Lupta stridențelor

Publicat în Dilema Veche nr. 919 din 18 – 24 noiembrie 2021
Mîntuirea biogeografică jpeg

„E greu de spus din ce motiv aceleași lucruri care ne încîntă simțurile în cea mai mare măsură și care ni se par atrăgătoare din primul moment sînt și cele de care ne îndepărtăm cel mai iute, dintr-un fel de sațietate și dezgust. Cît de strălucitoare sînt, de regulă, picturile noi, prin frumusețea și prin bogăția culorii, față de cele vechi! Și totuși, chiar dacă ne farmecă la prima vedere, plăcerea nu durează, în vreme ce asprimea și caracterul frust al vechilor picturi continuă să ne captiveze” (De Oratore III, XXV, 98). Aceste rînduri, scrise cu mai bine de două mii de ani în urmă de Cicero, descriu, în viziunea lui E.H. Gombrich, acel tip de „frumusețe” facilă, superficială, comună, pe care am numi-o azi kitsch – abuz estetic prin stridență, edulcorare, exces cromatic – și surprind totodată un contratimp în evoluțiile artei și gustului. Acestea ar fi evoluat în direcții diametral opuse: arta – de la hard la soft (de la un stil arhaic, primitiv, la sofisticare, elaborare și rafinament), iar gustul – de la soft (descris ca vulgaritate, efeminare, depravare și stridență) la hard (asimilat cu noblețea, vigoarea, candoarea și onestitatea).

Această dinamică soft-hard se regăsește și în domeniul gusturilor de zi cu zi. În privința fabricării produselor de larg consum există o tendință clară de la hard la soft, de la brut, rudimentar, la complex și elaborat. Dar, în materie de gusturi, tendința hard, ca intenție (aspirația spre pur, autentic, necosmetizat, cu exemplul vinului „orange”, vinificat ca în antichitate, fără tehnologii moderne, sau al cafelelor și ceaiurilor nobile, „de proveniență”, procesate minimal, fără adaosuri și artificii), conviețuiește cu o tendință soft, în fapt: gustul migrează de la astringent, amar, vechi, elaborat la preferința pentru lejer, dulce-acrișor, floral, tînăr, verde – fie că e vorba de vin, de cafea, de bere sau de ceai.

David Le Breton vorbește de gustul mou („moale”) nord-american: dulcele omniprezent, berea apoasă, vinul ușor, cafeaua slab prăjită – tot mai la modă astăzi pe întregul mapamond. Kitsch-ul organoleptic își face intrarea: gustul „roz”, facil, dulce-acrișor, pe placul maselor largi.

Un alt fenomen de reorientare gustativă e descris de Massimo Montanari, care constată cu ironie că am ajuns, în materie de consum și de gusturi, în „Ținutul Cocagne” (țara unde curge lapte și miere). Totul e disponibil, totul e posibil. „Liberalizate”, detașate de tradiții și de obiceiuri regionale, gusturile nu mai sînt condiționate cultural și evoluează arbitrar, imprevizibil.

Producerea pe scară largă a aromelor sintetice a produs la rîndul ei o mutație a gusturilor. Esența, imitația a ajuns să fie mai intensă decît originalul: nici un rom nu va mirosi la fel de puternic ca o esență de rom. Pentru a face față noului val aromatic, gustul autentic trebuie să se „reinventeze”, să se întreacă într-o luptă a stridențelor. „Recalibrate” de intensitatea aromelor artificiale, gusturile au nevoie de stimuli tot mai puternici pentru a obține satisfacție.

În plan sonor, lucrurile stau asemănător. Volumul tot mai ridicat la care se ascultă muzică (și nu numai) a dus treptat la o desensibilizare a auzului. Urechea contemporană, incapabilă să mai distingă sunete pe care le percepea cu un secol în urmă, cere și suportă zgomote tot mai puternice, tonalități tot mai stridente.

Și totuși, cum să nu-ți placă vinurile cu buchete îmbătătoare ale Lumii Noi sau o cafea etiopiană single origin, prăjită ușor, în care distingi realmente nuanțe de flori, fructe și mirodenii? Gusturile noi merită fără îndoială să fie apreciate și încercate, măcar din plăcerea de a reveni, iar și iar, la vigoarea, la noblețea și onestitatea vechilor gusturi.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.