Marea schismă modernă

Publicat în Dilema Veche nr. 310 din 21-27 ianuarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La romani, bărbatul cu însărcinarea de

(sau de

, ulterior) era îndeobşte un personaj foarte ocupat: el trebuia să urmărească zborul & cîntecul păsărilor, să vadă ce şi cum mănîncă ele şi, nu în ultimul rînd, trebuia să studieze minuţios măruntaiele zburătoarelor – şi, din toate acestea, să intuiască ferm viitorul cetăţii. Inegalitatea „de şanse“ dintre

şi restul lumii consta în faptul că, deşi toţi puteau vedea – teoretic – acelaşi cer cu păsări, doar unul putea interpreta ceea ce vede.

Augurul modern nu mai are de-a face cu cerul înaripatelor – ci trebuie să privească în jos, în măruntaiele televizorului. Pentru că inegalitatea fundamentală proprie epocii moderne este cea existentă între cei/cele (persoane, idei, valori, evenimente etc.) care au acces la promovarea prin vizual şi cei/cele care nu au.

Video-salata crizelor & crimelor

Exemplele-s nenumărate. Deşi istoricii sau statisticienii pot demonstra uşor că ultimul deceniu reprezintă poate cea mai „calmă“ decadă din istoria speciei umane (numărul de morţi datorat conflictelor & crizelor, raportat la populaţie, fiind incomparabil mai scăzut decît altădată), totuşi, impresia generală este că lumea n-a fost niciodată mai „însîngerată“. Explicaţia? Simplu: răspîndirea televiziunii. Avioane înfigîndu-se în Turnurile gemene, Saddam Hussein căzînd în hăul spînzurătorii, talibani decapitînd prizonieri, ciocniri de stradă în Iran, trupe OMON moscovite îmbrîncindu-l pe Garri Kasparov, agricultori greci bătîndu-se cu poliţia, un

în nasul lui Berlusconi, cutremur devastator în Haiti etc. – toate acestea reprezintă noua

a imaginarului contemporan, care lasă tuturor gustul amar al unei violenţe nemaîntîlnite la scara umanului. E fals; dar, ca să dovedeşti falsul, trebuie să contrazici „imaginile“ – ceea ce e greu. De unde rezultă că nu explozibilul reprezintă arma cea mai puternică a teroriştilor contemporani (vezi arsurile inghinale cu care s-a ales discipolul Al Qaeda din avion, recent, de Crăciun!), ci imaginile – preluate de TV, ziare, Internet ş.cl. Fapt dovedit: după ce televiziunile occidentale (plus Al Jazeera) au decis să boicoteze scenele violente provenind de la insurgenţii irakieni, numărul decapitărilor a scăzut. Pentru terorişti este valabilă aceeaşi axiomă pe care o intuiesc şi starletele din Dorobanţi: dacă tu & fapta ta nu apăreţi în imagini, nu exişti.

Divorţul, ca barometru de succes

Probabil că această schimbare de paradigmă este marca epocii noastre: indiferent dacă eşti avocat, profesor, actor, politician sau cîntăreţ, nu apari la televizor pentru că eşti bun sau interesant (ca în anii ’70, să spunem), ci eşti bun sau interesant

apari la TV. Sigur că nu-i normal, nici logic şi nici moral – şi cu toate acestea, această axiomă e unanim acceptată. Vizualul creează notorietatea, credibilitatea şi, în cele din urmă, ierarhiile.

Uneori imaginile plutind pe unde TV (şi nu zborul păsărilor, ca în Roma antică) decid cine va conduce o ţară. În victoria lui Emil Constantinescu din 1997, apariţia (în 1995) a postului PRO TV a jucat un rol esenţial; în 2009, postul OTV a jucat un rol crucial în victoria lui Traian Băsescu. În general, ideea că un oficial al statului îşi face treaba fără să apară la televizor pare un nonsens în România de azi. Dacă la CNN vezi un senator american poate o dată la două-trei zile, la Realitatea TV sau Antena 3 vezi doi-trei senatori aproape în fiecare oră de program. E vina postului? Nu. E vina senatorilor? Nu. E vina, de fapt, a celor care, în România (politicieni, jurnalişti şi telespectatori deopotrivă), cred că, dacă ei nu te văd la TV, atunci e clar că eşti o nulitate. (Un exemplu: rolul divorţurilor – în prime time TV – în ascensiunea politică a dlui S. Prigoană.)

Alteori vizualul tranşează probleme de viaţă şi de moarte. Nu-mi imaginez, acum, o discriminare mai mare decît aceasta: imaginaţi-vă doi copii de aceeaşi vîrstă, unul din Bucureşti şi avînd o mamă care lucrează la trustul de presă X (sau consilieră la ministerul Y), şi altul din comuna Cristeşti, jud. Botoşani, cu o mamă casnică (şi uneori bătută de concubin – dar asta e clasica inegalitate bărbat/femeie, va scrie altcineva despre ea!). Să presupunem că ambii copii suferă de o boală gravă. Dat fiind că sistemul de sănătate din România lucrează la fel pentru amîndoi, rog răspundeţi care are şanse mai mari să apară la inedita „rubrică“ gen apel umanitar dintr-o emisiune TV românească (nefiind un mare consumator de televiziune occidentală, nu ştiu dacă acest gen de rubrică informală există şi pe-acolo).

Neo-cultura vizualului

În concluzie: discursul public din toată lumea (

România) celebrează

şi o substituie valorii: probabil că, pe Internet, Pamela Anderson e mai „accesată“ decît Monica Bellucci, după cum la noi Oana Zăvoranu e cert mai populară decît Olga Tudorache. Brad Pitt va trezi mai multe curiozităţi dacă va divorţa de Angelina Jolie decît dacă va decide să joace într-o ecranizare după Dostoievski. Şi totuşi, România are specificul ei: dacă în alte părţi poţi aspira la onorabilitate, chiar şi dacă nu-ţi vezi mutra la televizor, la noi discriminarea pe cale de-a se crea e cu mult mai radicală: dacă nu apari la TV, nu numai că

, dar probabil că nici

În plus, la noi trebuie să fii atent şi unde anume apari la TV: dacă te bate soarta să fii în program la TVR Cultural, e clar că eşti un tip bătrînicios şi expirat. Dacă apari însă la MyneleTV, eşti un tip viril şi de perspectivă.

Cît despre Dostoievski, să recunoaştem, în România el mai are o şansă: marea străpungere media a dlui (să zicem) Prigoană nu ar fi să-şi anunţe divorţul (asta deja e o banalitate), ci ar fi ştirea că tocmai va juca în Fraţii Karamazov – alături, de ce nu, de fiul (şi cvasi-colegul său parlamentar) cu nume de auspex, Honorius!

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.