Maternităţile, fabrici de expulzat copii - interviu cu Irina POPESCU, educator prenatal
Acum opt săptămîni plecam spre Maternitate cu o mulţime de spaime şi întrebări şi cu o singură certitudine: venea pe lume Maria. Cum a fost? Cum e de fapt naşterea într-una dintre maternităţile devenite în ultimul timp prea des subiect de ştiri? Naşterea într-o Maternitate de stat din Bucureşti poate fi traumatizantă, şi nu neapărat din motivele pe care vi le imaginaţi. Nu pentru că infirmierele sau asistentele de la neonatologie îţi vorbesc repezit şi nervos, nu pentru că trebuie să aduci de acasă mănuşi chirurgicale şi seringi, nu pentru că în salon nu ai linişte şi nici cearşafuri curate. E vorba mai degrabă de un mediu ostil, care nu încurajează intimitatea dintre mamă şi copil, care nu încurajează alăptatul la sîn şi nici evoluţia firească, uneori lentă, a travaliului. Dacă m-ar întreba cineva acum ce aş fi vrut să ştiu înainte de a naşte, aş răspunde fără ezitare: aş fi vrut să o ştiu pe Irina Popescu. Am cunoscut-o o lună mai tîrziu, la o şedinţă de consiliere pentru alăptare, cînd, evident, s-au văzut efectele startului greşit.
Cum ai ajuns să vrei să schimbi un întreg sistem legat de modul de a naşte în România?
După naşterea primei mele fete, acum şase ani, am fost foarte revoltată, aşa cum sînt, zilnic, multe dintre mamele care nasc. După a doua naştere am trecut de la revoltă la acţiune, îmi era foarte clar că ceva e stricat la sistemul de îngrijiri din maternităţile noastre. Am intrat la Facultatea de Moaşe din cadrul UMF „Carol Davila“, am devenit educator prenatal Lamaze, am lucrat voluntar la un ONG care luptă pentru prevenirea abandonului maternal şi am început să mă specializez în consiliere pentru alăptare. Toate astea au mers în paralel cu altă pregătire, aceea de trainer de comunicare empatică, pentru că am mare nevoie de înţelegere, şi pentru oamenii din jurul meu, şi pentru mine.
Ce înseamnă de fapt, cu adevărat, naştere naturală?
Naşterea naturală, pentru mine, e naşterea nemedicalizată, fără fire, fără substanţe. Sau, mai mult, cînd puterea e lăsată femeii, cu participare deplină, cu bucurie şi transformare. Pentru că te transformă! Este un moment pe care îl ai toată viaţa, o amintire care te face să te simţi invincibilă. Cred că o parte din personalul medical angajat în maternităţile noastre uită deseori pentru ce se află acolo. Pur şi simplu, sînt purtaţi de grijile lor şi se trezesc lucrînd la un fel de fabrică de expulzat copii. Finalitatea: mama şi copilul trebuie să respire (în cel mai bun caz).
Cred că familia care se naşte are nevoie de siguranţă, respect, înţelegere, susţinere, intimitate, empatie, libertate, confort. Naşterea e un proces psiho-emoţional înainte de a fi unul fizic. Un bebeluş are nevoie de contact cu mama sa, imediat după ce se naşte. Nu după o zi, nu după două ore, nu după jumătate de oră! Imediat! Bineînţeles, cînd copilul şi mama sînt sănătoşi – adică în majoritatea cazurilor. Studiile controlate, medicina bazată pe dovezi au demonstrat importanţa legăturii dintre mamă şi copil; ei nu trebuie separaţi de rutină. În Chişinău – îmi povestea dl dr. Şişcanu – nou-născutul e pus imediat lîngă mamă. Noi nu vrem! Sîntem în urmă cu 20 de ani, şi femeile, şi copiii noştri suferă, la fiecare naştere, din cauza unor mentalităţi învechite. Nu cred că mai există vreo maternitate europeană fără sistemul rooming-in, mama împreună cu copilul. Sîntem buni de muzeu... Dacă nu ar fi dramatic, ar fi amuzant.
Toate astea v-au făcut să vă implicaţi şi să vreţi să schimbaţi ceva.
Vreau să schimb sistemul, pentru că nu pot accepta ce se întîmplă acum în maternităţile noastre. Sîntem fiinţe umane şi avem dreptul la o naştere plină de respect, avem dreptul la o naştere umanizată.
Concret, ce anume învaţă mămicile care vin la cursurile Lamaze pe care le organizaţi?
Mamele care vin la cursurile Lamaze organizate de ANNA (Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare) învaţă, îşi amintesc de fapt, că există o reţetă extraordinară de a da naştere: instinctul natural. Cea mai mare putere, cea mai mare tehnică, cel mai mare atu. Dacă îl găseşti, îl ştergi bine de praf, atunci ai scăpat de grijă, te duci să naşti fluierînd. La orele de Lamaze facilităm şi învăţarea unor lucruri utile, anatomia naşterii, rolul hormonilor, poziţii şi respiraţii de încercat acasă şi la sală, măsuri non-medicamentoase de confort, identificarea dorinţelor proprii pentru naştere, totul despre alăptarea şi îngrijirea bebeluşului, melancolia şi depresia post-partum. Cursul se adresează şi partenerilor, peste 90% dintre participante vin însoţite.
Faceţi progrese în ceea ce priveşte naşterile naturale şi apropierea dintre mamă şi nou-născut în primele minute după naştere. Ce aţi obţinut pînă acum şi ce urmează?
Am „obţinut“ mame informate, dar limitate de opţiunile în privinţa naşterii. Oferta nu e foarte variată şi uneori alegi doar pe criteriul „cel mai puţin rău“. Pornind de la această lipsă de finalitate a procesului în care ne-am implicat – schimbarea procesului naşterii în România – a venit firesc şi următorul pas: înfiinţarea unui Centru de naşteri care să respecte şi să împlinească nevoile profunde ale unei femei, ale unui copil, ale tatălui, pe toată perioada perinatală. Lucrăm la acest proiect, ne dorim să existe acest Centru cît mai curînd.
Ce aţi vrea să ştie toate femeile care se pregătesc să devină mame? Care sînt lucrurile cu adevărat importante pentru ele şi pentru copiii lor?
Să nu se lase manipulate, să se informeze şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză. Să afle că naşterea naturală nu este un chin, o traumă, un bau-bau. Ci este, poate fi – atunci cînd o laşi să decurgă firesc, cînd alegi un mediu prietenos şi cald în jurul tău – o experienţă extraordinară, plină de putere şi fericire. Cred că e important să ne ascultăm nevoile şi să le respectăm. Apoi să luptăm pentru drepturile noastre şi ale copilului nostru. În maternităţile noastre mai este o problemă: nu e deloc promovat şi încurajat alăptatul la sîn. Eu însămi am primit la externare o reţetă de lapte praf. Multe mame îşi doresc să alăpteze. Ele ar trebui să se informeze din timpul sarcinii despre alăptare, despre practicile de rutină din maternitatea unde doresc să nască. Dacă doreşti să alăptezi şi mergi la o maternitate care îţi dă copilul după nişte ore bune la sîn, iar apoi te primeşte la program de alăptare din trei în trei ore, între timp copilul fiind separat de mamă, se cheamă că ai început cu stîngul. Nu e posibil să mai existe încă aceste... locuri de ţinut copiii încuiaţi, departe de mamele lor. Un pat de plastic şi un biberon cu lapte praf nu îl pot face să simtă dragoste pe micul om de-abia sosit.
Care sînt marile erori din sistem pe care vreţi să le schimbaţi?
Marile erori pleacă de la faptul că sistemul nu acordă valoare oamenilor. Nici celor care lucrează în el, nici celor care beneficiază de serviciile sistemului. Este atît de corupt şi putred acest sistem, încît nu cred că pot gîndi pînă la rădăcinile răului. Cred totuşi că cei care oferă servicii în maternităţi trebuie să iasă din blazarea asta generală, trebuie să fie sensibilizaţi cumva, umanizaţi. Nu e drept ca o nouă familie să-şi începă viaţa în haosul ăsta, în lipsa de umanitate din spitalele noastre. Practic, cea mai mare eroare pleacă de la folosirea intervenţiei ca rutină în majoritatea maternităţilor din România. O intervenţie medicală este utilă atunci cînd apare o complicaţie – folosim epiziotomia, perfuzia, cotul moaşei, cezariana, orice, salvăm o viaţă –, are un rost.
Dar invers – cînd majoritatea femeilor primesc declanşări artificiale cînd e medicul de gardă, restricţii de mişcare, injecţii, perfuzii, hormoni sintetici, sedative, anestezii, epiziotomii, cezariene, absolut degeaba?
Cînd moaşa, aşa-zisa moaşă, se urcă cu cotul pe burta mamei să împingă copilul, cînd femeia la naştere e pusă să nască în poziţie ginecologică, antigravitaţională, apoi îi este aplicată epiziotomia de rutină în 95% dintre cazuri; cînd copilul se naşte şi cordonul se taie imediat, contrar dovezilor care cer să fie lăsat să pulseze, iar placenta este scoasă rapid, copilul trece la aspirat şi încălzit pe o masă de plastic, mama este cusută, cel mult e lăsată să-şi vadă fugitiv propriul copil; cînd se administrează lapte praf, fără a încuraja alăptarea, şi se separă copilul de mamă în maternităţi; cînd mamele sînt informate că trebuie să se odihnească, că nu sînt capabile să îşi îngrijească copilul etc. Toate astea sînt abuzuri, făcute poate fără intenţie, dar prin ignoranţă şi blazare sînt perpetuate zilnic. Există destule studii care dovedesc că intervenţiile de rutină dăunează pe termen scurt şi lung noilor familii. Nu putem ignora acest lucru. Sper ca multe dintre maternităţile noastre să-şi găsească rostul lor adevărat, acela de a aduce noi familii pe lume într-un mediu primitor.
Vi s-au alăturat organizaţii de renume, cum ar fi UNICEF România. E o luptă mai uşoară cu asemenea parteneri? Vezi capătul acestui drum? Se schimbă mentalităţile, încet-încet, în România?
Ne-a bucurat mult faptul că UNICEF a fost alături de noi în campania „Laptele matern. Deseori copiat, niciodată duplicat“, din Săptămîna Mondială a Alăptării. E o validare, o recunoaştere a eforturilor noastre şi ne simţim mîndri că am reuşit ceva frumos împreună. Privesc lucrurile la modul pozitiv şi cred în schimbare. Şi am şi o soluţie pentru schimbare: un exemplu de bune practici care se va extinde în toată ţara şi apoi va pătrunde şi în sistemul actual, „alterîndu-l“ la cererea şi presiunea pacienţilor. Tot mai multe femei sînt nemulţumite de serviciile oferite în maternităţi, tot mai multe femei vor să nască natural, să fie primite într-un mediu cald, unde să aibă siguranţă, confort, libertate.
Schimbarea trebuie să vină de jos în sus, cum bine îmi spunea un mentor acum o vreme. Invers nu vine nimic. Sau vine cu viteza melcului şi mersul racului.
a consemnat Ramona GABĂR
Foto: reproducere după "Maternitate" (1890) de Mary Cassatt
