Liberté, égalité, frivolité!

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Liberté, égalité, frivolité! jpeg

În viața oricărui textier la gazetă apare inevitabilul moment de panică -stîrnit de evidenta inadecvare la subiectul pe care, cu arogantă inconștiență, a promis că-l acoperă (între noi fie vorba, acel „inevitabil moment“ se strecoară în cronologie mult mai des decît bietul autor și-ar dori – de cele mai multe ori, firește, din pricina obiectului articolului, nicidecum a bravului tastangiu). Vă veți întreba, poate: inadecvarea cui?

În cazul de față, cu „frivolitatea în politica românească“ pe masa de disecție, e clar că inadaptarea este reciprocă: și a frivolității față de politică, și invers. Oricît de multă ușurătate ar presupune frivolitatea, oricîtă neseriozitate, ea conține și o joacă, o oarecare abandonare boemă în curgerea lipsită de griji a minutelor, niscaiva dolce far niente garnisit cu o melancolie discretă, abia ghicită. Iar toate astea la un loc nu pot indica decît un rafinament vital, în esență, o abundență de energie care dă pe dinafara granițelor convenționale ale mecanicii sociale scrobite sau, pur și simple, ale celor „serioase“, instituționale. O „ușurătate a inimii“ acompaniază orice frivolitate, în antiteză clar marcată cu acea gravitas a manierei, manierismului, șablonului.

Bergson a înțeles: cînd suprapunem mecanica peste ce e viu, fluctuant, curgător, un accident nu doar că stă să se întîmple, ci, cu siguranță, se va întîmpla și vom rîde, ne vom descătușa hohotul, eliberator, peste absurdul mecanismului. Și, că tot e și ceva politică în ecuație, urmarea logică este că se înființează Ministerul Mersului Caraghios (wink, wink, Monty Python, know what I mean, know what I mean?!)

Ei, și acum apare problema: cînd ați văzut ultima oară un politician român, în ultimii 30 de ani, care să intre, fie și parțial, în definiția de mai sus?

Pentru o clipă, o idee perversă m-a bătut vag pe umăr și mi-a șoptit la ureche: „Ion Iliescu“. Dar numai și numai din cauza acelui zîmbet acum clasicizat, model perestroika, căruia nu i-a expirat garanția și, din cînd în cînd, ne semnalează că posesorul încă survolează planeta ca un Sputnik fugit din URSS spre independența vidă a spațiului, peste mode și timp, saviet Olimp. Însă nu, nu, tataie e din galeria clovnilor ucigași pregătiți în miezul Războiului Rece să fie exportați în parcurile americane de distracții pentru a tortura tinerele vlăstare ale capitaliștilor transatlantici, dar el a preferat să ciuruiască un cuplu de dictatori est-europeni la foc automat, apoi să-i rînjească cinic în față unei țări, din prima funcție în stat, vreo zece ani. Deci, nu, Iliescu nu e frivol, e doar un android căruia un cercetător rus ușor razna, însărcinat cu designul feței, i-a pus din greșeală un vizaj din colecția Circului Mare de Stat din Moscova.

Dar e, totuși, în politica românească, un candidat cu șanse serioase să primească eticheta asta a frivolității. Cariera lui de inimă zburdalnică începe în 1971, consemnată fotografic în revista Modern, condusă de Zina Dumitrescu. Care rememora episodul, în 2018, pentru Libertatea: „Eram pe bulevard, aproape de Scala, şi am văzut doi băieţi venind, din care unul era frumos foc. Era Călin. Pe vremea aceea lucram şi la revista Modern (nota Libertatea – revista era, în perioada respectivă, singura publicaţie de modă din ţară). Eram cu redactora şi cu un domn care lucra cu noi. Noi, femei, nu ne‑am putut duce, dar l-am trimis pe domn – du-te, te rog, la băiatul ăla şi întreabă-l cine e, ce face şi dacă vrea să colaboreze la revistă. S-a dus, l-a întrebat. Era elev în clasa a XII-a. A acceptat şi a doua zi l-am văzut la redacţie, pe strada Maria Rosetti. Uite aşa a rămas, a lucrat pentru un număr al revistei, i-a plăcut. Era un tip care, ca şi acum, emana nobleţe, educaţie.“

Veți spune că era, pînă la urmă, doar un puști de 19 ani, impresionat de brusca și neașteptata posibilitate a apariției la gazetă. Aproape douăzeci de ani mai tîrziu, însă, la începutul anilor ’90, fascinația asta nu-l părăsise și Călin, viclean copil de partid, nu rata nici o ocazie să se afișeze ba la liberali, ba la Starea Civilă. Pînă acum, la ultima instituție a semnat de cinci ori. Dar nici la prima, cea politică, nu a rămas dator: a înființat bisericuțe politice, s-a răzgîndit, a revenit la partidul Brătienilor, a primit ministere și chiar un guvern, apoi a dezertat din nou într-un mariaj pragmatic care l-a făcut și șef de Cameră parlamentară, pe lîngă dregătoriile de care deja se învîrtise pînă atunci. Cameră parlamentară care o conduce el, cum ar spune chiar Călin. Care (și nu „pe care“) a dovedit nu de puține ori că nu doar inima lui e zburdalnic-ușoară, ci și mintea îi plutește după cele mai vagi adieri.

În septembrie 2008, de exemplu, cînd se înmulțeau semnele că lumea se îndreaptă spre criză financiară, Tăriceanu rămînea de un optimism SF și declara de la Guvern că recesiunea „s-ar putea să aibă efecte pozitive, pentru că o serie de active imobiliare din Statele Unite se vor ieftini şi s-ar putea să fie români dispuşi să cumpere în America diverse active imobiliare“. A urmat, însă, o prăbușire a economiilor europene, parată de tăieri salariale în România care au dus, cel mult, la achiziții doar mobiliare.

Și mai devreme de 2008, Călin Anton demonstra o minunată imponderabilitate neuronală atunci cînd scria de mînă un celebru „bilețel roz“ către Traian Băsescu, pe care-l apela, perfect politicos, cu „Dragă Traian“ și căruia îi cerea „Dacă ai ocazia să vorbești la Parchet despre subiect?“, „subiectul“ fiind o mică problemă penală a prietenului Dinu Patriciu. Atît de mică încît avea dimensiunea rafinăriei Petromidia. Orice s-ar putea spune, deci, dar nu că lui Tăriceanu i-ar lipsi o anume candoare vecină cu naivitatea care se apropie periculos de mult de vastul domeniu al frivolității.

Totuși, deși actualul președinte al Senatului punctează puternic la impresia artistică, pierde la cea tehnică: atunci cînd vine vorba de Justiție, Tăriceanu dovedește o constanță nezdruncinată în acțiuni de sabotaj, ceea ce îi risipește din aura de pachiderm gingaș nimerit într‑un magazin de porțelanuri și îl descrie mai degrabă drept un rinocer pe prafuri.

Iar în acest moment, articolul pare a se apropia de predictibilul final: pare că nici un challenger nu se ridică la performanțele șefului ALDE. Și cum ar putea? Cum să existe un politician fără agendă ascunsă, fără planuri de îmbogățire, fără jocuri de culise pe care nu le-ar vrea cu nici un chip dezvăluite? Și, apoi, revelația: „RASDAQ să fie arestat, dacă a furat!“

Da, știu, dacă nu vă petreceți măcar o parte din zi pe piața de capital, s-ar putea să nu vă spună nimic acronimul Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotation, fosta bursă electronică de valori mobiliare de la București. Dar că, în 2000, deputata PRM Irina Loghin cerea arestarea bietei piețe electronice de capital pentru fraude, trebuie să fi auzit. Și, da, degeaba protestați că n‑ar fi făcut politică, Irina Loghin a intrat în Partidul România Mare în 1998, ceea ce i-a asigurat opt ani în Parlamentul României: patru ca deputat și alți patru ca senator.

Oricum, nu vă faceți iluzii: „regina muzicii populare“ nu mai reprezintă vreun colegiu parlamentar de prin țară nu pentru că nu ar avea oferte de partid, ci pentru că i se face mai senin în cap cînd împodobește bradul împreună cu Fuego, uneori chiar și în timpul verii. Iar asta nu poate decît să confirme că indicele de frivolitate îl bate de departe pe cel de pragmatism (bașca, nici nu a insistat cu arestarea nefericitului RASDAQ, spre deosebire de Tăriceanu, care are o obsesie cu magistrații și dosarele penale).

Așadar, pentru ca frivolitatea să existe în politică, e nevoie de o figură monarhică. Și invers: pentru ca o regină să intre în politică, frivolitatea e necesară. 

Cătălin Prisacariu este jurnalist și redactor șef-adjunct la revista Newsweek România.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

cropat traian savu foto linkedin jpg
Chirurg român de excepție, mort în Franța într-un teribil accident cu bicicleta
Traian Savu, chirurg român stabilit în Franța, a murit într-un accident de bicicletă. Vehiculul său a rămas blocat într-o șină de tramvai, iar doctorul a fost proiectat pe carosabil izbindu-se cu capul de asfalt.
facturi
Calculul facturilor la energie, modificat din nou. Când primesc oamenii banii înapoi
Iarna care vine rămâne incertă din punct de vedere al cuantumurilor facturilor la energie, autoritățile luând în calcul noi modificări ale legislației abia trecute de Senat.
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Volodimir Zelenski salută sprijinul Indiei pentru Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o discuție telefonică cu premierul indian Narendra Modi căruia i-a mulțumit pentru sprijinul acordat Ucrainei.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.