Micul anonim

Alexandru MUȘINA
Publicat în Dilema Veche nr. 330 din 10-16 iunie 2010
Micul anonim jpeg

***

Măştile (personae) poundiene, deghizările lui Kavafis, heteronimii lui Pessoa erau, dintru început, în codul genetic al scrierii. Ei doar le-au actualizat. Scrierile lor sînt o conştientizare şi o asumare a adevărului evident, dar insuportabil, pe care refuzăm să-l vedem: fiinţa „de hîrtie“ nu e o proiectare a fiinţei „în carne şi oase“, ci opusul ei, anularea acesteia. Premisa oricărei fiinţe de hîrtie e neantul (aşa cum arăta Pessoa), aneantizarea fiinţei fiind operaţia preliminară a oricărei scrieri, fie ea cea mai „autentică“. Autenticitatea e un efect, e unul dintre modurile posibile de a „împăia“ o fiinţă vie, o trăire, un mod de a o reconstitui, de a o face să pară vie. Ca într-o dioramă. De a da o iluzie de viaţă, de identitate, unei abstracţiuni, unui anonim. 

***

Triumful scrisului, mai exact al tiparului, ne-a aruncat pe toţi în anonimat. „Prezenţa“, intermediată de alţii, de obiectul carte (ziar, document etc.), devine tot mai abstractă. Proces definitiv, închis de maşina de scris şi, mai ales, de computer. Restul de personalitate ireductibilă, fragila urmă a corpului şi a sufletului – de care s-au ocupat grafologii – dispare accelerat. Ce rămîne? Eventual, o semnătură olografă în josul paginii, la începutul/sfîrşitul unui teanc de sute de pagini imprimate (cînd scriem la computer avem, teoretic, o alegere, dar între un număr de „caractere“ deja marcate, fabricate de alţii, socializate).

La chinezi şi la japonezi, unde grafia personală era decisivă, s-a păstrat în mare măsură o dimensiune arhaică a societăţii (inerţial, dar şi din cauza scrierii ideografice). Japonezii au inventat chiar o paradoxală ştampilă-marcă, specifică fiecărei persoane, fără de care nici un act tipărit, imprimat, semnat de acesta, nu e valabil (deosebită de o ştampilă obişnuită, dublînd-o cumva, „prelungind“ semnătura olografă; semnătură tipărită curent azi, pe scrisorile „personale“ pe care le adresează şefii de companii, clienţilor).

 Modalităţile de individualizare, de ieşire din anonimat par – în lumea nouă, a scrisului – multiple. De fapt, sînt strict limitate şi uşor te poţi păcăli. Angoasa non-existenţei, nediferenţierii e primum movens al grafomaniei. La o adică, toţi sîntem împinşi să fim grafomani. Există însă o deosebire: obsedaţi de cantitate, grafomanii nu îşi dau seama că ea, cantitatea, e primul obstacol în faţa „diferenţei“ dorite. Particularul copiază instituţiile, cele mai mari producătoare de hîrtie scrisă/tipărită anonimă. La limită, grafomanul ajunge să se creadă, singur, o instituţie – productivitatea fiind, deci, primul semn al eficienţei, al existenţei, al necesităţii acţiunii sale scripturale. Dar şi rădăcină a „stigmatului“ anonimatului. Scrierile sale, astfel, nu au cum să-şi găsească locul într-un muzeu, într-o bibliotecă (în sensul ei înalt, nobil), ci doar într-un depozit, într-o arhivă (ca orice document). 

***

Grafomanul „de meserie“, acceptat ca atare, ba chiar valorizat, admirat, devenit star e chiar jurnalistul, care scrie zilnic (săptămînal) la gazetă. Concurat, mai nou, de blogger, noul grafoman trendy care, evident, se va profesionaliza şi el.

 ***

O altă obsesie a (post)modernităţii: autenticitatea scrierii, unicitatea (şi coerenţa) autorului, în ultimă instanţă copy-right-ul, (care e, dincolo de aspectul financiar şi determinîndu-l, o garanţie de calitate, de „existenţă“, de „personalizare“, sub forma – singura posibilă azi – de „marcă înregistrată“).

Pornind de la un „nucleu tare“, tot ce a scris un mare autor, o personalitate istorică devine semnificativ, valoros: scrisori de dragoste, bilete de bancă, liste de cumpărături ş.a.m.d. Încercăm reconstruirea – din urme scrise – a unei persoane vii, prezente; dar, cel mai mult, se poate obţine o convingătoare statuie de hîrtie.

(Sau, pur şi simplu, e tot o insidioasă, inconştientă la început, operaţie de marketing; scriitorul valoros sau/şi de succes devenit brand, ca să-i cumperi tot ce a scris, scrie şi va scrie.)

 ***

De aceea sînt (par!) importante toate scrierile unui (mare) autor. Se ştie întîmplarea (anecdota) cu Tolstoi, care a trimis o nuvelă (să-i zicem „X“) unei reviste la care colabora (să-i zicem „Y“), uitînd să o semneze. La următorul număr, la „Poşta redacţiei“, a apărut o notiţă scurtă: „Nuvela X, slabă imitaţie după Tolstoi“. Este evident că orice scriitor, ca şi orice persoană în viaţa de zi cu zi, este redundant în „producţia“ sa, mai ales una abundentă, are momentele, perioadele lui de mediocritate, de prostie chiar. Dacă omului i le acceptăm, la scriitor refuzăm să le vedem, să le luăm ca atare; le dăm o semnificaţie pe care, de fapt, nu o au. Pentru că, fie şi subliminal, fie şi într-o proporţie infimă, cărţile unui autor sînt (receptate) ca un substitut, o clonă a Cărţii Unicului Autor.

Dar nici un scriitor nu e Marele Anonim (cum, poate, se visează), ci micul anonim, nu e mai mult decît „un nume adunat pe-o carte“ (ştia meşterul Arghezi ce ştia).

Alexandru Muşina este scriitor. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.