M-am stabilit în România. Și ce dacă?

Jonas MERCIER
Publicat în Dilema Veche nr. 338 din 5 - 11 august 2010
M am stabilit în România  Și ce dacă? jpeg

Nu mai pot. Se împlinesc patru ani de cînd trăiesc în România şi mi se pune întotdeauna, cu aceeaşi suspiciune, această întrebare: „De ce-ai venit aici?“. Unui român i se pare atît de ilogic faptul că un străin vine în ţara sa, încît caută mereu un motiv logic. „Aţi venit pentru o femeie? Nu!? Atunci înseamnă că trebuie să cîştigaţi destul de bine pe aici...“ Femeile şi banii, iată singurele motive pentru care noi, străinii, putem veni să trăim în România... în opinia românilor. Nu pot exista şi alte motive? În afară de bani şi femei, nu pot fi şi alte aspecte atrăgătoare în această ţară? „Noi încercăm toţi să plecăm în străinătate, nu contează unde, oriunde, şi dvs. veniţi aici!“ – mi se repetă de fiecare dată, ca şi cum opţiunea de a veni în România ţine de exploatare sau, şi mai simplu, de masochism. Atunci, răspund: „şi de ce nu? Aţi trăit toată viaţa într-o ţară şi nu mai vreţi. Ei bine, asta se întîmplă şi cu mine: am trăit toată viaţa în ţara mea şi n-am mai vrut, aşa că am plecat. Nu e un motiv suficient de bun?“. Dar adesea, această replică nu satisface curiozitatea interlocutorului meu. El continuă: „dar puteaţi să alegeţi o altă ţară. Anglia, Italia. Aşadar, de ce aţi venit în România?“. Fiindcă se insistă atît, am gata pregătită o frază, care calmează adesea ardoarea cea mai încărcată de curiozitate: „am petrecut şase luni ca student Erasmus la Bucureşti. Oraşul mi-a plăcut foarte mult. Aşa că m-am dus o vreme în Franţa ca să-mi termin studiile, după care am revenit şi m-am mutat în România ca ziarist freelancer“. În întîlnirile ceva mai „oficiale“, acest răspuns este urmat, în general, de un „mmm, interesant...“, după care trecem la alt subiect. 

În acest gen de conversaţii, la sfîrşit, îmi scapă un adînc oftat de uşurare, fiindcă a explica adevăratele motive care m-au făcut să vin aici înseamnă o întreprindere deloc uşoară. Mi-ar lua ore pentru a reuşi să-mi fac interlocutorul să înţeleagă subtila alchimie care s-a creat, încă din ziua sosirii, între această ţară şi persoana mea. 

Cred că sînt în dispoziţia cea mai sinceră cu şoferii de taxi. Îmi place să conversez de cîte ori iau taxiul. Dar sînt de ajuns cîteva cuvinte, şi şoferul mă demască fără speranţă şi mă întreabă: „De unde sînteţi?“. „Franţa.“ „Aoleu! Şi de ce aţi venit în ţara asta unde nimic nu merge?“ 

Frecvent, acesta e momentul în care mă ambalez şi răspund răspicat: „pentru că e vie, domnule! Poate că se fură, se vorbeşte urît şi e sărăcie mare, dar se trăieşte din plin! Şi asta îmi place!“. „Aha. Şi Parisul nu e aşa viu?“ Habar n-am, Dumnezeule, nu sînt din Paris. De ce toţi românii îşi închipuie că francezii sînt, fără excepţie, parizieni? 

În general, discuţia nu merge mai departe, fiindcă ajungem la destinaţie şi, cum taxiul e oprit de-a curmezişul şi blochează toată circulaţia, trebuie să plătesc şi să ies cît mai repede.

După o reflecţie serioasă, cred că mijlocul cel mai bun de a explica motivele care m-au făcut să vin şi să rămîn aici ar fi acela de a povesti întîmplările anecdotice care m-au marcat cel mai mult. Într-o zi, beam o bere cu o româncă drăguţă, într-o cafenea din centrul oraşului. Deodată, se întrerupe curentul electric. Ea, deloc surprinsă, îmi spune cu cel mai natural aer din lume: „probabil că plouă“. Într-o altă zi, cînd ajunsesem acasă, am văzut un om în vîrstă care-şi repara maşina Dacia în parcarea blocului. „Încă mai merge?“ – am întrebat eu, uimit să văd un autoturism atît de vechi pe străzile oraşului. „Se mai strică, dar o repar!“ – mi-a răspuns el. Pe cînd vizitam un oraş de provincie anul trecut, l-am întrebat pe un poliţist aflat pe stradă cum se ajunge la gară. M-a privit scrutător, după care a replicat: „dar ce sînt eu, birou de informaţii?“.

Într-o seară, aşteptam trenul într-un sătuc din marginea României, unde fusesem pentru un reportaj. Am cerut un păhărel la barul din colţ şi am început o discuţie cu obişnuiţii localului. La un moment dat, cînd toţi începuserăm să fim cam piliţi, unul dintre ei mi-a spus: „Ştii ce se zice la noi? «Nu e voie… dar se poate.»“. După care a izbucnit în rîs. 

Aceste lucruri mărunte mă fac să iubesc România. La bine şi la rău. 

Jonas Mercier este jurnalist freelancer în România, unde lucrează pentru ziarele La Croix, La Tribune şi Le Soir şi pentru televiziunile France 24 şi ARTE. În 2006 a prezentat ştirile în limba franceză la Money Channel. A realizat împreună cu Mirel Bran documentarul Vînător de securişti. S-a stabilit în România din 2006.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.