Menajeria de pluş

Publicat în Dilema Veche nr. 429 din 3 - 9 mai 2012
Menajeria de pluş jpeg

„Vaaaai, cîtă pufoşenie!... Uită-te şi tu! Priveşte şi în spate, aici sînt mai mulţi!“, spunea prietena mea, în timp ce amîndouă ne (re)transformaserăm în nişte fetiţe de 5 ani, care visau la un prieten „pufos“. Da, da, aţi citit bine – un prieten. Pentru că simplele cuvinte „jucărie de pluş“ nu fac dreptate acestor camarazi de nădejde, cunoscuţi în lumea anglo-saxonă drept teddy bears.

De primul îmi aduc aminte perfect. Aveam 6 ani şi, în timp ce îl aşteptam emoţionată pe Moş Crăciun, un ursuleţ roşu, cît palma, şi-a făcut apariţia fix între crengile bradului. L-am botezat rapid Moş Martin (chit că arăta mai tinerel) şi i-am găsit un loc de cinste în camera mea. Am mai primit şi alte jucării atunci, precum şi în anii care au urmat, dar nici una nu i-a putut lua locul – era al lui pentru totdeauna.

Pe la 12 ani, prieteni de familie mi-au mai dăruit unul – Teddy, pe numele său –, a cărui culoare se apropia de cea a urşilor „adevăraţi“. Pe acesta l-am plimbat dintr-o încăpere în alta, pînă s-a „stabilit“ în sufragerie. Şi chiar şi acum, după atîţia ani, mă întîmpină cu acelaşi zîmbet larg şi cu lăbuţele întinse, parcă pregătite oricînd să mă îmbrăţişeze. De altfel, privindu-l, primesc mereu confirmarea că animăluţele acestea pufoase sînt cei mai buni şi ascultători prieteni. Stau unde le pui, sînt vesele şi mereu cu ochii după tine, nu te lasă niciodată singur. Numai eu ştiu cîte „petreceri“ fastuoase am dat sau cîte discursuri de Oscar am ţinut în faţa menajeriei animalelor de pluş, orînduite în faţa mea, pe canapea.

„Fleacuri pentru copii“, veţi spune poate, privindu-mă cu neîncredere. Acum sîntem mari, nu mai avem vreme de copilării. Nimic mai neadevărat. Aveam 21 de ani cînd am plecat cu o bursă în Marea Britanie. Singură, la capătul lumii (sau, cel puţin, aşa îmi părea mie la început), într-un ianuarie parcă mai aspru ca niciodată, am făcut în prima săptămînă de şedere o excursie la Marea Nordului. Era sîmbătă, iar în staţia de tren din Tynemouth se ţinea tîrgul săptămînal de... de toate. Cărţi, DVD-uri, vechituri, broşe, evantaie, dulciuri. M-am plimbat vreo oră printre standuri, ajungînd pînă la urmă şi la cel cu animale de pluş. Colorate şi pufoase, cum le şade bine, toate îmi plăceau. Dar nici una ca ursul pe care îl ochisem din celălalt capăt al tîrgului. Acela era ursul meu. Eu – singură, fără familie şi prieteni, înconjurată de necunoscut. El – de culoarea cafelei cu lapte, cu cel mai blînd surîs pe chip, cu o panglică satinată la gît. Totuşi, m-am învîrtit mai bine de 15 minute înainte să-l cumpăr – mi se părea prea costisitor. În final, mi-am făcut un calcul simplu, în care am lăsat matematica deoparte: preţ – 10 lire; valoare – nepreţuit. Katri, colega mea finlandeză, i-a devenit naşă, botezîndu-l exact pe plaja Mării Nordului. „Îi vom spune Oni Sampo – mi-a zis, apăsînd fiecare consoană –, numele lui simbolizează noroc şi belşug.“ În cele cinci luni petrecute printre britanici, Oni Sampo şi-a luat în serios rolul: îmi veghea somnul, mă asculta cînd îmi repetam prezentările pentru cursuri, ba a devenit chiar un fel de mascotă a apartamentului nostru – toată lumea îl iubea. Cu aproximativ trei săptămîni înainte de revenirea mea în ţară, l-am trimis cu avionul la Bucureşti, iar cînd am intrat în camera mea, el mă aştepta, zîmbitor, ca de obicei.

Unii iau în rîs astfel de istorioare, ştiu bine. Nu consideră că se potrivesc cu imaginea serioasă, implacabilă a „oamenilor mari“, cu o sobrietate pe care o consideră necesară, cu treburile importante din viaţa de zi cu zi.

Pentru toţi ceilalţi însă, mă uit în jurul meu şi încep numărătoarea: Oni Sampo şi Teddy sînt la locurile lor. Mai am patru reni – dintre care doi cu urechi verzi şi salopete, unul primit tocmai din Suedia şi unul cu fular; Dodo – un dinozaur multicolor (care cîndva chiţăia dacă era strîns în braţe); o mascotă a Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004, un ursuleţ mic-mic şi alb, cu scufie albastră, şi o ursoaică la fel de mică, cu pălărie înflorată, primită de la o colegă dragă.

Chiar dacă şi-a mai schimbat componenţa de-a lungul timpului, menajeria mea de pluş vieţuieşte nestingherită, cel puţin în casă. Aceste animale din interior sînt blînde, nu cunosc răutatea, răzbunarea, ridicolul. Afară însă, în lumea noastră, a adulţilor, animalele capătă alte chipuri...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.