Mergem înainte, privind în urmă

Publicat în Dilema Veche nr. 482 din 9-15 mai 2013
Mergem înainte, privind în urmă jpeg

I-am întrebat pe prietenii mei – elevi de liceu – ce ştiu şi ce cred despre comunism. Iată părerile unor adolescenţi care, în curînd, vor fi adulţi în toată firea. 

● N-aş putea spune că şcoala m-a învăţat prea multe despre comunism. De cîte ori ajungeam, cu chiu, cu vai, să studiem acest subiect, ne aflam deja pe final torid de şcoală, aşa că singurele informaţii pe care le primeam erau cîteva date prăfuite şi două-trei cuvinte cum că „era greu, n-aveam curent, oamenii erau mai stricţi“. Nu cred că nu ni s-ar fi spus altceva, dar nu s-a ivit ocazia.

Am aflat, în timp, despre poliţia politică şi închisori, despre regimul de teroare. Am aflat despre astea şi din cărţi, Preda a fost de folos. Mai apoi, despre Ceauşescu, despre cultul personalităţii şi cum şi-a format viziunea. Cum a şters datoriile ţării – şi cu ce preţ –, cum am ajuns să îl numărăm pe cetăţeanul cu numărul 20 de milioane, decreţeii, Radio Europa Liberă, partid, propagandă. Totuşi, simt mereu că ceva ne scapă. Şi mă întreb oare cum era să trăieşti în lipsuri, dar poate simţindu-te mai aproape de cei din jur, cu care împărtăşeai ceva, o enervare, o dorinţă, ambiţii.

Oricum, societatea adultă de azi a rămas marcată de o urmă de comunism, fie că acceptă sau neagă acest lucru. Cred că se leagă cel mai mult de tendinţa de a ne uniformiza, ca în şcoli. Mi se pare că e cel mai comunist lucru de care să ne plîngem. Modul ăsta în care nu ni se oferă aproape nici o posibilitate de a alege, pînă să intrăm la facultate, dar se aşteaptă să luăm decizii în deplină cunoştinţă de cauză. Nu spun că la nivel individual nu se poate şi altfel. Există mulţi dascăli, pot da şi exemple elocvente, care acceptă particularităţile elevului. Dar, la nivel macro, asta încă nu se întîmplă. Bănuiesc că e nevoie de generaţia nouă de profesori, cu un altfel de elan, altfel de experienţe, ca să se schimbe cu adevărat. Pînă atunci, un strop de comunism tot ne rămîne.

Anisia Petcu, clasa a XI-a, C.N. „Sfântul Sava“

Foto: L. Muntean

● Sindromul Stockholm. Asta-mi vine în cap cînd mă gîndesc la comunism. Se manifestă prin ataşamentul persoanelor răpite faţă de răpitor. La fel e şi comunismul astăzi: o ideologie în care oamenii (în special bătrînii) au ajuns să îşi manifeste ataşamentul faţă de un regim în care, deşi libertatea era străină, „se trăia mai bine“, în care omul uită ce înseamnă să trăieşti. Astăzi, toate lucrurile pe care comunismul le oferă se pot găsi foarte uşor într-o închisoare – nu e greu. Doar primeşti locuinţă, mîncare, asistenţă medicală, siguranţă şi chiar nişte amici de table sau de cărţi – gratis! Nu există absolut nici o diferenţă. Sărăcia i-a adus, însă, pe aceşti oameni în stadiul în care sînt, fiindcă nici statul român nu este prea competent.

O altă manifestare a „sindromului comunismului“ este cea a tinerilor cu tricou cu Che Guevara, necunoscători că omul de pe tricou a fost unul dintre marii călăi cu sînge rece ai secolulului al XX-lea, dar pe care, totuşi, îl consideră cool.

Aceste lucruri arată care este înţelegerea pe care oamenii o afişează faţă de libertate, înţelegere care se rezumă la un comportament de animal de casă, care-şi iubeşte stăpînul orbeşte şi face orice pentru acesta, chiar dacă respectivul e un mare idiot. Presupun că asta este dovada supremă a evoluţiei: că nu toţi oamenii pot evolua intelectual. Păcat.

Alex Tenie, clasa a XI-a, C.N. „I.L. Caragiale“

● Fiecare are o părere, iar fiecare părere are un opozant agresiv şi ferm convins de propria dreptate. Comunismul este combustibilul unei dezbateri naţionale fără reguli, arbitri sau cîştigători. Iar în mijlocul certurilor sîntem noi – cei născuţi după ’89. Noi habar n-avem cît de bine era să ai un loc de muncă asigurat, cît de rău era să stai la coadă la pîine sau cum era să fii căpitan de pioneri. Noi sîntem martorii unei discuţii la care nu putem să participăm cu o părere proprie care să nu fie falsă, forţată sau împrumutată. Şi, teoretic, noi sîntem clişeicul „viitor al ţării“, viitor lăsat pe dinafară în discuţia despre trecut. Deci, dacă nu există cîştigători din această perpetuă dezbatere, există sigur învinşi: toţi cei care nu pot avea parte de o imagine clară, obiectivă şi împăcată a comunismului. Problema este că, la mai mult de 23 de ani după Revoluţie, noi încercăm să mergem înainte, uitîndu-ne în urmă.

Andrei Belibou, clasa a XI-a, C.N. „Gheorghe Lazăr“

a consemnat Ileana Zirra

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.
image
Fetiţă de doi ani, căzută de la etajul trei al unui hotel din Eforie Nord. Copila a fost găsită de un turist în iarbă
O fetiţă de doi ani a căzut de la etajul hotelului Delfinul din staţiunea Eforie Nord. Accidentul s-a produs luni, 4 iulie, ora 11.30, la Hotelul Delfinul din staţiunea Eforie Nord. La faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.