Mergem înainte, privind în urmă

Publicat în Dilema Veche nr. 482 din 9-15 mai 2013
Mergem înainte, privind în urmă jpeg

I-am întrebat pe prietenii mei – elevi de liceu – ce ştiu şi ce cred despre comunism. Iată părerile unor adolescenţi care, în curînd, vor fi adulţi în toată firea. 

● N-aş putea spune că şcoala m-a învăţat prea multe despre comunism. De cîte ori ajungeam, cu chiu, cu vai, să studiem acest subiect, ne aflam deja pe final torid de şcoală, aşa că singurele informaţii pe care le primeam erau cîteva date prăfuite şi două-trei cuvinte cum că „era greu, n-aveam curent, oamenii erau mai stricţi“. Nu cred că nu ni s-ar fi spus altceva, dar nu s-a ivit ocazia.

Am aflat, în timp, despre poliţia politică şi închisori, despre regimul de teroare. Am aflat despre astea şi din cărţi, Preda a fost de folos. Mai apoi, despre Ceauşescu, despre cultul personalităţii şi cum şi-a format viziunea. Cum a şters datoriile ţării – şi cu ce preţ –, cum am ajuns să îl numărăm pe cetăţeanul cu numărul 20 de milioane, decreţeii, Radio Europa Liberă, partid, propagandă. Totuşi, simt mereu că ceva ne scapă. Şi mă întreb oare cum era să trăieşti în lipsuri, dar poate simţindu-te mai aproape de cei din jur, cu care împărtăşeai ceva, o enervare, o dorinţă, ambiţii.

Oricum, societatea adultă de azi a rămas marcată de o urmă de comunism, fie că acceptă sau neagă acest lucru. Cred că se leagă cel mai mult de tendinţa de a ne uniformiza, ca în şcoli. Mi se pare că e cel mai comunist lucru de care să ne plîngem. Modul ăsta în care nu ni se oferă aproape nici o posibilitate de a alege, pînă să intrăm la facultate, dar se aşteaptă să luăm decizii în deplină cunoştinţă de cauză. Nu spun că la nivel individual nu se poate şi altfel. Există mulţi dascăli, pot da şi exemple elocvente, care acceptă particularităţile elevului. Dar, la nivel macro, asta încă nu se întîmplă. Bănuiesc că e nevoie de generaţia nouă de profesori, cu un altfel de elan, altfel de experienţe, ca să se schimbe cu adevărat. Pînă atunci, un strop de comunism tot ne rămîne.

Anisia Petcu, clasa a XI-a, C.N. „Sfântul Sava“

Foto: L. Muntean

● Sindromul Stockholm. Asta-mi vine în cap cînd mă gîndesc la comunism. Se manifestă prin ataşamentul persoanelor răpite faţă de răpitor. La fel e şi comunismul astăzi: o ideologie în care oamenii (în special bătrînii) au ajuns să îşi manifeste ataşamentul faţă de un regim în care, deşi libertatea era străină, „se trăia mai bine“, în care omul uită ce înseamnă să trăieşti. Astăzi, toate lucrurile pe care comunismul le oferă se pot găsi foarte uşor într-o închisoare – nu e greu. Doar primeşti locuinţă, mîncare, asistenţă medicală, siguranţă şi chiar nişte amici de table sau de cărţi – gratis! Nu există absolut nici o diferenţă. Sărăcia i-a adus, însă, pe aceşti oameni în stadiul în care sînt, fiindcă nici statul român nu este prea competent.

O altă manifestare a „sindromului comunismului“ este cea a tinerilor cu tricou cu Che Guevara, necunoscători că omul de pe tricou a fost unul dintre marii călăi cu sînge rece ai secolulului al XX-lea, dar pe care, totuşi, îl consideră cool.

Aceste lucruri arată care este înţelegerea pe care oamenii o afişează faţă de libertate, înţelegere care se rezumă la un comportament de animal de casă, care-şi iubeşte stăpînul orbeşte şi face orice pentru acesta, chiar dacă respectivul e un mare idiot. Presupun că asta este dovada supremă a evoluţiei: că nu toţi oamenii pot evolua intelectual. Păcat.

Alex Tenie, clasa a XI-a, C.N. „I.L. Caragiale“

● Fiecare are o părere, iar fiecare părere are un opozant agresiv şi ferm convins de propria dreptate. Comunismul este combustibilul unei dezbateri naţionale fără reguli, arbitri sau cîştigători. Iar în mijlocul certurilor sîntem noi – cei născuţi după ’89. Noi habar n-avem cît de bine era să ai un loc de muncă asigurat, cît de rău era să stai la coadă la pîine sau cum era să fii căpitan de pioneri. Noi sîntem martorii unei discuţii la care nu putem să participăm cu o părere proprie care să nu fie falsă, forţată sau împrumutată. Şi, teoretic, noi sîntem clişeicul „viitor al ţării“, viitor lăsat pe dinafară în discuţia despre trecut. Deci, dacă nu există cîştigători din această perpetuă dezbatere, există sigur învinşi: toţi cei care nu pot avea parte de o imagine clară, obiectivă şi împăcată a comunismului. Problema este că, la mai mult de 23 de ani după Revoluţie, noi încercăm să mergem înainte, uitîndu-ne în urmă.

Andrei Belibou, clasa a XI-a, C.N. „Gheorghe Lazăr“

a consemnat Ileana Zirra

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare paradă moto din lume. Nu mai puțin de 3.722 motocicliști au participat la parada de pe ruta Pitești-Mioveni FOTO VIDEO
Nu mai puțin de 3.766 de motocicliști din toată România au luat parte sâmbătă 15 iunie la Pitești la cea mai mare paradă moto din lume, ce a doborât precedentul record, stabilit acum aproape cinci ani în Statele Unite ale Americii.
image
Imagini greu de privit filmate pe o șosea din Marea Britanie. Un polițist lovește intenționat cu mașina un vițel scăpat pe străzi: „Ce fel de monstru...?” VIDEO
Momente îngrozitoare petrecute pe o stradă din Marea Britanie, acolo unde un echipaj de poliție a lovit un vițel scăpat liber. Bietul animal a fost lovit de două ori cu autospeciala, iar martorii au catalogat intervenția drept una brutală, potrivit Daily Mail.
image
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Proporția populației cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, femeile fiind, în general, cele mai educate.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.