Mall-ul, ca un soi de UE

Publicat în Dilema Veche nr. 153 din 12 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În mod hotărît nu îmi plac mall-urile. Mă refer la cele româneşti. Sînt zgomotoase şi rareori găsesc uşor ceva de cumpărat. Despre zgomot am o observaţie interesantă: cu cît mergi mai la Est, cu atît creşte numărul decibelilor care zburdă anapoda prin atmosfera mall-urilor, hipermarket-urilor, bazarurilor şi altor aşezăminte de acest gen. Dacă eşti turist în Coreea de Sud, acest lucru s-ar putea să ţi se pară interesant. Dacă încerci însă să trăieşti acolo pentru mai mult timp, venind dintr-o cultură europeană, precum cea română, s-ar putea să acumulezi rapid o cantitate impresionantă de frustrări. Pe de altă parte, ca român sau ca turc, te poţi descurca mult mai lejer decît un belgian sau un suedez prin străzile comerciale coreene, unde vînzătorii îşi laudă marfa strigînd din răsputeri cu ajutorul unor boxe imense. La noi este mult mai zgomot decît în Vest, venit în principal de la volumul extrem de ridicat al muzicii care se revarsă pretudindeni din tavan, ca un fel de ploaie măruntă şi deasă, imposibil de evitat. Dacă petrec mai mult de o oră într-un mall românesc, am şanse mari să simt o durere acută de cap, să fiu agitat şi să nu prea mai ştiu ce vreau să cumpăr. Aşa că probabil fie nu cumpăr nimic, fie cumpăr ceva ce ulterior mă va dezamăgi. Pentru shopping aş prefera, asemenea unui număr în creştere de conaţionali, aşezămintele similare din Vest. Nu doar pentru preţ şi zgomot, dar şi pentru varietate. La noi, în hărmălaia omniprezentă, nici nu prea ai mai multe tipuri de produse din aceeaşi gamă, între care să alegi. Poate de aia şi bagă ăştia zgomot, să fie siguri că nu observi ce săraci sîntem! Ştiu că aceste două neplăceri ale mele cu mall-ul românesc nu sînt împărtăşite de prea mulţi români. Există totuşi, din cîte am observat, o opoziţie snoabă la răspîndirea mall-urilor, invocînd faptul că acestea ar genera subcultură, în loc să promoveze adevăratele valori, oamenii pierzînd prea mult timp în mall-uri, la cumpărături şi în restaurante fast-food şi nemaiapucînd să meargă la teatru, la filarmonică sau să citească o carte (exceptînd, eventual, scriitorii de... supermarket). Poziţia, elitistă prin definiţie, mi se pare mai degrabă nesănătoasă: e vorba de o societate despre a cărei viaţă socială şi viaţă culturală (în sensul satisfacerii nevoii de frumos, de artă) se reduce cel mai adesea la privitul televizorului şi la o masă servită acasă lunar sau mai rar, împreună cu rudele apropiate. Din acest punct de vedere, a merge la mall poate reprezenta un pas către de-tradiţionalizare (nu zic modernizare, ştiind că tindem să avem credinţa - parţial întemeiată - că, cel puţin în mediul urban, trăim într-o lume deja modernă). Atitudinea dominantă a societăţii faţă de mall-uri este însă cît se poate de pozitivă. Este uşor de văzut suportul popular ridicat, un entuziasm uşor de remarcat mai ales în oraşele în care acestea abia apar, cu oamenii îngrămădindu-se la intrare şi efectiv bucurîndu-se că devin, în fine, parte a unui comerţ civilizat. Nimic mai firesc pentru o societate care în mai bine de jumătate din ultimii 30 de ani nu a avut decît puţine magazine şi încă şi mai puţine lucruri de cumpărat. În plus, mall-ul nu are doar magazine, ci şi cîteva locuri de petrecut timpul liber împreună cu prietenii, dar mai ales cu familia. Şi cum familia este în România mai importantă decît orice altceva... În România, mall-urile devin centre de gravitaţie ale localităţii sau zonei în care sînt amplasate, crescînd valoarea proprietăţilor, generînd apariţia altor servicii destinate unor nevoi din ce în ce mai diversificate, înzestrînd totul cu un suflu nou. Lucrează ca un catalizator fără a se implica în mod direct. Din acest punct de vedere pare firesc să aclami mall-ul, calitatea sa pragmatică de loc în care poţi să şi faci cumpărături, să şi mănînci, să vezi şi un film, să bei şi o cafea sau o bere. O cultură a mersului la mall poate conduce în timp scurt la emergenţa unei culturi a întîlnirii prietenilor, a diversificării gusturilor, a plăcerii pentru discuţie, a accesului la informaţie, a rafinării nevoilor. Mall-ul poate fi un soi de UE, un instrument care te face să devii, fără a acţiona în mod necesar. O mixtură de chestii adunate toate la un loc, puse cap la cap, într-o relativă neorînduială, permiţîndu-ţi să alegi cam ce îţi place în acel moment, ce e drept dintr-o gamă cu oarece pretenţii de rafinament, garantată prin branduri recunoscute, unele mai luxoase, altele mai sărăcăcioase, precum ţările adunate în confederaţia la care tocmai ne-am asociat. A fi la mall este, în unele grupuri (cum ar fi tinerii din Bucureşti), o recunoaştere a status-ului tău de individ cu năzuinţe civilizatoare. La fel a fost şi cu aspiraţia noastră aproape disperată de a accede în Uniunea Europeană. Ca o recunoaştere a apartenenţei noastre la lumea civilizată, a capacităţii de a fi civilizaţi. Departe de a fi un simbol al americanismului, mall-urile sînt astăzi o marcă a raţionalizării, a unui utilitarism răspîndit în lumea consumeristă de pretutindeni. Îţi oferă ocazia să cumperi fără a mai avea nevoie să alergi bezmetic de la un capăt la altul al oraşului. Este o atitudine raţională, modernă, de a economisi timpul. Totul este să ai ce face mai apoi cu timpul astfel economisit. Pentru o bună parte dintre români, mall-ul constituie pentru moment locul în care se desfăşoară consumul ostentativ. Pentru mulţi, dacă îţi cumperi haine din altă parte, nu eşti de bonton, ca într-un soi de American Psycho în miniatură. Hainele se cer arătate în public undeva, iar în absenţa unui corso sau a unui forum roman, mall-ul poate reprezenta un substitut emergent. În România, unde mall-urile se ivesc adesea în interiorul oraşelor, în locuri aparent moarte din punct de vedere al vieţii sociale, ele devin centre de gravitaţie ale localităţii sau zonei în care sînt amplasate, crescînd valoarea proprietăţilor, generînd apariţia unei mulţimi de alte servicii destinate unor nevoi din ce în ce mai diversificate, înzestrînd totul cu un suflu nou. Lucrează ca un catalizator fără a se implica în mod direct. Într-un fel, UE procedează în mod similar. Contrar părerii multor tehnocraţi, nu directivele de la Bruxelles sau legile impuse de la Bucureşti ne schimbă, ci faptul că începem să avem alte aspiraţii, alte trebuinţe, că împrumutăm din comportamentele altor europeni. Mall-ul contribuie şi el indirect la schimbare. Arată că există şi altceva, creează un alt mod de consum, dar schimbă şi oamenii. O parte din funcţiile sale vor fi probabil înlocuite în timp - pe măsură ce cultura spaţiului public este recreată, evoluează, se schimbă - de aşezăminte pe care este greu să le intuim astăzi, aşa cum probabil ideea unui mall era greu de închipuit în urmă cu o sută de ani.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.