Măcățel şi adevărata putere a cuvintelor

Cornel VÎLCU
Publicat în Dilema Veche nr. 375 din 21-27 aprilie 2011
Măcățel şi adevărata putere a cuvintelor jpeg

Pe Măcăţel am găsit-o, acum vreo opt ani, abandonată în faţa porţii – poveste, cred, cu nimic diferită de a mai tuturor maidanezilor deveniţi cîini de curte şi/sau apartament. Fiindcă era tare mică (o plimbam ţinînd-o, efectiv, în palmă), am decis s-o luăm în îngrijire „doar pentru vreo două săptămîni“, urmînd ca între timp să-i găsim un stăpîn; însă ca, probabil, în majoritatea situaţiilor, săptămînile s-au făcut luni, apoi ani, timp în care prin şi pe lîngă casa noastră s-au mai strîns o groază de animale (azi mai avem o căţeluşă şi circa şapte pisici); dar Măcăţel rămîne – sau, mă rog, e evident că ea aşa se consideră/comportă – un fel de şefă a micului şeptel. 

Cît despre nume, care, sînt de acord, poate să pară ciudat: cum o adoptasem provizoriu, am hotărît că va cădea în sarcina viitorului, adevăratului stăpîn să-i fie şi naş. Iar de strigat, o strigam: Mă, căţel! Şi cum se spune (de fapt, despre asta am înţeles că avem a scrie aici) că adevărata putere a cuvintelor/a numelor se dovedeşte atunci cînd lucrurile denumite se supun (magic?) chemării; şi cum biata căţeluşă, deloc neaşteptat, a început curînd să răspundă apelativului, am decis – după oarecare vreme – că n-avea rost să căutăm vreun alt cuvînt, acesta fiind la fel de bun, şi poate chiar mai original, ca/decît altele. Singurul lucru pe care, lingvişti amîndoi, l-am mai inventat a fost să le spunem amicilor ce se declarau surprinşi de numele băieţesc al căţeluşei că grafia corectă e Măcăţelle. 

Bun, va spune cititorul, putem porni discuţia de la faptul – evident – că un căţel sau chiar cîte o pisică ori vreun alt animal îndeajuns de domesticit răspunde numelui pe care i l-ai dat; dar ce facem cu restul „magiei“ semiotice a omului? 

Ei bine, există, în mare, două direcţii fundamentale & contrarii în gîndirea modernă privitoare la cuvinte şi relaţionarea lor cu realitatea – nici una, fireşte, nemaiacceptînd vreo componentă mistico-animistă care să afirme/explice puterea cuvintelor asupra lucrurilor-în-materialitatea-lor. Şi au, întrucîtva, dreptate: fiindcă acum, spre exemplu, cînd scriu acest textuleţ şi mi s-a făcut totodată poftă de un ştrudel, făcut aseară, zadarnic îl chem: Ştrúdele! Ştrudélule! Ştrudeláş! – că nici prin gînd nu-i trece să se aşeze singur pe-o farfurie şi să vină încoace. 

Revenind (după ce, desigur, am savurat o felie, procurată „manual“): o mare direcţie ar fi cea care privilegiază numele proprii: Măcăţel, Cornel, Petrică – doar ele avînd capacitatea de a trimite direct la obiecte/fiinţe pe deplin individualizate. Pentru claritatea expunerii, voi numi acest mod de a gîndi direcţie referenţialistă; e vorba despre un curent cu puternice accente logic(ist)e reprezentat, spre exemplu, de Frege, Russell, Strawson etc.  Cealaltă direcţie pleacă nu dinspre realitate spre limbă, ci invers, dinspre aceasta (văzută ca ansamblu al numelor „comune“, în raport cu care cele proprii sînt secundare) înspre lume, mai precis spre inteligibilitatea ei. E un curent fundamental lingvistic, iniţiat glorios de către Wilhelm von Humboldt, conturat în deplină claritate de către Saussure & structuralism şi continuat, azi, spre a da doar exemplul cel mai important, în lingvistica integrală a lui Eugeniu Coşeriu; voi numi această a doua cale direcţie propriu-zis semantică. 

Ca să nu complic, însă, această intervenţie cu prea multe amănunte ştiinţifice, disputa este cam aşa: Reprezentanţii referenţialismului consideră că lumea e formată din lucruri, fiinţări, stări de fapt individuale, nu doar perceptibile, ci şi inteligibile ca atare: fiindcă Petrică e unul singur (sau, mă rog, aşa ar trebui să fie, dacă nu ne-ar încurca... omonimele) şi diferit de Cornel, numele lui, ca nume propriu, ar aparţine unui domeniu mai important şi mai efectiv al limbajului decît substantivele comune „om“, „bărbat“ etc. Mai mult: însăşi raţiunea existenţei (în condiţiile în care să avem tot-atîtea-cuvinte-cîte-realităţi ar fi neeconomic pînă la catastrofă) a numelor comune este doar ca, prin combinare: („autorul acestui text“), să poată trimite la individul (C.V.) la care vrem a ne referi. Un mod de a gîndi, cred eu, mai apropiat de mentalitatea magic-animistă despre care am pomenit deja: Mă, căţel(ule minuscul negru cu urechi clăpăuge!) ar fi doar un stadiu imperfect pe drumul către Măcăţel! – cuvînt care, iată, odată rostit, o atrage fără greş pe căţeluşa curioasă, oricum, să afle ce-oi fi tot scriind eu aici. 

Pentru reprezentanţii celeilalte direcţii (pe care, mărturisesc, mă situez fără ezitare sau cel-mai-mic-regret şi eu însumi), lucrurile individuale nu sînt inteligibile direct în individualitatea lor, ci doar ca aparţinînd unor clase, soiuri, moduri ale fiinţei/realităţii. Coşeriu, de exemplu, spune că dăm nume proprii doar unor obiecte sau fiinţări deja recunoscute ca atare în apartenenţa lor semnificativă – motiv pentru care e ciudat să numim un căţel Constantin sau Alexandru, ori să ne botezăm fiul Azorel. Cuvîntul – românesc – „copac“ nu face, desigur, copacul să fie (existenţa lui materială provine din sămînţă, calitatea solului, a climei etc.), dar îl face să fie (tocmai) copac, şi nu altceva („plantă în general“, pentru o limbă mai puţin specifică în ce priveşte vegetalele, ori „sufletul transmigrat al strămoşilor“ pentru idiomul cutărei comunităţi arhaice). Rezumînd: prezenţa efectivă, individuală, hic et nunc a lucrurilor nu este, fireşte, determinată de cuvinte (afară de cazul, deja menţionat, cînd îmi strig pe nume căţeluşa); însă inteligibilitatea lor drept cutare sau cutare tip de lucru este dependentă de limbaj. 

Actul oricărui botez, aşadar, e un act de nominare-individuală exercitat de fiinţe deja umane, altfel spus, de fiinţe care deja văd lumea prin grila primar-semnificativă a limbajului. E principalul motiv pentru care eu le spun căţeluşelor mele Măcăţel şi Fetiţa/Fulga – iar ele, deşi fără îndoială ne recunosc şi ne iubesc poate chiar mai mult (şi în orice caz mai necondiţionat) ca noi pe ele, nu ne vor spune niciodată, nici măcar în sinea lor, Cornel şi Dina.

Cornel Vîlcu este lector dr. la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, unde predă lingvistică generală şi semiotică.

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic