Libertăţi care costă şi libertăţi care nu costă

Publicat în Dilema Veche nr. 447 din 6-12 septembrie 2012
Libertăţi care costă şi libertăţi care nu costă jpeg

În ceea ce mă priveşte, românii, ca restul cetăţenilor Uniunii Europene, sînt printre cei mai liberi oameni din lume. Citiţi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – este în limba română pe Internet şi conţine o mulţime de lucruri frumoase. Probabil că cei mai mulţi dintre români nu simt asta, deşi aşa este. Un drept cîştigat şi exersat este perceput ca natural, ceva firesc, tangibil. Şi chiar dacă există şi nu este exersat, tot ca firesc este simţit. Pentru că ne este la îndemînă şi garantat. Discuţia ar fi prea largă, dacă ne-am referi la toate drepturile cuprinse în Cartă, şi vă propun să o reducem la un drept din ce în ce mai exersat de români, mai ales după creşterea economică de după anul 2000 şi după ce ni s-au deschis graniţele Occidentului: dreptul la circulaţie. La art. 45 al Cartei, „Libertatea de circulaţie şi de şedere“, se spune la aliniatul (1) că „orice cetăţean al Uniunii are dreptul de circulaţie şi de şedere liberă pe teritoriul statelor membre“.

Este un drept extrem de important, deşi este din ce în ce mai subestimat. Iar subestimarea sa creşte cu fiecare nouă generaţie, care-l exersează ca şi cum ar fi acolo de cînd lumea. În Occident, doar un cetăţean senior, de peste 60 de ani, îşi mai aduce aminte cum arată un punct de trecere a frontierei între Italia şi Austria. La noi e suficient să ai peste 30 de ani să-ţi aduci aminte umilinţa pe care o implica obţinerea unei vize. Dacă am uitat sentimentul, e suficient să vrem sau să trebuiască să plecăm niţel mai departe, în America.

Ca oengist, intru des în contact cu tineri georgieni, armeni, ucraineni, cu tineri din Republica Moldova, care nu-şi pot planifica o vacanţă fără frica că nu vor primi viza Schengen. Îmi aduc aminte cînd, în 2010, vulcanul Eyjafjöll a generat panică în transportul aerian. Eram la un seminar la Varna şi cei mai mulţi care aveau drum de întoarcere prin spaţiul UE îşi făceau griji să nu întîrzie mai mult de cît era legal în ţări ale UE şi să fie trataţi ca infractori. Asta era grija lor, nu faptul că le va trece os prin os ca să ajungă de la Varna la Riga cu trenul şi microbuze de mîna a doua, cum era cazul unui rus fără cetăţenie letonă. Un amic Georgian era îngrijorat că, dacă va zbura la Viena pentru a ajunge la Tbilisi, nu va prinde avion spre casă şi ar sta prea mult, fără voie, în spaţiul comunitar, ceea ce i-ar putea aduce repercusiuni. Mi se păreau griji îndepărate, cumva ireale, ceva ce nu mă putea afecta pe mine – cetăţean european – niciodată.

Discuţia asta cu „cît de liberi sînt românii, ca cetăţeni europeni, de la teorie la practică“ nu poate evita eterna dispută despre percepţia drepturilor şi libertăţilor în funcţie de clasica diviziune stînga – dreapta. Dreapta = libertate negativă, iar stînga = libertate pozitivă. Liberalii (dreapta) spun că libertatea negativă este cu totul suficientă – dacă un om are dreptul formal de a face ceva, atunci este treaba şi datoria lui să se ocupe şi să-şi creeze condiţiile pentru a-şi exercita acel drept. Socialiştii (stînga) spun că e aiurea să-i dai unui om un drept, fără să-i oferi condiţiile pentru a-şi exercita dreptul cu pricina. Adică e treaba statului, a societăţii, a cuiva (nu e întotdeauna clar a cui) să facă în aşa fel încît omul care are drepturile acelea formale să şi aibă acces efectiv la ele şi să şi le exercite. Iar aici începe eterna discuţie, fără de sfîrşit şi cu toate implicaţiile ei care au creat clivaje politice în societăţile democratice ale secolelor al XIX-lea, al XX-lea şi XXI, aşa cum avem astăzi inclusiv în Parlamentul European.

Pentru a simplifica discuţia, revin la dreptul ales de mine, cel cu libertatea de circulaţie. Ne bucurăm de el, formal, dacă putem. Cu alte cuvinte, dacă vreau să plec mîine la Paris, e treaba mea şi numai a mea cum fac asta, trebuie doar să respect legile comunitare şi ale ţărilor pe care le tranzitez. Am bani – iau avionul; nu am – plec cu autocarul sau cu „ia-mă nene“ sau cum voi putea. Dacă costul în bani nu mi-l permit iar în termeni de efort este prea obositor, poate aleg să nu mai plec la Paris, ci la Budapesta sau la Căciulata sau să stau acasă. Aşa gîndesc liberalii şi e normal să fie aşa.

Pe de altă parte, socialiştii vin şi ne spun că toată lumea ar trebui să poată călători efectiv la Paris şi că statul ar trebui să subvenţioneze transportul cu avionul. Şi de aici începe interminabila discuţie cu unde fixezi limitele. Cu cît să subvenţionăm biletul? De cîte ori? De unde luăm banii? Cine să beneficieze de subvenţie? Ce facem atunci cînd toţi vor vrea bilete subvenţionate şi nu ne mai ajung banii!?

Probabil că deja vă întrebaţi ce-i cu raţionamentul ăsta şi ce vreau să demonstrez. O spun direct: vreau să combat cu tărie ideea şi sentimentul care s-au înrădăcinat printre noi, mai ales după 1 ianuarie 2007, că, dacă ne-au primit în rîndul lor, statele UE ne-ar datora ceva. (Doar faptul că am fost primiţi în club este onorant şi ne-a creat o mulţime de avantaje indirecte, pe care ar fi trebuit, dacă am fi fost mai deştepţi, să le fi fructificat mai bine.) Nu, nu ne datorează nimic în afară de a nu ne mai cere paşaportele la graniţă. Dacă vrem să călătorim şi să stăm să studiem, să vizităm, să trăim în UE, trebuie mai întîi să muncim suficient pentru ca singuri să ne creăm condiţiile pentru a călători şi a sta acolo. Iar asta este valabil pentru toate drepturile din Carta cu pricina, de care pomeneam la început şi care nu fac parte din categoria drepturilor omului, cele din Declaraţia universală.

Avem de-a face cu două tipuri de libertăţi: libertăţi a căror exercitare nu are costuri ataşate (cum ar fi libertatea de conştiinţă, dreptul de a nu fi torturat etc.) şi drepturi care costă (educaţie, sănătate, circulaţie etc.). Primele trebuie să fie absolute, nenegociabile, imediate. Celelalte au nevoie de limite minimale: educaţie liceală sau universitară, sănătate preventivă şi de urgenţă, călătorii pe speze proprii etc.

Ar trebui să o recunoaştem: am vrut în Uniune nu pentru că ne simţim nemaipomenit de europeni, ci pentru că acolo se trăieşte bine. Am crezut că, dacă intrăm acolo, e de datoria lor să ne facă să trăim ca ei. Să ne facă autostrăzi, şcoli, agricultură ca la ei. Ei au spus că ne dau bani pentru asta, dar trebuie să-i cheltuim după regulile pe care le folosesc ei, iar, ca să ni-i dea, banii ăştia trebuie să producă efecte care trebuie resimţite în calitatea vieţii. Banii trebuie cheltuiţi cu minte, planificat, respectînd principiile achiziţiilor publice (nediscriminarea, tratamentul egal, transparenţa, eficienţa utilizării fondurilor publice, asumarea răspunderii) şi cu integritate. Noi n-am făcut asta. Mai mult, nu ne-am respectat cuvîntul dat cînd am intrat în UE (n-am terminat cu corupţia şi mai apoi am atacat însăşi esenţa Uniunii Europene: domnia legii). Şi totuşi, în condiţiile acestea, tot noi ne întrebăm de ce simţim aceste drepturi ca fiind mai mult pe hîrtie (în teorie) şi le exercităm tot mai puţin (în practică).  

Ciprian Ciucu este director de programe la Centrul Român pentru Politici Europene.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.