Lopata era singura scăpare

Anton POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 782 din 14-20 februarie 2019
Lopata era singura scăpare jpeg

Am avut acum cîteva zile un episod de iarnă ciudat. A plouat, torențial la un anumit moment, apoi, sau chiar instantaneu, toate picăturile acelea au înghețat. Americanii numesc năpasta asta freezing rain. La noi nu prea avusese succes pînă acum, dar iată că fenomenul s-a produs. Spectaculos în felul său, cel de acum a fost unul năprasnic. S-au rupt sute de copaci care au distrus mașini, au căzut pe gheață o mulțime de oameni, și-au rupt tot felul de oase, în fine, totul părea o mică apocalipsă a gheții. Orașul era paralizat. În țară a fost și mai rău: au căzut stîlpi de electricitate, s-au rupt cabluri sub greutatea imensă a gheții, zeci de mii de oameni au rămas fără curent, dar acolo, la țară, e mai ușor de suportat, mai bagi un lemn în sobă, mai recurgi la rezervele de carne și de cartofi din hambar, acolo trece altfel timpul, mai lent și fără angoase. Și cu toate astea, dacă ar fi fost doar cu două-trei grade mai puțin, am fi asistat la spectacolul mai cunoscut nouă, cel al zăpezii. Dar n-a fost să fie. A fost ploaie înghețată.

Am trăit destule fenomene meteo în viața mea de bucureștean. Am prins, de pildă, marea zăpadă din ‘53. Îmi amintesc, aveam doar 5 ani și eram intern într-o casă de copii preșcolari, undeva prin Cotroceni. Căminul era săptămînal, iar maică-mea venea sîmbăta după-amiaza să mă ia acasă. De data asta nu a mai venit. Zăpada căzută a fost atît de mare încît nu se mai putea circula. Îmi amintesc că eram în cămin, mă uitam pe fereastră și vedeam doar o mare albă, chiar și copacii erau îngropați, totul era acoperit. Dar nu ne-am speriat, educatoarele, care dormiseră peste noapte acolo, își făceau treburile, bucătăresele găteau. Am stat atunci cam două săptămîni fără să ieșim afară. Mama mi-a povstit însă și alte amănunte. Seara, cînd a ieșit de la serviciu, mi-a spus că ningea cu niște fulgi mari și deși, dar nu credea că se poate întîmpla ceva deosebit. Dimineața s-a trezit, s-a îmbrăcat ca să iasă din blocul de pe Vasile Lascăr unde locuiam. În holul blocului mai erau cîțiva locatari care au informat-o rapid că nu se poate ieși. Într-adevăr, zăpada era așa de mare încît ușa de la intrare era complet blocată. Oamenii au început să facă tunele prin nămeți. Tramvaiele sau mașinile nici poveste să circule. Și așa a ajuns maică-mea la serviciu, cam în jur de ora 13, după ce a parcurs o distanță de circa un kilometru în cinci ore. A fost o mobilizare generală. Nu existau curățitoare sau alte utilaje, așa că a fost chemată și armata. Lopata era singura scăpare. Mii de oameni dădeau la lopată și făceau tunele prin zăpadă. Cînd s-a reușit eliberarea șinelor de tramvai, zăpada, de o parte și de alta, se ridica la aproape trei metri. Ulterior am văzut niște fotografii. M-am minunat și de ele, așa cum mă minunez și acum de stratul gros de gheață care a acoperit capitala. Zăpada aceea antologică a ținut apoi pînă spre sfîrșitul lui martie (se întîmpla cam la începutul lui februarie). Mormanele mari au dăinuit chiar și în aprilie.

Altă dată, cînd eram în armată, la Boteni, Dîmbovița, cam pe la mijlocul lui martie s-a pornit într-o noapte o viforniță cumplită care a depus un strat de zăpadă de circa un metru și jumătate. Tocmai eram pe punctul de fi lăsați la vatră. Ordinul însă a venit de sus, de la Ceaușescu: toată lumea la zăpadă! Și nu am mai plecat, am primit lopeți (aceleași din ‘53 sau altele) și am pornit la deszăpezirea combinatul avicol de la Titu. Abia după cîteva zile vremea s-a îmbunat și am putut să plecăm acasă.

Mai de curînd, după ce ne-am mutat din București la Poiana Cîmpina, a venit tot așa o zăpadă imensă într-o noapte. A nins cît pentru zece ierni. Se pusese o zăpadă de cam un metru. Oamenii au început să se urce pe case pentru a îndepărta zăpada. Am văzut atunci că unele case s-au prăbușit sub greutatea stratului de nea. Ne-am speriat și am angajat un om să dea zăpada de pe acoperiș. Că la curte nu e ca la bloc, iar iarna nu-i ca vara (vorba unui marinar de cursă lungă).   

Nu a fost prima dată cînd am urît anotimpul ăsta netrebnic de care și anul ăsta de-abia așteptăm să ne despărțim, să plece, să ne lase. Deși totul e relativ pe lumea asta. Admit că există și oameni cărora iarna le priește și care se bucură de ea. Să fie la ei acolo! 

Anton Popescu este inginer.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.