Literatură de mic consum

Publicat în Dilema Veche nr. 336 din 22-28 iulie 2010
Literatură de mic consum jpeg

A vorbi despre literatură de consum în România mi se pare uşor exagerat. Noi nu avem literatură de consum în sensul consacrat al termenului, adică literatură scrisă pentru publicul larg şi al cărei scop să fie, în esenţă, unul comercial. Sau, dacă există aşa ceva, este o literatură de consum ratată, care nu îşi atinge ţinta, adică nu se prea consumă. Duse sînt vremurile cînd Pavel Coruţ făcea turnee prin ţară şi strîngea sute de oameni la fiecare întîlnire cu publicul, nesăţios să afle ce mai fac securiştii lui Zamolxe cu bubulii. Uitaţi sînt anii cînd sexul slab aştepta cu înfocare o nouă carte scrisă (sau semnată cu numele) de Sandra Brown. Nici autori de înaltă ţinută precum Andrei Pleşu sau Horia-Roman Patapievici, care, datorită paradoxalului suflet al cititorului român, se vindeau în tiraje de zeci de mii de exemplare (adică erau „comerciali“), nu mai sînt la fel de căutaţi ca odinioară.

Nu, noi nu prea avem literatură de consum. Avem televiziune de consum, avem tabloide de consum. Literatură nu. Doar volumele lui Dan Puric sînt vînate cu miile de cei dornici să li se dezvăluie tainele lumii, ale românismului, ale sufletului neamului sau ale ortodoxiei noastre milenare. Numai că, în realitate, şi aici şi-a vîrît audiovizualul coada: cititorul de Dan Puric caută de fapt produsul secundar al personajului media, al actorului care îl vrăjeşte la televizor cu limbajul corpului, cu gesturile, mimica şi retorica sa – de consum, desigur.

Ce-i drept, mai există şi traducerile. Codul lui Da Vinci, romanul lui Dan Brown. Sau seria „Harry Potter“ a lui J.K. Rowling. Sau trilogia Millennium a lui Stieg Larsson. Dar toate acestea (ca şi Dan Puric) sînt mai degrabă accidente izolate decît cazuri exemplare ale unui fenomen general. La prima vedere, ele ne încadrează în normalitatea consumistă globală, deoarece toţi cei trei autori citaţi s-au bucurat de un succes colosal la public pe întreg întinsul planetei. În Statele Unite, ca şi în Germania. În Marea Britanie, ca şi în România.

Lucrurile nu stau însă deloc aşa. Pe piaţa românească există autori de succes, dar nu există genuri literare de succes comercial, încadrabile în categoria literaturii de consum. Nici scrierile science fiction, nici cele poliţiste (deşi au, desigur, publicul lor) nu devin best-seller-uri decît arareori, aşa că nu putem vorbi de un fenomen de masă, aşa cum se întîmplă pe marile pieţe de carte. Apoi, scriitorii de succes din România – atîţia cîţi sînt sau au fost – alcătuiesc un grup foarte eterogen. În vreme ce autorii traduşi, cum sînt Paulo Coelho, Dan Brown, Stieg Larsson ori J.K. Rowling, scriu proză ficţională, indiferent de genul în care se încadrează, autorii români de best-seller-uri – cu excepţia lui Mircea Cărtărescu – au în general succes cu scrieri non-ficţionale. Sînt eseişti, filozofi, teoreticieni ai artelor sau ai ştiinţei şi... Dan Puric.

În Cinci feţe ale modernităţii, Matei Călinescu face o distincţie tranşantă între arta autentică şi cea de consum: „Dacă arta adevărată conţine întotdeauna un element pînă la urmă ireductibil, un element constitutiv pentru ceea ce am putea numi «autonomie estetică», arta produsă pentru consumul imediat este, în mod limpede şi în întregime, reductibilă la cauze şi motive extrinsece“ (op.cit., Editura Univers, 1995, pp. 202-203). Numai că, revenind la identificarea ce se face în mod automat între literatura de succes şi cea de consum, e imposibil să-i consideri pe Andrei Pleşu ori Mircea Cărtărescu scriitori de consum în sensul de mai sus al termenului.

Şi atunci, ce fel de literatură de consum avem în România? Avem măcar aşa ceva? Fiindcă e evident că genurile asimilate în mod tradiţional literaturii de consum nu cuceresc publicul autohton. Desigur, scrierile SF, romanele poliţiste, literatura de spionaj, thriller sau romance se vînd şi se citesc, dar nu ating tiraje de masă (aşa cum se întîmpla totuşi la începutul anilor ’90), ci se menţin la un nivel mediu, similar cu cel al traducerilor din literatura „mare“ sau chiar al autorilor de ficţiune autohtoni. Pare anormal, dar asta e situaţia: există scriitori români contemporani ale căror cărţi se vînd mai bine decît ale unor autori de SF străini şi multipremiaţi. Iar succesul unui volum ca De ce iubim femeile al lui Mircea Cărtărescu (care, orice s-ar spune, aparţine marii literaturi), raportat la tirajele medii din România, ar putea stîrni invidia unui Stephen King sau Paulo Coelho.

Situaţia literaturii de consum în România e complexă şi ar merita un studiu sociologic detaliat. (Numai inexistenţa sau dispariţia genului poliţist în literatura autohtonă de după 1990 ar putea declanşa numeroase discuţii.) Eu aş avansa aici doar două concluzii parţiale şi întrucîtva antitetice, una mai măgulitoare şi alta mai critică. Prima ar fi aceea că publicul cititor din România, deşi unul restrîns, este mai instruit decît în alte părţi. Cei care au rămas fideli lecturii fac parte dintr-o pătură educată, ceea ce permite succesul unor volume cu valoare estetică certă. A doua porneşte de la o realitate banală: majoritatea autorilor români de mare succes au devenit cunoscuţi pe filieră mediatică, în special prin intermediul televiziunii, şi nu neapărat prin opera lor, ci prin asocierea cu diverse acţiuni civice sau politice. Asta nu diminuează cu nimic valoarea intrinsecă a operei lor, ci doar împiedică asocierea directă între valoarea respectivă şi larga audienţă de care se bucură acea operă.

Ăsta e paradoxul românesc: nu caracterul „consumist“ sau „elitist“ determină succesul unui autor sau al unei cărţi. Elementele extraestetice şi extraliterare joacă adesea un rol mult mai important decît produsul cultural propriu-zis. Succesele editoriale sînt evenimente greu de cuantificat şi imposibil de asimilat unor tendinţe generale, căci piaţa de carte este una foarte mică pentru o ţară cu douăzeci de milioane de locuitori. Pe o astfel de piaţă, unde lectura e (conform distincţiei făcute de Alexis de Tocqueville) mai degrabă aristocratică decît democratică, e greu să ai literatură de consum în lipsa unui public larg, care să o consume.

Radu Pavel Gheo este scriitor.  

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Augustin Viziru a dezvăluit cu cine l-a înșelat Oana Mareș: „Tu ai putea să ai ceva sexual cu el?”
Augustin Viziru a mărturisit că nu a fost „ușă de biserică” în timpul mariajului cu Oana Mareș alături de care a fost vreme de 11 ani.
image
A murit tânărul aflat în comă de două luni de la o durere de măsea
Ionuț Marian Călărău, care a stat în comă aproape două luni după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea, a murit în spital. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de familie și prieteni.
image
Fetiță de 11 ani, filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Imaginile au ajuns la colegi
O minoră de 11 ani, elevă în clasa a V-a la o școală din Cluj, a fost filmată în timp ce întreținea relații sexuale cu un elev de liceu. Filmările realizate în vacanța școlară au fost distribuite colegilor.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.