Luptă și distracție

Publicat în Dilema Veche nr. 911 din 23 – 29 septembrie 2021
Luptă și distracție jpeg

De fiecare dată cînd are loc un protest important în piața publică, mai devreme sau mai tîrziu el va fi decredibilizat ca fiind neserios, frivol, nesemnificativ... Ergo „nelegitim”. E aceeași metodă simplă și eficientă cu care manifestanții din Piața Universității 1990 au fost tratați drept „golani” și „drogați”, iar cei din Piața Victoriei 2018 drept „tefelei” (formulă ironică pentru TFL – „tineri frumoși și liberi”), chipurile prea naivi și exaltați ca să înțeleagă semnificația modificărilor de legislație contra cărora militau. În acest fel, reprezentanții oricărei categorii sociale pot fi trimiși în derizoriu, pe motiv că nu se arată suficient de gravi și impregnați de tensiunea protestului. Șomerii și pensionarii? Vin în piață că n-au de lucru! Corporatiștii? Vin numai seara și-n week-end, așa, de promenadă... Membrii galeriilor de fotbal? Ăștia caută ceartă cu jandarmii, se știe! Cutare prea arată hlizit, cutărică suflă-n vuvuzea (ce caraghios!), cutărescu bate cu sticla de plastic în asfalt (așa, ca un copil fără minte). Păi, ce proteste-s astea?

Eficiența maximă a acestei argumentații a fost atinsă în mai 2010, la unul dintre cele mai mari proteste sindicale. Atunci, cei aproape 40.000 de sindicaliști veniți din toată țara în Piața Victoriei să denunțe abuzurile Guvernului au comis o greșeală de neiertat: s-au prins într-un mare dans al pinguinului! (Ne putem închipui că, după mai multe ore de stat în picioare la miting, în urma altor ore de șezut în autocar, militanții cu șepcuțe și steaguri au simțit nevoia să se dezmorțească...) Instantaneu, pozele și filmulețele Pinguinadei sindicale au năpădit mediul online și au generat tipicele comentarii despre „neseriozitate” și „infantilism”. Brusc, revendicările au fost uitate, negocierile liderilor au fost zădărnicite, acțiunea a rămas consemnată ca un fel de cadril popular. Unul dintre cei mai respectați jurnaliști observa atunci, într-un articol de pe site-ul Deutsche Welle, că „aspectul carnavalesc, de petrecere, a dus în derizoriu ceea ce ar fi trebuit să fie un protest autentic şi oportun împotriva clasei politice din România”. Or mie, unuia, tocmai acest mare dans în șir indian, cu aparența lui ritualică, îmi apare a fi o marcă a autenticității! Și tocmai acest caracter carnavalesc, hedonist și frivol îmi pare a fi desăvîrșit contestarea în ansamblul ei. Fronda e completă tocmai prin acest tontoroi bătut pe locul simbolic al Puterii: sub ferestrele ștabilor din Palatul Victoria.

Și mai există o nuanță. Gestul ludic al sindicaliștilor nu era complet gratuit ca mesaj. Melodia populară a dansului, instrumentală în original, primise un text ad-hoc: „Un pinguin conduce guvernul / Și totul se mișcă greu, greu, greu! / Un pinguin ce aduce infernul, / Dar se crede mare zmeu, zmeu, zmeu...”. Desigur, era vorba de „Boc, Boc, Boc”, prim-ministrul de atunci, învinovățit că, sub el, „totul stă pe loc, loc, loc”. Iată-ne, deci, în tradiția satirică a grupurilor de umor și a teatrului de revistă. (Ni-l putem închipui pe Constantin Tănase tresăltînd la rîndu-i sub lespede.)

Ca parte a educației noastre civice, n-ar strica să ne cunoaștem dreptul de a protesta ludic, să fim conștienți de faptul că distracția este o formă a criticii sociale (poate cea mai înaltă), că frivolitatea nu slăbește, ci amplifică, în mod subtil, contestarea politică. Da, toate acțiunile de protest importante, precum Maidanul, Occupy-ul sau a noastră Golaniadă din ’90, au perioadele lor de „platou”, cînd scandările își potolesc vehemența și dobîndesc o tonalitate jucăușă, cînd etosul protestatarilor atinge faza de sociabilitate mondenă, chiar de divertisment. Tensiunea e înlocuită de frondă, care, paradoxal, ustură mai rău acolo unde lovește. Între luptă și distracție există o complementaritate fluidă, greu de deliberat în sentințe categorice. Gavroche cîntîndu-și refrenele „neserioase”, în timp ce încasează glonț după glonț, constituie figura mitologică a revoluționarului frivol.

Printre lecțiile din manualul de manipulare figurează pesemne și aceea de a răsturna sensul acestor manifestări festiv-carnavalești. O posibilă lecție dintr-un necesar manual antimanipulare ar fi tocmai aceasta pe care îmi îngădui să o schițez acum: anume că distracția nu contrazice protestul, ci îl potențează. Ca exemplificare, să ne amintim cîteva dintre ritualurile „neserioase” ale Golaniadei din primăvara lui 1990.

Unii dintre manifestanți se găteau anume, puneau hainele cele bune „de oraș”, ca pentru o seară la Operă. Mersul în Piață era un prilej de paradă și pentru membrii neotriburilor juvenile, cu cochetăria specifică fiecăruia: geci de piele și bocanci pentru rockeri, lanțuri și ținte pentru punkiști și coliere pentru folkiști și hippioți, chimire și cojocele pentru ligarzii lui Munteanu. Se cînta cu chitări în preajma corturilor (mai tîrziu și în Balcon), se făceau miștouri sponane, se improvizau momente comice, precum cel al scuturării cheilor în momentul evocării lui Iliescu (cu legenda „Pleacă de la Cotroceni și-ncuie după tine”) sau al asumării titlului de „golan” (jignire-gafă a aceluiași lider), prin insigne și cocarde handmade. Nu venise încă moda A4-urilor cu mesaje individuale, așa, ca pentru selfie. Era mai multă oralitate, sloganurile se făceau pentru a fi scandate, nu sharuite pe Facebook. Pancartele erau rare și se lucra la ele zile întregi, cu pensule și vopsele, pe suluri imense de pînză. Se cînta și se dansa mult, erau parodiate cîntece la modă precum „Lambada“. Unul dintre imnurile „golanilor” era o pastișă a unui vechi cîntec de beție: „Noi de-aicea nu plecăm, / Nu plecăm acasă, / Pînă nu ne-om îmbăta / Și-om cădea sub masă” își schimbase ultimele versuri în „Pînă nu vom cîștiga / Libertatea noastră”.

Bișnițarii, mai ales cei romi, sînt văzuți ca o pată întunecată de către presa răuvoitoare a vremii. Lumea micilor întreprinzători din Golania, care le furnizau protestatarilor covrigi, țigări, răcoritoare și sticle de bere, formează o rețea întreagă de mic comerț, la limita traficului. Rockerii au sistemul lor de troc (discuri, casete, tricouri, accesorii etc.). Am adunat mărturii despre o fetiță din blocul „Dunărea“ care cobora zilnic cu clătite calde. Încă mai circulă un mit urban, neverificat, dar semnificativ, despre un îmbogățit al tranziției care și-a pornit înavuțirea vînzînd mici manifestanților. Nu lipseau coțcarii cu alba-neagra și nici „fazanii” care să intre în joc.

În timpul cercetării mele de memorie socială despre protestele din ’89-’90, unul dintre cei mai credibili subiecți mi-a raportat un germen de frivolitate tactică existent încă în după-amiaza lui 21 decembrie 1989, înainte ca Revoluția să intre în faza de represiune sîngeroasă. Un moment de amuzament general, înnobilat de ingeniozitatea frondei spontane, a fost atunci cînd s-a auzit lozinca scandată, preluată apoi în cor: „Ceaușescu, fii boier, ia-te după Honecker!” (referire la Erich Honecker, liderul comunist al Germaniei de Est, care tocmai demisionase).

Florin Dumitrescu este scriitor, doctor în socio-antropologie. Ultima carte publicată: Publi-Cetatea. Branduri de poveste, Integral, București, 2019.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.