„Memoria orașului este esențială pentru dezvoltarea lui“ - interviu cu Edmond NICULUȘCĂ, fondator și președinte ARCEN

Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
„Memoria orașului este esențială pentru dezvoltarea lui“   interviu cu Edmond NICULUȘCĂ, fondator și președinte ARCEN jpeg

A fost perioada de pandemie una, să zicem, suspendată între trecut și viitor? Una de (re)întîlnire cu tine?

Pandemia a fost un timp al confruntării cu mine. M-am luat la trîntă cu tot felul de frici. A fost cel mai lung moment din viața mea de pînă acum în care am fost doar eu cu mine. Inevitabil m-am gîndit la trecut, m-am gîndit la tot ce mi se păruse important înainte de pandemie, la toate planurile de dinainte de criza asta, la copilărie, la adolescență, la cum mi-am construit viața. O lună întreagă m-am gîndit la oamenii care nu mai sînt, la cei care mi-au fost prieteni, la iubite din trecut, la momente de entuziasm și momente de teamă, la clipe de bucurie și clipe de tristețe. O lună întreagă doar lucrurile astea m-au însoțit. Nu știu dacă am fost suspendat între trecut și viitor. Cred că am fost suspendat într-un prezent interior. Însă un lucru e sigur, în prima lună de izolare nu puteam deloc privi spre viitor. Mi se părea așa de mișcător, de nesigur totul, că nu mai aveam curaj să proiectez nimic. La începutul pandemiei mă simțisem înfrînt. Am avut o extraordinară dorință de a mă clarifica, de a-mi da răspunsuri, de a mă întîlni cu mine, de a înțelege cine sînt, de unde vin și cine aș putea deveni mai departe. A fost un moment de criză, înțelegînd prin asta un moment de judecată: am încercat să-mi privesc chipul într-o oglindă a adevărului. A fost emoționant. E încă greu și neclar.

Mai toate proiectele ARCEN, de la plimbări „Cu bastonul prin București” la protejarea clădirilor cu semnificație istorică, sînt cumva marcate de o căutare a trecutului, de o prețuire a lui. Avem nevoie de trecut? În ce fel e important trecutul pentru tine?

Într-adevăr, ARCEN de la salvarea trecutului s-a și născut. Campania de salvare a Școlii Centrale din București a avut ca deviză „Trecutul care obligă”. Tot ce a urmat după anul 2008 a fost o consecință firească. Identificasem faptul că orașul are de suferit enorm pentru că în jurul lui nu se forma nici un fel de energie salvatoare. Eram un puști, aveam 18 ani, dar am intuit că lipsa unei povești comune, a unui trecut cunoscut și a unei relații personale a locuitorilor cu Bucureștiul nu va da acestui oraș nici o șansă să fie salvat. Întoarcerea în trecut, asumarea acestui trecut, împărtășirea memoriei acestui spațiu comun erau pași esențiali în formarea unei mase critice care să protejeze patrimoniul orașului. Orașul e, de fapt, o moștenire pe care o primim. Sîntem prezențele cele mai vremelnice ale orașului. Clădirile, nu. Ele sînt decorul mai multor vieți, decor peste care se depun, de la o generație la alta, straturi de memorie.

Dar pentru un oraș, de ce contează atît de mult să își înțeleagă și să își respecte trecutul, să învețe din el?

Patrimoniul construit nu e o resursă regenerabilă, iar asta ar trebui să avem mereu în minte cînd vedem agresiunile făcute asupra Bucureștiului. Distrugerile din anii ‘80, distrugerile din zona Berzei-Buzești, mutilarea peisajului cultural al orașului din ultimii 30 de ani sînt toate exemple de distrugere a identității Capitalei. Memoria orașului e esențială pentru dezvoltarea pe care o avem în minte pentru acel oraș. Dacă nu iei în seamă trecutul, vei ignora esența orașului, vei transforma orașul în ceva în care nimeni nu-și poate găsi locul, un spațiu nefiresc, artificial, un loc care nu e al oamenilor. Un spațiu care nu poate fi memorat, pentru că e impersonal. Buna așezare a oamenilor în oraș, calitatea vieții urbane au mare legătură cu memoria orașului.

albertogroszescu 4 1 jpg jpeg

Putem vorbi și de regrete, cînd ne gîndim la trecutul unui oraș? Ne putem uita în trecut ca să știm cum să procedăm mai bine în viitor?

Istoria Bucureștiului din ultimii 50 de ani e regretabilă. Dar nu cred că e ceva mai regretabil ca ultimii 30. Dacă privim imaginile cu orașul din primul deceniu de după Revoluție, vom vedea că orașul istoric se afla într-o situație infinit mai bună ca aceea de azi. Mutilarea peisajului cultural, intrevențiile în zonele istorice, PUZ-urile derogatorii au distrus efectiv imaginea orașului. În plus, avem un enorm fond construit nereparat în ultimele decenii, extrem de fragil, care poate pune în pericol viața celor care locuiesc în aceste imobile, dar și pe a celor care le trec prin preajmă. Felul în care arată Bucureștiului, de la trotuare la mobilierul urban, de la fațadele clădirilor la noile imobile ridicate în centru și în periferie, arată cît de jos a ajuns nivelul de pregătire a multor specialiști, cît de profund coruptă este administrația și cum această administrație colaborează cu investitori fără scrupule. Din păcate, și ăsta e un regret important, administrațiile locale servesc mult mai mult interesele imobiliare și de grup decît interesele orașului. Sîntem într-o situație atît de dificilă, încît nu știm cît de bună e legislația noastră în domeniul patrimoniului. Sînt sute de PUZ-uri derogatorii anual în comisiile tehnice și direcțiile de cultură din București și din țară. Derogăm de la o serie de regulamente a căror eficiență nici măcar nu o cunoaștem.   

În nota regretelor și a lecțiilor trecutului se înscrie proiectul ARCEN „Antiseismic District”. Ne putem pregăti pentru o astfel de tragedie, posibilă în viitor?

De un an încoace, ARCEN alături de RE:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, dezvoltă proiectul „Antiseismic District”, cu sprijinul Fundației Comunitare București. Ne-am propus să-i pregătim pentru cutremur pe toți locuitorii dintr-un cartier vulnerabil din centrul Bucureștiului: District 40, zona Icoanei și împrejurimile ei. Este o zonă centrală a Bucureștiului care cuprinde 209 imobile cu risc seismic I, II, U1, U2, U3 (conform listei oficiale a Primăriei Capitalei) și alte 176 de imobile multietajate, mai vechi de 50 de ani, fără expertiză tehnică, dar care prezintă fisuri seismice și care au fost identificate în cadrul altui proiect ARCEN, Catalog București.

Bucureștiul e mai vulnerabil ca niciodată. Acest cartier nu e o excepție, tot Bucureștiul e o mină gata să explodeze. Da, e și ăsta un regret major: au trecut 47 de ani în care nu am făcut aproape nimic pentru pregătirea orașului în caz de cutremur major. Oamenii nu vor să vorbească despre această problemă și speră că nu vor fi martorii acestei tragedii, autoritățile dau vina pe oameni, că nu vor să colaboreze pe subiectul consolidărilor. Și avem un cadru legislativ total rupt de realitatea actuală. Subiectul e pur și simplu blocat.

De un an încoace, așadar, învățăm oamenii cum să se pregătească pentru cutremur, cum să-și facă trusa de supraviețuire, cum să-și stabilească locul de întîlnire pentru ei și pentru persoanele dragi, cum să-și consolideze imobilul și, poate cel mai important, să înțeleagă că riscul seismic e o realitate. E o muncă enormă. E foarte greu să deschizi în interiorul comunității un subiect despre care nimeni nu vrea să vorbească. Or noi asta facem, mergem și nu-i lăsăm pe oameni să mai doarmă liniștiți. Au mult de muncă pentru a fi pregătiți. E o luptă contracronometru. Dar o pot face și sub asistența noastră.

În 2020, această jumătate de an cît a mai rămas, vom lansa o platformă online de pregătire, dedicată tuturor bucureștenilor, dar și altor locuitori din alte orașe vulnerabile din România. Punem la punct cursuri de pregătire în caz de cutremur în școli și pentru familii, maparea instituțiilor de învățămînt cu risc seismic din centru ș.a.m.d. Pe scurt, extindem proiectul la scara întregului centru vulnerabil al Bucureștiului. Doar pregătirea ne poate ajuta să diminuăm pagubele cînd va veni acel cutremur. Trăim într-o zonă activă seismic și trebuie să acceptăm asta.

albertogroloescu 2 jpg jpeg

Ți-a fost teamă de viitor în perioada aceasta? Ai sperat?

Doamne, mi-a fost atît de teamă! M-am simțit înfrînt, a trebuit să plec din apartamentul unde locuiam, am ajuns să dorm în biroul ARCEN, pentru că era esențial să reducem cheltuielile și să nu dăm pe nimeni afară. Cu salariul tăiat cu 75% nu îmi mai permiteam să plătesc nici o chirie. Dar da, am sperat că voi fi mai puternic și mai curajos la capătul acestei experiențe. Și cumva cred că am devenit. Sînt, oricum, altfel decît eram în urmă cu trei luni. Tot ce mi s-a întîmplat a fost ceva neașteptat de bun.

Lucrezi la o construire a unei relații afective între om și oraș. Crearea unor zone pietonale se înscrie tot aici sau a fost o idee dată de pandemia pe care o traversăm?

Ideea cu „Străzi deschise” a venit pe fondul adaptării orașului la noua realitate impusă de COVID-19. Toate orașele din lume și-au adaptat stilul de viață. Toate orașele au crescut spațiul public. Au închis străzi ca să permită barurilor și cafenelelor să își desfășoare activitatea, au amenajat noi zeci de kilometri de benzi de bicicletă, au creat rețele pietonale funcționale zi de zi în interiorul orașelor. Pasul făcut la București, prin colaborarea administrației la proiectul nostru, e ceva minimal, insuficient, dar extrem de necesar.

Avem nevoie să învățăm să trăim în mijlocul orașului, să stăm, să ne bucurăm de oraș în mijlocul străzii. Noi nu avem o astfel de tradiție de interacțiune cu orașul. E foarte important să o descoperim. Cu cît vom avea mai mult spațiu public, cu atît vom avea mai mult dialog și mai multă democrație.

M-a impresionat mult felul în care funcționează două dintre pietonale: zona Amzei și zona Ateneului. Orașul devine mult mai firesc, mai uman, mai prietenos. Aș zice chiar mai occidental. Sper să țină povestea asta. Tot discutăm cu administrația să îmbunătățim ideea inițială, dar e greu. Eu încă sper.

albertogroloescu 3 jpg jpeg

Cum speri să fie un București al viitorului?

Sper să vorbim de șansa unui București al viitorului începînd cu finalul acestui an. Sper să reușim să avem o nouă administrație care să trateze cu cît mai multă seriozitate urgențele orașului: poluarea, traficul, încălzirea centralizată și riscul seismic. Sînt multe de făcut, schimbarea nu va fi peste noapte. Cînd 30 de ani nu faci nimic, soluțiile sînt de termen lung, dar trebuie să începem. E multă dorință de schimbare aici, o administrație competentă și binevoitoare va avea cu cine să lucreze. Sînt convins.

Cum arată trecutul și viitorul în orașul tău interior?

Orașul meu interior se dezvoltă în jurul Grădinii Icoanei. E aproape inexplicabil, dar așa a fost să fie. Geografia asta interioară, orașul interior, m-a ghidat în multe și m-a transformat. Sper să cîntărească mereu geografia mea interioară cum cîntărește azi. E o sursă infinită de entuziasm și putere de muncă. Bucăți din orașul meu interior se văd, din cînd în cînd, prin proiectele ARCEN. Ele au la bază această substanță nevăzută a Bucureștiului meu intim.

interviu de Anda DOCEA

Foto: Alberto Groșescu

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.