Maidanul virtual

Diana NEAGU
Publicat în Dilema Veche nr. 469 din 7 - 13 februarie 2013
Maidanul virtual jpeg

În copilăria mea, existau numeroase activităţi de bloc, remarcabile prin familiarul şi intimul prin care se autoexpuneau, dar care s-au pierdut treptat. Acestea erau repartizate pe categorii de vîrstă şi sexe: bărbaţii ieşeau fie la bătut covoare, fie la băut la garaj, femeile spălau covorul direct cu furtunul (ferice de cele de la parter!), mergeau la cafea la vecina, copiii ieşeau cu preşul afară, cu păpuşile, adolescenţii jucau cărţi şi table, scuipau seminţe vorbind cu vreo domnişoară, povesteau pînă seara tîrziu...

În ultimul timp însă, a avut loc o schimbare dramatică a spaţiului periferic citadin, viaţa nu mai palpită firesc, la aer, ci undeva în eterul „reţelei dintre oameni“. Vecinul meu, care se minuna de spectacolul efervescent al cartierului, acum şi-a întors spatele, s-a încovoiat peste muşamaua biroului său şi îşi deschide o altfel de fereastră, mai cuprinzătoare, mai diversificată, mai colorată, o carte a feţelor atrăgătoare – „Facebook“.

Sursă nesecătuibilă de informaţii relevante sau puţin relevante, tragice şi comice, Facebook-ul ţine loc de clasica poştă, în primul rînd (trimiţînd felicitări, scrisorele, mesaje, invitaţii la diferite evenimente, inclusiv nunţi), dar şi de loc de joacă, album de fotografii, colecţie de video-uri, presă, inventar al pasiunilor, hartă a călătoriilor, jurnal, oracol şi, inclusiv, stare civilă (oficializează relaţii şi despărţiri).

Dar să luăm lupa (facem zoom) şi să vedem unde se ascund dragii mei vecini din mahalaua în care am copilărit...

Bărbaţii de la covoare au învăţat, poate, cel mai recent să îşi facă un cont (fiind puţin mai în vîrstă decît celelalte categorii) şi se chinuie să aleagă ce poză să pună la „profil“. Acest demers merită atenţie sporită: teoretic, poza trebuie să dezvăluie suficient de multe despre persoană, păstrînd totuşi un echilibrat mister (de exemplu, misterul pe verticală, de la gît în jos, că de nu, s-ar fi numit Bodybook). Practic însă, domnii bine de cartier nu se mulţumesc cu o poză de CV, dezvăluind astfel, ca gladiatorii neînfricaţi, braţe ondulate, busturi bronzate, frumos armonizate cu ochelarii de soare, abdomene pătrate, ovale, sferice... pentru toate gusturile.

Cei care deja au status-ul de căsătorit afişează alte mîndrii decît propriul corp, propria maşină şi propria „gagică“. Ei s-au responsabilizat, au crescut în ochii comunităţii virtuale şi au un altfel de like din partea sexului sensibilos la status-ul de tătic. Îşi pun odraselele la vedere, iniţial prematur (etichetarea burţii sau dublul tag al mămicii încă nu l-am întîlnit, ce-i drept), apoi însă din ce în ce mai des, albume de familie cu copii mici ce vor creşte doar ca să devină şi ei cineva, să fie pe Facebook.

Recunosc însă că această abordare a dragostei de părinte este larg răspîndită mai ales între femei, care se identifică – adică îşi pun la poza de profil – tocmai poza copilului lor. Comentariile, mereu pertinente, vin imediat cu zecile, de la toate vecinele, mătuşile, prietenele, bunicile: „Frumuşel!“, „Drăgălaş“, „Seamănă cu tat-su“, „Abia aştept să crească să se joace cu al meu.“ Din aceste comentarii, amestecate printre reclame la detergenţi şi scutece, precum şi printre vorbe de duh de tipul „Româncele sînt cele mai bune“, „Sărutul – cea mai bună metodă de a face o femeie să tacă“, îmi pot da cu uşurinţă seama că nimic nu s-a schimbat în fond, ci este vorba doar despre un cartier tehnologizat, abstract, dar în văzul tuturor.

De asemenea, reţetele de prăjituri, pozele aferente acestor delicii, precum şi comentariile lor savuroase sînt echivalentul mersului în vizită la ceaiul de la ora 5, lipseşte numai autenticitatea gustului pentru a face această experienţă una desăvîrşită.

Dar să intrăm cu grijă şi discreţie (într-un articol despre Facebook însă, acestea sînt cam de prisos) şi în camera copiilor... Acum cîţiva ani, micuţii ar fi întrebat: „Mamîîî, mă laşi afarî?“ (accentul provincial îmi va trăda originile...) Acum nu întreabă, nu vorbesc, deschid calculatorul şi... încep socializarea: „Astăzi la miezul nopţii, vei realiza cine te iubeşte. [...] Publică acest mesaj pe wall la douăzeci de oameni şi apoi apasă tasta F9... Vei vedea prima literă a băiatului sau a fetei care te iubeşte.“ – pagină de Facebook, elevă clasa a VI-a. Colosal! Şi la mine la ţară existau superstiţii complet asemănătoare, doar cu numele băiatului scris în zăpadă şi fără ajutorul tastei F9...

Mai mult, popularitatea de altădată se numără acum prin cantitatea de like-uri. Like-urile sînt un fel de priviri cu subînţeles, pot fi şi ironice, şi între prieteni, dar şi – atunci devine interesant – între persoane care îşi doresc mai mult decît o prietenie, cel puţin să aibă ceva complicated, sau, mai precis, ca teritoriul să se marcheze punctual, in a relationship with...

Nu, Facebook-ul nu este doar o mahala, deşi activiştii lui cei mai frecvenţi au toate caracteristicile mahalagiilor ca la carte (by the book. The Facebook): curioşi, avizi de informaţii, generoşi cu privire la activităţile lor interesante, mereu puşi pe comentarii, lăudăroşi cu lucruri mărunte, geloşi pînă la absurditate, fără discreţie, fără ruşine. Însă nu este o mahala pentru că nu e doar la periferie, ci reprezintă o societate întreagă, completă, membrii au legături de rudenie, sute de prieteni de peste mări şi ţări, şi ei cu propriile familii, prieteni şi neveste.

Această societate construită pe bază de click-uri funcţionează după norme proprii: aprobă sau dezaprobă poze, atitudini, rochii, priviri, relaţii. Totul e făcut şi desfăcut pe faţă (in your face), judecat, anunţat sau chiar cauzat de spaţiul acesta, care devine responsabil de fericirea sau nefericirea membrilor săi. Ca şi faţa sau spatele blocului, Facebook-ul este şi el remarcabil prin familiarul şi intimul la care se autoexpun membrii săi. Iar eu, ca şi acum 10 sau 20 de ani, ies în faţa blocului (îmi fac un cont Facebook) pentru a-mi crea legături. De-a dreptul inocent. Pînă cînd cartea cu feţe va deveni o uriaşă suprafaţă în care oamenii sînt doar pătrate etichetate, o colecţie de poze şi vorbe fără semne de punctuaţie, din cauza căreia oamenii nu mai au timp să se întîlnească cu adevărat.

Diana Neagu este psiholog.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.