Mall-ul, ca un soi de UE

Publicat în Dilema Veche nr. 153 din 12 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În mod hotărît nu îmi plac mall-urile. Mă refer la cele româneşti. Sînt zgomotoase şi rareori găsesc uşor ceva de cumpărat. Despre zgomot am o observaţie interesantă: cu cît mergi mai la Est, cu atît creşte numărul decibelilor care zburdă anapoda prin atmosfera mall-urilor, hipermarket-urilor, bazarurilor şi altor aşezăminte de acest gen. Dacă eşti turist în Coreea de Sud, acest lucru s-ar putea să ţi se pară interesant. Dacă încerci însă să trăieşti acolo pentru mai mult timp, venind dintr-o cultură europeană, precum cea română, s-ar putea să acumulezi rapid o cantitate impresionantă de frustrări. Pe de altă parte, ca român sau ca turc, te poţi descurca mult mai lejer decît un belgian sau un suedez prin străzile comerciale coreene, unde vînzătorii îşi laudă marfa strigînd din răsputeri cu ajutorul unor boxe imense. La noi este mult mai zgomot decît în Vest, venit în principal de la volumul extrem de ridicat al muzicii care se revarsă pretudindeni din tavan, ca un fel de ploaie măruntă şi deasă, imposibil de evitat. Dacă petrec mai mult de o oră într-un mall românesc, am şanse mari să simt o durere acută de cap, să fiu agitat şi să nu prea mai ştiu ce vreau să cumpăr. Aşa că probabil fie nu cumpăr nimic, fie cumpăr ceva ce ulterior mă va dezamăgi. Pentru shopping aş prefera, asemenea unui număr în creştere de conaţionali, aşezămintele similare din Vest. Nu doar pentru preţ şi zgomot, dar şi pentru varietate. La noi, în hărmălaia omniprezentă, nici nu prea ai mai multe tipuri de produse din aceeaşi gamă, între care să alegi. Poate de aia şi bagă ăştia zgomot, să fie siguri că nu observi ce săraci sîntem! Ştiu că aceste două neplăceri ale mele cu mall-ul românesc nu sînt împărtăşite de prea mulţi români. Există totuşi, din cîte am observat, o opoziţie snoabă la răspîndirea mall-urilor, invocînd faptul că acestea ar genera subcultură, în loc să promoveze adevăratele valori, oamenii pierzînd prea mult timp în mall-uri, la cumpărături şi în restaurante fast-food şi nemaiapucînd să meargă la teatru, la filarmonică sau să citească o carte (exceptînd, eventual, scriitorii de... supermarket). Poziţia, elitistă prin definiţie, mi se pare mai degrabă nesănătoasă: e vorba de o societate despre a cărei viaţă socială şi viaţă culturală (în sensul satisfacerii nevoii de frumos, de artă) se reduce cel mai adesea la privitul televizorului şi la o masă servită acasă lunar sau mai rar, împreună cu rudele apropiate. Din acest punct de vedere, a merge la mall poate reprezenta un pas către de-tradiţionalizare (nu zic modernizare, ştiind că tindem să avem credinţa - parţial întemeiată - că, cel puţin în mediul urban, trăim într-o lume deja modernă). Atitudinea dominantă a societăţii faţă de mall-uri este însă cît se poate de pozitivă. Este uşor de văzut suportul popular ridicat, un entuziasm uşor de remarcat mai ales în oraşele în care acestea abia apar, cu oamenii îngrămădindu-se la intrare şi efectiv bucurîndu-se că devin, în fine, parte a unui comerţ civilizat. Nimic mai firesc pentru o societate care în mai bine de jumătate din ultimii 30 de ani nu a avut decît puţine magazine şi încă şi mai puţine lucruri de cumpărat. În plus, mall-ul nu are doar magazine, ci şi cîteva locuri de petrecut timpul liber împreună cu prietenii, dar mai ales cu familia. Şi cum familia este în România mai importantă decît orice altceva... În România, mall-urile devin centre de gravitaţie ale localităţii sau zonei în care sînt amplasate, crescînd valoarea proprietăţilor, generînd apariţia altor servicii destinate unor nevoi din ce în ce mai diversificate, înzestrînd totul cu un suflu nou. Lucrează ca un catalizator fără a se implica în mod direct. Din acest punct de vedere pare firesc să aclami mall-ul, calitatea sa pragmatică de loc în care poţi să şi faci cumpărături, să şi mănînci, să vezi şi un film, să bei şi o cafea sau o bere. O cultură a mersului la mall poate conduce în timp scurt la emergenţa unei culturi a întîlnirii prietenilor, a diversificării gusturilor, a plăcerii pentru discuţie, a accesului la informaţie, a rafinării nevoilor. Mall-ul poate fi un soi de UE, un instrument care te face să devii, fără a acţiona în mod necesar. O mixtură de chestii adunate toate la un loc, puse cap la cap, într-o relativă neorînduială, permiţîndu-ţi să alegi cam ce îţi place în acel moment, ce e drept dintr-o gamă cu oarece pretenţii de rafinament, garantată prin branduri recunoscute, unele mai luxoase, altele mai sărăcăcioase, precum ţările adunate în confederaţia la care tocmai ne-am asociat. A fi la mall este, în unele grupuri (cum ar fi tinerii din Bucureşti), o recunoaştere a status-ului tău de individ cu năzuinţe civilizatoare. La fel a fost şi cu aspiraţia noastră aproape disperată de a accede în Uniunea Europeană. Ca o recunoaştere a apartenenţei noastre la lumea civilizată, a capacităţii de a fi civilizaţi. Departe de a fi un simbol al americanismului, mall-urile sînt astăzi o marcă a raţionalizării, a unui utilitarism răspîndit în lumea consumeristă de pretutindeni. Îţi oferă ocazia să cumperi fără a mai avea nevoie să alergi bezmetic de la un capăt la altul al oraşului. Este o atitudine raţională, modernă, de a economisi timpul. Totul este să ai ce face mai apoi cu timpul astfel economisit. Pentru o bună parte dintre români, mall-ul constituie pentru moment locul în care se desfăşoară consumul ostentativ. Pentru mulţi, dacă îţi cumperi haine din altă parte, nu eşti de bonton, ca într-un soi de American Psycho în miniatură. Hainele se cer arătate în public undeva, iar în absenţa unui corso sau a unui forum roman, mall-ul poate reprezenta un substitut emergent. În România, unde mall-urile se ivesc adesea în interiorul oraşelor, în locuri aparent moarte din punct de vedere al vieţii sociale, ele devin centre de gravitaţie ale localităţii sau zonei în care sînt amplasate, crescînd valoarea proprietăţilor, generînd apariţia unei mulţimi de alte servicii destinate unor nevoi din ce în ce mai diversificate, înzestrînd totul cu un suflu nou. Lucrează ca un catalizator fără a se implica în mod direct. Într-un fel, UE procedează în mod similar. Contrar părerii multor tehnocraţi, nu directivele de la Bruxelles sau legile impuse de la Bucureşti ne schimbă, ci faptul că începem să avem alte aspiraţii, alte trebuinţe, că împrumutăm din comportamentele altor europeni. Mall-ul contribuie şi el indirect la schimbare. Arată că există şi altceva, creează un alt mod de consum, dar schimbă şi oamenii. O parte din funcţiile sale vor fi probabil înlocuite în timp - pe măsură ce cultura spaţiului public este recreată, evoluează, se schimbă - de aşezăminte pe care este greu să le intuim astăzi, aşa cum probabil ideea unui mall era greu de închipuit în urmă cu o sută de ani.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.