M-a făcut viaţa pepenar, aproape în Dăbuleni
„În prima lună de liceu la Amărăştii de Jos, copiii se fereau de noi. Le era frică să nu le furăm ceva!“ Hagi Stoian este unul dintre cei doi băieţi romi din generaţia sa care a făcut liceul. Acum, la vîrsta de 30 de ani, este coordonator la un centru comunitar de asistenţă medico-socială din Ocolna, înfiinţat prin proiectul Zefir – „Împreună pentru puterea de acţiune“. Şi este şi pepenar.
Hagi Stoian s-a născut şi a trăit toată viaţa sa în comunitatea de romi din satul Ocolna, judeţul Dolj. Trei sferturi din locuitorii satului beneficiază de prevederile Legii nr. 416, privind venitul minim garantat. Dar pentru Hagi, să trăiască din ajutor social nu a fost de ajuns. Aşa că, la fiecare sfîrşit de februarie, Stoian se apucă de răsaduri. Amestecă pămîntul negru cu bălegar, pune seminţele în alveole. Cînd creşte răsadul de 15-20 de centimetri, la sfîrşitul lui martie, ară terenul, pune folia pe pămînt şi instalează furtunurile de picurare. Şapte luni pe an munceşte familia Stoian la pepeni. În iulie şi august, se culeg roadele. „Din păcate, nu avem pămîntul nostru“, spune cu tristeţe Stoian. „Sîntem nevoiţi să arendăm de la alţii, cu 1000 de lei hectarul pe an.“ Arendarea nu se face însă în baza unui contract, astfel că toate beneficiile – ca subvenţiile de la APIA, de exemplu, 200 de euro pe hectar – ajung la proprietar.
Ochii de un albastru intens ai tînărului privesc adesea în zare, printre spaţiile libere ale jaluzelelor ce acoperă una din ferestrele centrului comunitar. Centrul este o baracă, de fapt, ca acelea folosite pe şantiere. Poate puţin mai mare şi compartimentată, ca să ofere intimitatea necesară cabinetului medical. Zilnic, în programul de luni pînă vineri, 15-20 de persoane beneficiază de serviciile centrului. „Erau persoane care pînă la vîrsta de 30-40 de ani nu fuseseră niciodată la doctor. Nu ştiau ce e aia tensiune arterială.“ Clinica e în comună, în Amărăştii de Jos, la 12 kilometri. Multora le era foarte greu să ajungă pînă acolo fără un mijloc de transport. Iarna era aproape imposibil, chiar şi pentru cei ce au căruţă. „Au fost atît de impresionaţi, încît veneau de două-trei ori pe zi să îşi ia tensiunea.“ Pentru prima oară, un zîmbet larg îi luminează faţa. Stoian e mîndru. Şi i se simte în glas. Cînd au venit ONG-urile în Ocolna să caute voluntari pentru centru, s-a oferit imediat. Întrebat ce îl determină să facă voluntariat, Stoian le-a răspuns că îşi doreşte o schimbare. Nu doar pentru el, ci şi pentru cei care vin. Pentru copiii lui, care fără sănătate şi educaţie nu pot avea nici un viitor. L-au angajat. Primeşte 1000 de lei net pe lună din slujba de coordonator. Aceşti bani nu îi ajung să îşi întreţină familia, soţia şi cei doi copii. Cei făcuţi din pepeni – da.
Sau cel puţin strictul necesar. Pentru a-şi trimite copiii la şcoală, nu prea. Un kilogram de pepeni se vinde în piaţa de desfacere en-gros din Dăbuleni cu 70-80 de bani. Asta în luna iulie, cînd se culege un anumit soi. În august, preţul poate scădea pînă la 20-30 de bani pe kilogram.
Stoian se pricepe la pepeni. Explică cu răbdare cum trebuie să crească mai multe soiuri, cu perioade de cules eşalonate, pentru a putea face faţă volumului de muncă, cum îţi dai seama dacă pepenele e copt în funcţie de codiţă şi de sunetul mai gros pe care îl face cînd îl baţi în coajă. Trebuie să se priceapă, fie şi numai pentru a le răspunde controlorilor de la bancă. An de an, Stoian face împrumut la bancă pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Primul l-a luat acum patru ani, de la ProCredit. 6000 de lei. „Este un program de susţinere a producătorului agricol“, explică Stoian. „Dobînda este foarte mică, de exemplu, la 10.000 lei plăteam 800. În plus, ne permit să plătim în patru rate, după recoltă.“
Anul acela a cîştigat 12-13.000 de lei din vînzarea pepenilor, net, după plata dărilor către primărie. A returnat împrumutul, iar cu banii rămaşi a cumpărat o dubă şi o motopompă. Anul următor a luat 10.000 şi a putut să se extindă de la 50 de ari la un hectar de lubeniţe.
„Fiecare familie sau gospodărie în Ocolna se descurcă pe cont propriu. N-ai cum să faci o asociaţie dacă nu ai teren în proprietate.“ Dar membrii familiei se ajută reciproc. Hagi Stoian lucrează împreună cu cei trei fraţi ai săi. Au arendat terenuri învecinate pentru a împărţi cheltuielile cu investiţiile, cum ar fi cele pentru fîntînă.
Un sfert din cei din Ocolna cultivă pepeni. Posibilităţi de angajare în sat nu prea sînt. Au un profesor de etnie romă, un poştaş – colegul lui de liceu –, un expert pe romi la primărie, două femei de serviciu, una la grădiniţă, cealaltă la şcoală. Şi cam atît. Se mai munceşte pe ici-colo cu ziua. Nici în Dăbuleni, la 12 kilometri distanţă, nu e mai uşor. Angajatorii preferă să ia oameni din localitate, sau cel puţin asta i-au spus lui Stoian. Înainte de pepeni, făcea cărămizi. Manual. Le vindea celor din împrejurimi care îşi construiau casă sau vreo anexă. Dar perioadele moarte erau prea dese. „E mai profitabil cu pepenii. Sîntem aproape de Dăbuleni, e renumit şi toată lumea vine să ia pepeni de aici.“
„Cei care nu prea muncesc şi fac rău sînt puţini, dar ies în evidenţă“, spune Stoian. „La noi în sat, dacă cinci-şase familii nu fac agricultură şi fură, noi toţi avem de suferit. Nu se face diferenţa între noi şi ei.“ Gîndul acesta îi aduce aminte de o întîmplare cu un individ din Slatina, ce avea drum spre Dăbuleni. Casa familiei Stoian e la strada principală şi omului i s-a stricat maşina fix în faţa curţii lor. „Vă ajut cu ceva, un cric, chei, motorină, ceva să vă ştergeţi pe mîini, pot să vă ajut?“, a ieşit Stoian la poartă. Omul s-a dat înapoi cu o faţă speriată. Stoian a insistat cu ajutorul, iar omului nu-i venea să creadă. „Mi-a zis cineva că o să fiu linşat, bătut, jefuit dacă cumva mi se strică maşina în sat la Ocolna“, i s-a confesat omul. Hagi i-a dat apă şi l-a ajutat cu scule. De atunci, cînd omul trece prin Ocolna, se mai opreşte pe la Stoian. Iar dacă nu are timp să stea, îl claxonează negreşit.
Pe chipul lui Hagi se citeşte bucurie. Sau satisfacţie. Că a reuşit să schimbe percepţia cuiva, că a putut să demonteze un mit. La fel a făcut şi în liceu. La o lună după ce a început şcoala, colegii de clasă nu l-au mai ocolit. Îl invitau la suc sau să joace fotbal. A fost nevoie doar să-l cunoască. Poate şi discursul dirigintelui a contat puţin. Le-a vorbit copiilor despre educaţie, despre bun-simţ. Le-a explicat cum şi romii ar putea merge mai departe cu şcoala dacă ar avea condiţiile românilor, şi chiar cu rezultate foarte bune. Stoian se mîndreşte că avea printre cele mai bune note la şcoală. Iar la purtare avea notă maximă pentru că nu chiulea.
Pe vremea lui, doar doi copii din satul Ocolna au mers la liceu. Acum numărul elevilor romi care fac 12 clase se ridică la 70. Iar Hagi, tată a doi copii preşcolari, se bucură că prin activitatea sa de la centru poate influenţa şi mai multe familii să pună preţ pe educaţie.
De afară se aud glasurile unor copii ce aleargă pe străduţele prăfuite ale Ocolnei. Deranjată, o scroafă îşi mută puii din calea lor. Casa din chirpici în faţa căreia se opresc nu pare să aibă curent electric. „Sînt destule care nu au“, spune Hagi. „Nici apă potabilă.“ Destui sînt şi cei din sat care nu îşi permit să devină pepenari ca Stoian. Nu au banii de arendă. Şi nici vreun alt loc de muncă.
„Eu nu ştiu ce m-aş face fără pepeni“, spune Hagi privind din nou în zare printre jaluzele.
Ioana Moldovan este fotojurnalist freelance (www.ioanamoldovan.com).
Foto: I. Moldovan
