Minciunile spiritului

Publicat în Dilema Veche nr. 179 din 12 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Să începem, aşa cum se cade, cu o banalitate: trăim într-o societate materialistă, care se îndepărtează pe zi ce trece de valorile spiritului; cei care nu mai au douăzeci de ani îşi mărturisesc adeseori, faţă de cei mai tineri sau faţă de copiii lor, nostalgia pentru o vreme cînd se mai citea o carte, cînd cultura era preţuită, cînd idealul fiecăruia mai părea să conţină ceva spiritual. Spun "părea", pentru că dincolo de retroproiecţia noastră într-un trecut el însuşi idealizat, fie şi numai din acest punct de vedere, e îndoielnic faptul că în alte vremuri ne vom fi condus după valorile spiritului şi că, brusc, în clipa în care i-am spus libertăţii "salam", am fi cotit-o înspre cele materiale. Noutatea constă însă, în anii din urmă pe de o parte, în diversificarea posibilităţilor de realizare materială şi, pe de altă parte, în apariţia unor forme noi de spiritualitate, dintre care cele pseudo- sau parareligioase sînt în prim plan. Împreună, cele două tendinţe concură la crearea unui chip sau a unui model de reuşită socială cultivat astăzi cu o frenezie şi cu o sistematicitate care ne fac să credem că nu există alternativă, că a reuşi în viaţă nu poate să însemne decît bunăstare materială şi credinţă în Dumnezeu. Iar această conjuncţie "şi" funcţionează ca o necesitate, marcînd dependenţa reciprocă a celor două: asta pentru că o bunăstare fără credinţă e imorală, în vreme ce o credinţă fără bunăstare e desuetă. Cred că trăim într-o societate care îşi negociază foarte prost relaţia dintre valorile materiale şi valorile spirituale. Nu sîntem mai dependenţi de bunuri de consum decît în alte societăţi (bunăoară în cele vestice), după cum nu sîntem nici mai fervent religioşi decît alte popoare ortodoxe, catolice sau musulmane. Numai că pe nici unele nu le asumăm deplin, căci venind dintr-un trecut în care am putut crede că există împlinire şi pe calea valorilor spirituale, păstrăm o urmă de nostalgie sau de ezitare în asumarea definiţiei materiale a fericirii. După cum nici nu avem puterea să ne întoarcem privirea de la cele lumeşti (căci cine nu doreşte un telefon mai bun, o maşină, o casă?...), pentru a ne consacra propăşirii spirituale şi curăţeniei sufleteşti. Mai mult, cred că multiplicarea căilor de acces la bunăstare materială se însoţeşte cu o restrîngere dramatică a orizontului spiritual şi o focalizare excesivă pe religios, pe un religios de paradă, în care dă bine să arăţi că cea mai înaltă valoare a spiritului este credinţa. De aceea funcţionează atît de bine pentru toate generaţiile Gigi Becali ca model, şi nu Andrei Pleşu sau vreun preot de la ţară: pentru că simţim o plăcere nemaipomenită în a ne minţi şi în a face lucrurile pe jumătate. În a ne minţi, crezînd că bogăţia se obţine cu frică de Dumnezeu, că luxul material e deopotrivă şi lux al spiritului, că putem alerga cu disperare după mărfuri şi bunuri scumpe rămînînd virtuoşi în toate cele. În a face lucrurile pe jumătate, pentru că sînt prea puţini (şi neinteresanţi, fie şi numai mediatic sau spectacular) cei care pot asuma pe deplin fie bogăţia, fie sărăcia, fie credinţa, fie necredinţa. Nu vreau să spun că ar exista o incompatibilitate între bogăţie şi credinţă, nici că toţi cei avuţi sînt corupţi sau necinstiţi, după cum nici despre cei săraci nu putem spune că trăiesc în virtute. Vreau doar să marchez ipocrizia unei conversiuni mentalitare la care participăm de cîţiva ani încoace, o conversiune în care afişarea şi declararea religiozităţii nu e dublată de o transformare în ordine morală. Îmi revine mereu în minte o scenă banală petrecută în troleibuzul 85 din Bucureşti: o femeie pioasă, înălţînd aproape acrobatic nenumărate cruci la fiecare trecere pe lîngă o biserică, este prinsă fără bilet şi se revoltă împotriva controlorului, insensibil la credinţa ei. Viaţa cotidiană într-o societate capitalistă ca aceea pe care o construim cu entuziasm, pur mimetic şi nereflexiv, se articulează evident pe un joc pervers al aparenţelor; dacă e să punem în relaţie scena de mai sus cu o altă scenă, televizată, în care noul suveran şi idol (acelaşi G.B., veţi fi înţeles) împarte cu dărnicie de pe o scenă bani amărîţilor dintr-un public excitat la maximum de această generozitate, atunci avem în faţa ochilor spectacolul jalnic în care nu sîntem doar anonimi din public, ci şi actori principali. Asistăm şi participăm zi de zi la decuplarea reală şi la încercarea ridicolă şi iluzorie de recuplare a belşugului material şi a sărăciei spirituale: deoarece primul e real, sensibil, palpabil în buzunarele şi în aparenţele noastre, iar cea de a doua, pe cît se poate de reală şi ea, poate fi uşor mascată într-o teatralitate pe care mass-media ne ajută decisiv să o afişăm. E ca în momentele de publicitate care întrerup atît de des emisiunile televizate, încît pare că acestea din urmă sînt anexe la celebrarea mărfurilor: după ce zece sau cincisprezece minute ni se glorifică ad nauseam ba o ciocolată, ba o maşină, ba un şampon, la sfîrşit, pe un ton pretins neutru şi serios, ni se atrage atenţia că excesele de orice fel sînt periculoase pentru sănătate. Dubla minciună pe care o înghiţim de fiecare dată vine tocmai din faptul că o societate precum aceea în care trăim şi publicitatea dezlănţuită la modul ei de viaţă nu pot funcţiona fără exces, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că valoarea supremă pe care trebuie s-o urmăm este sănătatea. Or, sănătatea este o ciudăţenie în ordinea valorilor: dincolo de procesul medicalizării sociale prin care ea devine ceva demn de cultivat, sănătatea implică măsură, raţionalizare. Măsura are nevoie de reflecţie, de luciditate, de cîntărire, de răgaz: nici una dintre acestea nu se află însă la dispoziţia noastră. Şi, cu atît mai puţin s-ar afla ele dacă le-am căuta pe calea unei spiritualităţi religioase. Pentru că, aşa cum e practicată astăzi, public, ostentativ, religia nu predispune la măsură şi nici la reflecţie; ea predispune la jocuri misticoide, la negocierea nesfîrşitelor compromisuri morale pe care le facem, la mascarea vidului spiritual în care ne scufundăm pe zi ce trece, la uitarea faptului că în domeniul spiritului nu este suficient să fii un credincios, că acolo ar trebui să fie loc pentru cultură, pentru gîndire, pentru etică. Dar atunci cînd timpul nu are răbdare cu oamenii, nici ei nu au răbdare cu ei înşişi, preferînd reţete de succes şi pentru conturile lor şi pentru sufletele lor.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Alina Pușcaș, internată în spital cu o afecțiune rară. „ Nu am știut că există așa ceva“ | adevarul.ro
Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva“ are probleme de sănătate și se află în spital de câteva zile.
image
21 de ani de închisoare pentru unul dintre răpitorii câinilor cântăreţei Lady Gaga | adevarul.ro
Unul dintre cei trei indivizi acuzaţi că au împușcat un angajat al cântăreţei americane Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat luni, la Los Angeles. Pedeapsa primită de individ este de 21 de ani de închisoare, relatează AFP

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.