Mama,

Teona GALGOŢIU
Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Mama, jpeg

Mă simt prost cînd ajung acasă dimineaţa, chiar dacă nu pare. Mă simt prost cînd trîmbiţez cît de inutile mi se par orele de la şcoală şi cînd te conving să mă laşi să chiulesc. Mă simt prost că nu reuşesc să simt că duminicile în familie sînt, din cînd în cînd, necesare – că de înţeles, am înţeles. Şi în acelaşi timp, mă bucur că am impulsul şi libertatea de a încerca să mulez lumea din jurul meu pe ce mă face pe mine fericită, pentru că mă uit la oamenii mai mari decît mine şi văd cum e gravată în multe dintre mişcările şi reacţiile lor abţinerea aia – abţinere pe care o văd şi la tine, uneori. Dar percep abţinerea asta ca pe un instinct al generaţiei tale şi al celor de dinainte, pe care cel puţin tu ai învăţat să-l zgudui şi să te scuturi de el, cînd ai nevoie.

Cînd eram mică şi mă uitam la pozele alb-negru cu tine şi bunicii, credeam că aşa era toată lumea pe atunci, în singurele astea două culori. În mintea mea de atunci, culorile apăruseră cu puţin înainte de naşterea mea. Şi poate, cumva, aveam dreptate.

Ştii care cred că e singurul motiv din cauza căruia mă oftic că nu fac parte din generaţia ta? Pentru că să fi făcut parte din generaţia ta ar fi însemnat să fac parte din Revoluţie! Frînturile de conversaţie pe care le-am mai avut despre asta m-au făcut să tînjesc la zilele alea, deşi îmi inspiră în aceeaşi măsură extaz şi frică. Închid ochii şi simt în nări mirosul de fum pe care îl simţi dacă stai în primele rînduri la un spectacol, dinspre scenă. Oameni care aleargă, ţipete, dar, în acelaşi timp, o tăcere densă. Sînt conştientă că e o imagine romanţată, şi îmi asum, dar mă simt extrem de legată de zilele acelea, tu fiind podul dintre mine şi ele.

Mă imaginez uneori sărind cu tine gardul care desparte Lazăr de Cişmigiu, ca să înlocuim orele de la liceu cu plimbări prin parc, schimburi de caiete de poezii şi citate preferate, chicoteli. Chiuluri încărcate de poate prea mult lirism, dar pe care le-aş considera vîrful săptămînii. Ce diferit e ce consider eu ieşit din comun faţă de ce ai considera tu la vîrsta mea. 

Foarte rar, cînd mănînc banane, îmi amintesc de cum mi-ai povestit că voi le cumpăraţi verzi şi le ţineaţi mult timp pe dulap, ca să se coacă. Şi deşi îmi amintesc rar, atunci cînd o fac, mă loveşte din plin, şi banana devine obiect de fascinaţie. Mă holbez la banană, care brusc devine un portal, şi mă trezesc la Sighişoara, stînd sub masă şi aşteptînd dezînverzirea bananei magice. La fel cu blugii. Şi păpuşile de porţelan. Multe obiecte devin portaluri, şi nu-mi dau seama dacă locul în care mă răpesc mi se pare plăcut sau nu.

Altă imagine pregnantă din copilăria ta pe care mi-ai transmis-o prin povestiri e joaca din faţa blocului. Lumină mov, băieţi cu pantaloni scurţi şi şepci, fete cu rochii care se termină fix sub fund şi care îşi acoperă gura cînd rîd, capul mamei care strigă de la fereastra bucătăriei că-i gata masa. Întrecere pe scări, ghionturi, fata cu părul scurt şi blond se dezechilibrează şi pică peste băiatul gălăgios. Tăcere. Întrecerea continuă şi, cînd fata ajunge la masă şi slorpăie ciorba în timp ce se uită la tatăl ale cărui buze mimează „Cum a fost azi la şcoală?“ fără să se audă nici un sunet, simte un ghiont în stomac. Fantoma ghiontului pe care l-a simţit pe scări, cînd s-a dezechilibrat. Aşa îmi imaginez toate îndrăgostirile, înfundate, dar pompînd de o aglomerare de priviri fixe, săgetate pe fugă pe holurile şcolii în fiecare zi.

Şi nu îmi dau seama dacă mi-ar fi plăcut rutina asta, în care nu ai prea multe variante pentru după şcoală. Dar nefiind atît de multe ca acum, nu era totul mai amplificat? Să te ţii de mînă îţi dădea de gîndit o lună, disecai atingerea aia pînă la sînge, întrebai toate prietenele dacă cred că asta înseamnă că băiatul gălăgios te place. Simt în generaţia mea o inerţie, care uneori e foarte plăcută, dar alteori mi se pune cîrcel. Ne bate inima la orice, dar nu sînt bătăi de durată. Ne supraîncălzim, facem scurtcircuit, o luăm de la capăt. Generaţia ta era latentă în relaţii, pentru că erau atît de puţine lucruri permise. Şi cred că e ca atunci cînd îmi vine cel mai tare să rîd la cea mai încordată oră, fix pentru că nu am voie să mişc nici un deget. E incitant să fii îngrădit şi totuşi să spargi ce te îngrădeşte, în porţii mici, dar de care tu eşti foarte conştient.

Nu cred că are sens comparaţia între generaţii. Fiecare are alte puncte de reper. Dar uneori mi se întîmplă să mă uit la oamenii de vîrsta mea prin ochii tăi, şi să îmi vină să mă dau cu cîţiva paşi în spate. Şi apoi să refac paşii în faţă, ba chiar cu unul în plus, pentru că de fapt îmi place haosul ăsta. E greu să te păstrezi lucid dacă faci parte din generaţia mea, dar şi cînd o faci, poţi să te laşi pe spate şi să te bucuri de petrecere.

Mulţumesc extrem de tare, ştii tu pentru ce.

Teona

Teona Galgoţiu, 16 ani, Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“, Bucureşti

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Serbia pune Euro 2024 pe jar: amenințare cu retragere după un scandal exploziv
Turneul final din Germania poate intra în istorie din motive nedorite.
image
Cum au terorizat șapte indivizi o femeie timp de doi ani, ca să le cedeze un teren
Joi dimineaţă, la şase adrese din Ploieşti au avut loc descinderi ale mascaţilor, care au condus la sediul poliţiei, pentru audieri, şapte indivizi care, vreme de doi ani, au făcut presiuni asupra unei femei, cu scopul de a intra în posesia terenului acesteia.
image
Copil cu sindrom Down, exclus de la serbarea de final de an. „Singurul necostumat a fost Vladimir”. Replica educatoarelor
Este anchetă la o grădiniță din Gorj după ce mama unui copil cu sindrom Down a scris pe Facebook că fiul ei a fost discriminat la serbarea de final de an.

HIstoria.ro

image
Când au apărut primele bănci din Țara Românească
Pe măsură ce viața economică a Țării Românești se dezvoltă, apar numeroase proiecte și încercări pentru organizarea instituțiilor naționale de credit. Î
image
Cum a fost păcălit Hitler: Fortitude
Nicio operațiune militară din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel extrem de ridicat de securitate operațională, implicând ample și complexe acțiuni de înșelare militară și inducere în eroare a inamicului (incluzând aici manipularea, intoxicarea).
image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns: