Locuri de memorie

Publicat în Dilema Veche nr. 231 din 27 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În secolele XVIII-XIX, turismul cultural a contribuit decisiv la construcţia unei identităţi moderne a Europei, consacrîndu-i locurile de memorie, dar şi geografia în care acestea erau contextualizate: coborînd din Nordul rece şi "primitiv" în Peninsula Italică, spre ruinele Romei sau spre cenuşile încremenite ale Pompeiului antic, călătorii vremii descopereau o întreagă lume, straturi-straturi de istorie, dar instituiau şi practici ale călătoriei, ale locuirii în ţări străine (...şi aşa hanul a devenit pensiune), desenau peisaje, obiecte, dar şi hărţi, scriau memorii şi jurnale, se întorceau acasă şi povesteau despre toate acestea... Un univers nou prindea contur în jurul miticului centru al lumii noastre europene, dimpreună cu obiceiurile noi ale "turismului", versiune modernă a la fel de miticei "călătorii iniţiatice". Ceea ce vreau să subliniez, fără a face o istorie detaliată a genului acestuia de călătorie, este că turismul cultural e mai important pentru chipurile Europei moderne decît s-ar crede şi mai vechi. Printr-o firească deplasare analogică, modelul lui a fost transplantat de patrioţii romantici şi revoluţionari acasă, la noi: şi aşa se face că Grigore Alecsandrescu, tînăr, însoţit de prietenul său Ion Ghica, coboară în 1842 pe firul Oltului, descoperind potenţialul "cultural" al mănăstirilor, care devin subiect de inspiraţie literară, iar apoi - topos al educaţiei patriotice, dar şi destinaţie a unui turism cu conotaţii naţional-revendicative, jumătate pelerinaj, jumătate voiaj de plăcere printr-un peisaj binecuvîntat, ce abia astfel ajunge să fie văzut ca atare. Şi, văzut fiind, să existe. Însăşi istoria fondatoare, aşadar, a turismului cultural ca practică europeană soft a călătoriilor de cunoaştere ne arată că este vorba de mult mai multe şi mai complexe nuanţe decît drumurile presărate cu muzee, plăci memoriale şi "ruine", eventual restaurate niţel, dar înconjurate cu gard protector şi vizitabile după un program adesea vitreg cu turistul. Ceea ce tocmai am enumerat reprezintă, din păcate, practicile curente "la noi", în vreme ce "la ei" istoria continuă, triumfătoare, pe drumul început acum trei secole. Avem - nu-i aşa - o ţară binecuvîntată cu obiective turistice de toate felurile: mănăstiri pictate şi castele medievale, biserici de lemn şi picioare de pod antic, cetăţi dacice şi castre romane, case memoriale şi teiul poetului din Copou. Dar ce-i o carte dacă n-o deschizi sau dacă nu ştii s-o citeşti? Un tablou în care nu înţelegi ce vezi? Un film într-o limbă ţie necunoscută? Cam aşa şi cu multe din destinaţiile posibile ale turismului nostru cultural, obiecte - iar nu locuri - de memorie, "obiective turistice", misterioase în închiderea lor, tratate cu indiferentă mîndrie de chiar locuitorii "autohtoni", care cred că un program de vizitare afişat pe poartă, o placă de marmură scrisă într-o engleză dubioasă şi un ghid improvizat sînt de-ajuns pentru a atrage şi impresiona definitiv turiştii (neapărat, străini). Că doar prestigiul obiectivului e indiscutabil şi... obiectiv, în sine. Ceea ce m-a impresionat întotdeauna în traseele mele de turism cultural prin Europa a fost nu măreţia monumentelor văzute - adaug că ele nu sînt neapărat măreţe, ci grăitoare vizitatorului -, ci grija cu care comunitatea locală ştia să deschidă obiect(iv)ul turistic spre a face din el un loc, adică, încurajînd o locuire, o hălăduire, o cunoaştere a nuanţei, o reconstituire a vieţii lui. Cel mai adesea, localnicii o fac sub semnul benevolatului, atenţi la calendarele turismului, colaborînd cu agenţiile de profil. "Asociaţia amicilor monumentului X" este, în Italia, o practică obişnuită: ea oferă explicaţii, ghidaje inteligente, reconstituiri de viaţă cotidiană, într-o atitudine adesea polemică faţă de turismul industrial, "de autocar", unde străini cu videocamere în loc de chip coboară din giganţi cu aer condiţionat pentru a vizita, stahanovist, ceea ce trebuie şi cît mai repede. Am auzit, odată, un asemenea specimen, rostind satisfăcut între Forurile Imperiale şi Colosseum: "So, this is Rome, Italy. OK. Tomorrow we’ll do Florence, isn’t it?". Şi am plecat mai departe, ştiind că acela numai turism cultural nu se poate numi. Rome was what he just missed. Îmi place, apoi, să văd cum inteligenţa localnicilor poate suplini absenţa obiectului monumental prin discurs, prin poveste: Geneva nu păstrează urmele concrete, săpate în piatra zidului, ale vieţuirii lui Jean-Jacques Rousseau acolo, şi totuşi, spaţii muzeale, arhive accesibile, trasee prin oraş reconstituite după memoria textelor, ghizi competenţi şi accesibili, lecturi publice, toate refac cum nu se poate mai interesant fantastica şi trista poveste a candidului Jean-Jacques şi a nesăbuitei sale Geneve, loc de memorie al naşterii sensibilităţii noastre moderne. Un soi de "pe urmele lui Rousseau", chiar acolo unde urmele palpabile nu mai există de mult. În replică, îmi voi aminti mereu de descinderea entuziastă la Cluj, mai an, a unui scriitor occidental îndrăgostit de Blaga, pe care îl citise în traduceri, uneori improvizate şi cerute prietenilor săi români în numele marii sale pasiuni. "Oraşul lui Blaga!" - exclama deja în aeroport, într-o respiraţie fericită: ştia că există universitatea, biroul lui Blaga de la Biblioteca Centrală, străduţa în pantă cu o biserică ortodoxă, cartierul de vile cu grădini unde locuise poetul, parcul de pe rîu, unde îşi plimba vremelnicele iubiri etc. Fanul lui Blaga venise la un Festival Internaţional "Lucian Blaga", organizat de o Societate cu acelaşi nume. Voia să ştie unde se poate înscrie într-un tur al oraşului, pe urmele lui Blaga, şi după ce orar au loc acestea? Există şi lecturi de poezie în vreo cafenea dragă poetului? Mai departe, ne asigura, se descurcă singur. Nu aveam aşa ceva, dar se prevăzuse prezenţa invitatului străin la depunerea de coroane, de la statuia poetului din centru. Desigur, i-am improvizat un ghid, dar asta nu i-a vindecat perplexitatea. Iar un traseu turistic similar nu există nici acum; găsim, în schimb, repede, supăraţii de serviciu: că marele nostru poet şi filozof nu a luat Nobelul şi nu e suficient de studiat în şcoală. Sau de cunoscut în Europa, fireşte... De văzut în Cluj, pe traseele turismului cultural: * "Viaţa cotidiană a unui principe transilvan" - expoziţie, seri de muzică şi lecturi publice ale artiştilor locului, în română şi maghiară, ateliere de restaurare deschise publicului, ateliere tematice pentru copii, la Palatul Banffy (actualul Muzeu de Artă) şi la Casa Matei Corvin (actuala Universitate de Arte şi Design). * "Elogiul satului românesc" - vizite ghidate, case deschise, ateliere active ale meşterilor ţărani (la care vă puteţi înscrie pentru stagii de vacanţă în domenii precum olăritul, prelucrarea casnică a lemnului, ţesut, pictarea icoanelor pe sticlă), la Muzeul Etnografic în aer liber "Romulus Vuia", de la Hoia. * "Cu cărţile în pieţe" - manifestare lunară (ultima sîmbătă şi duminică din lună), dedicată promovării literaturii şi editurilor locale: tîrguri, lecturi de seară, matinee de improvizaţie pentru copii, poetry slam-uri iniţiate de poeţi celebri ai Clujului. * "Traseul simetriilor" - pornind de la celebra stradă simetrică, unică în Europa (str. Iuliu Maniu, v. Guinness Book), parcursul propune descoperirea artei baroce a Clujului, dar şi a formelor particulare de convieţuire culturală, într-un oraş cu două centre, patru confesiuni, două catedrale metropolitane, două stadioane, două limbi vorbite pe stradă... etc. N.B. Cum puteţi bănui, nimic din toate acestea nu există. Dar nu-i aşa că ar fi frumos? (I. B.)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.