Mîndria de a fi român

Mărturisesc că (a) nu ştiu de unde mi-a poposit pe scoarţă sintagma de mai sus, înclin să cred că era titlul unei emisiuni TV înainte de ’89, şi că (b) mi se pare cam stupidă, probabil datorită contextului în care am făcut cunoştinţă cu ea. Nu este evident că tuturor le trezeşte aceeaşi reacţie, de vreme ce a fost inclusă în chestionarul utilizat în Barometrul Relaţiilor Interetnice (Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală - CRDE, Cluj, 2002), în vremea cînd acest subiect era considerat suficient de semnificativ încît să i se aloce fonduri de cercetare. La prima vedere, nu sînt surprinzătoare răspunsurile subiecţilor din eşantionul reprezentativ pentru etnicii români: 87% s-au declarat de acord cu afirmaţia "Faptul că m-am născut român îmi dă un sentiment de mîndrie" (în rîndul vîrstnicilor, procentul este mai mare), în timp ce 7% au agreat că "Faptul că m-am născut român îmi dă un sentiment de ruşine". În acelaşi timp, numai 51% dintre subiecţii aceluiaşi eşantion au fost de acord că aceeaşi apartenenţă etnică le face viaţa mai uşoară (pentru 21%, apartenenţa etnică este un handicap material ("Faptul că m-am născut român îmi face viaţa mai grea"). Mai pe scurt, apartenenţa la grupul etnic majoritar aduce mai degrabă satisfacţii simbolice decît practice. Satisfacţiile simbolice nu constituie însă "beneficiul" exclusiv al majoritarului: în cazul maghiarilor, procentul celor care se declară mîndri de apartenenţa etnică dobîndită prin naştere este semnificativ mai mare (94%). Între cele două grupuri nu există diferenţe în privinţa percepţiei impactului practic asupra vieţii de zi cu zi: pentru 50% dintre maghiari, apartenenţa etnică face viaţa mai uşoară, iar pentru 22% o îngreunează. În cazul ţiganilor (utilizarea termenului ţigan este o opţiune personală - în chestionarul aferent studiului citat s-a utilizat cel politic corect, dar inexistent în limba română vorbită - rom), lucrurile sînt clare - şi previzibile: ponderea celor care se declară mîndri de apartenenţa etnică este de 78% (valoarea este mică nu doar prin comparaţie cu celelalte grupuri, ci ţinînd cont că eşantionul a inclus sub această denominaţie doar pe cei care şi-au declarat această identitate), iar 11% acceptă că le este ruşine de apartenenţa etnică. În plan practic, apartenenţa la acest grup este preponderent recunoscută de membrii săi ca fiind un handicap: 41% sînt de acord că asta le face viaţa mai grea, şi 34% - că le-o face mai uşoară. Astfel se explică - dacă mai era nevoie - subreprezentarea acestui grup etnic în toate recensămintele (la ultimul recensămînt şi-au declarat apertenenţa la acest grup etnic 535.140 de persoane, în timp ce estimările specialiştilor variază între 1 şi 2 milioane.). Este interesantă diferenţierea opiniilor între etnicii români din Transilvania şi cei din regat: în timp ce 90% din regăţeni se declară mîndri de apartenenţa etnică, transilvănenii o fac în proporţie de numai 82%. Mai departe, 54% din regăţeni - faţă de doar 45% din transilvăneni - cred că apartenenţa etnică le face viaţa mai uşoară. Explicaţia cred că trebuie căutată mai puţin în grupul de referinţă ("românii") cît în diferenţa specifică. De regulă, regăţeanul se defineşte ca român mai degrabă prin raportare la "străinul" generic. În această ipostază, valorizarea propriei identităţi etnice poate fi interpretată ca un efort de obnubilare a unor complexe de inferioritate - străinătatea este mai bogată, mai puternică, mai civilizată etc. Dimpotrivă, românul transilvănean se raportează la grupuri definite (în cea mai mare măsură, ungurii, dar şi nemţii, ţiganii, sîrbii etc.). Pentru regăţean, a fi român înseamnă mai degrabă "a fi între ai tăi", "a fi acasă", decît o interacţiune reală, cum e în cazul celor din interiorul arcului carpatic. Nu întîmplător, conform datelor aceluiaşi sondaj, atunci cînd sînt întrebaţi care sintagme le descriu cel mai bine identitatea, regăţenii se raportează mai ales la coordonata naţională, în timp ce transilvănenii o preferă pe cea regională. În acelaşi sondaj s-a cerut respondenţilor să-şi definească mai întîi propriul grup etnic, apoi pe celelalte, prin alegerea a trei atribute dintr-o listă. Românii "regăţeni" (cei din afara Transilvaniei) aleg mai multe atribute negative pentru maghiari (63% din ei au ales cel puţin un astfel de atribut, 18% le-au ales pe toate trei) decît cei din Transilvania (53%, respectiv 8%). Cu alte cuvinte, "criticismul" românilor faţă de maghiari, în speţă, şi faţă de "alţii", în general, e mai pronunţat atunci cînd ei nu au direct de-a face unii cu alţii. În general, datele sondajului arată că românii transilvăneni au o percepţie mai pozitivă decît regăţenii, faţă de toate grupurile etnice.