Lichidităţi

Publicat în Dilema Veche nr. 710 din 28 septembrie – 4 octombrie 2017
Lichidităţi jpeg

Spre finele mileniului trecut, în puțin cunoscutele zone îndepărtate de civilizație, prin bălțile, ghiolurile, lacurile, lagunele și canalele Deltei Dunării, exista deja o monedă destul de forte: vodca. Așa cum monedele tradiționale aveau acoperire în aur, și vodca avea acoperirea sa. În grade alcoolice. Trebuie să recunoaștem, vodca nu era singura monedă forte acceptată în Deltă. Valute forte erau și romul, țuica, rachiul, coniacul și, cea mai rară și apreciată, palinca. Evident, așa cum există piața aurului, erau căutate și sticlele cu alcool pur sau chiar cu spirt. Evident, numai pentru cunoscători. Ce puteai căpăta cu aceste monede? Păi, în principal ceea ce nu prea se găsea în toată țara. Pește. Bun, proaspăt, variat – și oferit de pescari din suflet, în situația unui schimb reciproc avantajos.

Valoarea vodcii – ca și a celorlalte lichidități – suferea fluctuații pe termen scurt, săptămînale, sau sezoniere, după anotimp. În funcție de ziua săptămînii, cu o sticlă de vodcă puteai cumpăra mai mult sau mai puțin pește.

De ce aceste fluctuații ale cursului valutar? Cel mai simplu sau, mai bine zis, simplist e să îi blamăm în bloc pe pescari pentru dependența de alcool.

De fapt, situația era mult mai complicată. Și, ca să o înțelegem, ar trebui să ieșim ceva mai multă vreme cu pescarii în barcă, să tragem de plase pe orice fel de vreme, pe ger sau pe ploaie și furtună, să ne suim în bărci alături de ei de la 2 dimineața și să rezistăm cîteva ore, murați de apă din cap pînă în picioare… Atunci poate că ar merge una mică și pentru cei mai critici… Iar pe vremuri, în mileniul trecut, cînd motoarele erau rare și încă cei mici învățau întîi să vîslească și pe urmă să meargă, brigăzile de pescari plecau pe baltă duminică noaptea și se întorceau abia vineri sau sîmbătă în satele lor. De aici și fluctuația săptămînală – la începutul săptămînii toți aveau proviziile de acasă, dar deja de miercuri acestea se cam terminau și de joi o sticlă avea o contravaloare semnificativ ridicată.

Am ajuns să învăț aceste reguli în ultimii ani ai mileniului trecut, cînd lucram două luni și jumătate în Delta Dunării, mergînd de la granița cu Ucraina pînă spre coada lacului Sinoie, împărțind cu colegii un ponton-dormitor tras de o șalupă (numită de către localnici Kadeu) leneșă, cu motor de tractor, care rar depășea 6 kilometri la oră. E drept, la plecarea din București aveam totdeauna grijă să avem cu noi sticle de alcool alimentar (aur pur), care avea utilizări multiple, printre care și cea de valută forte. Cum pe ponton nu aveam frigidere, ci doar calupuri de gheață (atunci cînd găseam așa ceva), singura hrană era peștele – iar cele scrise mai sus sînt rezultatul a numeroase interacțiuni cu pescarii, fie pe baltă, pe canale, pe brațele Dunării sau în Razelm și Sinoie, în încercarea de a ne asigura consumul zilnic (chiar zilnic, pentru că nimic nu ar fi rezistat fără o ladă frigorifică).

Și totuși aceste monede forte nu funcționau mereu… Într-un fine de septembrie, ajungem la o cherhana de pe malul mării, la nord de Portița. Era o cherhana pentru care sezonul de pescuit se terminase și am intrat în vorbă cu paznicul, care stătea acolo singur cuc de vreo două săptămîni. Noi, la măsurători, dar și veșnic în căutare de hrană, l-am momit cu o sticlă de tărie. Am fost refuzați cu demnitate și mîndrie, cu argumentul că era sportiv. Cînd să plecăm mai departe, ne strigă, ne arată doi pești frumoși și ne întreabă: „Dar voi vreun pachet de Carpați nu găsiți prin buzunare?“ Evident, aveam.

Am avut însă momente cînd nu a funcționat nici o valută alternativă tradițională. Era jumătatea lui octombrie, ne întorceam cu pontonul din Jurilovca spre Tulcea și, pe unul din canalele care leagă Razelmul de brațul Sfîntu Gheorghe, am întîlnit o brigadă de pescari cu cerințe cu totul nemaiîn-tîlnite pînă atunci. Da, aveau pește. Da, erau interesați să ofere cîțiva la schimb. Nu, nu doreau nimic alcoolic. Era o brigadă de pocăiți care ne-au întrebat: „Mirinda nu aveți?“ Era finalul mileniului trecut, răsăriseră semnele celui care avea să înceapă. 

Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – Geo-EcoMar.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Până să ajungă în fruntea țării, în 2021, Raisi a făcut prăpăd, ca judecător.
image
Dulcele gust al minciunii: cazul Ianis Hagi arată apetitul nostru pentru a ne păcăli singuri
„Prinț“ la noi, un „client“ al băncii de rezerve în străinătate. Cam așa se poate descrie fotbalistul Ianis Hagi în ultimii doi ani. Din păcate, cazul său denotă, de fapt, o problemă mult mai gravă și anume apetitul nostru de a ne păcăli singuri.
image
Platforma de comerț Temu, acuzată de manipularea clienților. Psiholog: Se bazează pe cei care fac acele cumpărături din impuls
Platforma chineză de comerț online Temu este acuzată de asociațiile europene de consumatori că își manipulează clienții prin diverse tehnici, iar aceștia ajung să cumpere produse despre care nu se știe dacă sunt în standarde UE.

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi