Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 august – 17 august 2022
image
Martin Heidegger

De la definiția platonică a locului, ca răspuns la întrebarea „Unde?“, și pînă la o eminentă istorie filosofică a conceptului de loc (Edward S. Casey The Fate of Place), se subîntinde o întreagă plajă de amplasări topologice, ca să folosesc un vocabular care conține conceptul invocat (topos/loc). 

În arhitectură, nu mai puțin, locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană. Aceasta, numită regionalism critic, este de sorginte fenomenologică și, pornind de la lecturile date de Kenneth Frampton sau, mai devreme, de Christian Norberg Schulz, se regăsește ca a doua declinare a subiectului în „Către un regionalism critic: Șase puncte pentru o arhitectură a rezistenței” (Kenneth Frampton, 1983). Acesta a devenit un soi de retro-manifest al mișcării deja existente în opere edificate (Mario Botta în Elveția, John England în Malta, Balkrishna Doshi, asistent al lui Le Corbusier la Chandigarh și premiat Pritzker, în India), dîndu-i sens estetic (anti-postmodernist), politic (anti-globalist) și filosofic (pro-fenomenologic). 

Această arhitectură locală și regională, aclamînd vernacularul cu metodele sale tradiționale și materialele naturale, pre-/anti-industriale, se inspiră din „întreita pro-punere a pămîntului în opera” amintitului Heidegger, cum o numea un comentator al său, tradus și la noi: a) pămîntul ca amplasament al operei; b) pămîntul ca material constitutiv al operei, același cu materialul locului unde se află (arhitectura poate face acest lucru în sensul cel mai propriu); c) pămîntul ca sol natal, cu istoria și cultura comunității în sînul căreia se naște opera (ambianța socio-culturală și, cumva, ancestrală a creației).

Pe scurt, relația dintre loc-ca-amplasament și edificiul de pe el este de cauză-efect: locul face opera să – barbar spus – origineze, prilej cu care îi și transferă acesteia esența sa. Arhitecții sînt fericiți să creadă că, astfel, au înțeles ce le cere filosoful în Originea operei de artă și în Construire, locuire, gîndire. Cît despre În chip poetic locuiește omul, aici ne topim cu totul, pentru că nu e dorință alta mai mare a arhitecților decît să facă din case – poezii. Or, profesorul meu de filosofie de la Cincinnati, Jim Bradford, credea că, dimpotrivă, cel mai învecinat, eventual, cu arhitectura este textul numit Întrebarea cu privire la tehnică și a sa obligație de a pro-duce... Hotărît lucru, filosofia este foarte grea. Or, dacă prima declinare înseamnă comentariul arhitecților pe textul filosofic, a doua înseamnă extragerea din această lectură, inevitabil trădătoare/traducătoare, a unei înțelegeri diferite (dar nu neapărat noi) a arhitecturii și a unui mod de a o construi din nou, de nouă, potrivit acestei înțelegeri. Avem și concepte noi, precum cel de Genius loci, care e și titlul unei cărți a lui C. Norberg Schulz care a făcut o carieră remarcabilă în Occident, care conduce imediat spre cel de identitate (doar cea locală și regională, căci specificul național a fost, sub comunism, o catastrofă). Apoi, vorbim despre context, în descendența semioticii, unde e prins și locul, poate ca sub-text, căruia clădirea îi este text. 

Dar lucrurile nu au rămas atît de simple. Cam în același timp cu Frampton, termenul de context a fost supus criticii („Fuck context!” este un citat, pentru care îmi cer scuze, din cele cinci teoreme despre Bigness, ale lui Rem Koolhas, cel din Delirious New York). Pînă și eu am încercat să explic, într-un text apărut în revista Bauwelt, de ce „Heidegger nu bate dincoace de Carpați” (un loc plin de genii, mai ales politice, de altfel)...

Dar, oricum ar fi, locuirea înseamnă altceva decît credem noi, arhitecții: nu e vorba de a oferi o locuință, pe loc (vilă) sau deasupra lui (la bloc), ci de a da (un) loc ființei, un loc ferit, în pace și bucurie, un loc deloc neutru, care o cultivă activ, astfel încît ea să își atingă esența. Mai pe scurt, arhitecții care au citit aceste texte filosofice (Schulz, Frampton & alții) au rezumat gîndirea din spatele lor în felul acesta, mai ușor de înțeles, se pare: amplasamentul este cel care dictează (prin topografia și compoziția solului, de la piatra montană la nisipul deșertic) morfogeneza obiectului acolo pus. Scriu „pus”, pentru că poate fi așezat, angrenat cu amplasamentul, scufundat în acesta pînă la camuflare totală (recomand cartea lui Neil Leach, Camuflaj, apărută în colecția „Spații imaginate” a Editurii Paideia și, dacă tot o citiți, tot de el nu uitați și Uitați-l pe Heidegger! / Forget Heidegger!, de la aceeași editură). Cu alte cuvinte, un loc înalt (este chiar exemplul lui Frampton din textul invocat mai sus) invită la construcții terasate sau la o amplasare în vîrf, care să augmenteze datul natural. „Locul mîndru”, cum îl numea Alberti, este un loc ne-asemenea, atributul său prim este diferența față de restul topografiei: oaza față de desert, dealul și, mai ales, muntele față de cîmpie. Și acolo locul invită la amplasare: fortificației, dar mai ales templului le șade bine alteritatea. Și Aristotel pare să spună același lucru în Politica sa, cînd invită la construirea pe locuri înalte, de unde pot fi controlate periferiile; or, Indra Kagis McEwen (Străbunul lui Socrate, Editura IDEA, Cluj, 2011) a propus o traducere alternativă: potrivit autoarei, Aristotel ar fi spus cu totul altceva. Cetățile se amplasează pe locuri profunde/sacre, astfel încît, privind din centrul lor, pot veni în ființă periferiile (cu alte cuvinte, din centrul spațiului sacru înțelegem pînă unde acesta „bate” și acolo trasăm limita). Cu alte cuvinte, locuri înalte înseamnă locuri elevate prin atributul lor sacru. Ceea ce mă aduce pe un tărîm ceva mai familiar. Mă corectez: mai straniu-familiar, înseși atributele locului sacru. Avînd de construit circa douăzeci de lăcașuri de cult creștin, îndeosebi biserici ortodoxe, dar și de spus studenților cîte ceva din acest meșteșug diferit de arhitectura așa-zicînd laică, a trebuit să investighez tema amplasării lor, pentru că nimic din tainele acestei meserii aparte nu a supraviețuit dispariției generației interbelice, care încă le mai știa (Constantin Joja, N. Goga, Ionescu-Berechet). Nu extind aici discuția, dar iată ce am aflat: există trei tipuri de locuri pentru biserici. Pe primul și cel mai vădit l-am invocat deja, este chiar „locul mîndru”. Calitățile sale geo-topografice îl recomandă de la sine pentru amplasări speciale, de felul unei biserici. Un corolar al acestui fel de loc este cel în care se reutilizează unul deja consacrat, al unei religii anterioare: fie pentru a construi un nou lăcaș de cult al aceleiași (și pisaniile spun adeseori povestea trecerii de la lemn la zidărie de cărămidă sau piatră, cu augmentările de rigoare), fie, după cucerire sau uitare, al unei noi religii (biserica de la Densuș reciclează piatra unui templu roman). 

image
Kenneth Frampton (foto: wikimedia commons)

Al doilea loc potențial este cel revelat: cuiva i se vădește că în locul, ba chiar în punctul acela, este un punct de atingere între diferitele niveluri cosmice, cum ar fi spus Mircea Eliade. De la Iacov, cel adormit cu capul pe o piatră, care visează că exact acolo este poarta cerurilor, o scară unește „perna” sa de piatră de ceruri și îngerii lui Dumnezeu urcă și coboară pe ea, și pînă la Fatima, Lourdes sau Maglavit, toate variantele de arătări ale locurilor respective ca fiind sacre s-au încercat. Noi, ceilalți, orbi, nu putem verifica veridicitatea acestei epifanii (hierofanii, potrivit aceluiași), ci, pentru amplasare, ne bazăm pe ele. Există și varianta provocării unei revelații, precum în legenda întemeierii Mănăstirii Putna: Ștefăniță trage cu arcul și acolo va fi clopotnița (pe limită), apoi Ștefan cel Mare trage cu arcul și acolo va fi altarul bisericii, sub cuvînt că săgețile vor fi (a)trase spre locul potrivit: nu e tir în direcții randomizate, ci elecțiune sacră.

În fine, al treilea fel de loc este cel extras din PUG-ul local. Toate bisericile pe care le-am făcut aveau amplasamentul primit de la primărie. Nimic mîndru, nimic revelat. Și atunci? Ei bine, locurile acestea (ca și precedentele, de altfel, prin resfințire) sînt introduse în ordinea sacrului, sînt obligate să se conformeze acestuia: pe scurt, sînt consacrate (adică împreună-sfințite de către sobor și ecclesia) prin slujba condusă de ierarhul locului. O versiune a slujbei, într-o preafrumoasă limbă română arhaică și latinizantă, o găsiți în traducerea lui Inochentie Micu/Klein. Ierarhul poate atrage atenția asupra unui loc oarecare, știind că, la limita ereziei, am spune că întreaga creație, deci toată geografia, e la fel de sfîntă. Mi-a spus asta, sec, un preot tînăr la Belgrad, cînd am ținut o conferință la Facultatea de Arhitectură, în 2003. 

Oricum, indiferent cum ar sta lucrurile, locul este încă o dată sfințit prin consacrarea lăcașului de cult construit pe el, orientat (adică îndreptat cu altarul spre răsăritul din ziua hramului) și înălțat (arînd, adică, răsăritul cel de sus, axa vertical-calitativă a spațiului). Și aici ni se arată caracterul arhaic al slujbelor celor două, pentru că îngroparea crucii arată locul unde va fi „înfipt” piciorul – unic – al mesei de altar, cel în care se pun și fărîme din moaștele sfîntului patron al lăcașului și, de asemenea, alături de ele, actul care descrie întreaga istorie, de la loc la lăcaș, semnat de ierarh și ceilalți implicați (pînă și eu am semnat de cîteva ori asemenea hrisoave). Deci cele două slujbe instituie și consfințesc axa verticală, despre care am amintit deja și, cum menționează undeva Eliade, țintuiesc șarpele cosmic, haosul, prin îngroparea crucii… Or, asta e, deja, o cu totul altă înțelegere a conceptului de loc.

Augustin Ioan este arhitect, profesor universitar la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, București. Cea mai recentă carte publicată: Piatra din capul unghiului – arhitectură sacră, de la Brâncoveanu pînă azi, Editura Doxologia, 2020.


„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

MEDIC jpg
Tânărul chirurg Radu Mirică s-a sinucis. Mesajul trimis soției înainte de gestul fatal
Un medic s-a sinucis, joi, aruncându-se de pe un bloc din Pantelimon, în zona Mega Mall. Totul s-ar fi întâmplat,în jurul orei 10:15, iar Poliția Capitalei și Ambulanța au fost anunțate imediat de trecători prin intermediul Serviciului 112.
Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
Avertismentul soldaților ruși pentru noii recruți: „Veți muri aici. Ceva rău se apropie cu toată forța”
Campania de mobilizare parțială a Rusiei se desfășoară de aproximativ o săptămână. Unii recruți au fost trimiși deja pe front fără pregătire sau cu arme din cel de-al Doilea Război Mondial.
Lunetistul Wali FOTO Ashleigh Stewart Twitter webp
Celebrul lunetist Wali revine în Ucraina. Principala sarcină a unității pe care o va comanda
Wali a mers în Ucraina, la începutul lunii martie pentru a sprijini armata Kievului, iar după aproape două luni și mai multe misiuni, lunetistul a ajuns acasă, la soția și fiul său. În prezent, celebrul lunetist s-a întors pe front cu o nouă sarcină.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.