"Mi se spunea «ministrul muzicii uşoare»"

Publicat în Dilema Veche nr. 411 din 29 decembrie 2011
"Mi se spunea «ministrul muzicii uşoare»" jpeg

- interviu cu George LIMBĂŞANU -

Cum s-a născut emisiunea Metronom?

În 1965 eram redactor la Radiodifuziunea Română, iar Cornel Chiriac, care locuia la mine, căci eram prieteni buni, era şi el realizatorul unei emisiuni de jazz. Pe atunci eu făceam parte şi din Lotul Naţional de Pistol Viteză şi aveam acasă un metronom cu care mă antrenam pentru proba de tir, căci la pistol viteză trebuie să tragi în opt, în şase şi în patru secunde. Aşa că atunci, prin ’67, cînd mi-a venit ideea să facem împreună o emisiune, ne-am zis noi că trebuie să fie exactă şi precisă ca un metronom. De aici şi numele emisiunii.

Cornel nu avea nici o treabă cu muzica pop, el se pricepea numai la jazz, dar şi atunci, ca şi acum, jazzul n-avea nici o audienţă, începuse şi „Cerbul de Aur“, aşa că ne-am gîndit noi să difuzăm doar muzică pop. Emisiunea, singura de acest fel de atunci, a durat un an şi jumătate, apoi Cornel Chiriac a fugit în Germania şi a continuat emisiunea singur la Radio Europa Liberă. Mă chema mereu în emisiune, îmi spunea: „Geo, treci Dunărea înot şi vino aici să lucrăm împreună pe cinci mii de mărci pe lună!“. N-am avut curaj să plec, mă gîndeam şi că-l nenorocesc pe tata, Ioachim Limbăşanu, care era general de aviaţie şi membru de partid încă din 1921.

Ştiaţi de planul lui Cornel Chiriac de a fugi din ţară?

N-am ştiut, eram certaţi în lunile de dinaintea plecării. La Europa Liberă emisiunea lui a avut imediat succes. Noi aici eram obligaţi să punem numai muzică românească, astfel că acolo, în Germania, el a pus toată muzica interzisă aici, de unde şi audienţa enormă pe care a avut-o.

Ce s-a întîmplat cu dumneavoastră după plecarea lui?

Mi s-a propus să continui singur Metronomul, dar suprapus peste Metronomul lui, ca să-i taie din audienţă. Dar era o prostie să crezi că-i vei lua din audienţă lui Cornel Chiriac difuzînd Gică Petrescu şi Doina Badea, căci eu nu puteam să dau nici măcar Phoenix sau Sideral... Era o concurenţă imorală şi inegală, aşa că am refuzat.

Emisiunea lui era ascultată doar pentru muzică, sau avea şi o dimensiune politică?

Iniţial începuse să facă tot felul de comentarii politice negative cu privire la Ceauşescu, apoi se pare că Securitatea i-a transmis să se potolească. Mama lui, rămasă în ţară, suferea de o formă de meningită şi securiştii l-au ameninţat că femeia nu-şi va mai primi tratamentul. Drept urmare, comentariile politice au dispărut din emisiune, s-a limitat să pună doar muzică, iar mama lui l-a vizitat în Germania, în ’72, şi a putut să se trateze.

Cum a murit Cornel Chiriac?

A fost asasinat în 1975 cu şapte lovituri de cuţit de către un italian de 17 ani pe nume Mario Gropp. Versiunea care a circulat atunci era că au plecat împreună de la restaurant, Cornel l-ar fi agresat sexual, iar italianul ar fi fost în legitimă apărare. O aiureală! Cornel era un tip mărunt şi slab, iar italianul, o matahală de aproape doi metri...

Era Cornel Chiriac homosexual?

Noi am locuit împreună patru ani, am împărţit aceleaşi gagici ca fotbaliştii, nici vorbă să fi fost!

Dar teoria mea este alta. Cornel a încercat să-şi scape familia şi e posibil să fi devenit chiar informator al Securităţii. Fără îndoială că asasinatul a fost politic, dar nu e sigur din ce parte a venit. Eu nu cred că a fost mîna Securităţii. În cartea Radio Europa Liberă şi exilul românesc, René Al. de Flers îi face lui Cornel Chiriac portretul unui tip impulsiv, agresiv cu colegii din redacţia postului de radio, care se bătea prin localuri şi se presupune că avea chiar legături cu lumea interlopă, fiind chiar pe punctul de a fi expulzat din Germania...

„ Ilie Năstase îmi aducea discuri“

Cum se pregătea atunci o astfel de emisiune?

Emisiunea dura o oră şi aveam voie să difuzăm o piesă democrată (adică cehoslovacă sau est-germană), una franţuzească, una italienească şi, din cînd în cînd, una englezească. Emisiunea avea mai multe rubrici, iar într-una dintre ele trebuia să realizăm portretul unui cîntăreţ sau compozitor român: Dan Spătaru (cînd a debutat, a fost profesor de sport etc.), Henri Mălineanu, Vasile Veselovschi sau Ioan Vasilescu, astfel că trebuia să dăm melodii precum „Strada Speranţei“, „Firicel de floare-albastră“, „Ţărăncuţă, ţărăncuţă“ şi alte „capodopere“ din astea... Făceam un colaj cu aceste cîntece, efectiv tăind banda de magnetofon, şi, pe lîngă, mai strecuram cîte-o formaţie rock. Dar, în general, nu aveam voie, fie pentru că rockerii purtau plete sau aveau bărbi, fie din cauză că textele lor erau mai ciudate, metaforice, interpretabile... Prin ’67-’68, parcă cenzorii nu erau totuşi atît de răi, mai scăpam cîte-un cîntec şi nu ne zicea nimeni nimic.

Textul emisiunii era bătut la maşină, apoi trebuia văzut de redactorul-şef, Antoaneta Botez, pe urmă îl duceam la Direcţia Presei, la Dezideriu Horvath sau la Vasile Donose, apoi intram în studio şi imprimam emisiunea, pe urmă venea Direcţia Presei şi o asculta să verifice dacă banda cu înregistrarea emisiunii corespundea cu textul iniţial...

N-aţi driblat niciodată cenzura?

Mai făceam şi din astea. O dată am băgat „Je t’aime, moi non plus“ care era pe
locul întîi în toate topurile din Europa. Cornel Chiriac era deja plecat şi n-o putea da nici măcar el la Europa Liberă, căci melodia fusese interzisă de Vatican. Pe atunci aveam o emisiune care se chema Cavalcada ritmurilor, tot un fel de Metronom, aşa că am luat versiunea cenzurată, fără gemetele şi gîfîielile alea, şi am prezentat-o la Direcţia Presei, dar în emisiune am dat varianta originală. Dumitru Popescu „Dumnezeu“ era plecat din Bucureşti, cînd a auzit piesa la radio, pe drum. Cum pe atunci nu erau telefoane mobile, s-a întors din drum de pe la Ploieşti şi am fost chemat în birou la Valeriu Pop, preşedintele de atunci al Radiodifuziunii Române, să ascultăm împreună banda emisiunii. Dar eu, între timp, lipisem din nou varianta fonotecată şi, cu ajutorul redactorului de emisie, pusesem inclusiv sigiliul la loc. Dumitru Popescu n-a putut dovedi că auzise gemetele lui Jane Birkin la radio, dar mi-a bătut obrazul şi mi-au tăiat 10 % din salariu pe nu ştiu ce motiv.

Cum aţi fost dat afară de la Radio?

După ce am refuzat să fac singur Metronomul (eu le cerusem să pot da măcar o jumătate de oră de muzică străină), urma să fiu dat afară pe motiv de refuz de sarcină. Cornel Chiriac continua să mă convingă, adresîndu-mi-se direct în emisiune, să trec Dunărea înot – ăsta era un alt motiv, dar Ioan Grigorescu, vicepreşedintele de atunci al Radiodifuziunii Române, mă simpatiza şi mi-a aranjat transferul la TVR. Acolo am realizat emisiunea Muzicorama TV, care se difuza sîmbăta, dura 45 de minute şi unde dădeam muzica de la radio, doar că sub forma filmărilor în studio şi în aer liber.  Emisiunea a ţinut însă doar un singur an, după care m-au dat afară şi de la TVR, iar Revoluţia m-a prins muncitor necalificat la România Film, lucrînd pentru filmele lui Sergiu Nicolaescu.

Cum făceaţi atunci rost de discuri?

Fiind sportiv de performanţă – eu n-aveam viză de ieşire din ţară, chit că tata era general –, cunoşteam alţi sportivi care îmi aduceau discuri de afară. Ilie Năstase îmi aducea cîte un Rod Stewart, Ilie Rotaru sau Marcel Roşca, unul dintre cei mai mari pistolari de la noi, îmi aduceau Creedence Clearwater Revival, Deep Purple, din astea... Dar chiar dacă aveam cîntecele, nu le puteam băga fără ca în prealabil să le fie traduse versurile.

Pînă la urmă, tatăl dvs. tot a suferit din cauza carierei dvs.?

Da, tata m-a considerat ruşinea familiei, el care făcuse facultatea la Paris, care fusese mare aviator, inventator chiar... Pe mine însă emisiunea mă făcuse celebru, mi se spunea „ministrul muzicii uşoare“, realizam interviuri la „Cerbul de Aur“ cu Dalida şi cu cine mai vrei, căci ştiam cîteva limbi străine, eram prieten cu Dan Spătaru, cu Aurelian Andreescu, cu Gil Dobrică, cu Mihai Constantinescu, cu Romeo Vanica de la Mondial, plecam cu ei în turnee... O duceam bine. 

George Limbăşanu a realizat, împreună cu Cornel Chiriac, în perioada 1967-1969, emisiunea de radio Metronom.

a consemnat Marius Chivu 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.