Mandache & Manolache Co.

Publicat în Dilema Veche nr. 559 din 30 octombrie - 5 noiembrie 2014
Mandache & Manolache Co  jpeg

Mă gîndeam într-o noapte, în rocoteca din Buzău, că treaba aia cu „Make love, not war!“ ar fi putut căpăta putere de poruncă într-o ipotetică evanghelie a blugilor. Nu că blugii ar fi avut nevoie de vreo biblie, enciclopedie sau alte chestii de-astea pretenţioase, doar că voiam să mă dau deştept în faţa unora mai ameţiţi decît mine. Toţi cei pe care voiam să-i îmbrobodesc purtau blugi, se înţelege, dar flecăreala părea să nu ducă la nimic. Oricum, ce mai erau blugii atunci, în anii ’90? Îi purtau şi depeşarii, unii chiar la fel de evazaţi cum erau cei ai hipioţilor, alţii aveau doar blugi Pyramid, scumpi, pentru că îi găseai greu chiar şi în ’90-’91. Dintr-odată, luat la bani mărunţi, adică pe ce mă bazez, am început să dau din colţ în colţ, în întunecimea zgomotoasă a rocotecii. Gura mi-o luase pe dinainte, nu prea aveam argumente pentru aşa-zisa mea teorie scăpată pe sub mînă, aşa că m-am cărat dintre ei. Unde mai pui că nici nu purtam blugi. Eram un apostol al raiaţilor. N-am mai dat pe-acolo, şi nu pentru că m-ar fi luat drept un agitator în lumea blugilor asortaţi iilor de pînză topită sau tricourilor negre cu imprimeuri morbide. De fapt, nici n-am mai încercat să dezvolt vreo teorie. Pur şi simplu, aşa se întîmplase, ca atîtea alte lucruri, să nu mai calc locul ăla. În schimb, am ciulit urechea de fiecare dată cînd mai venea vorba de blugi. Şi, mai ales, mi-am amintit, încet-încet, una-alta, întîmplări şi vorbe distilate.

În una din primele mele amintiri stau pe holul unui hotel din Saturn împreună cu alţi copii. Încercăm să ne uităm pe gaura cheii. Bineînţeles că e una din distracţiile noastre favorite. De dincolo de uşă se aude o chitară, voci amestecate, pălăvrăgind sau fredonînd. Cînd ne apropiem ochiul, fumul de ţigară ne îndepărtează instantaneu. Ceva ne respinge, ceva ne atrage. Schimbăm placa. Ciocănim, apoi o luăm la goană chicotind. Uşa se deschide şi paşii mari ne ajung. Tipul bărbos mă prinde şi mă ia în camera lor. Sînt mulţi. Am un curaj care acum îmi pare incredibil. Bărbosului cu părul creţ îi spun Mustaţă. Musaţă în sus, Mustaţă în jos. E un tip simpatic. Mustaţă îmi face cu ochiul şi se poartă cu mine ca şi cum ar avea o mascotă. Toţi poartă blugi. De la ai mei aflasem că Mustaţă şi gaşca lui sînt studenţi. Trec printre picioarele lor într-o libertate deplină. La un moment dat, Mustaţă mă duce pe balcon, mă apucă de mîini şi mă trece peste parapet. Cîteva secunde bune am un gol imens sub picioare şi toată noaptea străbătută de vuietul mării şi ţipătul pescăruşilor. Ţip şi ajung din nou în cameră. Apoi o tulesc pe hol şi dau în sfîrşit de ai mei. Tremur. Nu vreau să mai aud de mustăţi, de studenţi, de chitări, de rocări. Nu vreau să mai aud nici de blugi. De atunci, pantalonii preferaţi au fost în carouri sau în dungi.

Au mai trecut vreo cîţiva ani. Într-o fotografie din tabără, în ’81, stau în faţa unei fîntîni şi port pantaloni în carouri, ca un fanatic al geometriei. Eram pregătit să duc lupta împotriva blugilor. Ca un schior norvegian, ocoleam ocaziile: nu-l bătusem la cap pe taică-miu ca, la rîndul lui, să-l pisălogească pe frate-su, să-mi aducă şi mie o pereche de blugi din Egipt. Cu caroiajele alea eram bun, vezi bine, şi la geografie. Ştiam că Egiptul e lîngă Libia, şi mai ştiam că tatăl-Ţimiraş le aducea copiilor-Ţimiraş blugi din Libia socialistă, chiar dacă în casa lor era nevoie de cu totul alte lucruri. Remusică, cel mai mic dintre Ţimiraşi, vara purta doar blugi. Îi cădeau şi rămînea ca la botez, apoi şi-i ridica şi mergea mai departe. La fel şi Cristi, Cati şi Neluş. Nu ştiu exact ce lucra tatăl lor, cred că era ceva în construcţii, pe o schelă într-o arşiţă dementă. Dar cînd venea acasă, mergea ţanţoş ca un maharajah, acoperit în blugi. Din cap pînă-n picioare. Şi nea Gicu, zis Covrig, avea blugi. Bătuse calciu bob de orez & smuls în palatele & sufrageriile Libiei şi îi purta la fel de mîndru ca toţi cei care fuseseră ca fraţii cu arabii. De la unchi-miu nu puteam cere blugi, el purta pantaloni de doc. Era subinginer şi avea un vag aer de colonist. Nu puteam să stric legea neamului nostru discret.

Mutat aproape de gară, întindeam mîinile spre ferestrele trenurilor care plecau de la Moscova şi ajungeau la Sofia. Turişti cu feţe triste, dar parcă mai animaţi decît eram noi. Nu cred să fi avut vreunul blugi. Aveau, în schimb, stilouri chinezeşti şi alte mărunţişuri. Le preferam, oricum. Blugii ţi-i puteai păta ori sfîşia, în caz că nu-ţi erau furaţi. Auzisem şi de-astea. Chiar dacă mai crescusem şi-o văzusem în blugi şi pe Margarita, verişoara grecoaică a lui Flavius, încă rezistam în dungi şi carouri. Dar era tot mai greu. În ’88, ajunsesem cu Vivi de cîteva ori, în Ploieşti, la un meci cu Steaua şi el îşi purta şmecher blugii cumpăraţi din banii cîştigaţi pe lumînări. Lucra la atelierul unui vecin în vîrstă, îşi cîştiga singur banii de ţoale. Eram într-o admiraţie continuă. Stăteam în aceeaşi bancă în liceu, chiuleam împreună cîte o zi întreagă pe săptămînă, miercurea, luînd trenul fie spre Ploieşti, fie spre Buzău – blugii, în schimb, făceau diferenţa. De-aici şi altele. Cu el fusesem în Teilor la cineva care aducea blugi, adidaşi, cafea – fel de fel. Avea o cameră plină. Am probat şi eu o pereche, să nu par fraier, apoi am strîmbat din nas. Erau aduşi de la Ploieşti, unde ajungeau prin filiera studenţilor arabi care făceau Institutul de Petrol şi Gaze.

Drumul blugilor

Încet-încet, oriunde mergeam cu Vivi aflam prin ricoşeu cîte ceva despre lumea asta secretă care se bucura de o libertate pe care abia dacă o bănuiam. Erau cîţiva care umblau prin ţară şi aduceau lumea largă şi în orăşelul nostru. Pe unii îi ştiam de pe stradă, pe alţii – de pe stadion. Unul, Şchiopu, o dădea la pace cu maistrul şi sîmbăta nu mai mergea la uzină. Se pornea spre Timişoara cu trenul, încărcat cu ţuică şi vin, alteori lua cu el chiar raiaţi aduşi dintr-un tîrg de la Focşani sau papuci din pluş din producţia clandestină a muncitorilor de la Relaxa, şi se întorcea cu blugi Skopje băgaţi în ţară de sîrbii noştri, care făceau mic trafic. Cam aşa cum, pe foametea din anii ’50, bunicul meu străbătea ţara pentru alimente. Şchiopu era îmbrăcat tot în blugi, nici o privire nu-l putea rata. Venea cu 10-15 perechi: îi lua cu 300 şi-i dădea cu 900-1000-1200 de lei. Dacă era prins, intra la ilicit. Era o treabă grea, n-o putea face oricine. Mai era Chimicale, care bătea drumul la Constanţa pentru blugi aduşi din China şi Singapore. Erau şi alţii.

Dintre toţi, cel mai savuros era Dulău, un tip făcut din vrăjeală pentru tot omul. Dulău era în zaua lui, pe la mijlocul anilor ’80. Îşi făcea aprovizionarea la IPG Ploieşti, de la studenţi irakieni. El chiar înţelesese chestia aia cu „Make love, not war!“. Cînd nu avea monetar, băga la înaintare fete şi pe „Drumul blugilor“ nu era loc de stat. Dragostea nu dă greş niciodată. Avea calea bătută spre Ploieşti, spre hipodrom, unde se umpluse de respect internaţional. Acasă îl călcau toţi, curtea lui era o zonă suspectă. Pentru că servicii ca la el nu prea găseai în orăşelul nostru: barbut, sex şi blugi. Şi era maleabil. N-aveai bani, mergea orice, era un om de înţeles. Aveai doar un răţoi, aduceai răţoiul şi erai rezolvat. Orice ai fi vrut de la el. Doi saci cu frunză de dud? Mergeau – aveau nevoie de ei altcineva. Totul curgea, şi mulţumirea era a tuturor. Pînă cînd, într-o dimineaţă, miliţianul l-a luat din pijamale şi l-a lăsat fără marfă. Era curios că nu-i dăduse amendă. A doua zi şi-a dat seama de ce: fetele miliţianului îşi doriseră atît de mult blugi. N-a putut decît să le admire fîţîindu-se prin centru în denim. Era o recunoaştere, în fond.

Spre sfîrşitul anilor ’90, Dulău a luat-o pe calea Domnului. Era vremea altora. În goana după blugi porniseră tot mai mulţi. În fiecare săptămînă plecau cîte două curse spre Istanbul. Era plin autocarul cu şpirale, pînze diamantate, oţeluri vidia, electrozi de sudură. Micul schimb de produse furate din fabrici depăşise graniţele orăşelului nostru, ale ţării şi ale ţării vecine. Ai fi zis că blugii erau marele vis al ţării noastre în care se furgăsea orice. O încrîncenare pe care o înţelesesem pînă la un punct, pînă în 1989, cînd tatăl meu luase o pînză groasă albastră, un fel de prelată, şi-şi comandase la Mandache, croitorul, o pereche de pantaloni. De-acum avea şi el blugi. Nu mi-i mai amintesc prea bine, dar specia asta ar fi trebuit s-o păstrez. Tare rău îmi pare că n-am făcut-o. I-aş fi putut pune într-un muzeu al comunismului. Nu-i mai am, aşa cum nu avem nici un astfel de muzeu. După ce-mi spune povestea asta, taică-miu îmi scoate şi informaţia cu blugii româneşti, care erau produşi imediat după ’90, la Paşcani. Probabil la fabrica de perdele Siretul, mi-am zis, care avea o echipă de fotbal în B. Jucaseră şi la noi, îi ştiam, şi am bănuit că blugii erau producţia paralelă şi secretă, aşa cum, la fabrica de maşini de cusut de la Cugir, se zvonea că se făceau mitraliere. Caut pe Internet şi ce aflu? Fabrica se numea Integrata, funcţiona încă din anii ’70 şi producea blugi pentru toată Europa socialistă. Şi că visul lui Ceauşescu era să concureze denimul american. Acum chiar că-l admir pe taică-miu pentru perechea lui de blugi artizanali, făcuţi de nea Mandache. Niciodată nu ştim cu adevărat cine sîntem şi ce ne poate pielea.

Cosmin Manolache este scriitor şi muzeograf la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Foto: Vlad Eftenie

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

batran tanar maini
Pensia, în funcție de generație: adolescenții vor bitcoin, în timp ce adulții se tem că nu vor mai fi bani deloc
Finanțarea anilor de bătrânețe, când oamenii nu mai pot munci și ies la pensie, este văzută diferit, în funcție de generație, adolescenții dorindu-și să fie plătiți în bitcoin, în timp ce persoanele care mai au câțiva ani până la pensionare mizează tot mai mult pe banii strânși la Pilonul 2.
gandaci de bucatarie jpeg
Cele 5 mirosuri pe care gândacii de bucătărie le urăsc și care îi vor face să nu mai pătrundă niciodată în bucătăria ta
Gândacii de bucătărie sunt una dintre cele mai persistente și neplăcute invazii în gospodării, în special în bucătărie, acolo unde găsesc hrană. Deși există numeroase produse chimice destinate eliminării acestora, mulți oameni preferă soluții naturale și mai puțin agresive pentru sănătate și mediu.
mircea toma
Declarațiile membrului CNA Mircea Toma provoacă dezbateri aprinse: „Ai sesizat instituțiile statului atunci, bre nea Toma?”
„De ce nu a făcut CNA-ul nimic” – se întreabă românii pe o platformă online pe marginea interviului acordat de Mircea Toma, membru CNA, în care dezvăluie că atacul hibrid a fost declanșat în urmă cu 8 ani, odată cu primele campanii pentru produse pseudo-ştiinţifice.
5 lidia fecioru jpg jpeg
Ingredientul care încetinește îmbătrânirea cu 25% și ține inima sănătoasă. Lidia Fecioru: „Ajută la refacerea colagenului”
Lidia Fecioru oferă „leacul” împotriva îmbătrânirii și care ajută la o sănătate a inimii mult mai bună. Ingredientul de care avem nevoie pentru a fi sănătoși și a arăta bine se regăsește în aproape orice bucătărie.
aeroport foto pixabay jpg
Pățania unei românce care și-a luat bilete de avion de la o companie aeriană rusească
Presiunile și sancțiunile asupra Rusiei, țară care a invadat Ucraina și a provocat un război la granița cu România, fac și victime colaterale. Iar printre cei care sunt afectați se numără și cetățeni români.
Cropat Radu Theodoru la o intalnire a gruparii Vlad Tepes in februarie 2025 FOTO Facebook jpg
Ce li se pregătea românilor prin proiectul „Geția”: „Se va confisca tot. Se va naționaliza tot. Va fi jihad” STENOGRAME
Robertin-Adrian Dinu, liderul Comandamentului Vlad Țepeș, organizație care funcționa ca un sistem paramilitar, paralel cu instituțiile statului român, ai cărei membrii sperau să schimbe constituția și numele țării cu ajutorul rușilor, explica ce va urma după demararea proiectului Geția.
Cheile Cibului  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (79) JPG
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni, a fost în trecut locul unor evenimente tulburătoare. Acum își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase.
image png
Puterea uimitoare a cojilor de ouă. Un îngrășământ natural care îți va transforma grădina într-un paradis
De câte ori ai aruncat coji de ouă la gunoi fără să te gândești cât de utile sunt pentru grădină? Acestea reprezintă un îngrășământ natural incredibil de eficient, care întărește plantele, îmbunătățește solul și respinge dăunătorii.
seminte chia jpg
De ce tot mai mulți oameni au ajuns să consume semințe de chia cu lămâie. Ce beneficii are acest amestec
Poate că deja mulți dintre noi am auzit despre cât de benefice pentru sănătate sunt semințele de chia. Iar de-a lungul lumii, tot mai mulți oameni combină aceste semințe cu lămâie, pentru a se bucura de efectele pozitive pe care acest amestec le poate avea asupra organismului.