Minunatele minuni...

Costion NICOLESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 463 din 27 decembrie 2012 - 3 ianuarie 2013
Minunatele minuni    jpeg

Minunile se află undeva într-un orizont de aşteptare a ceea ce este (şi rămîne) copilăresc în om. Copilul îşi doreşte minuni din cele mai nevinovate şi le află petrecînd în lumea poveştilor. Şi viaţa omului este o poveste. Şi parcursul omenirii este o poveste. Şi, ce poveşti!

Oamenii ar putea fi împărţiţi şi după felul în care se raportează la minuni. Sînt oameni care văd în jurul lor numai minuni, după cum sînt alţii care nu cred deloc în minuni. Sînt oameni care caută minunile cu orice preţ şi sînt oameni a căror credinţă nu este decisă esenţial de manifestarea unor minuni majore în viaţa lor.

Sînt micile minuni de fiecare zi (supravieţuirea însăşi), dar sînt şi marile minuni care schimbă decisiv cursul unor evenimente de parcurs sau chiar al vieţii unor comunităţi importante. Întîlniri de referinţă cu Dumnezeu!

Dar cum definim minunea? Mai precis, care ar fi linia de demarcaţie între ceva ce este minune şi ceva care numai pare să fie? În limba română, limbă cu vădite virtuţi teologice, există şi această exprimare, care spune despre unele lucruri că s-au realizat sau s-au petrecut „ca prin minune“. Cu alte cuvinte, n-au fost chiar minune, dar au fost pe-aproape. Aici ne aflăm într-o zonă de graniţă, care, în ambiguitatea ei, este, pînă la urmă, cea mai convenabilă întru aprecierea lucrurilor nesigure.

În mod obişnuit, minunea este văzută ca o transgresare (nu o încălcare!) a legilor „naturale“ prin intervenţia unei forţe externe supranaturale. Dar sînt din aceia care cred că tocmai un asemenea tip de manifestare ţine, de fapt, de un firesc, de o stare provenind din timpul cînd firea nu era căzută. Minunile, ca atare, reprezintă mai degrabă o îndreptare a legilor naturii.

În limba română există două cuvinte care acoperă zona: minune şi miracol. Ambele cuvinte provin din latină şi sînt înrudite bine cu mirarea. Totdeauna, minunea implică mirare. „Să te tot minunezi“, spunem în faţa unei întîmplări care ne uimeşte, fără ca ea să provină neapărat dintr-o minune. Cu atît mai mult atunci cînd chiar te afli în faţa uneia. (Iată, în icoana Naşterii lui Hristos. Totul este numai uimire. În cer şi pe pămînt. Toate personajele sînt cuprinse de mirare. Şi de ad-mirare.) Nu se cuvine, însă, să faci lucruri care să uimească prost, încît „să te faci de minune“. În prelungirea mirării, minunile ajung motiv de reflectare pentru om: „Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale“ (Psalmul 118, 27). Pe calea aceasta, dacă eşti onest, te întîlneşti cu Dumnezeu.

Minuni dumnezeieşti

Minunea ţine de intervenţia divină în viaţa omului. În ultimă instanţă, orice minune adevărată are drept autor pe Dumnezeu. Numai El le poate face, chiar dacă adesea lucrează prin oameni. Asta pentru cei ce cred. Cei cu o viaţă duhovnicească mai „sărăcuţă“ (am pus un bemol, deşi poate mai potrivit era un diez!) le pun pe toate pe seama întîmplării (fericite/nefericite), baftei/ghinionului, şansei/neşansei – vorbesc de probabilităţi, de statistică… Şi totuşi, este oare cineva cu totul necredincios în forul lui cel mai intim, cînd este confruntat cu probleme majore de viaţă şi de moarte? Căci, în principiu, minunile au o menire salvatoare, izbăvitoare. Oricine poate ajunge într-o situaţie dificilă, la momente în care simte că „nu-l mai poate salva decît o minune“. Şi, atunci, chiar începe „să aştepte o minune“. O aşteptare care se insinuează, desigur mai vagă, mai puţin precizată, şi celor necredincioşi.

Modelul minunilor pentru creştini este acela al minunilor săvîrşite de Hristos în timpul petrecerii Sale în trup pe pămînt. Este semnificativ faptul că Hristos a fost receptat îndeosebi prin minunile pe care le-a făcut: „Şi, apropiindu-Se El de panta Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurîndu-se, cu glas mare au început să-L laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră (…)“ (Luca 19, 37). Misiunea Sa s-a exercitat îndeosebi prin cuvinte de învăţătură şi facerea de minuni. Pînă pe Cruce şi dincolo de ea, în Înviere. De altfel, nu numai oamenii, dar şi puterile cereşti Îl receptează pe Dumnezeu tot prin minunile săvîrşite: „Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne, şi adevărul Tău, în adunarea sfinţilor“ (Psalmul 88, 6). Hristos îi mustră însă pe conaţionalii Lui pentru faptul că se ataşau îndeosebi de partea materială a minunilor, ignorînd-o pe cea spirituală: „Iisus le-a răspuns, zicînd: «Adevăr, adevăr vă spun: Nu pentru că aţi văzut minuni Mă căutaţi, ci pentru că aţi mîncat din pîini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mîncarea cea pieritoare, ci pentru mîncarea ce rămîne întru viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului, căci pe El Şi-a pus pecetea Dumnezeu-Tatăl!»“ (Ioan 6, 26-27). Minunile făcute de Hristos au fost atît de multe, încît nici o evanghelie nu era capabilă să le cuprindă (cf. Ioan 20, 30). Cu toate acestea, El nu a fost destul de convingător pentru toţi: „Şi cu toate că atîtea minuni a făcut El în faţa lor, ei tot nu credeau într-Însul“ (Ioan 12, 37). Asta, din păcate (din pricina păcatelor!), pînă în zilele noastre.

Am vorbit de caracterul exemplar al minunilor lui Hristos, dar s-au petrecut din belşug minuni şi în lumea Vechiului Testament. Ba, în unele cazuri, încă mai răsunătoare, mai cutremurătoare, mai copleşitoare, mai impresionante (cîteva exemple: trecerea Mării Roşii, hrănirea cu mană în pustie timp de 40 de ani, tablele Legii ş.a., ş.a.). Marile minuni erau parcă mai dese; intervenţiile lui Dumnezeu în istoria poporului ales – mai evidente. Numai că Dumnezeu se afla încă plasat, relativ la om, într-o anumită depărtare, şi atunci minunile Lui erau oarecum ex machina, iar vorbirea Lui către om – ex cathedra. Minunile erau adesea pentru mase, pentru poporul întreg. Era o vreme a copilăriei omenirii, cînd intervenţiile lui Dumnezeu se cereau a fi făcute foarte apăsat, pedagogic, oarecum „în forţă“. Acum, după ce Dumnezeu a pogorît printre noi, în noi, aproape, aproape, prin întruparea lui Hristos, Care ne-a dăruit prietenia Lui, lucrurile s-au schimbat şi în ceea ce priveşte minunile. Dumnezeu cooperează adesea cu omul în punerea în lucrare a minunilor. Hristos a venit, într-un fel, ca să ne scape de obsesia minunilor. După El, orice minune păleşte în faţa minunii covîrşitoare a petrecerii Lui printre noi în această lume. Extraordinarul ar fi trebuit să ne devină tot mai normal, mai firesc. Minunile ţintesc acum îndeosebi schimbarea lăuntrică a omului, restaurarea lui şi punerea pe calea regăsirii de sine şi a reconcilierii cu sine. A mîntuirii! Aşadar, minunea ţine cu precădere de relaţia dintre om şi Dumnezeu. Este o punte, o scurtătură pe care El o face uneori posibilă pentru a-l ajuta pe om să ţină aproape. Deoarece îl iubeşte nespus!

Condiţia de sfînt

Scriptura ne arată cum Hristos a transmis puterea de a face minuni, şi ucenicilor Lui: Apostolilor, în primă instanţă, apoi şi succesorilor lor, şi, pînă la urmă, tuturor celor care au dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire. Această putere le-a fost conferită Apostolilor chiar înainte de Înălţare, ca un soi de moştenire testamentară. Dar (atenţie!) acest lucru este posibil numai în numele Lui: „Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu (s.n.) demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mînă, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mîinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“ (Marcu 16, 17-18). Totuşi, conform învăţăturii pauline, facerea de minuni nu este dată oricui, este un dar aparte între celelalte daruri aparte ale credinţei, nu mai puţin demne de preţuire (cuvîntul de înţelepciune, cuvîntul de cunoaştere, credinţa, darurile vindecărilor, profeţia, deosebirea duhurilor, felurimea limbilor, tălmăcirea limbilor – cf. 1 Corinteni 12, 8-10).

Creştinii care ţin (cît de cît) de Tradiţie (ortodocşi, catolici, vechi orientali ş.a.) cred în condiţia de sfînt, sfinţii fiind acele persoane care, prin strădania lor ascetică în această lume, se bucură acum de un statut aparte în preajma lui Dumnezeu, statut care le permite să mijlocească pentru cei din Biserică, rugăciunile lor fiind mai ascultate. În principiu, toţi sfinţii sînt capabili să săvîrşească minuni, dar sînt unii pe care Biserica îi desemnează chiar cu numele acesta, de „făcători de minuni“. La vîlvătaia arderii duhului lor se încălzesc sufletele unui număr mai mare de necăjiţi, dar nu numai ei. Lucrul acesta este valabil şi în legătură cu icoanele: în principiu, toate fac minuni, dar unele sînt numite, totuşi, anume, „făcătoare de minuni“. Se adună atunci la ele mai multă rugăciune, rugăciune care, la rîndul ei, sporeşte cumva puterea făcătoare de minuni a icoanei respective. În schimb, în cazul moaştelor, nu se mai fac asemenea distincţii…

Dacă vom prefira minunile lui Hristos, vom vedea cum majoritatea lor ţin de tămăduiri. În primă instanţă, trupeşti, dar mereu, în ultimă instanţă, şi sufleteşti. Lucrul acesta este valabil în legătură cu minunile cerute prin intermediul sfinţilor, al icoanelor sau al moaştelor. Cu alte cuvinte, ele privesc probleme majore de viaţă şi de moarte. Viaţa şi moartea temporală, dar totdeauna bătînd înspre viaţa şi moartea veşnice. Tuturor le este preţioasă viaţa!

Într-o lume a purităţii, mîngîietoare ne este fiinţarea „fetelor în floare“, precum cele la umbra cărora îşi petrecea tînărul Marcel Proust vacanţele. Dar nu mai puţin minunaţi sînt şi copiii. Şi, în fond, tare important este faptul că, în general, (mai) există oameni minunaţi. Mai mulţi decît sîntem dispuşi să credem noi, mai puţini decît ar fi firesc să fie. Oameni din aceia care (cîteodată) ne fac viaţa minunată. Despre care uneori spunem că fac (cu noi, pentru sufletele noastre) „adevărate minuni“. „Adevăratele minuni“, deşi „adevărate“, nu sînt poate chiar minuni, dar se înrudesc cu ele. Şi nu numai oamenii pot fi minunaţi. În principiu, toate ale Creaţiei lui Dumnezeu sînt minunate, atîta timp cît omul nu le-a pîngărit în vreun fel. Toate acestea pot da sentimentul unui rost al vieţii şi al bunei lucrări. Natura neprihănită şi cultura adevărată, jertfitoare şi slăvitoare. Frumuseţea!

Minunat este un superlativ sintetic şi, în felul lui, absolut. El le înglobează pe multe altele, cu desemnare parţială, mai neputincioase. Minunat este ceva care vine de la minune şi trimite la minune, dar nu e chiar minune. Se împărtăşeşte de minune, fără a proveni neapărat dintr-o minune. Este numai iradiere a ei. Totuşi, oarecum neprecizat, vag. Minunatul este o lume în care ne regăsim mai des decît în cea a minunii.

Dar nimic nu este mai minunat pe acest pămînt decît iubirea! Aceea absolută, înţelept nebună, despre care ne spune Cîntarea Cîntărilor. Care te pune într-o stare jubilatorie de netrecătoare Nuntă!

Costion Nicolescu este eseist şi dr. în teologie.

Giulgiul din Torino, fotografie Lucian Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.