Lopata era singura scăpare

Anton POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 782 din 14-20 februarie 2019
Lopata era singura scăpare jpeg

Am avut acum cîteva zile un episod de iarnă ciudat. A plouat, torențial la un anumit moment, apoi, sau chiar instantaneu, toate picăturile acelea au înghețat. Americanii numesc năpasta asta freezing rain. La noi nu prea avusese succes pînă acum, dar iată că fenomenul s-a produs. Spectaculos în felul său, cel de acum a fost unul năprasnic. S-au rupt sute de copaci care au distrus mașini, au căzut pe gheață o mulțime de oameni, și-au rupt tot felul de oase, în fine, totul părea o mică apocalipsă a gheții. Orașul era paralizat. În țară a fost și mai rău: au căzut stîlpi de electricitate, s-au rupt cabluri sub greutatea imensă a gheții, zeci de mii de oameni au rămas fără curent, dar acolo, la țară, e mai ușor de suportat, mai bagi un lemn în sobă, mai recurgi la rezervele de carne și de cartofi din hambar, acolo trece altfel timpul, mai lent și fără angoase. Și cu toate astea, dacă ar fi fost doar cu două-trei grade mai puțin, am fi asistat la spectacolul mai cunoscut nouă, cel al zăpezii. Dar n-a fost să fie. A fost ploaie înghețată.

Am trăit destule fenomene meteo în viața mea de bucureștean. Am prins, de pildă, marea zăpadă din ‘53. Îmi amintesc, aveam doar 5 ani și eram intern într-o casă de copii preșcolari, undeva prin Cotroceni. Căminul era săptămînal, iar maică-mea venea sîmbăta după-amiaza să mă ia acasă. De data asta nu a mai venit. Zăpada căzută a fost atît de mare încît nu se mai putea circula. Îmi amintesc că eram în cămin, mă uitam pe fereastră și vedeam doar o mare albă, chiar și copacii erau îngropați, totul era acoperit. Dar nu ne-am speriat, educatoarele, care dormiseră peste noapte acolo, își făceau treburile, bucătăresele găteau. Am stat atunci cam două săptămîni fără să ieșim afară. Mama mi-a povstit însă și alte amănunte. Seara, cînd a ieșit de la serviciu, mi-a spus că ningea cu niște fulgi mari și deși, dar nu credea că se poate întîmpla ceva deosebit. Dimineața s-a trezit, s-a îmbrăcat ca să iasă din blocul de pe Vasile Lascăr unde locuiam. În holul blocului mai erau cîțiva locatari care au informat-o rapid că nu se poate ieși. Într-adevăr, zăpada era așa de mare încît ușa de la intrare era complet blocată. Oamenii au început să facă tunele prin nămeți. Tramvaiele sau mașinile nici poveste să circule. Și așa a ajuns maică-mea la serviciu, cam în jur de ora 13, după ce a parcurs o distanță de circa un kilometru în cinci ore. A fost o mobilizare generală. Nu existau curățitoare sau alte utilaje, așa că a fost chemată și armata. Lopata era singura scăpare. Mii de oameni dădeau la lopată și făceau tunele prin zăpadă. Cînd s-a reușit eliberarea șinelor de tramvai, zăpada, de o parte și de alta, se ridica la aproape trei metri. Ulterior am văzut niște fotografii. M-am minunat și de ele, așa cum mă minunez și acum de stratul gros de gheață care a acoperit capitala. Zăpada aceea antologică a ținut apoi pînă spre sfîrșitul lui martie (se întîmpla cam la începutul lui februarie). Mormanele mari au dăinuit chiar și în aprilie.

Altă dată, cînd eram în armată, la Boteni, Dîmbovița, cam pe la mijlocul lui martie s-a pornit într-o noapte o viforniță cumplită care a depus un strat de zăpadă de circa un metru și jumătate. Tocmai eram pe punctul de fi lăsați la vatră. Ordinul însă a venit de sus, de la Ceaușescu: toată lumea la zăpadă! Și nu am mai plecat, am primit lopeți (aceleași din ‘53 sau altele) și am pornit la deszăpezirea combinatul avicol de la Titu. Abia după cîteva zile vremea s-a îmbunat și am putut să plecăm acasă.

Mai de curînd, după ce ne-am mutat din București la Poiana Cîmpina, a venit tot așa o zăpadă imensă într-o noapte. A nins cît pentru zece ierni. Se pusese o zăpadă de cam un metru. Oamenii au început să se urce pe case pentru a îndepărta zăpada. Am văzut atunci că unele case s-au prăbușit sub greutatea stratului de nea. Ne-am speriat și am angajat un om să dea zăpada de pe acoperiș. Că la curte nu e ca la bloc, iar iarna nu-i ca vara (vorba unui marinar de cursă lungă).   

Nu a fost prima dată cînd am urît anotimpul ăsta netrebnic de care și anul ăsta de-abia așteptăm să ne despărțim, să plece, să ne lase. Deși totul e relativ pe lumea asta. Admit că există și oameni cărora iarna le priește și care se bucură de ea. Să fie la ei acolo! 

Anton Popescu este inginer.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.