă tem că nici bietul Caragiale nu e agreat de asemenea specimene ale patriotismului local…).

Canonul respectiv stabilește – difuz și insidios, în cele mai diverse domenii – despre ce se poate și despre ce (mai ales) nu se poate vorbi critic, cu referire la toate cele românești. O teamă (primitivă) față de tot ce pare să atenteze la imaginea frumoasă, de vitrină, a patriei activează regulile unei corectitudini patriotice – pe care o numesc, mizînd pe statutul exemplar al adjectivului și pe analogia cu „political correctness”-ul de școală transatlantică, transnațională și postumană, o numesc, așadar, „mioritical correctness”. Promotorii ei sînt printre noi, gata să se încrunte și să înfiereze abaterile de la ceea ce „se face” sau „se spune” să scrii despre țara ta, despre cultura ta, despre istoria națională și alte atari subiecte mai degrabă dificile decît dragi specialistului. Mă refer la specialist, pentru că – profesoară de literatură română eu însămi și, pe de altă parte, fire dilematică – m-am văzut nu o dată admonestată aspru pentru nerespectarea corectitudinii mioritice.

Instanța ce admonestează e foarte diferită, de la un caz la altul, dar, întotdeauna (credeți-mă, am aproape 40 de ani de vechime în meserie...), ea se erijează în apărătoare a valorilor instituțio-naționale. Așa, de pildă, secretara de partid de la școala tinereții mele, admonestîndu-mă că am dat elevilor la teză să analizeze un pastel japonez, iar nu un poem care să preamărească frumusețile țării (da, s-a lăsat cu discuție și mustrare la director în birou, se putea lăsa chiar cu mai rele, am avut noroc…). Așa, după 1990, la o emisiune de radio dedicată aniversării poetului național, unde, intervievată prin telefon asupra planurilor mele de cercetare, am anunțat că mă interesează studierea mitizării zisului poet și istoria politică a acestui mit în secolul 20 românesc – și unde, printr-o răsucire de buton, am fost scoasă din emisie. După aceea, redactorul avea să se justifice, dojenitor: „Nu se face să abordați asemenea subiecte, și tocmai la aniversarea lui Eminescu!”. În perseverența mea de a mă dedica acelui subiect de studiu, aveam de mult prea multe ori să mă întîlnesc cu normativele corectitudinii politice, pe stil patriotic și românesc. Cînd am analizat pentru prima oară (era în 1999), într-o conferință, felul cum G. Călinescu își rescrie portretul eminescian din celebra Viața lui…, după instalarea regimului comunist, și cum schimbă în „roșu proletar” tot ce fusese, pe-acolo, inițial, „verde de tip carpatin”, un mare specialist al domeniului și profesor drag mie (o viață-ntreagă și încă o studenție, vorba cîntecului), tocmai el, m-a luat deoparte, mustrător ca un părinte jenat de nefăcuta discipolei: „Ioana dragă, cum ai putut să alegi tema asta?! Nu se face să vorbim despre asta, nu e recomandabil…” etc. Desigur că profesorul nu avea sprijinul unui set de norme scrise, că nu urma o recomandare oficială de a nu se releva oportunismul politic al lui G. Călinescu, ci urma difuza „corectitudine mioritică” și minunata expresie – la fel de mioritică, în impersonalul ei mustrător – „nu se face”.

piii jos wc statuia lui mihai eminescu din ialoi jpg jpeg

Preocuparea mea pentru istoria mitizării lui Eminescu, transformat de posteritate în „poet național” și figură identitară (manipulată politic la greu, pînă astăzi), s-a concretizat, între timp, pentru mine, într-o viață de cărți și studii (primul datează din 1999, spuneam – cel mai recent, publicat la Paris, din 2019). Fiecare – primit de apărătorii corectitudinii politice cu gesturi ultragiate. Insistînd să vadă în asemenea cercetări nu privirea critică asupra unei construcții culturale majore a modernității românești, ci o amenințare la adresa „marilor valori ale neamului românesc și ale istoriei noastre”. Posibilitatea de a perpetua, la nivelul discursului public (instituțional, uneori), confuzia dintre spiritul critic al unui om de știință și profanarea unui simbol național mi se pare, în toate anecdotele întîlnirii mele, ca eminescolog, cu „corectitudinea mioritică”, semnul unei defecțiuni mult mai profunde și, din această pricină, mai grave decît o gîlceavă pe teme literare. Capacitatea de a construi o privire critică asupra propriilor sale forme istorice este o dovadă de maturitate a oricărei culturi. Poate că „subiectul eminescian” – ca și „subiectul relațiilor culturii cu dictatura comunistă”, alt generator de perspective incorecte mioritic, căci adesea non-eroice… și lista poate continua –, poate, spun, că acest subiect e, în mod special, revelator pentru asemenea imaturități ale culturii române.

Ca să rămîn la această arie a exemplelor, voi încheia spunînd că, în marele Dicționar enciclopedic – Mihai Eminescu, publicat de acad. Mihai Cimpoi (cu o prefață de acad. Eugen Simion, Ed. Gunivas, Chișinău, 2012), mă aflu enumerată în mod repetat printre „detractorii poetului” (compania e bună: Mircea Cărtărescu, Virgil Nemoianu… să tot fii acolo!), pentru a fi scris „articole cu accente denigratoare” (e vorba, nenumite în text și niciodată citate la bibliografia eminescologică, tocmai de studiile mele consacrate mitizării poetului național). Implicit, distinsul academician se erijează în apărător al unor valori naționale despre care aflăm – de la el, că nouă nu ne dădea-n gînd… – că ar fi amenințate. De cine? De spiritul critic (…în cultura română)? Așș, ia, de niște detractori acolo, niște terchea-berchea.

Carele recunosc și semnez, mioritically yours,

Ioana BOT

Ioana Bot este profesor de literatură română la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A îngrijit, împreună cu Cătălin Cioabă, ediția Mihai Eminescu, Versuri din manuscrise (Humanitas, 2015).

Foto: wikimedia commons

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.